Contacteaza-ne!

CODUL DE PROCEDURÃ CIVILÃ din 1 iulie 2010
(Legea nr. 134)
EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL I nr. 485 din 15 iulie 2010
Data intrarii in vigoare : 31 decembrie 2011



Parlamentul României adoptã prezenta lege.

TITLUL PRELIMINAR
Domeniul de reglementare al Codului de procedurã civilã si principiile fundamentale ale procesului civil

CAP. I
Domeniul de reglementare al Codului de procedurã civilã

ART. 1
Obiectul si scopul Codului de procedurã civilã
(1) Codul de procedurã civilã, denumit în continuare codul, stabileste regulile de competentã si de judecare a cauzelor civile, precum si cele de executare a hotãrârilor instantelor si a altor titluri executorii, în scopul înfãptuirii justitiei în materie civilã.
(2) În înfãptuirea justitiei, instantele judecãtoresti îndeplinesc un serviciu de interes public, asigurând respectarea ordinii de drept, a libertãtilor fundamentale, a drepturilor si intereselor legitime ale persoanelor fizice si persoanelor juridice, aplicarea legii si garantarea suprematiei acesteia.
ART. 2
Aplicabilitatea generalã a Codului de procedurã civilã
(1) Dispozitiile prezentului cod constituie procedura de drept comun în materie civilã.
(2) De asemenea, dispozitiile prezentului cod se aplicã si în materiile reglementate de alte legi, în mãsura în care acestea nu cuprind dispozitii contrare.
(3) În sensul prezentului cod, prin materie civilã se întelege orice raport de drept privat si de drept public, cu exceptia celor supuse legii penale, dacã prin lege nu se dispune altfel.
ART. 3
Aplicarea prioritarã a tratatelor internationale privitoare la drepturile omului
(1) În materiile reglementate de prezentul cod, dispozitiile privind drepturile si libertãtile persoanelor vor fi interpretate si aplicate în concordantã cu Constitutia, Declaratia Universalã a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacã existã neconcordante între pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, si prezentul cod, au prioritate reglementãrile internationale, cu exceptia cazului în care prezentul cod contine dispozitii mai favorabile.
ART. 4
Aplicarea prioritarã a dreptului comunitar
În materiile reglementate de prezentul cod, normele obligatorii ale dreptului comunitar se aplicã în mod prioritar, indiferent de calitatea sau de statutul pãrtilor.

CAP. II
Principiile fundamentale ale procesului civil

ART. 5
Îndatoririle privind primirea si solutionarea cererilor
(1) Judecãtorii au îndatorirea sã primeascã si sã solutioneze orice cerere de competenta instantelor judecãtoresti, potrivit legii. Acestia nu pot refuza sã judece pe motiv cã legea nu prevede, este neclarã sau incompletã.
(2) Este interzis judecãtorului sã stabileascã dispozitii general obligatorii prin hotãrârile pe care le pronuntã în cauzele ce îi sunt supuse judecãtii.
ART. 6
Dreptul la un proces echitabil, în termen optim si previzibil
(1) Orice persoanã are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în termen optim si previzibil, de cãtre o instantã independentã, impartialã si stabilitã de lege. În acest scop, instanta este datoare sã dispunã toate mãsurile permise de lege si sã asigure desfãsurarea cu celeritate a judecãtii.
(2) Dispozitiile alin. (1) se aplicã în mod corespunzãtor si în faza executãrii silite.
ART. 7
Legalitatea
(1) Procesul civil se desfãsoarã în conformitate cu dispozitiile legii.
(2) Judecãtorul are îndatorirea de a asigura respectarea dispozitiilor legii privind realizarea drepturilor si îndeplinirea obligatiilor pãrtilor din proces.
ART. 8
Egalitatea
În procesul civil pãrtilor le este garantatã exercitarea drepturilor procesuale, în mod egal si fãrã discriminãri.
ART. 9
Dreptul de dispozitie al pãrtilor
(1) Procesul civil poate fi pornit la cererea celui interesat sau, în cazurile anume prevãzute de lege, la cererea altei persoane, organizatii ori a unei autoritãti sau institutii publice ori de interes public.
(2) Obiectul si limitele procesului sunt stabilite prin cererile si apãrãrile pãrtilor.
(3) În conditiile legii, partea poate, dupã caz, renunta la judecarea cererii de chemare în judecatã sau la însusi dreptul pretins, poate recunoaste pretentiile pãrtii adverse, se poate învoi cu aceasta pentru a pune capãt, în tot sau în parte, procesului, poate renunta la exercitarea cãilor de atac ori la executarea unei hotãrâri. De asemenea, partea poate dispune de drepturile sale în orice alt mod permis de lege.
ART. 10
Obligatiile pãrtilor în desfãsurarea procesului
(1) Pãrtile au obligatia sã îndeplineascã actele de procedurã în conditiile, ordinea si termenele stabilite de lege sau de judecãtor, sã îsi probeze pretentiile si apãrãrile, sã contribuie la desfãsurarea fãrã întârziere a procesului, urmãrind, tot astfel, finalizarea acestuia.
(2) Dacã o parte detine un mijloc de probã, judecãtorul poate, la cererea celeilalte pãrti sau din oficiu, sã dispunã înfãtisarea acestuia, sub sanctiunea plãtii unei amenzi judiciare.
ART. 11
Obligatiile tertilor în desfãsurarea procesului
Orice persoanã este obligatã, în conditiile legii, sã sprijine realizarea justitiei. Cel care, fãrã motiv legitim, se sustrage de la îndeplinirea acestei obligatii poate fi constrâns sã o execute sub sanctiunea plãtii unei amenzi judiciare si, dacã este cazul, a unor daune-interese.
ART. 12
Buna-credintã
(1) Drepturile procesuale trebuie exercitate cu bunã-credintã, potrivit scopului în vederea cãruia au fost recunoscute de lege si fãrã a se încãlca drepturile procesuale ale altei pãrti.
(2) Partea care îsi exercitã drepturile procesuale în mod abuziv rãspunde pentru prejudiciile materiale si morale cauzate. Ea va putea fi obligatã, potrivit legii, si la plata unei amenzi judiciare.
(3) De asemenea, partea care nu îsi îndeplineste cu bunã-credintã obligatiile procesuale rãspunde potrivit alin. (2).
ART. 13
Dreptul la apãrare
(1) Dreptul la apãrare este garantat.
(2) Pãrtile au dreptul, în tot cursul procesului, de a fi reprezentate sau, dupã caz, asistate în conditiile legii. În recurs, cererile si concluziile pãrtilor nu pot fi formulate si sustinute decât prin avocat sau, dupã caz, consilier juridic, cu exceptia situatiei în care partea sau mandatarul acesteia, sot ori rudã pânã la gradul al doilea inclusiv, este licentiatã în drept.
(3) Pãrtilor li se asigurã posibilitatea de a participa la toate fazele de desfãsurare a procesului. Ele pot sã ia cunostintã de cuprinsul dosarului, sã propunã probe, sã îsi facã apãrãri, sã îsi prezinte sustinerile în scris si oral si sã exercite cãile legale de atac, cu respectarea conditiilor prevãzute de lege.
(4) Instanta poate dispune înfãtisarea în persoanã a pãrtilor, chiar atunci când acestea sunt reprezentate.
ART. 14
Contradictorialitatea
(1) Instanta nu poate hotãrî asupra unei cereri decât dupã citarea sau înfãtisarea pãrtilor, dacã legea nu prevede altfel.
(2) Pãrtile trebuie sã îsi facã cunoscute reciproc si în timp util, direct sau prin intermediul instantei, dupã caz, motivele de fapt si de drept pe care îsi întemeiazã pretentiile si apãrãrile, precum si mijloacele de probã de care înteleg sã se foloseascã, astfel încât fiecare dintre ele sã îsi poatã organiza apãrarea.
(3) Pãrtile au obligatia de a expune situatia de fapt la care se referã pretentiile si apãrãrile lor în mod corect si complet, fãrã a denatura sau omite faptele care le sunt cunoscute. Pãrtile au obligatia de a expune un punct de vedere propriu fatã de afirmatiile pãrtii adverse cu privire la împrejurãri de fapt relevante în cauzã.
(4) Pãrtile au dreptul de a discuta si argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocatã în cursul procesului de cãtre orice participant la proces, inclusiv de cãtre instantã din oficiu.
(5) Instanta este obligatã, în orice proces, sã supunã discutiei pãrtilor toate cererile, exceptiile si împrejurãrile de fapt sau de drept invocate.
(6) Instanta îsi va întemeia hotãrârea numai pe motive de fapt si de drept, pe explicatii sau pe mijloace de probã care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii.
ART. 15
Oralitatea
Procesele se dezbat oral, cu exceptia cazului în care legea dispune altfel sau când pãrtile solicitã expres instantei ca judecata sã se facã numai pe baza actelor depuse la dosar.
ART. 16
Nemijlocirea
Probele se administreazã de cãtre instanta care judecã procesul, cu exceptia cazurilor în care legea stabileste altfel.
ART. 17
Publicitatea
Sedintele de judecatã sunt publice, în afarã de cazurile prevãzute de lege.
ART. 18
Limba desfãsurãrii procesului
(1) Procesul civil se desfãsoarã în limba românã.
(2) Cetãtenii români apartinând minoritãtilor nationale au dreptul sã se exprime în limba maternã în fata instantelor de judecatã, în conditiile legii.
(3) Cetãtenii strãini si apatrizii care nu înteleg sau nu vorbesc limba românã au dreptul de a lua cunostintã de toate actele si lucrãrile dosarului, de a vorbi în instantã si de a pune concluzii, prin interpret.
(4) Cererile si actele procedurale se întocmesc numai în limba românã.
ART. 19
Continuitatea
Judecãtorul învestit cu solutionarea cauzei nu poate fi înlocuit pe durata procesului decât pentru motive temeinice, în conditiile legii.
ART. 20
Respectarea principiilor fundamentale
Judecãtorul are îndatorirea sã asigure respectarea si sã respecte el însusi principiile fundamentale ale procesului civil, sub sanctiunile prevãzute de lege.
ART. 21
Încercarea de împãcare a pãrtilor
(1) Judecãtorul va recomanda pãrtilor solutionarea amiabilã a litigiului prin mediere, potrivit legii speciale.
(2) În tot cursul procesului, judecãtorul va încerca împãcarea pãrtilor, dându-le îndrumãrile necesare, potrivit legii.
ART. 22
Rolul judecãtorului în aflarea adevãrului
(1) Judecãtorul solutioneazã litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile.
(2) Judecãtorul are îndatorirea sã stãruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice gresealã privind aflarea adevãrului în cauzã, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corectã a legii, în scopul pronuntãrii unei hotãrâri temeinice si legale. În acest scop, cu privire la situatia de fapt si motivarea în drept pe care pãrtile le invocã, judecãtorul este în drept sã le cearã sã prezinte explicatii, oral sau în scris, sã punã în dezbaterea acestora orice împrejurãri de fapt sau de drept, chiar dacã nu sunt mentionate în cerere sau în întâmpinare, sã dispunã administrarea probelor pe care le considerã necesare, precum si alte mãsuri prevãzute de lege, chiar dacã pãrtile se împotrivesc.
(3) Judecãtorul poate dispune introducerea în cauzã a altor persoane, în conditiile legii. Persoanele astfel introduse în cauzã vor avea posibilitatea, dupã caz, de a renunta la judecatã sau la dreptul pretins, de a achiesa la pretentiile reclamantului ori de a pune capãt procesului printr-o tranzactie.
(4) Judecãtorul dã sau restabileste calificarea juridicã a actelor si faptelor deduse judecãtii, chiar dacã pãrtile le-au dat o altã denumire. În acest caz judecãtorul este obligat sã punã în discutia pãrtilor calificarea juridicã exactã.
(5) Cu toate acestea, judecãtorul nu poate schimba denumirea sau temeiul juridic în cazul în care pãrtile, în virtutea unui acord expres privind drepturi de care, potrivit legii, pot dispune, au stabilit calificarea juridicã si motivele de drept asupra cãrora au înteles sã limiteze dezbaterile, dacã astfel nu se încalcã drepturile sau interesele legitime ale altora.
(6) Judecãtorul trebuie sã se pronunte asupra a tot ceea ce s-a cerut, fãrã însã a depãsi limitele învestirii, în afarã de cazurile în care legea ar dispune altfel.
ART. 23
Respectul cuvenit justitiei
(1) Cei prezenti la sedinta de judecatã sunt datori sã manifeste respectul cuvenit fatã de instantã si sã nu tulbure buna desfãsurare a sedintei de judecatã.
(2) Presedintele vegheazã ca ordinea si solemnitatea sedintei sã fie respectate, putând lua în acest scop orice mãsurã prevãzutã de lege.

CAP. III
Aplicarea legii de procedurã civilã

ART. 24
Legea aplicabilã proceselor noi
Dispozitiile legii noi de procedurã se aplicã numai proceselor si executãrilor silite începute dupã intrarea acesteia în vigoare.
ART. 25
Legea aplicabilã proceselor în curs
(1) Procesele în curs de judecatã, precum si executãrile silite începute sub legea veche rãmân supuse acelei legi.
(2) Procesele în curs de judecatã la data schimbãrii competentei instantelor legal învestite vor continua sã fie judecate de acele instante, potrivit legii sub care au început. În caz de trimitere spre rejudecare, dispozitiile legale privitoare la competentã, în vigoare la data când a început procesul, rãmân aplicabile.
(3) În cazul în care instanta învestitã este desfiintatã, dosarele se vor trimite din oficiu instantei competente potrivit legii noi. Dispozitiile alin. (1) rãmân aplicabile.
ART. 26
Legea aplicabilã mijloacelor de probã
(1) Conditiile de admisibilitate si puterea doveditoare a probelor preconstituite si a prezumtiilor legale sunt guvernate de legea în vigoare la data producerii faptelor juridice care fac obiectul probatiunii.
(2) Administrarea probelor se face potrivit legii în vigoare la data administrãrii lor.
ART. 27
Legea aplicabilã hotãrârilor
Hotãrârile rãmân supuse cãilor de atac, motivelor si termenelor prevãzute de legea sub care a început procesul.
ART. 28
Teritorialitatea legii de procedurã
(1) Dacã prin lege nu se dispune altfel, dispozitiile legii de procedurã se aplicã proceselor de pe întregul teritoriu al tãrii.
(2) În cazul raporturilor procesuale cu element de extraneitate, determinarea legii de procedurã aplicabile se face potrivit normelor cuprinse în cartea a VII-a.

CARTEA I
Dispozitii generale

TITLUL I
Actiunea civilã

ART. 29
Notiunea
Actiunea civilã este ansamblul mijloacelor procesuale prevãzute de lege pentru protectia dreptului subiectiv pretins de cãtre una dintre pãrti sau a unei alte situatii juridice, precum si pentru asigurarea apãrãrii pãrtilor în proces.
ART. 30
Cererile în justitie
(1) Oricine are o pretentie împotriva unei alte persoane ori urmãreste solutionarea în justitie a unei situatii juridice are dreptul sã facã o cerere înaintea instantei competente.
(2) Cererile în justitie sunt principale, accesorii, aditionale si incidentale.
(3) Cererea principalã este cererea introductivã de instantã. Ea poate cuprinde atât capete de cerere principale, cât si capete de cerere accesorii.
(4) Cererile accesorii sunt acele cereri a cãror solutionare depinde de solutia datã unui capãt de cerere principal.
(5) Constituie cerere aditionalã acea cerere prin care o parte modificã pretentiile sale anterioare.
(6) Cererile incidentale sunt cererile formulate în cadrul unui proces aflat în curs de desfãsurare.
ART. 31
Apãrãrile
Apãrãrile formulate în justitie pot fi de fond sau procedurale.
ART. 32
Conditiile de exercitare a actiunii civile
(1) Orice cerere poate fi formulatã si sustinutã numai dacã autorul acesteia:
a) poate sta în judecatã, în conditiile legii;
b) are calitate procesualã;
c) formuleazã o pretentie;
d) justificã un interes.
(2) Dispozitiile alin. (1) se aplicã în mod corespunzãtor si în cazul apãrãrilor.
ART. 33
Interesul de a actiona
Interesul trebuie sã fie determinat, legitim, personal, nãscut si actual. Cu toate acestea, chiar dacã interesul nu este nãscut si actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încãlcarea unui drept subiectiv amenintat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara.
ART. 34
Realizarea drepturilor afectate de un termen
(1) Cererea pentru predarea unui bun la împlinirea termenului contractual poate fi fãcutã chiar înainte de împlinirea acestui termen.
(2) Se poate, de asemenea, cere, înainte de termen, executarea la termen a obligatiei de întretinere sau a altei prestatii periodice.
(3) Pot fi încuviintate, înainte de împlinirea termenului, si alte cereri pentru executarea la termen a unor obligatii, ori de câte ori se va constata cã acestea pot preîntâmpina o pagubã însemnatã pe care reclamantul ar încerca-o dacã ar astepta împlinirea termenului.
ART. 35
Constatarea existentei sau inexistentei unui drept
Cel care are interes poate sã cearã constatarea existentei sau inexistentei unui drept. Cererea nu poate fi primitã dacã partea poate cere realizarea dreptului pe orice altã cale prevãzutã de lege.
ART. 36
Legitimarea procesualã a altor persoane
În cazurile si conditiile prevãzute exclusiv prin lege, se pot introduce cereri sau se pot formula apãrãri si de persoane, organizatii, institutii sau autoritãti, care, fãrã a justifica un interes personal, actioneazã pentru apãrarea drepturilor ori intereselor legitime ale unor persoane aflate în situatii speciale sau, dupã caz, în scopul ocrotirii unui interes de grup ori general.
ART. 37
Transmiterea calitãtii procesuale
Calitatea de parte se poate transmite legal sau conventional, ca urmare a transmisiunii, în conditiile legii, a drepturilor ori situatiilor juridice deduse judecãtii.
ART. 38
Situatia procesualã a înstrãinãtorului si a succesorilor sãi
(1) Dacã în cursul procesului dreptul litigios este transmis prin acte între vii cu titlu particular, judecata va continua între pãrtile initiale. Dacã însã transferul este fãcut, în conditiile legii, prin acte cu titlu particular pentru cauzã de moarte, judecata va continua cu succesorul universal ori cu titlu universal al autorului, dupã caz.
(2) În toate cazurile, succesorul cu titlu particular este obligat sã intervinã în cauzã, dacã are cunostintã de existenta procesului, sau poate sã fie introdus în cauzã, la cerere ori din oficiu. În acest caz, instanta va decide, dupã împrejurãri si tinând seama de pozitia celorlalte pãrti, dacã înstrãinãtorul sau succesorul universal ori cu titlu universal al acestuia va rãmâne sau, dupã caz, va fi scos din proces. Dacã înstrãinãtorul sau, dupã caz, succesorul universal ori cu titlu universal al acestuia este scos din proces, judecata va continua numai cu succesorul cu titlu particular care va lua procedura în starea în care se aflã la momentul la care acesta a intervenit sau a fost introdus în cauzã.
(3) Hotãrârea pronuntatã contra înstrãinãtorului sau succesorului universal ori cu titlu universal al acestuia, dupã caz, va produce de drept efecte si contra succesorului cu titlu particular si va fi întotdeauna opozabilã acestuia din urmã, cu exceptia cazurilor în care a dobândit dreptul cu bunã-credintã si nu mai poate fi evins, potrivit legii, de cãtre adevãratul titular.
ART. 39
Sanctiunea încãlcãrii conditiilor de exercitare a actiunii civile
(1) Cererile fãcute de o persoanã care nu are capacitate procesualã sunt nule sau, dupã caz, anulabile. De asemenea, în cazul lipsei calitãtii procesuale sau a interesului, instanta va respinge cererea ori apãrarea formulatã ca fiind fãcutã de o persoanã sau împotriva unei persoane fãrã calitate ori ca lipsitã de interes, dupã caz.
(2) Încãlcarea dispozitiilor prezentului titlu poate, de asemenea, atrage aplicarea si a altor sanctiuni prevãzute de lege, iar cel care a suferit un prejudiciu are dreptul de a fi despãgubit, potrivit dreptului comun.

TITLUL II
Participantii la procesul civil

CAP. I
Judecãtorul. Incompatibilitatea

ART. 40
Cazurile de incompatibilitate
(1) Judecãtorul care a pronuntat o încheiere interlocutorie sau o hotãrâre prin care s-a solutionat cauza nu poate judeca aceeasi pricinã în apel, recurs, contestatie în anulare sau revizuire si nici dupã trimiterea spre rejudecare.
(2) De asemenea, nu poate lua parte la judecatã cel care a fost martor, expert, arbitru, procuror, avocat, asistent judiciar, magistrat-asistent sau mediator în aceeasi cauzã.
(3) Nu poate lua parte la judecatã nici judecãtorul care si-a exprimat anterior pãrerea cu privire la solutie în cauza pe care a fost desemnat sã o judece.
ART. 41
Alte cazuri de incompatibilitate
(1) Judecãtorul este, de asemenea, incompatibil de a judeca în urmãtoarele situatii:
1. când existã împrejurãri care fac justificatã temerea cã el, sotul sãu, ascendentii ori descendentii lor sau afinii lor, dupã caz, au un interes în legãturã cu pricina care se judecã;
2. când este sot, rudã sau afin pânã la gradul al patrulea inclusiv cu avocatul ori reprezentantul unei pãrti sau dacã este cãsãtorit cu fratele ori cu sora sotului uneia dintre aceste persoane;
3. când sotul sau fostul sãu sot este rudã ori afin pânã la gradul al patrulea inclusiv cu vreuna dintre pãrti;
4. dacã el, sotul sau rudele lor pânã la gradul al patrulea inclusiv ori afinii lor, dupã caz, sunt pãrti într-un proces care se judecã la instanta la care una dintre pãrti este judecãtor;
5. dacã între el, sotul sãu ori rudele lor pânã la gradul al patrulea inclusiv sau afinii lor, dupã caz, si una dintre pãrti a existat un proces penal cu cel mult 5 ani înainte de a fi desemnat sã judece pricina. În cazul plângerilor penale formulate de pãrti în cursul procesului, judecãtorul devine incompatibil numai în situatia punerii în miscare a actiunii penale împotriva sa;
6. dacã este tutore sau curator al uneia dintre pãrti;
7. dacã el, sotul sãu, ascendentii ori descendentii lor au primit daruri sau promisiuni de daruri ori alte avantaje de la una dintre pãrti;
8. dacã el, sotul sãu ori una dintre rudele lor pânã la gradul al patrulea inclusiv sau afinii lor, dupã caz, se aflã în relatii de dusmãnie cu una dintre pãrti, sotul ori rudele acesteia pânã la gradul al patrulea inclusiv;
9. dacã, atunci când este învestit cu solutionarea unei cãi de atac, sotul sau o rudã a sa pânã la gradul al patrulea inclusiv a participat, ca judecãtor sau procuror, la judecarea aceleiasi pricini înaintea altei instante;
10. dacã este sot sau rudã pânã la gradul al patrulea inclusiv sau afin, dupã caz, cu un alt membru al completului de judecatã;
11. dacã sotul, o rudã ori un afin al sãu pânã la gradul al patrulea inclusiv a reprezentat sau asistat partea în aceeasi pricinã înaintea altei instante;
12. atunci când existã alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la impartialitatea sa.
(2) Dispozitiile alin. (1) privitoare la sot se aplicã si în cazul concubinilor.
ART. 42
Abtinerea
(1) Înainte de primul termen de judecatã grefierul de sedintã va verifica, pe baza dosarului cauzei, dacã judecãtorul acesteia se aflã în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevãzute la art. 40 alin. (1) si (2) si, când este cazul, va întocmi un referat corespunzãtor.
(2) Judecãtorul care stie cã existã un motiv de incompatibilitate în privinta sa este obligat sã se abtinã de la judecarea pricinii.
(3) Declaratia de abtinere se face în scris de îndatã ce judecãtorul a cunoscut existenta cazului de incompatibilitate sau verbal în sedintã, fiind consemnatã în încheiere.
ART. 43
Recuzarea
(1) Judecãtorul aflat într-o situatie de incompatibilitate poate fi recuzat de oricare dintre pãrti înainte de începerea oricãrei dezbateri.
(2) Când motivele de incompatibilitate s-au ivit ori au fost cunoscute de parte doar dupã începerea dezbaterilor, aceasta trebuie sã solicite recuzarea de îndatã ce acestea îi sunt cunoscute.
ART. 44
Exceptii
În cazurile prevãzute la art. 40, judecãtorul nu poate participa la judecatã, chiar dacã nu s-a abtinut ori nu a fost recuzat.
ART. 45
Judecãtorii care pot fi recuzati
Pot fi recuzati numai judecãtorii care fac parte din completul de judecatã cãruia pricina i-a fost repartizatã pentru solutionare.
ART. 46
Cererea de recuzare. Conditii
(1) Cererea de recuzare se poate face verbal în sedintã sau în scris pentru fiecare judecãtor în parte, arãtându-se cazul de incompatibilitate si probele de care partea întelege sã se foloseascã.
(2) Este inadmisibilã cererea în care se invocã alte motive decât cele prevãzute la art. 40 si 41.
(3) Sunt, de asemenea, inadmisibile cererea de recuzare privitoare la alti judecãtori decât cei prevãzuti la art. 45, precum si cererea îndreptatã împotriva aceluiasi judecãtor pentru acelasi motiv de incompatibilitate.
(4) Nerespectarea conditiilor prezentului articol atrage inadmisibilitatea cererii de recuzare. În acest caz, inadmisibilitatea se constatã chiar de completul în fata cãruia s-a formulat cererea de recuzare, cu participarea judecãtorului recuzat.
ART. 47
Abtinerea judecãtorului recuzat
(1) Judecãtorul împotriva cãruia este formulatã o cerere de recuzare poate declara cã se abtine.
(2) Declaratia de abtinere se solutioneazã cu prioritate.
(3) În caz de admitere a declaratiei de abtinere, cererea de recuzare, indiferent de motivul acesteia, va fi respinsã, prin aceeasi încheiere, ca rãmasã fãrã obiect.
(4) În cazul în care declaratia de abtinere se respinge, prin aceeasi încheiere instanta se va pronunta si asupra cererii de recuzare.
ART. 48
Starea cauzei pânã la solutionarea cererii
(1) Pânã la solutionarea declaratiei de abtinere nu se va face niciun act de procedurã în cauzã.
(2) Formularea unei cereri de recuzare nu determinã suspendarea judecãtii. Cu toate acestea, pronuntarea solutiei în cauzã nu poate avea loc decât dupã solutionarea cererii de recuzare.
ART. 49
Compunerea completului de judecatã
(1) Abtinerea sau recuzarea se solutioneazã de un alt complet al instantei respective, în compunerea cãruia nu poate intra judecãtorul recuzat sau care a declarat cã se abtine. Dispozitiile art. 46 alin. (4) rãmân aplicabile.
(2) Când, din pricina abtinerii sau recuzãrii, nu se poate alcãtui completul de judecatã, cererea se judecã de instanta ierarhic superioarã.
ART. 50
Procedura de solutionare a abtinerii sau a recuzãrii
(1) Instanta hotãrãste de îndatã, în camera de consiliu, fãrã prezenta pãrtilor si ascultându-l pe judecãtorul recuzat sau care a declarat cã se abtine, numai dacã apreciazã cã este necesar. În aceleasi conditii, instanta va putea asculta si pãrtile.
(2) În cazul în care la acelasi termen s-au formulat cereri de recuzare si de abtinere pentru motive diferite, acestea vor fi judecate împreunã.
(3) Nu se admite interogatoriul ca mijloc de dovadã a motivelor de recuzare.
(4) În cazul admiterii abtinerii sau recuzãrii întemeiate pe dispozitiile art. 41 alin. (1) pct. 10, instanta va stabili care dintre judecãtori nu va lua parte la judecarea pricinii.
(5) Abtinerea sau recuzarea se solutioneazã printr-o încheiere care se pronuntã în sedintã publicã.
(6) Dacã abtinerea sau, dupã caz, recuzarea a fost admisã, judecãtorul se va retrage de la judecarea pricinii. În acest caz, încheierea va arãta în ce mãsurã actele îndeplinite de judecãtor urmeazã sã fie pãstrate.
ART. 51
Procedura de solutionare de cãtre instanta superioarã
(1) Instanta superioarã învestitã cu judecarea abtinerii sau recuzãrii în situatia prevãzutã la art. 49 alin. (2) va dispune, în caz de admitere a cererii, trimiterea pricinii la o altã instantã de acelasi grad din circumscriptia sa.
(2) Dacã cererea este respinsã, pricina se înapoiazã instantei inferioare.
ART. 52
Cãile de atac
(1) Încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacatã numai de pãrti, odatã cu hotãrârea prin care s-a solutionat cauza. Când aceastã din urmã hotãrâre este definitivã, încheierea va putea fi atacatã cu recurs, la instanta ierarhic superioarã, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotãrâri.
(2) Încheierea prin care s-a încuviintat sau s-a respins abtinerea, cea prin care s-a încuviintat recuzarea, precum si încheierea prin care s-a respins recuzarea în cazul prevãzut la art. 47 alin. (3) nu sunt supuse niciunei cãi de atac.
(3) În cazul prevãzut la alin. (1), dacã instanta de apel constatã cã recuzarea a fost în mod gresit respinsã, reface toate actele de procedurã si, dacã apreciazã cã este necesar, dovezile administrate la prima instantã. Când instanta de recurs constatã cã recuzarea a fost gresit respinsã, ea va casa hotãrârea, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de apel sau, atunci când calea de atac a apelului este suprimatã, la prima instantã.
ART. 53
Incompatibilitatea altor participanti
Dispozitiile prezentului capitol se aplicã în mod corespunzãtor si procurorilor, magistratilor-asistenti, asistentilor judiciari si grefierilor.

CAP. II
Pãrtile

ART. 54
Enumerarea
Sunt pãrti reclamantul si pârâtul, precum si, în conditiile legii, tertele persoane care intervin voluntar sau fortat în proces.

SECtIUNEA 1
Folosinta si exercitiul drepturilor procedurale

ART. 55
Capacitatea procesualã de folosintã
(1) Poate fi parte în judecatã orice persoanã care are folosinta drepturilor civile.
(2) Cu toate acestea, pot sta în judecatã asociatiile, societãtile sau alte entitãti fãrã personalitate juridicã, dacã sunt constituite potrivit legii.
(3) Lipsa capacitãtii procesuale de folosintã poate fi invocatã în orice stare a procesului. Actele de procedurã îndeplinite de cel care nu are capacitate de folosintã sunt lovite de nulitate absolutã.
ART. 56
Capacitatea procesualã de exercitiu
(1) Cel care are calitatea de parte îsi poate exercita drepturile procedurale în nume propriu sau prin reprezentant, cu exceptia cazurilor în care legea prevede altfel.
(2) Partea care nu are exercitiul drepturilor procedurale nu poate sta în judecatã decât dacã este reprezentatã, asistatã ori autorizatã în conditiile prevãzute de legile sau, dupã caz, de statutele care îi reglementeazã capacitatea ori modul de organizare.
(3) Lipsa capacitãtii de exercitiu a drepturilor procedurale poate fi invocatã în orice stare a procesului.
(4) Actele de procedurã îndeplinite de cel care nu are exercitiul drepturilor procedurale sunt anulabile. Reprezentantul sau ocrotitorul legal al acestuia va putea însã confirma toate sau numai o parte din aceste acte.
(5) Când instanta constatã cã actul de procedurã a fost îndeplinit de o parte lipsitã de capacitate de exercitiu va acorda un termen pentru confirmarea lui. Dacã actul nu este confirmat, se va dispune anularea lui.
(6) Dispozitiile alin. (5) se aplicã în mod corespunzãtor si persoanelor cu capacitate de exercitiu restrânsã.
ART. 57
Curatela specialã
(1) În caz de urgentã, dacã persoana fizicã lipsitã de capacitatea de exercitiu a drepturilor civile nu are reprezentant legal, instanta, la cererea pãrtii interesate, va numi un curator special, care sã o reprezinte pânã la numirea reprezentantului legal, potrivit legii. De asemenea, instanta va numi un curator special în caz de conflict de interese între reprezentantul legal si cel reprezentat sau când o persoanã juridicã ori o entitate dintre cele prevãzute la art. 55 alin. (2), chematã sã stea în judecatã, nu are reprezentant.
(2) Dispozitiile alin. (1) se aplicã în mod corespunzãtor si persoanelor cu capacitate de exercitiu restrânsã.
(3) Numirea acestor curatori se va face de instanta care judecã procesul, dintre avocatii anume desemnati în acest scop de barou pentru fiecare instantã judecãtoreascã. Curatorul special are toate drepturile si obligatiile prevãzute de lege pentru reprezentantul legal.
(4) Remunerarea provizorie a curatorului astfel numit se fixeazã de instantã, prin încheiere, stabilindu-se totodatã si modalitatea de platã. La cererea curatorului, odatã cu încetarea calitãtii sale, tinându-se seama de activitatea desfãsuratã, remuneratia va putea fi majoratã.

SECtIUNEA a 2-a
Persoanele care sunt împreunã reclamante sau pârâte

ART. 58
Conditiile de existentã
Mai multe persoane pot fi împreunã reclamante sau pârâte dacã obiectul procesului este un drept ori o obligatie comunã, dacã drepturile sau obligatiile lor au aceeasi cauzã ori dacã între ele existã o strânsã legãturã.
ART. 59
Regimul juridic al coparticipãrii procesuale
(1) Actele de procedurã, apãrãrile si concluziile unuia dintre reclamanti sau pârâti nu le pot profita celorlalti si nici nu îi pot prejudicia.
(2) Cu toate acestea, dacã prin natura raportului juridic sau în temeiul unei dispozitii a legii, efectele hotãrârii se întind asupra tuturor reclamantilor ori pârâtilor, actele de procedurã îndeplinite numai de unii dintre ei sau termenele încuviintate numai unora dintre ei pentru îndeplinirea actelor de procedurã profitã si celorlalti. Când actele de procedurã ale unora sunt potrivnice celor fãcute de ceilalti, se va tine seama de actele cele mai favorabile.
(3) Reclamantii sau pârâtii care nu s-au înfãtisat ori nu au îndeplinit un act de procedurã în termen vor continua totusi sã fie citati, dacã, potrivit legii, nu au termenul în cunostintã. Dispozitiile art. 197 sunt aplicabile.

SECtIUNEA a 3-a
Alte persoane care pot lua parte la judecatã

§ 1. Interventia voluntarã

ART. 60
Formele
(1) Oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecã între pãrtile originare.
(2) Interventia este principalã, când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecãtii sau un drept strâns legat de acesta.
(3) Interventia este accesorie, când sprijinã numai apãrarea uneia dintre pãrti.
ART. 61
Interventia principalã
(1) Cererea de interventie principalã va fi fãcutã în forma prevãzutã pentru cererea de chemare în judecatã.
(2) Cererea poate fi fãcutã numai în fata primei instante, înainte de închiderea dezbaterilor în fond.
(3) Cu acordul expres al pãrtilor, interventia principalã se poate face si în instanta de apel.
ART. 62
Interventia accesorie
(1) Cererea de interventie accesorie va fi fãcutã în scris si va cuprinde elementele prevãzute la art. 143 alin. (1), care se va aplica în mod corespunzãtor.
(2) Interventia accesorie poate fi fãcutã pânã la închiderea dezbaterilor, în tot cursul judecãtii, chiar si în cãile extraordinare de atac.
ART. 63
Procedura de judecatã. Cãile de atac
(1) Instanta va comunica pãrtilor cererea de interventie si copii de pe înscrisurile care o însotesc.
(2) Dupã ascultarea intervenientului si a pãrtilor, instanta se va pronunta asupra admisibilitãtii în principiu a interventiei, printr-o încheiere motivatã.
(3) Încheierea de admitere în principiu nu se poate ataca decât odatã cu fondul.
(4) Încheierea de respingere ca inadmisibilã a cererii de interventie poate fi atacatã în termen de 5 zile, care curge de la pronuntare pentru partea prezentã, respectiv de la comunicare pentru partea lipsã. Calea de atac este numai apelul dacã încheierea a fost datã în prima instantã, respectiv numai recursul la instanta ierarhic superioarã în cazul în care încheierea a fost pronuntatã în apel. Dosarul se înainteazã, în copie certificatã pentru conformitate cu originalul, instantei competente sã solutioneze calea de atac în 24 de ore de la expirarea termenului. Întâmpinarea nu este obligatorie. Apelul sau, dupã caz, recursul se judecã în termen de cel mult 10 zile de la înregistrare.
ART. 64
Situatia intervenientului
(1) Intervenientul devine parte în proces numai dupã admiterea în principiu a cererii sale.
(2) Intervenientul va prelua procedura în starea în care se aflã în momentul admiterii interventiei, dar va putea solicita administrarea de probe. Actele de procedurã ulterioare vor fi îndeplinite si fatã de el.
(3) În cazul interventiei principale, dupã admiterea în principiu, instanta va stabili un termen în care trebuie depusã întâmpinarea.
ART. 65
Judecarea cererii de interventie principalã
(1) Interventia principalã se judecã odatã cu cererea principalã.
(2) Când judecarea cererii principale ar fi întârziatã prin cererea de interventie, instanta poate dispune disjungerea ei pentru a fi judecatã separat, în afarã de cazul în care intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, însusi dreptul dedus judecãtii. În caz de disjungere, instanta rãmâne în toate cazurile competentã sã solutioneze cererea de interventie.
(3) Nu se va dispune disjungerea nici atunci când judecarea cererii de interventie ar fi întârziatã de cererea principalã.
(4) Interventia principalã va fi judecatã chiar dacã judecarea cererii principale s-a stins prin unul dintre modurile prevãzute de lege.
ART. 66
Judecarea cererii de interventie accesorie
(1) Judecarea cererii de interventie accesorie nu poate fi disjunsã de judecarea cererii principale, iar instanta este obligatã sã se pronunte asupra acesteia prin aceeasi hotãrâre, odatã cu fondul.
(2) Intervenientul accesoriu poate sã sãvârseascã numai actele de procedurã care nu contravin interesului pãrtii în favoarea cãreia a intervenit.
(3) Dupã admiterea în principiu, intervenientul accesoriu poate sã renunte la judecarea cererii de interventie doar cu acordul pãrtii pentru care a intervenit.
(4) Calea de atac exercitatã de intervenientul accesoriu se socoteste neavenitã dacã partea pentru care a intervenit nu a exercitat calea de atac, a renuntat la calea de atac exercitatã ori aceasta a fost anulatã, perimatã sau respinsã fãrã a fi cercetatã în fond.

§ 2. Interventia fortatã

I. Chemarea în judecatã a altei persoane

ART. 67
Formularea cererii. Termenele
(1) Oricare dintre pãrti poate sã cheme în judecatã o altã persoanã care ar putea sã pretindã, pe calea unei cereri separate, aceleasi drepturi ca si reclamantul.
(2) Cererea fãcutã de reclamant sau de intervenientul principal se va depune cel mai târziu pânã la terminarea cercetãrii procesului înaintea primei instante.
(3) Cererea fãcutã de pârât se va depune în termenul prevãzut pentru depunerea întâmpinãrii înaintea primei instante, iar dacã întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecatã.
ART. 68
Comunicarea cererii
(1) Cererea va fi motivatã si, împreunã cu înscrisurile care o însotesc, se va comunica atât celui chemat în judecatã, cât si pãrtii potrivnice.
(2) La exemplarul cererii destinat tertului se vor alãtura copii de pe cererea de chemare în judecatã, întâmpinare si de pe înscrisurile de la dosar.
(3) Dispozitiile art. 63 si 64 se aplicã în mod corespunzãtor.
ART. 69
Pozitia tertului în proces
Cel chemat în judecatã dobândeste pozitia procesualã de reclamant, iar hotãrârea îsi produce efectele si în privinta sa.
ART. 70
Scoaterea pârâtului din proces
(1) În cazul prevãzut la art. 69, când pârâtul, chemat în judecatã pentru o datorie bãneascã, recunoaste datoria si declarã cã vrea sã o execute fatã de cel cãruia îi va fi stabilit dreptul pe cale judecãtoreascã, el va fi scos din proces, dacã a consemnat la dispozitia instantei suma datoratã.
(2) Tot astfel, pârâtul, chemat în judecatã pentru predarea unui bun sau a folosintei acestuia, va fi scos din proces dacã declarã cã va preda bunul celui al cãrui drept va fi stabilit prin hotãrâre judecãtoreascã. Bunul în litigiu va fi pus sub sechestru judiciar de cãtre instanta învestitã cu judecarea cauzei, dispozitiile art. 959 si urmãtoarele fiind aplicabile.
(3) În aceste cazuri, judecata va continua numai între reclamant si tertul chemat în judecatã. Hotãrârea se va comunica si pârâtului, cãruia îi este opozabilã.

II. Chemarea în garantie

ART. 71
Conditiile
(1) Partea interesatã poate sã cheme în garantie o tertã persoanã, împotriva cãreia ar putea sã se îndrepte cu o cerere separatã în garantie sau în despãgubiri.
(2) În aceleasi conditii, cel chemat în garantie poate sã cheme în garantie o altã persoanã.
ART. 72
Formularea cererii. Termenele
(1) Cererea va fi fãcutã în forma prevãzutã pentru cererea de chemare în judecatã.
(2) Cererea fãcutã de reclamant sau de intervenientul principal se va depune cel mai târziu pânã la terminarea cercetãrii procesului înaintea primei instante.
(3) Cererea fãcutã de pârât se va depune în termenul prevãzut pentru depunerea întâmpinãrii înaintea primei instante, iar dacã întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecatã.
ART. 73
Procedura de judecatã
(1) Instanta va comunica celui chemat în garantie cererea si copii de pe înscrisurile ce o însotesc si va stabili termenul pânã la care acesta trebuie sã depunã întâmpinare. În acelasi termen, poate fi fãcutã si cererea prevãzutã la art. 71 alin. (2).
(2) Dispozitiile art. 63 si art. 64 alin. (1) si (2) se aplicã în mod corespunzãtor.
(3) În termenul stabilit potrivit art. 64 alin. (3), cel chemat în garantie trebuie sã depunã întâmpinare si poate sã formuleze cererea prevãzutã la art. 71 alin. (2).
(4) Cererea de chemare în garantie se judecã odatã cu cererea principalã. Cu toate acestea, dacã judecarea cererii principale ar fi întârziatã prin cererea de chemare în garantie, instanta poate dispune disjungerea ei pentru a o judeca separat. În acest din urmã caz, judecarea cererii de chemare în garantie va fi suspendatã pânã la solutionarea cererii principale.

III. Arãtarea titularului dreptului

ART. 74
Conditiile
Pârâtul care detine un bun pentru altul sau care exercitã în numele altuia un drept asupra unui lucru va putea arãta pe acela în numele cãruia detine lucrul sau exercitã dreptul, dacã a fost chemat în judecatã de o persoanã care pretinde un drept real asupra lucrului.
ART. 75
Formularea cererii. Termenul
Cererea va fi motivatã si se va depune înaintea primei instante în termenul prevãzut de lege pentru depunerea întâmpinãrii. Dacã întâmpinarea nu este obligatorie, cererea se poate face cel mai târziu la primul termen de judecatã.
ART. 76
Procedura de judecatã
(1) Cererea, împreunã cu înscrisurile care o însotesc si o copie de pe cererea de chemare în judecatã, vor fi comunicate celui arãtat ca titular al dreptului.
(2) Dispozitiile art. 63 si 64 se aplicã în mod corespunzãtor.
(3) Dacã acela arãtat ca titular al dreptului recunoaste sustinerile pârâtului si reclamantul consimte, el va lua locul pârâtului, care va fi scos din proces.
(4) Dacã reclamantul nu este de acord cu înlocuirea sau când cel arãtat ca titular nu se înfãtiseazã sau contestã cele sustinute de pârât, tertul dobândeste calitatea de intervenient principal, dispozitiile art. 61 si art. 63-65 aplicându-se în mod corespunzãtor.

IV. Introducerea fortatã în cauzã, din oficiu, a altor persoane

ART. 77
Conditiile. Termenul
(1) În cazurile expres prevãzute de lege, precum si în procedura necontencioasã, judecãtorul va dispune din oficiu introducerea în cauzã a altor persoane, chiar dacã pãrtile se împotrivesc.
(2) În materie contencioasã, când raportul juridic dedus judecãtii o impune, judecãtorul va pune în discutia pãrtilor necesitatea introducerii în cauzã a altor persoane. Dacã niciuna dintre pãrti nu solicitã introducerea în cauzã a tertului, iar judecãtorul apreciazã cã pricina nu poate fi solutionatã fãrã participarea tertului, va respinge cererea, fãrã a se pronunta pe fond.
(3) Introducerea în cauzã va fi dispusã, prin încheiere, pânã la terminarea cercetãrii procesului înaintea primei instante.
(4) Când necesitatea introducerii în cauzã a altor persoane este constatatã cu ocazia deliberãrii, instanta va repune cauza pe rol, dispunând citarea pãrtilor.
(5) Hotãrârea prin care cererea a fost respinsã în conditiile alin. (2) este supusã numai apelului.
ART. 78
Procedura de judecatã
(1) Cel introdus în proces va fi citat, odatã cu citatia comunicându-i-se, în copie, si încheierea prevãzutã la art. 77 alin. (3), cererea de chemare în judecatã, întâmpinarea, precum si înscrisurile anexate acestora. Prin citatie i se va comunica si termenul pânã la care va putea sã arate exceptiile, dovezile si celelalte mijloace de apãrare de care întelege sã se foloseascã.
(2) El va lua procedura în starea în care se aflã în momentul introducerii în proces. Instanta, la cererea celui introdus în proces, va putea dispune readministrarea probelor sau administrarea de noi probe. Actele de procedurã ulterioare vor fi îndeplinite si fatã de acesta.

SECtIUNEA a 4-a
Reprezentarea pãrtilor în judecatã

§ 1. Dispozitii generale

ART. 79
Formele reprezentãrii
(1) Pãrtile pot sã exercite drepturile procedurale personal sau prin reprezentant. Reprezentarea poate fi legalã, conventionalã sau judiciarã.
(2) Persoanele fizice lipsite de capacitate de exercitiu vor sta în judecatã prin reprezentant legal.
(3) Pãrtile pot sã stea în judecatã printr-un reprezentant ales, în conditiile legii, cu exceptia cazului în care legea impune prezenta lor personalã în fata instantei.
(4) Când legea prevede sau când circumstantele cauzei o impun pentru a se asigura dreptul la un proces echitabil, judecãtorul poate numi pentru oricare parte din proces un reprezentant în conditiile art. 57 alin. (3), arãtând în încheiere limitele si durata reprezentãrii.
(5) Când dreptul de reprezentare izvorãste din lege sau dintr-o hotãrâre judecãtoreascã, asistarea reprezentantului de cãtre un avocat nu este obligatorie. Dispozitiile art. 82 alin. (3) si art. 83 alin. (2) sunt aplicabile.
ART. 80
Limitele reprezentãrii. Continuarea judecãrii procesului
(1) Renuntarea la judecatã sau la dreptul dedus judecãtii, achiesarea la hotãrârea pronuntatã, încheierea unei tranzactii, precum si orice alte acte procedurale de dispozitie nu se pot face de reprezentant decât în baza unui mandat special ori cu încuviintarea prealabilã a instantei sau a autoritãtii administrative competente.
(2) Actele procedurale de dispozitie prevãzute la alin. (1), fãcute în orice proces de reprezentantii minorilor, ai persoanelor puse sub interdictie si ai dispãrutilor, nu vor împiedica judecarea cauzei, dacã instanta apreciazã cã ele nu sunt în interesul acestor persoane.
ART. 81
Lipsa dovezii calitãtii de reprezentant
(1) Când instanta constatã lipsa dovezii calitãtii de reprezentant a celui care a actionat în numele pãrtii, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor. Dacã acestea nu se acoperã, cererea va fi anulatã.
(2) Exceptia lipsei dovezii calitãtii de reprezentant înaintea primei instante nu poate fi invocatã pentru prima oarã în calea de atac.

§ 2. Dispozitii speciale privind reprezentarea conventionalã

ART. 82
Reprezentarea conventionalã a persoanelor fizice
(1) În fata primei instante, precum si în apel, persoanele fizice pot fi reprezentate de cãtre avocat sau alt mandatar. Dacã mandatul este dat unei alte persoane decât unui avocat, mandatarul nu poate pune concluzii asupra exceptiilor procesuale si asupra fondului decât prin avocat, atât în etapa cercetãrii procesului, cât si în etapa dezbaterilor.
(2) În cazul în care mandatarul persoanei fizice este sot sau o rudã pânã la gradul al doilea inclusiv, acesta poate pune concluzii în fata oricãrei instante, fãrã sã fie asistat de avocat, dacã este licentiat în drept.
(3) La redactarea cererii si a motivelor de recurs, precum si în exercitarea si sustinerea recursului, persoanele fizice vor fi asistate si, dupã caz, reprezentate, sub sanctiunea nulitãtii, numai de cãtre un avocat, în conditiile legii, cu exceptia cazurilor prevãzute la art. 13 alin. (2).
(4) În cazul contestatiei în anulare si al revizuirii, dispozitiile prezentului articol se aplicã în mod corespunzãtor.
ART. 83
Reprezentarea conventionalã a persoanelor juridice
(1) Persoanele juridice pot fi reprezentate conventional în fata instantelor de judecatã numai prin consilier juridic sau avocat, în conditiile legii.
(2) La redactarea cererii si a motivelor de recurs, precum si în exercitarea si sustinerea recursului, persoanele juridice vor fi asistate si, dupã caz, reprezentate, sub sanctiunea nulitãtii, numai de cãtre un avocat sau consilier juridic, în conditiile legii.
(3) Dispozitiile alin. (1) si (2) se aplicã în mod corespunzãtor si entitãtilor arãtate la art. 55 alin. (2).
ART. 84
Forma mandatului
(1) Împuternicirea de a reprezenta o persoanã fizicã datã mandatarului care nu are calitatea de avocat se dovedeste prin înscris autentic.
(2) În cazurile prevãzute la alin. (1), dreptul de reprezentare mai poate fi dat si prin declaratie verbalã, fãcutã în instantã si consemnatã în încheierea de sedintã, cu arãtarea limitelor si a duratei reprezentãrii.
(3) Împuternicirea de a reprezenta o persoanã fizicã sau o persoanã juridicã datã unui avocat ori consilier juridic se dovedeste prin înscris, potrivit legilor de organizare si exercitare a profesiei.
ART. 85
Mandatul general
Mandatarul cu procurã generalã poate sã îl reprezinte în judecatã pe mandant, numai dacã acest drept i-a fost dat anume. Dacã cel care a dat procurã generalã nu are domiciliu si nici resedintã în tarã sau dacã procura este datã unui prepus, dreptul de reprezentare în judecatã se presupune dat.
ART. 86
Continutul mandatului
(1) Mandatul este presupus dat pentru toate actele procesuale îndeplinite în fata aceleiasi instante; el poate fi însã restrâns, în mod expres, la anumite acte.
(2) Avocatul care a reprezentat sau asistat partea la judecarea procesului poate face, chiar fãrã mandat, orice acte pentru pãstrarea drepturilor supuse unui termen si care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp si poate, de asemenea, sã introducã orice cale de atac împotriva hotãrârii pronuntate. În aceste cazuri, toate actele de procedurã se vor îndeplini numai fatã de parte. Sustinerea cãii de atac se poate face numai în temeiul unei noi împuterniciri.
ART. 87
Încetarea mandatului
Mandatul nu înceteazã prin moartea celui care l-a dat si nici dacã acesta a devenit incapabil. Mandatul dãinuieste pânã la retragerea lui de cãtre mostenitori sau de cãtre reprezentantul legal al incapabilului.
ART. 88
Renuntarea la mandat si revocarea mandatului
(1) Renuntarea la mandat sau revocarea acestuia nu poate fi opusã celeilalte pãrti decât de la comunicare, afarã numai dacã a fost fãcutã în sedinta de judecatã si în prezenta ei.
(2) Mandatarul care renuntã la împuternicire este tinut sã înstiinteze atât pe cel care i-a dat mandatul, cât si instanta, cu cel putin 15 zile înainte de termenul imediat urmãtor renuntãrii. Mandatarul nu poate renunta la mandat în cursul termenului de exercitare a cãilor de atac.

SECtIUNEA a 5-a
Asistenta judiciarã

ART. 89
Conditiile de acordare
(1) Cel care nu este în stare sã facã fatã cheltuielilor pe care le presupune declansarea si sustinerea unui proces civil, fãrã a primejdui propria sa întretinere sau a familiei sale, poate beneficia de asistentã judiciarã, în conditiile legii speciale privind ajutorul public judiciar.
(2) Asistenta judiciarã cuprinde:
a) acordarea de scutiri, reduceri, esalonãri sau amânãri pentru plata taxelor judiciare prevãzute de lege;
b) apãrarea si asistenta gratuitã printr-un avocat desemnat de barou;
c) orice alte modalitãti prevãzute de lege.
(3) Asistenta judiciarã poate fi acordatã oricând în cursul procesului, în tot sau numai în parte.

CAP. III
Participarea Ministerului Public în procesul civil

ART. 90
Modalitãtile de participare
(1) Procurorul poate porni orice actiune civilã, ori de câte ori este necesar pentru apãrarea drepturilor si intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdictie si ale dispãrutilor, precum si în alte cazuri expres prevãzute de lege.
(2) Procurorul poate sã punã concluzii în orice proces civil, în oricare fazã a acestuia, dacã apreciazã cã este necesar pentru apãrarea ordinii de drept, a drepturilor si intereselor cetãtenilor.
(3) În cazurile anume prevãzute de lege, participarea si punerea concluziilor de cãtre procuror sunt obligatorii, sub sanctiunea nulitãtii absolute a hotãrârii.
(4) Procurorul poate sã exercite cãile de atac împotriva hotãrârilor pronuntate în cazurile prevãzute la alin. (1), chiar dacã nu a pornit actiunea civilã, precum si atunci când a participat la judecatã, în conditiile legii.
(5) Procurorul poate sã cearã punerea în executare a oricãror titluri executorii emise în favoarea persoanelor prevãzute la alin. (1).
(6) În toate cazurile, Ministerul Public nu datoreazã taxe de timbru si nici cautiune.
ART. 91
Efectele fatã de titularul dreptului
În cazurile prevãzute la art. 90 alin. (1), titularul dreptului va fi introdus în proces si se va putea prevala de dispozitiile art. 400, 402, 403 si 432-434, iar dacã procurorul îsi va retrage cererea, va putea cere continuarea judecãtii sau a executãrii silite.

TITLUL III
Competenta instantelor judecãtoresti

CAP. I
Competenta materialã

SECtIUNEA 1
Competenta dupã materie si valoare

ART. 92
Judecãtoria
Judecãtoriile judecã:
1. în primã instantã, urmãtoarele cereri al cãror obiect este evaluabil sau, dupã caz, neevaluabil în bani:
a) cererile privitoare la nulitatea, anularea sau desfacerea cãsãtoriei;
b) cererile privind încredintarea copilului minor sau încuviintarea pãrintelui de a avea legãturi personale cu acesta, precum si cererile de înapoiere a copilului minor de la persoanele care îl detin fãrã niciun drept;
c) cererile privind obligatia legalã de întretinere;
d) cererile referitoare la înregistrãrile în registrele de stare civilã, potrivit legii;
e) cererile având ca obiect administrarea clãdirilor cu mai multe etaje, apartamente sau spatii aflate în proprietatea exclusivã a unor persoane diferite, precum si cele privind raporturile juridice stabilite de asociatiile de proprietari cu alte persoane fizice sau persoane juridice, dupã caz;
f) cererile de evacuare;
g) cererile referitoare la servitutile privind zidurile si santurile comune, distanta constructiilor si plantatiilor, dreptul de trecere, precum si la alte servituti ori îngrãdiri ale dreptului de proprietate prevãzute de lege, stabilite de pãrti ori instituite pe cale judecãtoreascã;
h) cererile privitoare la strãmutarea de hotare si cererile în grãnituire;
i) cererile posesorii;
j) cererile privind obligatiile de a face, neevaluabile în bani;
k) cererile de împãrtealã judiciarã, indiferent de valoare;
l) orice cereri evaluabile în bani în valoare de pânã la 100.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea pãrtilor, profesionisti sau neprofesionisti;
2. cãile de atac împotriva hotãrârilor autoritãtilor administratiei publice cu activitate jurisdictionalã si ale altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevãzute de lege;
3. orice alte cereri date prin lege în competenta lor.
ART. 93
Tribunalul
Tribunalele judecã:
1. în primã instantã:
a) cererile evaluabile în bani în valoare mai mare de 100.000 lei, indiferent de calitatea pãrtilor, profesionisti sau neprofesionisti;
b) cererile privind navigatia civilã si activitatea în porturi;
c) cererile în materie de contencios administrativ, în afarã de cele date în competenta curtilor de apel;
d) cererile în materie de proprietate intelectualã;
e) conflictele de muncã, cu exceptia celor date în competenta altor instante;
f) cererile în materie de asigurãri sociale;
g) cererile în materie de expropriere;
h) cererile pentru recunoasterea, precum si cele pentru încuviintarea executãrii silite, potrivit legii, a hotãrârilor judecãtoresti si a altor titluri executorii pronuntate ori, dupã caz, emise în altã tarã;
i) cererile pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare;
j) orice alte cereri care nu sunt date prin lege în competenta altor instante;
2. ca instante de apel, apelurile declarate împotriva hotãrârilor pronuntate de judecãtorii în primã instantã;
3. ca instante de recurs, în cazurile anume prevãzute de lege;
4. orice alte cereri date prin lege în competenta lor.
ART. 94
Curtea de apel
Curtile de apel judecã:
1. în primã instantã, cererile în materie de contencios administrativ privind actele autoritãtilor si institutiilor centrale;
2. ca instante de apel, apelurile declarate împotriva hotãrârilor pronuntate de tribunale în primã instantã;
3. ca instante de recurs, în cazurile anume prevãzute de lege;
4. orice alte cereri date prin lege în competenta lor.
ART. 95
Înalta Curte de Casatie si Justitie
Înalta Curte de Casatie si Justitie judecã:
1. recursurile declarate împotriva hotãrârilor curtilor de apel, precum si a altor hotãrâri, în cazurile prevãzute de lege;
2. recursurile în interesul legii;
3. cererile în vederea pronuntãrii unei hotãrâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept;
4. orice alte cereri date prin lege în competenta sa.

SECtIUNEA a 2-a
Determinarea competentei dupã valoarea obiectului cererii introductive de instantã

ART. 96
Regulile generale
(1) Competenta se determinã dupã valoarea obiectului cererii arãtatã în capãtul principal de cerere.
(2) Pentru stabilirea valorii, nu se vor avea în vedere dobânzile, penalitãtile, fructele sau alte asemenea venituri ori cheltuieli cerute ca accesorii pretentiei principale, scadente ori ajunse la scadentã în cursul judecãtii. De asemenea, nu se vor avea în vedere nici prestatiile periodice ajunse la scadentã în cursul judecãtii.
(3) În caz de contestatie, valoarea se stabileste dupã înscrisurile prezentate si explicatiile date de pãrti.
ART. 97
Cazul mai multor capete principale de cerere
(1) Când reclamantul a sesizat instanta cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competenta se stabileste în raport cu valoarea sau, dupã caz, cu natura ori obiectul fiecãrei pretentii în parte. Dacã unul dintre capetele de cerere este de competenta altei instante, instanta sesizatã va dispune disjungerea si îsi va declina în mod corespunzãtor competenta.
(2) În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeasi cauzã sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsã legãturã, au fost deduse judecãtii printr-o unicã cerere de chemare în judecatã, instanta competentã sã le solutioneze se determinã tinându-se seama de acea pretentie care atrage competenta unei instante de grad mai înalt.
ART. 98
Cererea formulatã de mai multi reclamanti
(1) Dacã mai multi reclamanti, prin aceeasi cerere de chemare în judecatã, formuleazã pretentii proprii împotriva aceluiasi pârât, invocând raporturi juridice distincte si neaflate într-o legãturã care sã facã necesarã judecarea lor împreunã, determinarea instantei competente se face cu observarea valorii sau, dupã caz, a naturii ori obiectului fiecãrei pretentii în parte.
(2) Dispozitiile alin. (1) sunt aplicabile si atunci când unul sau mai multi reclamanti formuleazã, prin aceeasi cerere de chemare în judecatã, pretentii împotriva mai multor pârâti, invocând raporturi juridice distincte si fãrã legãturã între ele.
ART. 99
Valoarea cererii în cazuri speciale
(1) În cererile privitoare la executarea unui contract ori a unui alt act juridic, pentru stabilirea competentei instantei se va tine seama de valoarea obiectului acestuia sau, dupã caz, de aceea a pãrtii din obiectul dedus judecãtii.
(2) Aceeasi valoare va fi avutã în vedere si în cererile privind constatarea nulitãtii absolute, anularea, rezolutiunea sau rezilierea actului juridic, chiar dacã nu se solicitã si repunerea pãrtilor în situatia anterioarã, precum si în cererile privind constatarea existentei sau inexistentei unui drept.
(3) În cererile de aceeasi naturã, privitoare la contracte de locatiune ori de leasing, precum si în acelea privitoare la predarea sau restituirea bunului închiriat ori arendat, valoarea cererii se socoteste dupã chiria sau arenda anualã.
ART. 100
Cererea de platã partialã
Când prin actiune se cere plata unei pãrti dintr-o creantã, valoarea cererii se socoteste dupã partea pretinsã de reclamant ca fiind exigibilã.
ART. 101
Cererea privind prestatii succesive
În cererile care au ca obiect un drept la prestatii succesive, dacã durata existentei dreptului este nedeterminatã, valoarea lor se socoteste dupã valoarea prestatiei anuale datorate.
ART. 102
Cererile în materie imobiliarã
(1) În cererile având ca obiect un drept de proprietate sau alte drepturi reale asupra unui imobil, valoarea lor se determinã în functie de valoarea impozabilã, stabilitã potrivit legislatiei fiscale.
(2) În cazul în care valoarea impozabilã nu este stabilitã, sunt aplicabile dispozitiile art. 96.
ART. 103
Cererile în materie de mostenire
În materie de mostenire, competenta dupã valoare se determinã fãrã scãderea sarcinilor sau datoriilor mostenirii.
ART. 104
Dispozitiile speciale
(1) Instanta legal învestitã potrivit dispozitiilor referitoare la competentã dupã valoarea obiectului cererii rãmâne competentã sã judece chiar dacã, ulterior învestirii, intervin modificãri în ceea ce priveste cuantumul valorii aceluiasi obiect.
(2) Dispozitiile alin. (1) sunt aplicabile si la judecarea cãilor de atac.

CAP. II
Competenta teritorialã

ART. 105
Regula generalã
(1) Cererea de chemare în judecatã se introduce la instanta în a cãrei circumscriptie domiciliazã sau îsi are sediul pârâtul, dacã legea nu prevede altfel.
(2) Instanta rãmâne competentã sã judece procesul chiar dacã, ulterior sesizãrii, pârâtul îsi schimbã domiciliul sau sediul.
ART. 106
Cazul pârâtului cu domiciliul în strãinãtate sau necunoscut
Dacã pârâtul are domiciliul sau, dupã caz, sediul în strãinãtate ori acesta este necunoscut, cererea se introduce la instanta din tarã în a cãrei circumscriptie se aflã resedinta acestuia, iar dacã nu are nici resedinta cunoscutã, la instanta în a cãrei circumscriptie reclamantul îsi are domiciliul, sediul, resedinta ori reprezentanta, dupã caz.
ART. 107
Cazul persoanei juridice care are dezmembrãminte
Cererea de chemare în judecatã împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face si la instanta locului unde ea are un dezmembrãmânt fãrã personalitate juridicã, pentru obligatiile ce urmeazã a fi executate în acel loc sau care izvorãsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrãmântului ori din fapte sãvârsite de acesta.
ART. 108
Cererile îndreptate împotriva unei entitãti fãrã personalitate juridicã
Cererea de chemare în judecatã împotriva unei asociatii, societãti sau altei entitãti fãrã personalitate juridicã, constituitã potrivit legii, se poate introduce la instanta competentã pentru persoana cãreia, potrivit întelegerii dintre membri, i s-a încredintat conducerea sau administrarea acesteia. În cazul lipsei unei asemenea persoane, cererea se va putea introduce la instanta competentã pentru oricare dintre membrii entitãtii respective.
ART. 109
Cererile îndreptate împotriva persoanelor juridice de drept public
(1) Cererile îndreptate împotriva statului, autoritãtilor si institutiilor centrale, precum si a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instantele din capitala tãrii sau la cele din resedinta judetului unde îsi are domiciliul reclamantul.
(2) Când mai multe judecãtorii din circumscriptia aceluiasi tribunal sunt deopotrivã competente, cererile în care figureazã persoanele arãtate la alin. (1) se introduc la judecãtoria din localitatea de resedintã a judetului, iar în municipiul Bucuresti, la Judecãtoria Sectorului 4.
ART. 110
Pluralitatea de pârâti
Cererea de chemare în judecatã a mai multor pârâti poate fi introdusã la instanta competentã pentru oricare dintre acestia; în cazul în care printre pârâti sunt si obligati accesoriu, cererea se introduce la instanta competentã pentru oricare dintre debitorii principali.
ART. 111
Competenta teritorialã alternativã
(1) În afarã de instantele prevãzute la art. 105-110, mai sunt competente:
1. instanta domiciliului reclamantului, în cererile privitoare la stabilirea filiatiei;
2. instanta în a cãrei circumscriptie domiciliazã creditorul reclamant, în cererile referitoare la obligatia de întretinere, inclusiv cele privind alocatiile de stat pentru copii;
3. instanta locului prevãzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligatiei, în cazul cererilor privind executarea, nulitatea, anularea, rezolutiunea, rezilierea sau denuntarea unilateralã a unui contract;
4. instanta locului unde se aflã imobilul, pentru cererile ce izvorãsc dintr-un raport de locatiune a imobilului;
5. instanta locului unde se aflã imobilul, pentru cererile în prestatie tabularã, în justificare tabularã sau în rectificare tabularã;
6. instanta locului de plecare sau de sosire, pentru cererile ce izvorãsc dintr-un contract de transport;
7. instanta locului de platã, în cererile privitoare la obligatiile ce izvorãsc dintr-o cambie, cec, bilet la ordin sau dintr-un alt titlu de valoare;
8. instanta domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulitãtii absolute, anularea, rezolutiunea, rezilierea sau denuntarea unilateralã a contractului încheiat cu un întreprinzãtor ori alt profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor;
9. instanta în a cãrei circumscriptie s-a sãvârsit fapta ilicitã sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligatiile izvorâte dintr-o asemenea faptã.
(2) Când pârâtul exercitã în mod statornic, în afara domiciliului sãu, o activitate profesionalã ori o activitate agricolã, comercialã, industrialã sau altele asemenea, cererea de chemare în judecatã se poate introduce si la instanta în circumscriptia cãreia se aflã locul activitãtii respective, pentru obligatiile patrimoniale nãscute sau care urmeazã sã se execute în acel loc.
ART. 112
Cererile în materie de asigurãri
(1) În materie de asigurare, cererea privitoare la despãgubiri se va putea face si la instanta în circumscriptia cãreia se aflã:
1. domiciliul asiguratului;
2. bunurile asigurate;
3. locul unde s-a produs riscul asigurat.
(2) Alegerea competentei prin conventie este consideratã ca nescrisã dacã a fost fãcutã înainte de nasterea dreptului la despãgubire.
(3) Dispozitiile alin. (1) si (2) nu se aplicã însã în materie de asigurãri maritime, fluviale si aeriene.
ART. 113
Alegerea instantei
Reclamantul are alegerea între mai multe instante deopotrivã competente.
ART. 114
Cererile privitoare la imobile
(1) Cererile privitoare la drepturile reale imobiliare se introduc numai la instanta în a cãrei circumscriptie este situat imobilul.
(2) Când imobilul este situat în circumscriptiile mai multor instante, cererea se va face la instanta domiciliului sau resedintei pârâtului, dacã aceasta se aflã în vreuna dintre aceste circumscriptii, iar în caz contrar, la oricare dintre instantele în circumscriptiile cãrora se aflã imobilul.
(3) Dispozitiile alin. (1) si (2) se aplicã, prin asemãnare, si în cazul actiunilor posesorii, actiunilor în grãnituire, actiunilor privitoare la îngrãdirile dreptului de proprietate imobiliarã, precum si în cazul celor de împãrtealã judiciarã a unui imobil, când indiviziunea nu rezultã din succesiune.
ART. 115
Cererile privitoare la mostenire
În materie de mostenire, pânã la iesirea din indiviziune, sunt de competenta exclusivã a instantei celui din urmã domiciliu al defunctului:
1. cererile privitoare la validitatea sau executarea dispozitiilor testamentare;
2. cererile privitoare la mostenire si la sarcinile acesteia, precum si cele privitoare la pretentiile pe care mostenitorii le-ar avea unul împotriva altuia;
3. cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia dintre mostenitori sau împotriva executorului testamentar.
ART. 116
Cererile privitoare la societãti
Cererile în materie de societate, pânã la sfârsitul lichidãrii sau, dupã caz, al radierii societãtii, sunt de competenta exclusivã a instantei în circumscriptia cãreia societatea îsi are sediul principal.
ART. 117
Cererile privitoare la insolventã sau concordatul preventiv
Cererile în materia insolventei sau concordatului preventiv sunt de competenta exclusivã a tribunalului în a cãrui circumscriptie îsi are sediul debitorul.
ART. 118
Cererile împotriva unui consumator
Cererile formulate de un întreprinzãtor sau alt profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanta domiciliului consumatorului. Dispozitiile art. 122 alin. (2) rãmân aplicabile.

CAP. III
Dispozitii speciale

ART. 119
Cererile accesorii, aditionale si incidentale
(1) Cererile accesorii, aditionale, precum si cele incidentale se judecã de instanta competentã pentru cererea principalã, chiar dacã ar fi de competenta materialã sau teritorialã a altei instante judecãtoresti, cu exceptia cererilor prevãzute la art. 117.
(2) Dispozitiile alin. (1) se aplicã si atunci când competenta de solutionare a cererii principale este stabilitã de lege în favoarea unei sectii specializate sau a unui complet specializat.
(3) Când instanta este exclusiv competentã pentru una dintre pãrti, ea va fi exclusiv competentã pentru toate pãrtile.
ART. 120
Apãrãrile si incidentele procedurale
(1) Instanta competentã sã judece cererea principalã se va pronunta si asupra apãrãrilor si exceptiilor, în afara celor care constituie chestiuni prejudiciale si care, potrivit legii, sunt de competenta exclusivã a altei instante.
(2) Incidentele procedurale sunt solutionate de instanta în fata cãreia se invocã, în afarã de cazurile în care legea prevede în mod expres altfel.
ART. 121
Cererea în constatare
În cererile pentru constatarea existentei sau inexistentei unui drept, competenta instantei se determinã dupã regulile prevãzute pentru cererile având ca obiect realizarea dreptului.
ART. 122
Alegerea de competentã
(1) Pãrtile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor nãscute, si prin declaratie verbalã în fata instantei ca procesele privitoare la bunuri si la alte drepturi de care acestea pot sã dispunã sã fie judecate de alte instante decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial sã le judece, în afarã de cazul când aceastã competentã este exclusivã.
(2) În litigiile din materia protectiei drepturilor consumatorilor, precum si în alte cazuri prevãzute de lege, pãrtile pot conveni alegerea instantei competente, în conditiile prevãzute la alin. (1), numai dupã nasterea dreptului la despãgubire. Orice conventie contrarã este consideratã ca nescrisã.
ART. 123
Competenta facultativã
(1) În cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecãtor care îsi desfãsoarã activitatea la instanta competentã sã judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instantele judecãtoresti de acelasi grad aflate în circumscriptia oricãreia dintre curtile de apel învecinate cu curtea de apel în a cãrei circumscriptie se aflã instanta care ar fi fost competentã, potrivit legii.
(2) Dacã un judecãtor are calitatea de reclamant într-o cerere de competenta instantei la care îsi desfãsoarã activitatea, pârâtul poate cere pânã la primul termen de judecatã la care este legal citat declinarea competentei, având alegerea între oricare dintre instantele de acelasi grad prevãzute la alin. (1).
(3) Dispozitiile alin. (1) si (2) se aplicã în mod corespunzãtor si în cazul procurorilor, asistentilor judiciari si grefierilor.
ART. 124
Incidentele privind arbitrajul
Competenta ce revine instantelor judecãtoresti în legãturã cu incidentele privind arbitrajul reglementat de prezentul cod apartine în toate cazurile tribunalului în circumscriptia cãruia are loc arbitrajul.

CAP. IV
Incidente procedurale privitoare la competenta instantei

SECtIUNEA 1
Necompetenta si conflictele de competentã

ART. 125
Exceptia de necompetentã
(1) Necompetenta este de ordine publicã sau privatã.
(2) Necompetenta este de ordine publicã:
1. în cazul încãlcãrii competentei generale, când procesul nu este de competenta instantelor judecãtoresti;
2. în cazul încãlcãrii competentei materiale, când procesul este de competenta unei instante de alt grad;
3. în cazul încãlcãrii competentei teritoriale exclusive, când procesul este de competenta unei alte instante de acelasi grad si pãrtile nu o pot înlãtura.
(3) În toate celelalte cazuri, necompetenta este de ordine privatã.
ART. 126
Invocarea exceptiei
(1) Necompetenta materialã si teritorialã de ordine publicã trebuie invocatã de pãrti ori de cãtre judecãtor la primul termen de judecatã la care pãrtile sunt legal citate în fata primei instante, dar nu mai târziu de terminarea cercetãrii procesului în fata primei instante.
(2) Necompetenta generalã a instantelor judecãtoresti poate fi invocatã de pãrti ori de cãtre judecãtor în orice stare a pricinii.
(3) Necompetenta de ordine privatã poate fi invocatã doar de cãtre pârât prin întâmpinare.
(4) Dacã necompetenta nu este de ordine publicã, partea care a fãcut cererea la o instantã necompetentã nu va putea cere declararea necompetentei.
ART. 127
Solutionarea exceptiei
(1) Când în fata instantei de judecatã se pune în discutie competenta acesteia, ea este obligatã sã stabileascã instanta judecãtoreascã competentã ori, dacã este cazul, un alt organ cu activitate jurisdictionalã competent.
(2) Dacã instanta se declarã competentã, va trece la judecarea pricinii. Încheierea poate fi atacatã numai odatã cu hotãrârea pronuntatã în cauzã.
(3) Dacã instanta se declarã necompetentã, hotãrârea nu este supusã niciunei cãi de atac, dosarul fiind trimis de îndatã instantei judecãtoresti competente sau, dupã caz, altui organ cu activitate jurisdictionalã competent.
ART. 128
Conflictul de competentã. Cazurile
Existã conflict de competentã:
1. când douã sau mai multe instante se declarã deopotrivã competente sã judece acelasi proces;
2. când douã sau mai multe instante si-au declinat reciproc competenta de a judeca acelasi proces sau, în cazul declinãrilor succesive, dacã ultima instantã învestitã îsi declinã la rândul sãu competenta în favoarea uneia dintre instantele care anterior s-au declarat necompetente.
ART. 129
Suspendarea procesului
Instanta înaintea cãreia s-a ivit conflictul de competentã va suspenda din oficiu judecata cauzei si va înainta dosarul instantei competente sã solutioneze conflictul.
ART. 130
Solutionarea conflictului de competentã
(1) Conflictul de competentã ivit între douã instante judecãtoresti se solutioneazã de instanta imediat superioarã si comunã instantelor aflate în conflict.
(2) Conflictul nãscut între o instantã si Înalta Curte de Casatie si Justitie se judecã de Înalta Curte de Casatie si Justitie în Completul de 9 judecãtori.
(3) Conflictul de competentã ivit între o instantã judecãtoreascã si un alt organ cu activitate jurisdictionalã se rezolvã de instanta judecãtoreascã ierarhic superioarã instantei în conflict.
(4) Instanta competentã sã judece conflictul va hotãrî, în camera de consiliu, fãrã citarea pãrtilor. Hotãrârea este supusã numai recursului în termen de 5 zile de la comunicare, cu exceptia celei pronuntate de Completul de 9 judecãtori de la Înalta Curte de Casatie si Justitie, care este definitivã.
ART. 131
Dispozitiile speciale
(1) Dispozitiile prezentei sectiuni privitoare la exceptia de necompetentã si la conflictul de competentã se aplicã prin asemãnare si în cazul sectiilor specializate ale aceleiasi instante judecãtoresti.
(2) Conflictul se va solutiona de sectia instantei stabilite potrivit art. 130 corespunzãtoare sectiei înaintea cãreia s-a ivit conflictul.
(3) Conflictul dintre douã sectii ale Înaltei Curti de Casatie si Justitie se solutioneazã de Completul de 9 judecãtori.
(4) Dispozitiile alin. (1)-(3) se aplicã în mod corespunzãtor si în cazul completelor specializate.
ART. 132
Probele administrate în fata instantei necompetente
În cazul declarãrii necompetentei, dovezile administrate în fata instantei necompetente rãmân câstigate judecãtii si instanta competentã învestitã cu solutionarea cauzei nu va dispune refacerea lor decât pentru motive temeinice.

SECtIUNEA a 2-a
Litispendenta si conexitatea

ART. 133
Exceptia litispendentei
(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecatã pentru aceeasi cauzã, acelasi obiect si de aceeasi parte, înaintea mai multor instante competente sau chiar înaintea aceleiasi instante, prin cereri distincte.
(2) Exceptia litispendentei poate fi invocatã de pãrti sau de instantã din oficiu în orice stare a procesului în fata instantelor de fond.
(3) Când instantele sunt de acelasi grad, exceptia se invocã înaintea instantei sesizate ulterior. Dacã exceptia se admite, dosarul va fi trimis de îndatã primei instante învestite.
(4) Când instantele sunt de grad diferit, exceptia se invocã înaintea instantei de grad inferior. Dacã exceptia se admite, dosarul va fi trimis de îndatã instantei de fond mai înalte în grad.
(5) Încheierea prin care s-a solutionat exceptia poate fi atacatã numai odatã cu fondul.
(6) Când unul dintre procese se judecã în recurs, iar celãlalt înaintea instantelor de fond, acestea din urmã sunt obligate sã suspende judecata pânã la solutionarea recursului.
(7) Dispozitiile alin. (2), (3) si (5) se aplicã în mod corespunzãtor si atunci când procesele identice se aflã pe rolul aceleiasi instante.
ART. 134
Exceptia conexitãtii
(1) Pentru asigurarea unei bune judecãti, în primã instantã este posibilã conexarea mai multor procese în care sunt aceleasi pãrti sau chiar împreunã cu alte pãrti si al cãror obiect si cauzã au între ele o strânsã legãturã.
(2) Exceptia conexitãtii poate fi invocatã de pãrti sau din oficiu cel mai târziu la primul termen de judecatã înaintea instantei ulterior sesizate, care, prin încheiere, se va pronunta asupra exceptiei. Încheierea poate fi atacatã numai odatã cu fondul.
(3) Dosarul va fi trimis instantei mai întâi învestite, în afarã de cazul în care reclamantul si pârâtul cer trimiterea lui la una dintre celelalte instante.
(4) Când una dintre cereri este de competenta exclusivã a unei instante, conexarea se va face la acea instantã.
(5) În orice stare a judecãtii procesele conexate pot fi disjunse si judecate separat, dacã numai unul dintre ele este în stare de judecatã.

SECtIUNEA a 3-a
Strãmutarea proceselor. Delegarea instantei

ART. 135
Temeiul strãmutãrii
(1) Strãmutarea procesului poate fi cerutã pentru motive de bãnuialã legitimã sau de sigurantã publicã.
(2) Bãnuiala se considerã legitimã în cazurile în care existã îndoialã cu privire la impartialitatea judecãtorilor din cauza circumstantelor procesului, calitãtii pãrtilor ori unor relatii conflictuale locale.
(3) Constituie motiv de sigurantã publicã împrejurãrile exceptionale care presupun cã judecata procesului la instanta competentã ar putea conduce la tulburarea ordinii publice.
ART. 136
Cererea de strãmutare
(1) Strãmutarea pentru motiv de bãnuialã legitimã sau de sigurantã publicã se poate cere în orice fazã a procesului.
(2) Strãmutarea pentru motiv de bãnuialã legitimã poate fi cerutã de cãtre partea interesatã, iar cea întemeiatã pe motiv de sigurantã publicã, numai de cãtre procurorul general de la Parchetul de pe lângã Înalta Curte de Casatie si Justitie.
ART. 137
Instanta competentã
(1) Cererea de strãmutare întemeiatã pe motiv de bãnuialã legitimã este de competenta instantei ierarhic superioare celei de la care se cere strãmutarea. Ea se depune la instanta care judecã procesul a cãrui strãmutare se cere, care o va înainta, de îndatã, instantei competente.
(2) Cererea de strãmutare întemeiatã pe motive de sigurantã publicã este de competenta Înaltei Curti de Casatie si Justitie, care va înstiinta, de îndatã, despre depunerea cererii instanta de la care se cere strãmutarea.
(3) La primirea cererii de strãmutare, instanta competentã sã o solutioneze va putea sã solicite dosarul cauzei.
ART. 138
Suspendarea judecãrii procesului
(1) La solicitarea celui interesat, completul de judecatã poate dispune, dacã este cazul, suspendarea judecãrii procesului, cu darea unei cautiuni în cuantum de 1.000 lei. Pentru motive temeinice, suspendarea poate fi dispusã în aceleasi conditii, fãrã citarea pãrtilor, chiar înainte de primul termen de judecatã.
(2) Încheierea asupra suspendãrii nu se motiveazã si nu este supusã niciunei cãi de atac.
(3) Mãsura suspendãrii judecãrii procesului va fi comunicatã de urgentã instantei de la care s-a cerut strãmutarea.
ART. 139
Judecarea cererii
(1) Cererea de strãmutare se judecã de urgentã, în camera de consiliu, cu citarea pãrtilor din proces.
(2) Hotãrârea asupra strãmutãrii se dã fãrã motivare si este definitivã.
(3) Instanta de la care s-a cerut strãmutarea va fi încunostintatã, de îndatã, despre admiterea sau respingerea cererii de strãmutare.
ART. 140
Efectele admiterii cererii
(1) În caz de admitere a cererii de strãmutare, procesul se trimite spre judecatã unei alte instante de acelasi grad. Hotãrârea va arãta în ce mãsurã actele îndeplinite de instantã înainte de strãmutare urmeazã sã fie pãstrate.
(2) În cazul în care instanta de la care s-a dispus strãmutarea a sãvârsit acte de procedurã sau a procedat între timp la judecarea procesului, actele de procedurã îndeplinite ulterior introducerii cererii de strãmutare si hotãrârea pronuntatã sunt desfiintate de drept prin efectul admiterii cererii de strãmutare.
(3) Apelul sau, dupã caz, recursul împotriva hotãrârii date de instanta la care s-a strãmutat procesul sunt de competenta instantelor ierarhic superioare acesteia. În caz de admitere a apelului sau recursului, trimiterea spre rejudecare, atunci când legea o prevede, se va face la o instantã din circumscriptia celei care a solutionat calea de atac.
ART. 141
Reiterarea cererii
Strãmutarea procesului nu poate fi cerutã din nou, în afarã de cazul în care noua cerere se întemeiazã pe împrejurãri necunoscute la data solutionãrii cererii anterioare sau ivite dupã solutionarea acesteia.
ART. 142
Delegarea instantei
Când, din cauza unor împrejurãri exceptionale, instanta competentã este împiedicatã un timp mai îndelungat sã functioneze, Înalta Curte de Casatie si Justitie, la cererea pãrtii interesate, va desemna o altã instantã de acelasi grad care sã judece procesul.

TITLUL IV
Actele de procedurã

CAP. I
Forma cererilor

ART. 143
Conditiile generale
(1) Orice cerere adresatã instantelor judecãtoresti trebuie sã fie formulatã în scris si sã cuprindã indicarea instantei cãreia îi este adresatã, numele, prenumele, domiciliul sau resedinta pãrtilor ori, dupã caz, denumirea si sediul lor, numele si prenumele, domiciliul sau resedinta reprezentantilor lor, dacã este cazul, obiectul, valoarea pretentiei, dacã este cazul, motivele cererii, precum si semnãtura.
(2) În cazurile anume prevãzute de lege, cererile fãcute în sedintã, la orice instantã, se pot formula si oral, fãcându-se mentiune despre aceasta în încheiere.
(3) Dacã, din orice motive, cererea nu poate fi semnatã la termenul când a fost depusã sau, dupã caz, la primul termen ce urmeazã, judecãtorul va stabili identitatea pãrtii prin unul dintre mijloacele prevãzute de lege, îi va citi continutul cererii si îi va lua consimtãmântul cu privire la aceasta. Despre toate acestea se va face mentiune în încheiere.
(4) Cererile adresate instantelor judecãtoresti se timbreazã, dacã legea nu prevede altfel.
ART. 144
Numãrul de exemplare
(1) Când cererea urmeazã a fi comunicatã, ea se va face în atâtea exemplare câte sunt necesare pentru comunicare, în afarã de cazurile în care pãrtile au un reprezentant comun sau partea figureazã în mai multe calitãti juridice, când se va face într-un singur exemplar. În toate cazurile este necesar si un exemplar pentru instantã.
(2) Dispozitiile alin. (1) sunt aplicabile în mod corespunzãtor si în cazul prevãzut la art. 143 alin. (2), grefierul de sedintã fiind tinut sã întocmeascã din oficiu copiile de pe încheiere necesare pentru comunicare.
ART. 145
Înscrisurile anexate
(1) La fiecare exemplar al cererii se vor alãtura copii de pe înscrisurile de care partea întelege a se folosi în proces.
(2) Copiile vor fi certificate de parte pentru conformitate cu originalul.
(3) Se vor putea depune în copie numai pãrtile din înscris referitoare la proces, urmând ca instanta sã ordone, dacã va fi nevoie, înfãtisarea înscrisului în întregime.
(4) Când înscrisurile sunt redactate într-o limbã strãinã, ele se depun în copie certificatã, însotite de traducerea legalizatã efectuatã de un traducãtor autorizat. În cazul în care nu existã un traducãtor autorizat pentru limba în care sunt redactate înscrisurile în cauzã, se pot folosi traducerile realizate de persoane de încredere cunoscãtoare ale respectivei limbi, în conditiile legii speciale.
(5) Dispozitiile art. 144 se aplicã în mod corespunzãtor.
ART. 146
Cererea formulatã prin reprezentant
(1) Când cererea este fãcutã prin mandatar, se va alãtura procura în original sau în copie legalizatã.
(2) Avocatul si consilierul juridic vor depune împuternicirea lor, potrivit legii.
(3) Reprezentantul legal va alãtura o copie legalizatã de pe înscrisul doveditor al calitãtii sale.
(4) Reprezentantii persoanelor juridice de drept privat vor depune, în copie, un extras din registrul public în care este mentionatã împuternicirea lor.
(5) Organul de conducere sau, dupã caz, reprezentantul desemnat al unei asociatii, societãti ori altei entitãti fãrã personalitate juridicã, înfiintatã potrivit legii, va anexa, în copie legalizatã, extrasul din actul care atestã dreptul sãu de reprezentare în justitie.
ART. 147
Cererea gresit denumitã
Cererea de chemare în judecatã sau pentru exercitarea unei cãi de atac este valabil fãcutã chiar dacã poartã o denumire gresitã.

CAP. II
Citarea si comunicarea actelor de procedurã

ART. 148
Obligatia de a cita pãrtile
(1) Instanta poate hotãrî asupra unei cereri numai dacã pãrtile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, în afarã de cazurile în care prin lege se dispune altfel.
(2) Instanta va amâna judecarea si va dispune sã se facã citarea ori de câte ori constatã cã partea care lipseste nu a fost citatã cu respectarea cerintelor prevãzute de lege, sub sanctiunea nulitãtii.
ART. 149
Organele competente si modalitãtile de comunicare
(1) Comunicarea citatiilor si a tuturor actelor de procedurã se va face, din oficiu, prin agentii procedurali ai instantei sau prin orice alt salariat al acesteia, precum si prin agenti ori salariati ai altor instante, în ale cãror circumscriptii se aflã cel cãruia i se comunicã actul.
(2) Comunicarea se face în plic închis, la care se alãturã dovada de înmânare/procesul-verbal si înstiintarea prevãzute la art. 158. Plicul va purta mentiunea "PENTRU JUSTItIE. A SE ÎNMÂNA CU PRIORITATE".
(3) Instanta solicitatã, când i se cere sã îndeplineascã procedura de comunicare pentru altã instantã, este obligatã sã ia de îndatã mãsurile necesare, potrivit legii, si sã trimitã instantei solicitante dovezile de îndeplinire a procedurii.
(4) În cazul în care comunicarea potrivit alin. (1) nu este posibilã, aceasta se va face prin postã, cu scrisoare recomandatã, cu continut declarat, la care se ataseazã dovada de primire/procesul-verbal si înstiintarea prevãzute la art. 158.
(5) La cererea pãrtii interesate si pe cheltuiala sa, comunicarea actelor de procedurã se va putea face în mod nemijlocit prin executori judecãtoresti, care vor fi tinuti sã îndeplineascã formalitãtile procedurale prevãzute în prezentul capitol, sau prin servicii de curierat rapid, în acest din urmã caz dispozitiile alin. (4) fiind aplicabile în mod corespunzãtor.
(6) Comunicarea citatiilor si a altor acte de procedurã se poate face de grefa instantei si prin telefax, postã electronicã sau prin alte mijloace ce asigurã transmiterea textului actului si confirmarea primirii acestuia, dacã partea a indicat instantei datele corespunzãtoare în acest scop. În vederea confirmãrii, instanta, odatã cu actul de procedurã, va comunica un formular care va contine: denumirea instantei, data comunicãrii, numele grefierului care asigurã comunicarea si indicarea actelor comunicate; formularul va fi completat de cãtre destinatar cu data primirii, numele în clar si semnãtura persoanei însãrcinate cu primirea corespondentei si va fi expediat instantei prin telefax, postã electronicã sau prin alte mijloace.
(7) Instanta va verifica efectuarea procedurilor de citare si comunicare dispuse pentru fiecare termen si, când este cazul, va lua mãsuri de refacere a acestor proceduri, precum si pentru folosirea altor mijloace ce pot asigura înstiintarea pãrtilor pentru înfãtisarea la termen.
ART. 150
Locul citãrii
(1) Vor fi citati:
1. statul, prin Ministerul Finantelor Publice sau alte organe anume desemnate în acest scop de lege, la sediul acestora;
2. unitãtile administrativ-teritoriale si celelalte persoane juridice de drept public, prin cei însãrcinati sã le reprezinte în justitie, la sediul acestora;
3. persoanele juridice de drept privat, prin reprezentantii lor, la sediul principal sau, atunci când este cazul, la sediul dezmembrãmântului lor;
4. asociatiile, societãtile si alte entitãti fãrã personalitate juridicã constituite potrivit legii, prin reprezentantul desemnat, la sediul sau domiciliul acestuia;
5. cei supusi procedurii insolventei, precum si creditorii acestora, la domiciliul sau, dupã caz, sediul acestora; dupã deschiderea procedurii, citarea va fi efectuatã potrivit legii speciale;
6. persoanele fizice, la domiciliul lor; în cazul în care nu locuiesc la domiciliu, citarea se va face la resedinta cunoscutã ori la locul ales de ele; în lipsa acestora, citarea poate fi fãcutã la locul cunoscut unde îsi desfãsoarã permanent activitatea curentã;
7. incapabilii sau cei cu capacitate de exercitiu restrânsã, prin reprezentantii sau ocrotitorii lor legali, la domiciliul ori sediul acestora, dupã caz; în caz de numire a unui curator special, potrivit art. 57, citarea se va face prin acest curator, la sediul sãu profesional;
8. bolnavii internati în unitãti sanitare, la administratia acestora;
9. militarii încazarmati, la unitatea din care fac parte, prin comandamentul acesteia;
10. cei care fac parte din echipajul unei nave maritime sau fluviale, alta decât militarã, dacã nu au domiciliul cunoscut, la cãpitãnia portului unde este înregistratã nava;
11. detinutii, la administratia locului de detinere;
12. personalul misiunilor diplomatice, al oficiilor consulare si cetãtenii români trimisi sã lucreze în cadrul personalului organizatiilor internationale, precum si membrii de familie care locuiesc cu ei, cât timp se aflã în strãinãtate, prin Ministerul Afacerilor Externe; alti cetãteni români, aflati în strãinãtate în interes de serviciu, inclusiv membrii familiilor care îi însotesc, prin organele centrale care i-au trimis sau în subordinea cãrora se aflã unitatea care i-a trimis în strãinãtate;
13. persoanele care se aflã în strãinãtate, altele decât cele prevãzute la pct. 12, dacã au domiciliul sau resedinta cunoscutã, printr-o citatie scrisã trimisã cu scrisoare recomandatã cu continut declarat si confirmare de primire, recipisa de predare a scrisorii la posta românã, în cuprinsul cãreia vor fi mentionate actele ce se expediazã, tinând loc de dovadã a îndeplinirii procedurii, dacã prin tratate sau conventii internationale la care este parte România ori prin acte normative speciale nu se prevede altfel. Dacã domiciliul sau resedinta celor aflati în strãinãtate nu este cunoscut/cunoscutã, citarea se face potrivit art. 162. În toate cazurile, dacã cei aflati în strãinãtate au mandatar cunoscut în tarã, va fi citat numai acesta din urmã;
14. cei cu domiciliul sau resedinta necunoscutã, potrivit art. 162;
15. mostenitorii, pânã la intervenirea lor în proces, printr-un curator special numit de instantã, la domiciliul acestuia.
(2) În cazurile prevãzute la alin. (1) pct. 1 si 2, statul, prin Ministerul Finantelor Publice, unitãtile administrativ-teritoriale, precum si celelalte persoane juridice de drept public îsi pot alege un sediu procesual la care vor fi comunicate toate actele de procedurã.
ART. 151
Obligatia alegerii locului citãrii
Persoanele care se aflã în strãinãtate, citate potrivit art. 150 alin. (1) pct. 12 si 13, pentru primul termen de judecatã, vor fi înstiintate prin citatie cã au obligatia de a-si alege un domiciliu în România unde urmeazã sã li se facã toate comunicãrile privind procesul. În cazul în care acestea nu se conformeazã, comunicãrile li se vor face prin scrisoare recomandatã, recipisa de predare la posta românã a scrisorii, în cuprinsul cãreia vor fi mentionate actele ce se expediazã, tinând loc de dovadã de îndeplinire a procedurii.
ART. 152
Cuprinsul citatiei
(1) Citatia va cuprinde:
a) denumirea instantei, sediul ei si, când este cazul, alt loc decât sediul instantei unde urmeazã sã se desfãsoare judecarea procesului;
b) data emiterii citatiei;
c) numãrul dosarului;
d) anul, luna, ziua si ora înfãtisãrii;
e) numele si prenumele sau denumirea, dupã caz, ale/a celui citat, precum si locul unde se citeazã;
f) calitatea celui citat, iar pentru pârât si mentiunea cã este obligat sã depunã întâmpinare sau sã îsi pregãteascã apãrarea pentru primul termen de judecatã, propunând probele de care întelege sã se foloseascã, sub sanctiunea prevãzutã de lege;
g) numele si prenumele sau denumirea, dupã caz, ale/a pãrtii potrivnice si obiectul cererii;
h) indicarea, dacã este cazul, a taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar datorate de cel citat;
i) alte mentiuni prevãzute de lege sau stabilite de instantã;
j) stampila instantei si semnãtura grefierului.
(2) În citatie se mentioneazã, când este cazul, orice date necesare pentru stabilirea adresei celui citat, precum si dacã citarea se face cu chemarea la interogatoriu sau dacã cel citat este obligat sã prezinte anumite înscrisuri ori dacã i se comunicã odatã cu citatia alte acte de procedurã.
(3) Cerintele de la alin. (1) lit. a), c), d), e) si j) sunt prevãzute sub sanctiunea nulitãtii.
ART. 153
Alegerea locului citãrii si al comunicãrii altor acte de procedurã
(1) În caz de alegere de domiciliu sau, dupã caz, de sediu, dacã partea a arãtat si persoana însãrcinatã cu primirea actelor de procedurã, comunicarea acestora se va face la acea persoanã, iar în lipsa unei asemenea mentiuni, comunicarea se va face, dupã caz, potrivit art. 150 sau 151.
(2) Partea poate alege ca toate actele de procedurã sã îi fie comunicate la cãsuta postalã.
ART. 154
Termenul pentru înmânarea citatiei
Citatia si celelalte acte de procedurã, sub sanctiunea nulitãtii, vor fi înmânate pãrtii cu cel putin 5 zile înaintea termenului de judecatã. În cazuri urgente sau atunci când legea prevede în mod expres, judecãtorul poate dispune scurtarea termenului de înmânare a citatiei ori actului de procedurã, despre aceasta fãcându-se mentiune în citatie sau în actul de procedurã
ART. 155
Invocarea si înlãturarea neregularitãtilor privind citarea
(1) Dacã partea prezentã în instantã, personal sau prin reprezentant, nu a primit citatia sau a primit-o într-un termen mai scurt decât cel prevãzut la art. 154 ori existã o altã cauzã de nulitate privind citatia sau procedura de înmânare a acesteia, procesul se amânã, la cererea pãrtii interesate.
(2) Orice neregularitate cu privire la citare nu va mai fi luatã în considerare în cazul în care, potrivit alin. (1), nu s-a cerut amânarea procesului, precum si în cazul în care partea lipsã la termenul la care s-a produs neregularitatea nu a invocat-o la termenul urmãtor producerii ei, dacã la acest termen ea a fost prezentã sau legal citatã.
(3) În lipsa pãrtii nelegal citate, neregularitatea privind procedura de citare a acesteia poate fi invocatã si de celelalte pãrti ori din oficiu, însã numai la termenul la care ea s-a produs.
ART. 156
Înmânarea fãcutã personal celui citat
(1) Înmânarea citatiei si a tuturor actelor de procedurã se face personal celui citat, la locul citãrii stabilit potrivit art. 150 alin. (1) pct. 6.
(2) Înmânarea se poate face oriunde se aflã cel citat.
(3) Pentru cei care locuiesc în hotel sau cãmin, citatia se predã, în lipsa lor, administratorului hotelului ori asezãmântului, iar, în lipsa acestuia, portarului ori celui care în mod obisnuit îl înlocuieste.
(4) Pentru cei care se gãsesc sub arme, citatia se înmâneazã la unitatea din care fac parte.
(5) Celor care alcãtuiesc echipajul unei nave maritime sau fluviale, în lipsa unui domiciliu cunoscut, înmânarea se face la cãpitãnia portului unde se gãseste înregistratã nava.
(6) Pentru detinuti, înmânarea se face la administratia închisorii.
(7) Pentru bolnavii aflati în spitale, sanatorii sau alte asemenea asezãminte de asistentã medicalã ori socialã, înmânarea se face la administratia acestora.
ART. 157
Înmânarea fãcutã altor persoane
(1) Înmânarea citatiilor si a tuturor actelor de procedurã în cazurile prevãzute la art. 150 alin. (1) pct. 1-5 si pct. 12, precum si cele prevãzute la art. 156 alin. (4)-(7) sau atunci când actul urmeazã sã fie înmânat unui avocat, notar public ori executor judecãtoresc se poate face functionarului sau persoanei însãrcinate cu primirea corespondentei, care va semna dovada. În lipsa acestora, înmânarea citatiei sau a actelor de procedurã se va face administratorului clãdirii, iar, în lipsã, paznicului sau agentului de pazã, care va semna procesul-verbal întocmit în acest scop de cãtre agent, dupã ce acesta din urmã a certificat în prealabil identitatea si calitatea sa.
(2) În cazurile prevãzute la art. 156 alin. (4)-(7), unitatea unde se aflã cel citat îi va înmâna de îndatã acestuia citatia sub luare de dovadã, certificându-i semnãtura sau arãtând motivul pentru care nu s-a putut obtine semnãtura lui. Dovada se va preda agentului ori va fi trimisã direct instantei dacã înmânarea citatiei nu s-a putut face de îndatã.
ART. 158
Procedura de comunicare
(1) Comunicarea citatiei se va face persoanei în drept sã o primeascã, care va semna dovada de înmânare certificatã de agentul însãrcinat cu înmânarea.
(2) Dacã destinatarul primeste citatia, dar refuzã sã semneze dovada de înmânare ori, din motive întemeiate, nu o poate semna, agentul va întocmi un proces-verbal în care va arãta aceste împrejurãri.
(3) Dacã destinatarul refuzã sã primeascã citatia, agentul va depune în cutia postalã sau, în lipsã, va afisa pe usa locuintei destinatarului o înstiintare care trebuie sã cuprindã:
a) anul, luna, ziua si ora când depunerea sau, dupã caz, afisarea a fost fãcutã;
b) numele si prenumele celui care a fãcut depunerea sau, dupã caz, afisarea si functia acestuia;
c) numele, prenumele si domiciliul sau, dupã caz, resedinta, respectiv sediul celui înstiintat;
d) numãrul dosarului în legãturã cu care se face înstiintarea si denumirea instantei pe rolul cãreia se aflã dosarul, cu indicarea sediului acesteia;
e) arãtarea actelor de procedurã despre a cãror comunicare este vorba;
f) mentiunea cã dupã o zi, dar nu mai târziu de 7 zile de la depunerea sau, dupã caz, afisarea înstiintãrii ori, când existã urgentã, nu mai târziu de 3 zile, destinatarul este în drept sã se prezinte la sediul instantei de judecatã pentru a i se comunica citatia. Când domiciliul sau resedinta ori, dupã caz, sediul acestuia nu se aflã în localitatea unde instanta de judecatã îsi are sediul, înstiintarea va cuprinde mentiunea cã pentru a i se comunica citatia destinatarul este în drept sã se prezinte la sediul primãriei în a cãrei razã teritorialã locuieste sau îsi are sediul;
g) mentiunea cã, în cazul în care, fãrã motive temeinice, destinatarul nu se prezintã pentru comunicarea citatiei în interiorul termenului de 7 zile sau, dupã caz, al termenului de 3 zile prevãzut la lit. f), citatia se considerã comunicatã la împlinirea acestui termen;
h) semnãtura celui care a depus sau afisat înstiintarea.
(4) Mentiunile de la alin. (3) lit. c)-g) se completeazã de cãtre grefa instantei. Termenele prevãzute la alin. (3) lit. f) si g) se calculeazã zi cu zi.
(5) Despre împrejurãrile arãtate la alin. (3) agentul va întocmi un proces-verbal, care va cuprinde mentiunile arãtate la art. 159, acesta fãcând dovada pânã la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a încheiat.
(6) Dacã destinatarul nu este gãsit la domiciliu ori resedintã sau, dupã caz, sediu, agentul îi va înmâna citatia unei persoane majore din familie sau, în lipsã, oricãrei alte persoane majore care locuieste cu destinatarul ori care, în mod obisnuit, îi primeste corespondenta.
(7) Când destinatarul locuieste într-un hotel sau într-o clãdire compusã din mai multe apartamente si nu este gãsit la aceastã locuintã a sa, agentul îi va comunica citatia administratorului, portarului sau celui care, în mod obisnuit, îl înlocuieste. În aceste cazuri, persoana care primeste citatia va semna dovada de primire, agentul certificându-i identitatea si semnãtura si încheind un proces-verbal cu privire la aceste împrejurãri. Dispozitiile alin. (2) se aplicã în mod corespunzãtor.
(8) În cazul în care lipsesc persoanele prevãzute la alin. (6) si (7), precum si atunci când acestea, desi prezente, refuzã sã primeascã actul, sunt aplicabile dispozitiile alin. (3)-(5).
(9) În cazurile prevãzute la alin. (3) si (8), agentul are obligatia ca, în termen de cel mult 24 de ore de la depunerea sau afisarea înstiintãrii, sã depunã citatia, precum si procesul-verbal prevãzut la alin. (5), la sediul instantei de judecatã care a emis citatia ori, dupã caz, la cel al primãriei în raza cãreia destinatarul locuieste sau îsi are sediul, urmând ca acestea sã comunice citatia.
(10) Când pãrtii sau reprezentantului ei i s-a înmânat citatia de cãtre functionarul anume desemnat în cadrul primãriei, acesta are obligatia ca, în termen de cel mult 24 de ore de la înmânare, sã înainteze instantei de judecatã dovada de înmânare prevãzutã la alin. (1), precum si procesul-verbal prevãzut la alin. (5).
(11) Când termenul prevãzut la alin. (3) lit. f) s-a împlinit fãrã ca partea sau un reprezentant al ei sã se prezinte la primãrie pentru a i se înmâna citatia, functionarul anume însãrcinat din cadrul primãriei va înainta instantei de judecatã, de îndatã, citatia ce trebuia comunicatã, precum si procesul-verbal prevãzut la alin. (5).
(12) Dispozitiile prezentului articol se aplicã si la comunicarea sau notificarea oricãrui alt act de procedurã.
ART. 159
Cuprinsul dovezii de înmânare si al procesului-verbal
(1) Dovada de înmânare a citatiei sau a altui act de procedurã ori, dupã caz, procesul-verbal va cuprinde:
a) anul, luna, ziua si ora când dovada a fost luatã sau procesul-verbal a fost întocmit;
b) numele, prenumele si functia agentului, precum si, dacã este cazul, ale functionarului de la primãrie;
c) numele si prenumele sau denumirea, dupã caz, si domiciliul ori sediul destinatarului, cu arãtarea numãrului etajului, apartamentului sau camerei, dacã cel citat locuieste într-o clãdire cu mai multe etaje ori apartamente sau în hotel, precum si dacã actul de procedurã a fost înmânat la locuinta sa, depus în cutia postalã ori afisat pe usa locuintei. Dacã actul de procedurã a fost înmânat în alt loc, se va face mentiune despre aceasta;
d) numele, prenumele si calitatea celui cãruia i s-a fãcut înmânarea, în cazul în care actul de procedurã a fost înmânat altei persoane decât destinatarului;
e) denumirea instantei de la care emanã citatia ori alt act de procedurã si numãrul dosarului;
f) semnãtura celui care a primit citatia sau alt act de procedurã, precum si semnãtura agentului sau, dupã caz, functionarului de la primãrie care o certificã, iar în cazul în care se întocmeste proces-verbal, semnãtura agentului, respectiv a functionarului primãriei.
(2) Procesul-verbal va cuprinde, de asemenea, si arãtarea motivelor pentru care a fost întocmit.
(3) Cerintele de la alin. (1) lit. a), c) d), e) si f) sunt prevãzute sub sanctiunea nulitãtii.
(4) Mentiunile din procesul-verbal privitoare la faptele constatate personal de cel care l-a întocmit nu pot fi combãtute decât prin procedura înscrierii în fals.
ART. 160
Data îndeplinirii procedurii
Procedura se socoteste îndeplinitã:
1. la data încheierii procesului-verbal prevãzut la art. 159, indiferent dacã partea a primit sau nu citatia personal;
2. în cazul citãrii efectuate prin postã sau curierat rapid, potrivit art. 149 alin. (4) si (5), procedura se socoteste îndeplinitã la data semnãrii de cãtre parte a confirmãrii de primire ori a consemnãrii, de cãtre functionarul postal sau de cãtre curier, a refuzului ei de a primi corespondenta;
3. în cazul citãrii efectuate potrivit art. 149 alin. (6), procedura se socoteste îndeplinitã la data arãtatã pe copia imprimatã a confirmãrii expedierii, certificatã de grefierul care a fãcut transmisiunea.
ART. 161
Imposibilitatea de a comunica actul de procedurã
Când comunicarea actelor de procedurã nu se poate face deoarece imobilul a fost demolat, a devenit nelocuibil sau de neîntrebuintat ori destinatarul actului nu mai locuieste în imobilul respectiv sau atunci când comunicarea nu poate fi fãcutã din alte motive asemãnãtoare, agentul va raporta cazul grefei instantei spre a înstiinta din timp partea care a cerut comunicarea despre aceastã împrejurare si a-i pune în vedere sã facã demersuri pentru a obtine noua adresã unde urmeazã a se face comunicarea.
ART. 162
Citarea prin publicitate
(1) Când reclamantul învedereazã, motivat, cã, desi a fãcut tot ce i-a stat în putintã, nu a reusit sã afle domiciliul pârâtului sau un alt loc unde ar putea fi citat potrivit legii, instanta va putea încuviinta citarea acestuia prin publicitate.
(2) Citarea prin publicitate se face afisându-se citatia la usa instantei, pe portalul instantei de judecatã competente si la ultimul domiciliu cunoscut al celui citat. În cazurile în care apreciazã cã este necesar, instanta va dispune si publicarea citatiei în Monitorul Oficial al României sau într-un ziar central de largã rãspândire.
(3) Odatã cu încuviintarea citãrii prin publicitate, instanta va numi un curator dintre avocatii baroului, potrivit art. 57, care va fi citat la dezbateri pentru reprezentarea intereselor pârâtului.
(4) Procedura se socoteste îndeplinitã în a 15-a zi de la publicarea citatiei, potrivit dispozitiilor alin. (2).
(5) Dacã cel citat se înfãtiseazã si dovedeste cã a fost citat prin publicitate cu rea-credintã, toate actele de procedurã ce au urmat încuviintãrii acestei citãri vor fi anulate, iar reclamantul care a cerut citarea prin publicitate va fi sanctionat potrivit dispozitiilor art. 182 alin. (1) pct. 1 lit. c).
ART. 163
Afisarea
Când legea sau instanta dispune ca citarea pãrtilor sau comunicarea anumitor acte de procedurã sã se facã prin afisare, aceastã afisare se va face la instantã de cãtre grefier, iar în afara instantei, de agentii însãrcinati cu comunicarea actelor de procedurã, încheindu-se un proces-verbal, potrivit art. 159, ce se va depune la dosar.
ART. 164
Comunicarea între avocati sau consilieri juridici
Dupã sesizarea instantei, dacã pãrtile au avocat sau consilier juridic, cererile, întâmpinãrile ori alte acte se pot comunica direct între acestia. În acest caz, cel care primeste cererea va atesta primirea pe însusi exemplarul care urmeazã a fi depus la instantã sau, dupã caz, prin orice alte mijloace care asigurã îndeplinirea acestei proceduri.
ART. 165
Comunicarea în instantã
(1) Partea prezentã în instantã personal, prin avocat sau prin alt reprezentant este obligatã sã primeascã actele de procedurã si orice înscris folosit în proces, care i se comunicã în sedintã. Dacã se refuzã primirea, actele si înscrisurile se considerã comunicate prin depunerea lor la dosar, de unde, la cerere, partea le poate primi sub semnãturã.
(2) Partea are dreptul sã ridice si între termene, sub semnãturã, actele de procedurã si înscrisurile prevãzute la alin. (1).
ART. 166
Zilele de comunicare
Când comunicarea actelor de procedurã se face prin agenti procedurali, ei nu vor putea instrumenta decât în zilele lucrãtoare între orele 7,00-20,00, iar în cazuri urgente, si în zilele nelucrãtoare sau de sãrbãtori legale, dar numai cu încuviintarea presedintelui instantei.
ART. 167
Schimbarea locului citãrii
Dacã în cursul procesului una dintre pãrti si-a schimbat locul unde a fost citatã, ea este obligatã sã încunostinteze instanta, indicând locul unde va fi citatã la termenele urmãtoare, precum si partea adversã prin scrisoare recomandatã, a cãrei recipisã de predare se va depune la dosar odatã cu cererea prin care se înstiinteazã instanta despre schimbarea locului citãrii. În cazul în care partea nu face aceastã încunostintare, procedura de citare pentru aceeasi instantã este valabil îndeplinitã la vechiul loc de citare.
ART. 168
Comunicarea cãtre alti participanti
Citarea martorilor, expertilor, traducãtorilor, interpretilor ori a altor participanti în proces, precum si, când este cazul, comunicarea actelor de procedurã adresate acestora sunt supuse dispozitiilor prezentului capitol, care se aplicã în mod corespunzãtor.

CAP. III
Nulitatea actelor de procedurã

ART. 169
Notiunea si clasificarea
(1) Nulitatea este sanctiunea care lipseste total sau partial de efecte actul de procedurã efectuat cu nerespectarea cerintelor legale, de fond sau de formã.
(2) Nulitatea este absolutã atunci când cerinta nerespectatã este instituitã printr-o normã care ocroteste un interes public.
(3) Nulitatea este relativã în cazul în care cerinta nerespectatã este instituitã printr-o normã care ocroteste un interes privat.
ART. 170
Nulitatea conditionatã
(1) Actul de procedurã este lovit de nulitate dacã prin nerespectarea cerintei legale s-a adus pãrtii o vãtãmare care nu poate fi înlãturatã decât prin desfiintarea acestuia.
(2) În cazul nulitãtilor expres prevãzute de lege, vãtãmarea este prezumatã, partea interesatã putând face dovada contrarã.
ART. 171
Nulitatea neconditionatã
Nulitatea nu este conditionatã de existenta unei vãtãmãri în cazul încãlcãrii dispozitiilor legale referitoare la:
1. capacitatea procesualã;
2. reprezentarea procesualã;
3. competenta instantei;
4. compunerea sau constituirea instantei;
5. publicitatea sedintei de judecatã;
6. alte cerinte legale extrinseci actului de procedurã, dacã legea nu dispune altfel.
ART. 172
Îndreptarea neregularitãtilor actului de procedurã
(1) Ori de câte ori este posibilã înlãturarea vãtãmãrii fãrã anularea actului, judecãtorul va dispune îndreptarea neregularitãtilor actului de procedurã.
(2) Cu toate acestea, nulitatea nu poate fi acoperitã dacã a intervenit decãderea ori o altã sanctiune proceduralã sau dacã se produce ori subzistã o vãtãmare.
(3) Actul de procedurã nu va fi anulat dacã pânã la momentul pronuntãrii asupra exceptiei de nulitate a dispãrut cauza acesteia.
ART. 173
Invocarea nulitãtii
(1) Nulitatea absolutã poate fi invocatã de orice parte din proces, de judecãtor sau, dupã caz, de procuror, în orice stare a judecãtii cauzei, dacã legea nu prevede altfel.
(2) Nulitatea relativã poate fi invocatã numai de partea interesatã si numai dacã neregularitatea nu a fost cauzatã prin propria faptã.
(3) Dacã legea nu prevede altfel, nulitatea relativã trebuie invocatã:
a) pentru neregularitãtile sãvârsite pânã la începerea judecãtii, prin întâmpinare sau, dacã întâmpinarea nu este obligatorie, la primul termen de judecatã;
b) pentru neregularitãtile sãvârsite în cursul judecãtii, la termenul la care s-a sãvârsit neregularitatea sau, dacã partea nu este prezentã, la termenul de judecatã imediat urmãtor si înainte de a pune concluzii pe fond.
(4) Partea interesatã poate renunta, expres sau tacit, la dreptul de a invoca nulitatea relativã.
(5) Toate cauzele de nulitate a actelor de procedurã deja efectuate trebuie invocate deodatã, sub sanctiunea decãderii pãrtii din dreptul de a le mai invoca.
ART. 174
Efectele nulitãtii
(1) Actul de procedurã lovit de nulitate este desfiintat, în tot sau în parte, de la data îndeplinirii lui.
(2) Dacã este cazul, instanta dispune refacerea actului de procedurã, cu respectarea tuturor conditiilor de validitate.
(3) Desfiintarea unui act de procedurã atrage si desfiintarea actelor de procedurã urmãtoare, dacã acestea nu pot avea o existentã de sine stãtãtoare.
(4) Nulitatea unui act de procedurã nu împiedicã faptul ca acesta sã producã alte efecte juridice decât cele care decurg din natura lui proprie.

TITLUL V
Termenele procedurale

ART. 175
Stabilirea termenelor
(1) Termenele procedurale sunt stabilite de lege ori de instantã si reprezintã intervalul de timp în care poate fi îndeplinit un act de procedurã sau în care este interzis sã se îndeplineascã un act de procedurã.
(2) În cazurile prevãzute de lege, termenul este reprezentat de data la care se îndeplineste un anumit act de procedurã.
(3) În cazurile în care legea nu stabileste ea însãsi termenele pentru îndeplinirea unor acte de procedurã, fixarea lor se face de instantã. La fixarea termenului, aceasta va tine seama si de natura urgentã a procesului.
ART. 176
Calculul termenelor
(1) Termenele, în afarã de cazul în care legea dispune altfel, se calculeazã dupã cum urmeazã:
1. când termenul se socoteste pe ore, acesta începe sã curgã de la ora zero a zilei urmãtoare;
2. când termenul se socoteste pe zile, nu intrã în calcul ziua de la care începe sã curgã termenul, nici ziua când acesta se împlineste;
3. când termenul se socoteste pe sãptãmâni, luni sau ani, el se împlineste în ziua corespunzãtoare din ultima sãptãmânã ori lunã sau din ultimul an. Dacã ultima lunã nu are zi corespunzãtoare celei în care termenul a început sã curgã, termenul se împlineste în ultima zi a acestei luni.
(2) Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrãtoare, termenul se prelungeste pânã în prima zi lucrãtoare care urmeazã.
ART. 177
Împlinirea termenului
(1) Termenul care se socoteste pe zile, sãptãmâni, luni sau ani se împlineste la ora 24,00 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedurã.
(2) Cu toate acestea, dacã este vorba de un act ce trebuie depus la instantã sau într-un alt loc, termenul se va împlini la ora la care activitatea înceteazã în acel loc în mod legal, dispozitiile art. 178 fiind aplicabile.
ART. 178
Actele depuse la postã, unitãti militare sau locuri de detinere
(1) Actul de procedurã depus prin scrisoare recomandatã la oficiul postal înãuntrul termenului prevãzut de lege este socotit a fi fãcut în termen.
(2) Actul depus de partea interesatã, înãuntrul termenului prevãzut de lege, la unitatea militarã ori la administratia locului de detinere unde se aflã aceastã parte, este, de asemenea, considerat ca fãcut în termen.
(3) În cazurile prevãzute la alin. (1) si (2), recipisa oficiului postal, precum si înregistrarea ori atestarea fãcutã, dupã caz, de unitatea militarã sau de administratia locului de detinere, pe actul depus, servesc ca dovadã a datei depunerii actului de cãtre partea interesatã.
ART. 179
Curgerea termenului. Prelungirea acestuia
(1) Termenele încep sã curgã de la data comunicãrii actelor de procedurã, dacã legea nu dispune altfel.
(2) Se considerã cã actul a fost comunicat pãrtii si în cazul în care aceasta a primit sub semnãturã copie de pe act, precum si în cazul în care ea a cerut comunicarea actului unei alte pãrti.
(3) Termenul procedural nu începe sã curgã, iar dacã a început sã curgã mai înainte, se întrerupe fatã de cel lipsit de capacitate de exercitiu ori cu capacitate de exercitiu restrânsã, cât timp nu a fost desemnatã o persoanã care, dupã caz, sã îl reprezinte sau sã îl asiste.
(4) Termenul procedural se întrerupe si un nou termen începe sã curgã de la data noii comunicãri în urmãtoarele cazuri:
1. când a intervenit moartea uneia dintre pãrti; în acest caz, se face din nou o singurã comunicare la ultimul domiciliu al pãrtii decedate, pe numele mostenirii, fãrã sã se arate numele si calitatea fiecãrui mostenitor;
2. când a intervenit moartea reprezentantului pãrtii; în acest caz, se face din nou o singurã comunicare pãrtii.
ART. 180
Nerespectarea termenului. Sanctiunile
(1) Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decãderea din exercitarea dreptului, în afarã de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedurã fãcut peste termen este lovit de nulitate.
(2) În cazul în care legea opreste îndeplinirea unui act de procedurã înãuntrul unui termen, actul fãcut înaintea împlinirii termenului poate fi anulat la cererea celui interesat.
ART. 181
Repunerea în termen
(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusã în termen numai dacã dovedeste cã întârzierea se datoreazã unor motive temeinic justificate.
(2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedurã în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicãrii, cerând totodatã repunerea sa în termen. În cazul exercitãrii cãilor de atac, aceastã duratã este aceeasi cu cea prevãzutã pentru exercitarea cãii de atac.
(3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvatã de instanta competentã sã solutioneze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen.

TITLUL VI
Amenzi judiciare si despãgubiri

ART. 182
Încãlcarea obligatiilor privind desfãsurarea procesului. Sanctiunile
(1) Dacã legea nu prevede altfel, instanta, potrivit dispozitiilor prezentului articol, va putea sanctiona urmãtoarele fapte sãvârsite în legãturã cu procesul, astfel:
1. cu amendã judiciarã de la 100 lei la 1.000 lei:
a) introducerea, cu rea-credintã, a unor cereri principale, accesorii, aditionale sau incidentale, precum si pentru exercitarea unei cãi de atac, vãdit netemeinice;
b) formularea, cu rea-credintã, a unei cereri de recuzare sau de strãmutare;
c) obtinerea, cu rea-credintã, a citãrii prin publicitate a oricãrei pãrti;
d) obtinerea, cu rea-credintã, de cãtre reclamantul cãruia i s-a respins cererea a unor mãsuri asigurãtorii prin care pârâtul a fost pãgubit;
e) contestarea, cu rea-credintã, de cãtre autorul ei a scrierii sau semnãturii unui înscris ori a autenticitãtii unei înregistrãri audio sau video;
2. cu amendã judiciarã de la 50 lei la 700 lei:
a) neprezentarea martorului legal citat sau refuzul acestuia de a depune mãrturie când este prezent în instantã, în afarã de cazul în care acesta este minor;
b) neaducerea, la termenul fixat de instantã, a martorului încuviintat, de cãtre partea care, din motive imputabile, nu si-a îndeplinit aceastã obligatie;
c) neprezentarea avocatului, care nu si-a asigurat substituirea sa de cãtre un alt avocat, a reprezentantului sau a celui care asistã partea ori nerespectarea de cãtre acestia a îndatoririlor stabilite de lege sau de cãtre instantã, dacã în acest mod s-a cauzat amânarea judecãrii procesului;
d) refuzul expertului de a primi lucrarea sau nedepunerea lucrãrii în mod nejustificat la termenul fixat ori refuzul de a da lãmuririle cerute;
e) neluarea de cãtre conducãtorul unitãtii în cadrul cãreia urmeazã a se efectua o expertizã a mãsurilor necesare pentru efectuarea acesteia sau pentru efectuarea la timp a expertizei, precum si împiedicarea de cãtre orice persoanã a efectuãrii expertizei în conditiile legii;
f) neprezentarea unui înscris sau a unui bun de cãtre cel care îl detine, la termenul fixat în acest scop de instantã;
g) refuzul sau omisiunea unei autoritãti ori a altei persoane de a comunica, din motive imputabile ei, la cererea instantei si la termenul fixat în acest scop, datele care rezultã din actele si evidentele ei;
h) cauzarea amânãrii judecãrii sau executãrii silite de cãtre cel însãrcinat cu îndeplinirea actelor de procedurã;
i) împiedicarea în orice mod a exercitãrii, în legãturã cu procesul, a atributiilor ce revin judecãtorilor, expertilor desemnati de instantã în conditiile legii, agentilor procedurali, precum si altor salariati ai instantei.
(2) Amenda nu se va aplica persoanelor la care se referã alin. (1) pct. 2, dacã motive temeinice le-au împiedicat sã aducã la îndeplinire obligatiile ce le revin.
ART. 183
Alte cazuri de sanctionare
(1) Nerespectarea de cãtre oricare dintre pãrti sau de cãtre alte persoane a mãsurilor luate de cãtre instantã pentru asigurarea ordinii si solemnitãtii sedintei de judecatã se sanctioneazã cu amendã judiciarã de la 100 lei la 1.000 lei.
(2) Nerespectarea de cãtre orice persoanã a dispozitiilor privind desfãsurarea normalã a executãrii silite se sanctioneazã de cãtre presedintele instantei de executare, la cererea executorului, cu amendã judiciarã de la 100 lei la 1.000 lei.
ART. 184
Despãgubirile pentru amânarea procesului
Cel care, cu intentie sau din culpã, a pricinuit amânarea judecãrii sau a executãrii silite, prin una dintre faptele prevãzute la art. 182 sau 183, la cererea pãrtii interesate, va putea fi obligat de cãtre instanta de judecatã ori, dupã caz, de cãtre presedintele instantei de executare la plata unei despãgubiri pentru prejudiciul material sau moral cauzat prin amânare.
ART. 185
Stabilirea amenzii si despãgubirii
Abaterea sãvârsitã, amenda si despãgubirea se stabilesc de cãtre instanta în fata cãreia s-a sãvârsit fapta sau, dupã caz, de cãtre presedintele instantei de executare, prin încheiere executorie, care se comunicã celui obligat, dacã mãsura a fost luatã în lipsa acestuia. Atunci când fapta constã în formularea unei cereri cu reacredintã, amenda si despãgubirea pot fi stabilite fie de instanta în fata cãreia cererea a fost formulatã, fie de cãtre instanta care a solutionat-o, atunci când acestea sunt diferite.
ART. 186
Cererea de reexaminare
(1) Împotriva încheierii prevãzute la art. 185, cel obligat la amendã sau despãgubire va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând, motivat, sã se revinã asupra amenzii ori despãgubirii sau sã se dispunã reducerea acesteia.
(2) Cererea se face în termen de 15 zile, dupã caz, de la data la care a fost luatã mãsura sau de la data comunicãrii încheierii.
(3) În toate cazurile, cererea se solutioneazã, cu citarea pãrtilor, prin încheiere, datã în camera de consiliu, de cãtre un alt complet decât cel care a stabilit amenda sau despãgubirea.
(4) Încheierea prevãzutã la alin. (3) este definitivã.

CARTEA a II-a
Procedura contencioasã

TITLUL I
Procedura în fata primei instante

CAP. I
Sesizarea instantei de judecatã

SECtIUNEA 1
Dispozitii generale

ART. 187
Dreptul de a sesiza instanta
(1) Pentru apãrarea drepturilor si intereselor sale legitime, orice persoanã se poate adresa justitiei prin sesizarea instantei competente cu o cerere de chemare în judecatã. În cazurile anume prevãzute de lege, sesizarea instantei poate fi fãcutã si de alte persoane sau organe.
(2) Cel care formuleazã cererea de chemare în judecatã se numeste reclamant, iar cel chemat în judecatã se numeste pârât.
ART. 188
Procedura prealabilã
(1) Sesizarea instantei se poate face numai dupã îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacã legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecatã.
(2) Neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocatã decât de cãtre pârât prin întâmpinare, sub sanctiunea decãderii.
(3) La sesizarea instantei cu dezbaterea procedurii succesorale, reclamantul va depune o încheiere emisã de notarul public cu privire la verificarea evidentelor succesorale prevãzute de Codul civil si de lege. În acest caz neîndeplinirea procedurii prealabile poate fi invocatã nu numai de cãtre pârât, ci si de cãtre instantã, din oficiu.

SECtIUNEA a 2-a
Cererea de chemare în judecatã

ART. 189
Cuprinsul cererii de chemare în judecatã
Cererea de chemare în judecatã va cuprinde:
a) numele si prenumele, domiciliul sau resedinta pãrtilor ori, pentru persoane juridice, denumirea si sediul lor. De asemenea, cererea va cuprinde si codul numeric personal sau, dupã caz, codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscalã, numãrul de înmatriculare în registrul comertului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice si contul bancar ale reclamantului, precum si ale pârâtului, dacã pãrtile posedã ori li s-au atribuit aceste elemente de identificare potrivit legii, dacã acestea sunt cunoscute de reclamant. Dacã reclamantul locuieste în strãinãtate, va arãta si domiciliul ales în România, unde urmeazã sã i se facã toate comunicãrile privind procesul;
b) numele, prenumele si calitatea celui care reprezintã partea în proces, iar în cazul reprezentãrii prin avocat, numele, prenumele acestuia si sediul profesional. Dovada calitãtii de reprezentant, în conditiile cerute la art. 146, se va alãtura cererii;
c) obiectul cererii si valoarea lui, dupã pretuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum si modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzãtoare. Pentru imobile, se aplicã în mod corespunzãtor dispozitiile art. 102. Pentru identificarea imobilelor se vor arãta localitatea si judetul, strada si numãrul, iar în lipsã, vecinãtãtile, etajul si apartamentul, precum si, când imobilul este înscris în cartea funciarã, numãrul de carte funciarã si numãrul cadastral sau topografic, dupã caz. La cererea de chemare în judecatã se va anexa extrasul de carte funciarã, cu arãtarea titularului înscris în cartea funciarã, eliberat de biroul de cadastru si publicitate imobiliarã în raza cãruia este situat imobilul, iar în cazul în care imobilul nu este înscris în cartea funciarã, se va anexa un certificat emis de acelasi birou, care atestã acest fapt;
d) arãtarea motivelor de fapt si de drept pe care se întemeiazã cererea;
e) arãtarea dovezilor pe care se sprijinã fiecare capãt de cerere. Când dovada se face prin înscrisuri, se vor aplica, în mod corespunzãtor, dispozitiile art. 145. Când reclamantul voieste sã îsi dovedeascã cererea sau vreunul dintre capetele acesteia prin interogatoriul pârâtului, va cere înfãtisarea în persoanã a acestuia, dacã pârâtul este o persoanã fizicã. În cazurile în care legea prevede cã pârâtul va rãspunde în scris la interogatoriu, acesta va fi atasat cererii de chemare în judecatã. Când se va cere dovada cu martori, se vor arãta numele, prenumele si adresa martorilor;
f) semnãtura.
ART. 190
Numãrul de exemplare
Cererea de chemare în judecatã se va face în numãrul de exemplare stabilit la art. 144 alin. (1).
ART. 191
Nulitatea cererii
(1) Cererea de chemare în judecatã care nu cuprinde numele si prenumele sau, dupã caz, denumirea oricãreia dintre pãrti, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnãtura pãrtii sau a reprezentantului acesteia este nulã. Dispozitiile art. 195 sunt aplicabile.
(2) Cu toate acestea, lipsa semnãturii se poate acoperi în tot cursul judecãtii în fata primei instante. Dacã se invocã lipsa de semnãturã, reclamantul care lipseste la acel termen va trebui sã semneze cererea cel mai târziu la primul termen urmãtor, fiind înstiintat în acest sens prin citatie. În cazul în care reclamantul este prezent în instantã, acesta va semna chiar în sedinta în care a fost invocatã nulitatea.
(3) Orice altã neregularitate în legãturã cu semnarea cererii de chemare în judecatã va fi îndreptatã de reclamant în conditiile prevãzute la alin. (2).
ART. 192
Timbrarea cererii
În cazul în care cererea este supusã timbrãrii, dovada achitãrii taxelor datorate se ataseazã cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientã atrage anularea cererii de chemare în judecatã, în conditiile legii.
ART. 193
Cumulul de cereri
Prin aceeasi cerere de chemare în judecatã, reclamantul poate formula mai multe capete principale de cerere împotriva aceleiasi persoane, în conditiile art. 97 alin. (2).
ART. 194
Înregistrarea cererii
(1) Cererea de chemare în judecatã, depusã personal sau prin reprezentant, sositã prin postã, curier ori fax, se înregistreazã si primeste datã certã prin aplicarea stampilei de intrare.
(2) Dupã înregistrare, cererea si înscrisurile care o însotesc, la care sunt atasate, când este cazul, dovezile privind modul în care acestea au fost transmise cãtre instantã, se predau presedintelui instantei sau judecãtorului care îl înlocuieste, care va lua de îndatã mãsuri în vederea stabilirii în mod aleatoriu a completului de judecatã, potrivit legii.
ART. 195
Verificarea cererii si regularizarea acesteia
(1) Completul cãruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verificã, de îndatã, dacã cererea de chemare în judecatã îndeplineste cerintele prevãzute la art. 189-192.
(2) Când cererea nu îndeplineste aceste cerinte, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu mentiunea cã, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicãrii, trebuie sã facã completãrile sau modificãrile dispuse, sub sanctiunea anulãrii cererii. Se excepteazã de la aceastã sanctiune obligatia de a se desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispozitiile art. 197 alin. (3).
(3) Dacã obligatiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevãzut la alin. (2), prin încheiere, datã în camera de consiliu, se dispune anularea cererii.
(4) Împotriva încheierii de anulare, reclamantul va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând motivat sã se revinã asupra mãsurii anulãrii.
(5) Cererea de reexaminare se face în termen de 15 zile de la data comunicãrii încheierii.
(6) Cererea se solutioneazã prin încheiere definitivã datã în camera de consiliu, cu citarea reclamantului, de cãtre un alt complet al instantei respective, desemnat prin repartizare aleatorie, care va putea reveni asupra mãsurii anulãrii dacã aceasta a fost dispusã eronat sau dacã neregularitãtile au fost înlãturate în termenul acordat potrivit alin. (2).
(7) În caz de admitere, cauza se retrimite completului initial învestit.
ART. 196
Fixarea primului termen de judecatã
(1) Judecãtorul, de îndatã ce constatã cã sunt îndeplinite conditiile prevãzute de lege pentru cererea de chemare în judecatã, dispune, prin rezolutie, comunicarea acesteia cãtre pârât. Pârâtul este obligat sã depunã întâmpinarea în termen de 20 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecatã, în conditiile art. 160.
(2) Întâmpinarea se comunicã de îndatã reclamantului, care este obligat sã depunã rãspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicare. Pârâtul va lua cunostintã de rãspunsul la întâmpinare de la dosarul cauzei.
(3) La data depunerii rãspunsului la întâmpinare judecãtorul fixeazã prin rezolutie primul termen de judecatã, care va fi de cel mult 20 de zile de la data rezolutiei, dispunând citarea pãrtilor.
(4) În cazul în care pârâtul nu a depus întâmpinare în termenul prevãzut la alin. (1) sau, dupã caz, reclamantul nu a comunicat rãspuns la întâmpinare în termenul prevãzut la alin. (2), la data expirãrii termenului corespunzãtor judecãtorul fixeazã prin rezolutie primul termen de judecatã, care va fi de cel mult 20 de zile de la data rezolutiei, dispunând citarea pãrtilor.
(5) În procesele urgente termenele prevãzute la alin. (1)-(3) pot fi reduse de judecãtor în functie de circumstantele cauzei.
(6) Dacã pârâtul locuieste în strãinãtate, judecãtorul va putea fixa un termen mai îndelungat. Citarea se va face cu respectarea dispozitiilor art. 151.
ART. 197
Reprezentarea judiciarã a pãrtilor în caz de coparticipare procesualã
(1) În procesele în care, în conditiile art. 58, sunt mai multi reclamanti sau pârâti, judecãtorul, tinând cont de numãrul foarte mare al acestora, de necesitatea de a se asigura desfãsurarea normalã a activitãtii de judecatã, cu respectarea drepturilor si intereselor legitime ale pãrtilor, va putea dispune, prin rezolutie, reprezentarea lor prin mandatar si îndeplinirea procedurii de comunicare a actelor de procedurã numai pe numele mandatarului, la domiciliul sau sediul acestuia.
(2) Reprezentarea se va face, dupã caz, prin unul sau mai multi mandatari, persoane fizice ori persoane juridice, cu respectarea dispozitiilor privind reprezentarea judiciarã.
(3) Dovada mandatului va fi depusã de cãtre reclamanti în termenul prevãzut la art. 195 alin. (2), iar de cãtre pârâti, odatã cu întâmpinarea. Dacã pãrtile nu îsi aleg un mandatar sau nu se înteleg asupra persoanei mandatarului, judecãtorul va numi, prin încheiere, un curator special, în conditiile art. 57 alin. (3), care va asigura reprezentarea reclamantilor sau, dupã caz, a pârâtilor si cãruia i se vor comunica actele de procedurã. Mãsura numirii curatorului se comunicã pãrtilor, care vor suporta cheltuielile privind remunerarea acestuia.
ART. 198
Mãsurile pentru pregãtirea judecãtii
(1) Judecãtorul, sub rezerva dezbaterii la primul termen de judecatã, dacã s-a solicitat prin cererea de chemare în judecatã, va putea dispune citarea pârâtului la interogatoriu, alte mãsuri pentru administrarea probelor, precum si orice alte mãsuri necesare pentru desfãsurarea procesului potrivit legii.
(2) În conditiile legii, se vor putea încuviinta, prin încheiere executorie, mãsuri asigurãtorii, precum si mãsuri pentru asigurarea probelor.
ART. 199
Modificarea cererii de chemare în judecatã
(1) Reclamantul poate sã îsi modifice cererea si sã propunã noi dovezi, sub sanctiunea decãderii, numai pânã la primul termen la care acesta este legal citat. În acest caz, instanta dispune amânarea pricinii si comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea formulãrii întâmpinãrii, care, sub sanctiunea decãderii, va fi depusã cu cel putin 10 zile înaintea termenului fixat, urmând a fi cercetatã de reclamant la dosarul cauzei.
(2) Cu toate acestea, nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de sedintã declaratiile verbale fãcute în instantã când:
1. se îndreaptã greselile materiale din cuprinsul cererii;
2. reclamantul mãreste sau micsoreazã cuantumul obiectului cererii;
3. se solicitã contravaloarea obiectului cererii, pierdut sau pierit în cursul procesului;
4. se înlocuieste o cerere în constatare printr-o cerere în realizarea dreptului sau invers, atunci când cererea în constatare este admisibilã.

SECtIUNEA a 3-a
Întâmpinarea

ART. 200
Scopul si cuprinsul întâmpinãrii
(1) Întâmpinarea este actul de procedurã prin care pârâtul se apãrã, în fapt si în drept, fatã de cererea de chemare în judecatã.
(2) Întâmpinarea va cuprinde:
a) numele si prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau resedinta pârâtului ori, pentru persoanele juridice, denumirea si sediul, precum si, dupã caz, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscalã, numãrul de înmatriculare în registrul comertului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice si contul bancar, dacã reclamantul nu le-a mentionat în cererea de chemare în judecatã. Dacã pârâtul locuieste în strãinãtate, va arãta si domiciliul ales în România, unde urmeazã sã i se facã toate comunicãrile privind procesul;
b) exceptiile procesuale pe care pârâtul le invocã fatã de cererea reclamantului;
c) rãspunsul la toate pretentiile si motivele de fapt si de drept ale cererii;
d) dovezile cu care se apãrã împotriva fiecãrui capãt din cerere, dispozitiile art. 189 lit. e) fiind aplicabile în mod corespunzãtor;
e) semnãtura.
ART. 201
Comunicarea întâmpinãrii
(1) Întâmpinarea se comunicã reclamantului, dacã legea nu prevede altfel.
(2) La întâmpinare se vor alãtura acelasi numãr de copii certificate de pe înscrisurile pe care se sprijinã, precum si un rând de copii pentru instantã. Dispozitiile art. 144 alin. (1) si art. 145 sunt aplicabile.
ART. 202
Întâmpinarea comunã
Când sunt mai multi pârâti, acestia pot rãspunde împreunã, toti sau numai o parte din ei, printr-o singurã întâmpinare.
ART. 203
Sanctiunea nedepunerii întâmpinãrii
(1) Întâmpinarea este obligatorie, în afarã de cazurile în care legea prevede în mod expres altfel.
(2) Nedepunerea întâmpinãrii în termenul prevãzut de lege atrage decãderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe si de a invoca exceptii, în afara celor de ordine publicã, dacã legea nu prevede altfel.

SECtIUNEA a 4-a
Cererea reconventionalã

ART. 204
Notiunea si conditiile
(1) Dacã pârâtul are, în legãturã cu cererea reclamantului, pretentii derivând din acelasi raport juridic sau strâns legate de aceasta, poate sã formuleze cerere reconventionalã.
(2) În cazul în care pretentiile formulate prin cerere reconventionalã privesc si alte persoane decât reclamantul, acestea vor putea fi chemate în judecatã ca pârâti.
(3) Cererea trebuie sã îndeplineascã conditiile prevãzute pentru cererea de chemare în judecatã.
(4) Cererea reconventionalã se depune, sub sanctiunea decãderii, odatã cu întâmpinarea sau, dacã pârâtul nu este obligat la întâmpinare, cel mai târziu la primul termen de judecatã.
(5) Cererea reconventionalã se comunicã reclamantului si, dupã caz, persoanelor prevãzute la alin. (2) pentru a formula întâmpinare. Dispozitiile art. 196 se aplicã în mod corespunzãtor.
(6) Când reclamantul si-a modificat cererea de chemare în judecatã, cererea reconventionalã se va depune cel mai târziu pânã la termenul ce se va încuviinta pârâtului în acest scop, dispozitiile alin. (5) fiind aplicabile.
(7) Reclamantul nu poate formula cerere reconventionalã la cererea reconventionalã a pârâtului initial.
ART. 205
Disjungerea cererii reconventionale
(1) Cererea reconventionalã se judecã odatã cu cererea principalã.
(2) Dacã numai cererea principalã este în stare de a fi judecatã, instanta poate dispune judecarea separatã a cererii reconventionale. Cu toate acestea, disjungerea nu poate fi dispusã în cazurile anume prevãzute de lege sau dacã judecarea ambelor cereri se impune pentru solutionarea unitarã a procesului.

CAP. II
Judecata

SECtIUNEA 1
Dispozitii generale

ART. 206
Scopul judecãrii procesului
Completul de judecatã, constituit potrivit legii, efectueazã activitatea de cercetare si dezbaterea fondului procesului, cu respectarea tuturor principiilor si garantiilor procesuale, în vederea solutionãrii legale si temeinice a acestuia.
ART. 207
Locul judecãrii procesului
Judecarea procesului are loc la sediul instantei, dacã prin lege nu se dispune altfel.
ART. 208
Desfãsurarea procesului fãrã prezenta publicului
(1) În fata primei instante cercetarea procesului se desfãsoarã în camera de consiliu, dacã legea nu prevede altfel.
(2) De asemenea, în cazurile în care dezbaterea fondului în sedintã publicã ar aduce atingere moralitãtii, ordinii publice, intereselor minorilor, vietii private a pãrtilor ori intereselor justitiei, dupã caz, instanta, la cerere sau din oficiu, poate dispune ca aceasta sã se desfãsoare în întregime sau în parte fãrã prezenta publicului.
(3) În cazurile prevãzute la alin. (1) si (2), au acces în camera de consiliu ori în sala de sedintã pãrtile, reprezentantii lor, cei care îi asistã pe minori, apãrãtorii pãrtilor, martorii, expertii, traducãtorii, interpretii, precum si alte persoane cãrora instanta, pentru motive temeinice, le admite sã asiste la proces.
ART. 209
Continuitatea instantei
(1) Membrii completului care judecã procesul trebuie sã rãmânã aceiasi în tot cursul judecãtii.
(2) În cazurile în care, pentru motive temeinice, un judecãtor este împiedicat sã participe la solutionarea cauzei, acesta va fi înlocuit în conditiile legii.
(3) Dacã înlocuirea prevãzutã la alin. (2) a avut loc dupã ce s-a dat cuvântul în fond pãrtilor, cauza se repune pe rol.
ART. 210
Ordinea judecãrii proceselor
(1) Pentru fiecare sedintã de judecatã se va întocmi o listã cu procesele ce se dezbat în acea zi si care va fi afisatã pe portalul instantei si la usa sãlii de sedintã cu cel putin o orã înainte de începerea acesteia.
(2) Procesele declarate urgente, cele rãmase în divergentã si cele care au primit termen în continuare se vor dezbate înaintea celorlalte.
(3) Procesele în care partea sau pãrtile sunt reprezentate ori asistate de avocat, respectiv consilier juridic se vor dezbate cu prioritate.
(4) La cererea pãrtii interesate, pentru motive temeinice, judecãtorul poate schimba ordinea de pe listã.
ART. 211
Atributiile presedintelui completului de judecatã
(1) Presedintele completului conduce sedinta de judecatã. El deschide, suspendã si ridicã sedinta.
(2) Presedintele dã cuvântul mai întâi reclamantului, apoi pârâtului, precum si celorlalte pãrti din proces, în functie de pozitia lor procesualã. Reprezentantul Ministerului Public va vorbi cel din urmã, în afarã de cazul când a pornit actiunea. Altor persoane sau organe care participã la proces li se va da cuvântul în limita drepturilor pe care le au în proces.
(3) În cazul în care este necesar, presedintele poate da cuvântul pãrtilor si celorlalti participanti, în aceeasi ordine, de mai multe ori.
(4) Presedintele poate sã limiteze în timp interventia fiecãrei pãrti. În acest caz, el trebuie sã punã în vedere pãrtii, înainte de a-i da cuvântul, timpul pe care îl are la dispozitie.
(5) Judecãtorii sau pãrtile pot pune întrebãri celorlalti participanti la proces numai prin mijlocirea presedintelui, care poate însã încuviinta ca acestia sã punã întrebãrile direct. Ordinea în care se pun întrebãrile se stabileste de cãtre presedinte.
ART. 212
Politia sedintei de judecatã
(1) Presedintele completului de judecatã exercitã politia sedintei, putând lua mãsuri pentru pãstrarea ordinii si a bunei-cuviinte, precum si a solemnitãtii sedintei de judecatã.
(2) Dacã nu mai este loc în sala de sedintã, presedintele le poate cere celor care ar veni mai târziu sau care depãsesc numãrul locurilor existente sã pãrãseascã sala.
(3) Nimeni nu poate fi lãsat sã intre cu arme în sala de sedintã, cu exceptia cazului în care le poartã în exercitarea serviciului pe care îl îndeplineste în fata instantei.
(4) Persoanele care iau parte la sedintã sunt obligate sã aibã o purtare si o tinutã cuviincioase.
(5) Cei care se adreseazã instantei în sedintã publicã trebuie sã stea în picioare, însã presedintele poate încuviinta, atunci când apreciazã cã este necesar, exceptii de la aceastã îndatorire.
(6) Presedintele atrage atentia pãrtii sau oricãrei alte persoane care tulburã sedinta ori nesocoteste mãsurile luate sã respecte ordinea si buna-cuviintã, iar în caz de nevoie dispune îndepãrtarea ei.
(7) Pot fi, de asemenea, îndepãrtati din salã minorii, precum si persoanele care s-ar înfãtisa într-o tinutã necuviincioasã.
(8) Dacã înainte de închiderea dezbaterilor una dintre pãrti a fost îndepãrtatã din salã, aceasta va fi chematã în salã pentru a i se pune în vedere actele esentiale efectuate în lipsa ei. Aceste dispozitii nu se aplicã în cazul în care partea îndepãrtatã este asistatã de un apãrãtor care a rãmas în salã.
(9) Când cel care tulburã linistea sedintei este însusi apãrãtorul pãrtii, presedintele îl va chema la ordine si, dacã, din cauza atitudinii lui, continuarea dezbaterilor nu mai este cu putintã, procesul se va amâna, aplicându-se amenda judiciarã prevãzutã la art. 182 alin. (1) pct. 2, iar cheltuielile ocazionate de amânare vor fi trecute în sarcina sa, prin încheiere executorie, dispozitiile art. 186 fiind aplicabile.
ART. 213
Infractiunile de audientã
(1) Dacã în cursul sedintei se sãvârseste o infractiune, presedintele o constatã si îl identificã pe fãptuitor. Procesul-verbal întocmit se trimite procurorului.
(2) Instanta poate, în conditiile legii penale, sã dispunã si retinerea fãptuitorului.
ART. 214
Verificãrile privind prezentarea pãrtilor
(1) Instanta verificã identitatea pãrtilor, iar dacã ele sunt reprezentate ori asistate, verificã si împuternicirea sau calitatea celor care le reprezintã ori le asistã.
(2) În cazul în care pãrtile nu rãspund la apel, instanta va verifica dacã procedura de citare a fost îndeplinitã si, dupã caz, va proceda, în conditiile legii, la amânarea, suspendarea ori la judecarea procesului.
ART. 215
Amânarea cauzei când nu este în stare de judecatã
Pãrtile pot cere instantei, la începutul sedintei, amânarea cauzelor care nu sunt în stare de judecatã, dacã aceste cereri nu provoacã dezbateri. Când completul de judecatã este alcãtuit din mai multi judecãtori, aceastã amânare se poate face si de un singur judecãtor.
ART. 216
Amânarea judecãtii prin învoiala pãrtilor
(1) Amânarea judecãtii în temeiul învoielii pãrtilor nu se poate încuviinta decât o singurã datã în cursul procesului.
(2) Dupã o asemenea amânare, dacã pãrtile nu stãruiesc în judecatã, aceasta va fi suspendatã si cauza va fi repusã pe rol numai dupã plata taxelor de timbru, potrivit legii.
(3) Instanta este obligatã sã cerceteze dacã amânarea cerutã de pãrti pentru un motiv anumit nu tinde la o amânare prin învoiala pãrtilor; este socotitã ca atare cererea de amânare la care cealaltã parte s-ar putea împotrivi.
ART. 217
Amânarea judecãtii pentru lipsã de apãrare
(1) Amânarea judecatii pentru lipsã de apãrare poate fi dispusã, la cererea pãrtii interesate, numai în mod exceptional, pentru motive temeinice si care nu sunt imputabile pãrtii sau reprezentantului ei.
(2) Când instanta refuzã amânarea judecãtii pentru acest motiv, va amâna, la cererea pãrtii, pronuntarea în vederea depunerii de concluzii scrise.
ART. 218
Judecarea cauzei în lipsa pãrtii legal citate
(1) Lipsa pãrtii legal citate nu poate împiedica judecarea cauzei, dacã legea nu dispune altfel.
(2) Dacã la orice termen fixat pentru judecatã se înfãtiseazã numai una dintre pãrti, instanta, dupã ce va cerceta toate lucrãrile din dosar si va asculta sustinerile pãrtii prezente, se va pronunta pe temeiul dovezilor administrate, examinând si exceptiile si apãrãrile pãrtii care lipseste.
(3) Dispozitiile alin. (1) si (2) se aplicã în mod corespunzãtor si în cazul în care lipsesc ambele pãrti, desi au fost legal citate, dacã cel putin una dintre ele a cerut în scris judecarea cauzei în lipsã.
ART. 219
Discutarea cererilor si exceptiilor
Instanta este obligatã, în orice proces, sã punã în discutia pãrtilor toate cererile, exceptiile, împrejurãrile de fapt sau temeiurile de drept prezentate de ele, potrivit legii, sau invocate din oficiu.
ART. 220
Folosirea traducãtorului si interpretului
(1) Când una dintre pãrti sau dintre persoanele care urmeazã sã fie ascultate nu cunoaste limba românã, instanta va folosi un traducãtor autorizat. Dacã pãrtile sunt de acord, judecãtorul sau grefierul poate face oficiul de traducãtor. În situatia în care nu poate fi asiguratã prezenta unui traducãtor autorizat, se vor aplica prevederile art. 145 alin. (4).
(2) În cazul în care una dintre persoanele prevãzute la alin. (1) este mutã, surdã sau surdo-mutã ori, din orice altã cauzã, nu se poate exprima, comunicarea cu ea se va face în scris, iar dacã nu poate citi sau scrie, se va folosi un interpret.
(3) Dispozitiile privitoare la experti se aplicã în mod corespunzãtor si traducãtorilor si interpretilor.
ART. 221
Ascultarea minorilor
În cazul în care, potrivit legii, urmeazã sã fie ascultat un minor, ascultarea se va face în camera de consiliu. tinând seama de împrejurãrile procesului, instanta hotãrãste dacã pãrintii, tutorele sau alte persoane vor fi de fatã la ascultarea minorului.
ART. 222
Prezenta personalã a pãrtilor în vederea împãcãrii
(1) Instanta va încerca împãcarea pãrtilor si în acest scop poate dispune ca acestea sã se înfãtiseze personal, chiar dacã sunt reprezentate.
(2) Dacã pãrtile se împacã, instanta va lua act de împãcare prin hotãrârea pe care o va da. Dispozitiile art. 434 sunt aplicabile.
ART. 223
Imposibilitatea si refuzul de a semna
Când cel obligat sã semneze un act de procedurã nu poate sau refuzã sã semneze, se face mentiunea corespunzãtoare în acel act, sub semnãtura presedintelui si a grefierului.
ART. 224
Termenul în cunostintã
(1) Partea care a depus cererea personal sau prin mandatar si a luat termenul în cunostintã, precum si partea care a fost prezentã la un termen de judecatã, personal sau printr-un reprezentant al ei, chiar neîmputernicit cu dreptul de a cunoaste termenul, nu va fi citatã în tot cursul judecãrii la acea instantã, prezumându-se cã ea cunoaste termenele de judecatã ulterioare. Aceste dispozitii îi sunt aplicabile si pãrtii cãreia, personal sau prin reprezentant ori prin functionarul sau persoana însãrcinatã cu primirea corespondentei, i s-a înmânat citatia pentru un termen de judecatã, considerându-se cã, în acest caz, ea cunoaste si termenele de judecatã ulterioare aceluia pentru care citatia i-a fost înmânatã.
(2) Dispozitiile alin. (1) nu se aplicã:
1. în cazul reluãrii judecãtii, dupã ce a fost suspendatã;
2. în cazul când procesul se repune pe rol;
3. când partea este chematã la interogatoriu, în afarã de cazul în care a fost prezentã la încuviintarea lui, când s-a stabilit si termenul pentru luarea acestuia;
4. când, pentru motive temeinice, instanta a dispus ca partea sã fie citatã la fiecare termen;
5. în cazul în care instanta de apel sau de recurs fixeazã termen pentru rejudecarea fondului procesului dupã anularea hotãrârii primei instante sau dupã casarea cu retinere.
(3) Militarii încazarmati sunt citati la fiecare termen.
(4) Detinutii sunt citati, de asemenea, la fiecare termen.
ART. 225
Preschimbarea termenului
(1) La cererea pãrtii interesate, termenul luat în cunostintã, potrivit art. 224, sau pentru care au fost trimise citatiile nu poate fi preschimbat decât pentru motive temeinice si cu citarea pãrtilor. Citarea acestora se face în termen scurt, în camera de consiliu. Solutionarea cererii de preschimbare a termenului de judecatã este de competenta completului.
(2) În cazul în care la termenul fixat instanta nu îsi poate desfãsura activitatea de judecatã din cauza unor motive obiective, judecãtorul va dispune preschimbarea termenului din oficiu, fãrã citarea pãrtilor. Acestea vor fi citate însã pentru noul termen fixat.
ART. 226
Notele de sedintã. Înregistrarea sedintei
(1) Grefierul care participã la sedintã este obligat sã ia note în legãturã cu desfãsurarea procesului, care vor fi vizate de cãtre presedinte. Pãrtile pot cere citirea notelor si, dacã este cazul, corectarea lor.
(2) Instanta va înregistra sedintele de judecatã. Înregistrarea va putea fi ulterior transcrisã la cererea pãrtii interesate, în conditiile legii. Transcrierile înregistrãrilor vor fi semnate de presedinte si de grefier si vor avea puterea doveditoare a încheierilor de sedintã.
ART. 227
Redactarea încheierii de sedintã
(1) Pe baza notelor de sedintã, iar dacã este cazul si a înregistrãrilor efectuate, grefierul redacteazã încheierea de sedintã.
(2) Încheierea se redacteazã de grefier în cel mult 3 zile de la data sedintei de judecatã.
ART. 228
Cuprinsul încheierii de sedintã
(1) Pentru fiecare sedintã a instantei se întocmeste o încheiere care va cuprinde urmãtoarele:
a) denumirea instantei si numãrul dosarului;
b) data sedintei de judecatã;
c) numele, prenumele si calitatea membrilor completului de judecatã, precum si numele si prenumele grefierului;
d) numele si prenumele sau, dupã caz, denumirea pãrtilor, numele si prenumele persoanelor care le reprezintã sau le asistã, ale apãrãtorilor si celorlalte persoane chemate la proces, cu arãtarea calitãtii lor, precum si dacã au fost prezente ori au lipsit;
e) numele, prenumele procurorului si parchetul de care apartine, dacã a participat la sedintã;
f) dacã procedura de citare a fost legal îndeplinitã;
g) obiectul procesului;
h) probele care au fost administrate;
i) cererile, declaratiile si prezentarea pe scurt a sustinerilor pãrtilor, precum si a concluziilor procurorului, dacã acesta a participat la sedintã;
j) solutia datã si mãsurile luate de instantã, cu arãtarea motivelor, în fapt si în drept;
k) calea de atac si termenul de exercitare a acesteia, atunci când, potrivit legii, încheierea poate fi atacatã separat;
l) dacã judecarea a avut loc în sedintã publicã, fãrã prezenta publicului ori în camera de consiliu;
m) semnãtura membrilor completului si a grefierului.
(2) Încheierea trebuie sã arate cum s-a desfãsurat sedinta, cuprinzând, dacã este cazul, mentiuni despre ceea ce s-a consemnat în procese-verbale separate.
(3) În cazul în care hotãrârea se pronuntã în ziua în care au avut loc dezbaterile, nu se întocmeste încheierea de sedintã, mentiunile prevãzute la alin. (1) si (2) fãcându-se în partea introductivã a hotãrârii.
ART. 229
Regulile aplicabile
(1) Dispozitiile privitoare la deliberare, opinie separatã, precum si orice alte dispozitii referitoare la hotãrârile prin care instanta se dezînvesteste de judecarea fondului cererii se aplicã în mod corespunzãtor si încheierilor.
(2) În cazul în care încheierile pronuntate de instantã pe parcursul judecãtii sunt supuse apelului sau, dupã caz, recursului separat de hotãrârea de fond, dosarul se înainteazã instantei superioare în copie certificatã de grefa instantei a cãrei încheiere se atacã.
ART. 230
Încheierile preparatorii si interlocutorii
Instanta nu este legatã de încheierile premergãtoare cu caracter preparatoriu, ci numai de cele interlocutorii. Sunt încheieri interlocutorii acelea prin care, fãrã a se hotãrî în totul asupra procesului, se solutioneazã exceptii procesuale, incidente procedurale ori alte chestiuni litigioase.
ART. 231
Domeniul de aplicare
Dispozitiile prezentei sectiuni se aplicã atât la cercetarea procesului, cât si la dezbaterea în fond a cauzei.

SECtIUNEA a 2-a
Cercetarea procesului

SUBSECtIUNEA 1
Dispozitii comune

ART. 232
Scopul si continutul cercetãrii procesului
(1) În etapa de cercetare a procesului se îndeplinesc, în conditiile legii, acte de procedurã la cererea pãrtilor ori din oficiu, pentru pregãtirea dezbaterii în fond a procesului, dacã este cazul.
(2) În vederea realizãrii scopului prevãzut la alin. (1), instanta:
1. va rezolva exceptiile ce se invocã ori pe care le poate ridica din oficiu;
2. va examina cererile de interventie formulate de pãrti sau de terte persoane, în conditiile legii;
3. va examina fiecare pretentie si apãrare în parte, pe baza cererii de chemare în judecatã, a întâmpinãrii, a rãspunsului la întâmpinare si a explicatiilor pãrtilor, dacã este cazul;
4. va constata care dintre pretentii sunt recunoscute si care sunt contestate;
5. la cerere, va dispune, în conditiile legii, mãsuri asigurãtorii, mãsuri pentru asigurarea dovezilor ori pentru constatarea unei situatii de fapt, în cazul în care aceste mãsuri nu au fost luate, în tot sau în parte, potrivit art. 198;
6. va lua act de renuntarea reclamantului, de achiesarea pârâtului sau de tranzactia pãrtilor;
7. va încuviinta probele solicitate de pãrti, pe care le gãseste concludente, precum si pe cele pe care, din oficiu, le considerã necesare pentru judecarea procesului si le va administra în conditiile legii;
8. va decide în legãturã cu orice alte cereri care se pot formula la primul termen de judecatã la care pãrtile sunt legal citate;
9. va dispune ca pãrtile sã prezinte dovada efectuãrii verificãrilor în registrele de evidentã ori publicitate prevãzute de Codul civil sau de legi speciale;
10. va îndeplini orice alt act de procedurã necesar solutionãrii cauzei, inclusiv verificãri în registrele prevãzute de legi speciale.
ART. 233
Estimarea duratei cercetãrii procesului
(1) La primul termen de judecatã la care pãrtile sunt legal citate, judecãtorul, dupã ascultarea pãrtilor, va estima durata necesarã pentru cercetarea procesului, tinând cont de împrejurãrile cauzei, astfel încât procesul sã fie solutionat într-un termen optim si previzibil. Durata astfel estimatã va fi consemnatã în încheiere.
(2) Pentru motive temeinice, ascultând pãrtile, judecãtorul va putea reconsidera durata prevãzutã la alin. (1).
ART. 234
Alegerea procedurii de administrare a probelor
Judecãtorul, la primul termen de judecatã la care pãrtile sunt legal citate, pune în vedere acestora, dacã sunt reprezentate sau asistate de avocat, cã pot sã convinã ca probele sã fie administrate de cãtre avocatii lor, în conditiile art. 360-382. Dispozitiile art. 233 sunt aplicabile.
ART. 235
Locul cercetãrii procesului
(1) Cercetarea procesului are loc în fata judecãtorului, în camera de consiliu, cu citarea pãrtilor. Dispozitiile art. 149 sunt aplicabile.
(2) În cãile de atac cercetarea procesului, dacã este necesarã, se face în sedintã publicã.
ART. 236
Asigurarea celeritãtii
(1) Pentru cercetarea procesului, judecãtorul fixeazã termene scurte, chiar de la o zi la alta. Dispozitiile art. 224 sunt aplicabile.
(2) Dacã existã motive temeinice, se pot acorda si termene mai îndelungate decât cele prevãzute la alin. (1).
(3) Judecãtorul poate stabili pentru pãrti, precum si pentru alti participanti în proces îndatoriri în ceea ce priveste prezentarea dovezilor cu înscrisuri, relatii scrise, rãspunsul scris la interogatoriul comunicat potrivit art. 349, asistarea si concursul la efectuarea în termen a expertizelor, precum si orice alte demersuri necesare solutionãrii cauzei.
(4) Când este necesar pentru îndeplinirea îndatoririlor prevãzute la alin. (3), pãrtile, expertii, traducãtorii, interpretii, martorii si orice alti participanti în proces pot fi încunostintati si telefonic, telegrafic, prin fax, postã electronicã sau prin orice alt mijloc de comunicare care asigurã transmiterea textului actului ce se comunicã ori înstiintarea pentru prezentarea la termen, precum si confirmarea primirii acestora. În cazul încunostintãrii telefonice, grefierul va întocmi un referat în care va arãta cum s-a fãcut încunostintarea.
ART. 237
Împrejurãrile care pun capãt procesului
În cazul în care, în cursul cercetãrii procesului, reclamantul renuntã la judecarea cererii de chemare în judecatã ori la dreptul pretins, intervine învoiala pãrtilor sau sunt admise cereri ori exceptii care pun capãt în întregime procesului, fãrã a mai fi necesarã dezbaterea asupra fondului în camera de consiliu sau în sedintã publicã, judecãtorul se va pronunta asupra cauzei prin hotãrâre.
ART. 238
Terminarea cercetãrii procesului
(1) Când judecãtorul se socoteste lãmurit, prin încheiere, declarã cercetarea procesului încheiatã si fixeazã termen pentru dezbaterea fondului în sedintã publicã.
(2) Pentru dezbaterea fondului, judecãtorul pune în vedere pãrtilor sã redacteze note privind sustinerile lor si sã le depunã la dosar cu cel putin 5 zile înainte de termenul stabilit potrivit alin. (1), fãrã a aduce atingere dreptului acestora de a formula concluzii orale.
(3) Pãrtile pot fi de acord ca dezbaterea fondului sã urmeze în camera de consiliu, în aceeasi zi sau la un alt termen.
(4) Cererea de judecatã în lipsã presupune cã partea care a formulat-o a fost de acord si ca dezbaterea fondului sã aibã loc în camera de consiliu, în afarã de cazul în care partea a solicitat expres ca aceasta sã aibã loc în sedintã publicã.

SUBSECtIUNEA a 2-a
Exceptiile procesuale

ART. 239
Notiunea
Exceptia procesualã este mijlocul prin care, în conditiile legii, partea interesatã, procurorul sau instanta invocã, fãrã sã punã în discutie fondul dreptului, neregularitãti procedurale privitoare la compunerea completului sau constituirea instantei, competenta instantei ori la procedura de judecatã sau lipsuri referitoare la dreptul la actiune, urmãrind, dupã caz, declinarea competentei, amânarea judecãtii, refacerea unor acte ori anularea, respingerea sau perimarea cererii.
ART. 240
Exceptiile absolute si relative
(1) Exceptiile absolute sunt cele prin care se invocã încãlcarea unor norme de ordine publicã.
(2) Exceptiile relative sunt cele prin care se invocã încãlcarea unor norme care ocrotesc cu precãdere interesele pãrtilor.
ART. 241
Invocarea
(1) Exceptiile absolute pot fi invocate de parte sau de instantã în orice stare a procesului, dacã prin lege nu se prevede altfel. Ele pot fi ridicate înaintea instantei de recurs numai dacã, pentru solutionare, nu este necesarã administrarea altor dovezi în afara înscrisurilor noi.
(2) Exceptiile relative pot fi invocate de partea care justificã un interes, cel mai târziu la primul termen de judecatã dupã sãvârsirea neregularitãtii procedurale, în etapa cercetãrii procesului si înainte de a se pune concluzii în fond.
(3) Cu toate acestea, pãrtile sunt obligate sã invoce toate mijloacele de apãrare si toate exceptiile procesuale de îndatã ce le sunt cunoscute. În caz contrar, ele vor rãspunde pentru pagubele pricinuite pãrtii adverse, dispozitiile art. 184-186 fiind aplicabile.
ART. 242
Procedura de solutionare
(1) Instanta se va pronunta mai întâi asupra exceptiilor de procedurã, precum si asupra celor de fond care fac inutilã, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, dupã caz, cercetarea în fond a cauzei.
(2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe exceptii, instanta va determina ordinea de solutionare în functie de efectele pe care acestea le produc.
(3) Dacã instanta nu se poate pronunta de îndatã asupra exceptiei invocate, va amâna judecata si va stabili un termen scurt în vederea solutionãrii exceptiei.
(4) Exceptiile vor putea fi unite cu administrarea probelor, respectiv cu fondul cauzei numai dacã pentru judecarea lor este necesar sã se administreze aceleasi dovezi ca si pentru finalizarea etapei cercetãrii procesului sau, dupã caz, pentru solutionarea fondului.
(5) Încheierea prin care s-a respins exceptia, precum si cea prin care, dupã admiterea exceptiei, instanta a rãmas în continuare învestitã pot fi atacate numai odatã cu fondul, dacã legea nu dispune altfel.

SUBSECtIUNEA a 3-a
Probele

§ 1. Dispozitii generale

ART. 243
Sarcina probei
Cel care face o sustinere în cursul procesului trebuie sã o dovedeascã, în afarã de cazurile anume prevãzute de lege.
ART. 244
Obiectul probei si mijloacele de probã
Dovada unui act juridic sau a unui fapt se poate face prin înscrisuri, martori, prezumtii, mãrturisirea uneia dintre pãrti, fãcutã din proprie initiativã sau obtinutã la interogatoriu, prin expertizã, prin mijloacele materiale de probã, prin cercetarea la fata locului sau prin orice alte mijloace prevãzute de lege.
ART. 245
Lipsa îndatoririi de a proba
Nimeni nu este tinut de a proba/dovedi ceea ce instanta este tinutã sã ia cunostintã din oficiu.
ART. 246
Obligativitatea cunoasterii din oficiu
(1) Instanta de judecatã trebuie sã ia cunostintã din oficiu de dreptul în vigoare în România.
(2) Cu toate acestea, textele care nu sunt publicate în Monitorul Oficial al României sau într-o altã modalitate anume prevãzutã de lege, conventiile, tratatele si acordurile internationale aplicabile în România, care nu sunt integrate/cuprinse într-un text de lege, precum si dreptul international cutumiar trebuie dovedite de partea interesatã.
ART. 247
Posibilitatea cunoasterii din oficiu
Instanta de judecatã poate lua cunostintã din oficiu de dreptul unui stat strãin, cu conditia ca acesta sã fie invocat. Ea poate, de asemenea, sã cearã ca proba acestuia sã fie fãcutã, între altele, prin mãrturia unui expert sau prin producerea unui certificat emis de un specialist al dreptului, român ori strãin.
ART. 248
Propunerea probelor. Rolul instantei
(1) Probele se propun, sub sanctiunea decãderii, de cãtre reclamant prin cererea de chemare în judecatã, iar de cãtre pârât prin întâmpinare, dacã legea nu dispune altfel. Ele pot fi propuse si oral, în cazurile anume prevãzute de lege.
(2) Dovezile care nu au fost propuse în conditiile alin. (1) nu vor mai putea fi cerute si încuviintate în cursul procesului, în afarã de cazurile în care:
1. necesitatea probei rezultã din modificarea cererii;
2. nevoia administrãrii probei reiese din cercetarea judecãtoreascã si partea nu o putea prevedea;
3. partea învedereazã instantei cã, din motive temeinic justificate, nu a putut propune în termen probele cerute;
4. administrarea probei nu duce la amânarea judecãtii;
5. existã acordul expres al tuturor pãrtilor.
(3) În cazurile prevãzute la alin. (2), partea adversã are dreptul la proba contrarã numai asupra aceluiasi aspect pentru care s-a încuviintat proba invocatã.
(4) În cazul amânãrii, pentru motivele prevãzute la alin. (2), partea este obligatã, când se cere proba cu martori, sã depunã lista acestora în termen de 5 zile de la încuviintarea probei, iar dacã s-a încuviintat proba cu înscrisuri, trebuie sã depunã copii certificate de pe înscrisurile invocate, cu cel putin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecatã, sub sanctiunea decãderii din dreptul de a administra proba încuviintatã.
(5) Dacã probele propuse nu sunt îndestulãtoare pentru lãmurirea în întregime a procesului, instanta va dispune ca pãrtile sã completeze probele. De asemenea, judecãtorul poate, din oficiu, sã punã în discutia pãrtilor necesitatea administrãrii altor probe, pe care le poate ordona chiar dacã pãrtile se împotrivesc.
(6) Cu toate acestea, pãrtile nu pot invoca în cãile de atac omisiunea instantei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus si administrat în conditiile legii.
ART. 249
Admisibilitatea probelor
(1) Probele trebuie sã fie admisibile potrivit legii si sã ducã la solutionarea procesului.
(2) Dacã un anumit fapt este de notorietate publicã ori necontestat, instanta va putea decide, tinând seama de circumstantele cauzei, cã nu mai este necesarã dovedirea lui.
(3) Obiceiurile, uzurile, uzantele, regulile deontologice, regulamentele si reglementãrile locale nu trebuie dovedite decât în cazul în care instanta sau una dintre pãrti nu le cunoaste.
(4) La cererea instantei, autoritãtile competente sunt obligate sã îi comunice, în termenul stabilit, toate informatiile, înscrisurile ori reglementãrile solicitate.
ART. 250
Conventiile asupra probelor
Conventiile asupra admisibilitãtii, obiectului sau sarcinii probelor sunt valabile, cu exceptia celor care privesc drepturi de care pãrtile nu pot dispune, a celor care fac imposibilã ori dificilã dovada actelor sau faptelor juridice ori, dupã caz, contravin ordinii publice sau bunelor moravuri.
ART. 251
Renuntarea la probã
(1) Când o parte renuntã la probele propuse, cealaltã parte poate sã si le însuseascã.
(2) Instanta poate dispune administrarea din oficiu a probei la care s-a renuntat.
ART. 252
Încuviintarea probelor
(1) Probele se pot încuviinta numai dacã sunt întrunite cerintele prevãzute la art. 249, în afarã de cazul când ar exista pericolul ca ele sã se piardã prin întârziere.
(2) Încheierea prin care se încuviinteazã probele va arãta faptele ce vor trebui dovedite, mijloacele de probã încuviintate, precum si obligatiile ce revin pãrtilor în legãturã cu administrarea acestora.
(3) Instanta va putea limita numãrul martorilor propusi.
ART. 253
Revenirea asupra probelor încuviintate
Instanta poate reveni asupra unor probe încuviintate dacã, dupã administrarea altor probe, apreciazã cã administrarea vreuneia nu mai este necesarã. Instanta este însã obligatã sã punã aceastã împrejurare în discutia pãrtilor.
ART. 254
Administrarea probelor
(1) Administrarea probelor se va face în ordinea stabilitã de instantã.
(2) Probele se vor administra, când este posibil, chiar în sedinta în care au fost încuviintate. Pentru administrarea celorlalte probe se va fixa termen, luându-se totodatã mãsurile ce se impun pentru prezentarea martorilor, efectuarea expertizelor, aducerea înscrisurilor si a oricãror alte mijloace de probã.
(3) Probele vor fi administrate înainte de începerea dezbaterilor asupra fondului, dacã legea nu prevede altfel.
(4) Dovada si dovada contrarã vor fi administrate, atunci când este posibil, în aceeasi sedintã.
(5) Dacã s-a dispus o cercetare la fata locului, aceasta se va efectua, când este cazul, mai înainte de administrarea celorlalte probe.
(6) Când proba cu martori a fost încuviintatã în conditiile prevãzute la art. 248 alin. (2), dovada contrarã va fi cerutã, sub sanctiunea decãderii, în aceeasi sedintã, dacã amândouã pãrtile sunt de fatã.
(7) Partea care a lipsit la încuviintarea dovezii este obligatã sã cearã proba contrarã la sedinta urmãtoare, iar în caz de împiedicare, la primul termen când se înfãtiseazã.
ART. 255
Locul administrãrii probelor
(1) Administrarea probelor se face în fata instantei de judecatã sesizate, în camera de consiliu, dacã legea nu dispune altfel.
(2) Dacã, din motive obiective, administrarea probelor nu se poate face decât în afara localitãtii de resedintã a instantei, aceasta se va putea efectua prin comisie rogatorie, de cãtre o instantã de acelasi grad sau chiar mai micã în grad, dacã în acea localitate nu existã o instantã de acelasi grad. În cazul în care felul dovezii îngãduie si pãrtile se învoiesc, instanta care administreazã proba poate fi scutitã de citarea pãrtilor.
(3) Când instanta care a primit comisia rogatorie constatã cã administrarea probei urmeazã a se face în circumscriptia altei instante, va înainta, pe cale administrativã, cererea de comisie rogatorie instantei competente, comunicând aceasta instantei de la care a primit însãrcinarea.
(4) Instanta însãrcinatã prin comisie rogatorie va proceda la administrarea probelor în prezenta pãrtilor sau, chiar în lipsã, dacã au fost legal citate, având aceleasi atributii ca si instanta sesizatã, în ceea ce priveste procedura de urmat.
(5) Dupã ce s-a efectuat administrarea probelor prin comisie rogatorie, instanta sesizatã, dacã este cazul, va fixa, din oficiu, termen pentru continuarea cercetãrii procesului sau, dupã caz, pentru dezbaterea fondului.
ART. 256
Cheltuielile necesare administrãrii probelor
(1) Când administrarea probei încuviintate necesitã cheltuieli, instanta va pune în vedere pãrtii care a cerut-o sã depunã la grefã, de îndatã sau în termenul fixat de instantã, dovada achitãrii sumei stabilite pentru acoperirea lor.
(2) În cazurile în care proba a fost dispusã din oficiu sau la cererea procurorului în procesul pornit de acesta în conditiile prevãzute la art. 90 alin. (1), instanta va stabili, prin încheiere, cheltuielile de administrare a probei si partea care trebuie sã le plãteascã, putându-le pune si în sarcina ambelor pãrti.
(3) Nedepunerea sumei prevãzute la alin. (1) în termenul fixat atrage decãderea pãrtii din dreptul de a administra dovada încuviintatã în fata acelei instante.
(4) Depunerea sumei prevãzute la alin. (1) se va putea însã face si dupã împlinirea termenului, dacã prin aceasta nu se amânã judecata.
(5) Dispozitiile alin. (1)-(4) se aplicã si în cazul în care administrarea probei se face prin comisie rogatorie.
ART. 257
Situatia pãrtii decãzute
Partea decãzutã din dreptul de a administra o probã va putea totusi sã se apere, discutând în fapt si în drept temeinicia sustinerilor si a dovezilor pãrtii potrivnice.
ART. 258
Aprecierea probelor
(1) Instanta va examina probele administrate, pe fiecare în parte si pe toate în ansamblul lor.
(2) În vederea stabilirii existentei sau inexistentei faptelor pentru a cãror dovedire probele au fost încuviintate, judecãtorul le apreciazã în mod liber, potrivit convingerii sale, în afarã de cazul când legea stabileste puterea lor doveditoare.

§ 2. Dovada cu înscrisuri

I. Dispozitii generale

ART. 259
Notiunea
Înscrisul este orice scriere sau altã consemnare care cuprinde date despre un act sau fapt juridic, indiferent de suportul ei material ori de modalitatea de conservare si stocare.
ART. 260
Înscrisurile pe suport informatic
Înscrisul pe suport informatic este admis ca probã în aceleasi conditii ca înscrisul pe suport hârtie, dacã îndeplineste conditiile prevãzute de lege.
ART. 261
Înscrisurile în formã electronicã
Înscrisurile fãcute în formã electronicã sunt supuse dispozitiilor legii speciale.
ART. 262
Rolul semnãturii
(1) Semnãtura unui înscris face deplinã credintã, pânã la proba contrarã, despre existenta consimtãmântului pãrtii care l-a semnat cu privire la continutul acestuia. Dacã semnãtura apartine unui functionar public, ea conferã autenticitate acelui înscris, în conditiile legii.
(2) Când semnãtura este electronicã, aceasta nu este valabilã decât dacã este reprodusã în conditiile prevãzute de lege.

II. Înscrisul autentic

ART. 263
Notiunea
(1) Înscrisul autentic este înscrisul întocmit sau, dupã caz, primit si autentificat de o autoritate publicã, de notarul public sau de cãtre o altã persoanã învestitã de stat cu autoritate publicã, în forma si conditiile stabilite de lege. Autenticitatea înscrisului se referã la stabilirea identitãtii pãrtilor, exprimarea consimtãmântului acestora cu privire la continut, semnãtura acestora si data înscrisului.
(2) Este, de asemenea, autentic orice alt înscris emis de cãtre o autoritate publicã si cãruia legea îi conferã acest caracter.
ART. 264
Puterea doveditoare
(1) Înscrisul autentic face deplinã dovadã, fatã de orice persoanã, pânã la declararea sa ca fals, cu privire la constatãrile fãcute personal de cãtre cel care a autentificat înscrisul, în conditiile legii.
(2) Declaratiile pãrtilor cuprinse în înscrisul autentic fac dovadã, pânã la proba contrarã, atât între pãrti, cât si fatã de oricare alte persoane.
(3) Dispozitiile alin. (2) sunt aplicabile si în cazul mentiunilor din înscris care sunt în directã legãturã cu raportul juridic al pãrtilor, fãrã a constitui obiectul principal al actului. Celelalte mentiuni constituie, între pãrti, un început de dovadã scrisã.
ART. 265
Nulitatea si conversiunea înscrisului autentic
(1) Înscrisul autentic întocmit fãrã respectarea formelor prevãzute pentru încheierea sa valabilã ori de o persoanã incompatibilã, necompetentã sau cu depãsirea competentei este lovit de nulitate absolutã, dacã legea nu dispune altfel.
(2) Înscrisul prevãzut la alin. (1) face însã deplinã dovadã ca înscris sub semnãturã privatã, dacã este semnat de pãrti, iar dacã nu este semnat, constituie, între acestea, doar un început de dovadã scrisã.

III. Înscrisul sub semnãturã privatã

ART. 266
Notiunea
Înscrisul sub semnãturã privatã este acela care poartã semnãtura pãrtilor, indiferent de suportul sãu material. El nu este supus niciunei alte formalitãti, în afara exceptiilor anume prevãzute de lege.
ART. 267
Puterea doveditoare
(1) Înscrisul sub semnãturã privatã, recunoscut de cel cãruia îi este opus sau, dupã caz, socotit de lege ca recunoscut, face dovadã între pãrti pânã la proba contrarã.
(2) Mentiunile din înscris care sunt în directã legãturã cu raportul juridic al pãrtilor fac, de asemenea, dovadã pânã la proba contrarã, iar celelalte mentiuni, strãine de cuprinsul acestui raport, pot servi doar ca început de dovadã scrisã.
ART. 268
Pluralitatea de exemplare
(1) Înscrisul sub semnãturã privatã, care constatã un contract sinalagmatic, are putere doveditoare numai dacã a fost fãcut în atâtea exemplare originale câte pãrti cu interese contrare sunt.
(2) Un singur exemplar original este suficient pentru toate persoanele având acelasi interes.
(3) Fiecare exemplar original trebuie sã facã mentiune despre numãrul originalelor ce au fost fãcute. Lipsa acestei mentiuni nu poate fi opusã însã de cel care a executat, în ceea ce îl priveste, obligatia constatatã în acel înscris.
(4) Pluralitatea exemplarelor originale nu este cerutã când pãrtile, de comun acord, au depus singurul original la un tert ales de ele.
ART. 269
Formalitatea "bun si aprobat"
(1) Înscrisul sub semnãturã privatã, prin care o singurã parte se obligã cãtre o alta sã îi plãteascã o sumã de bani sau o cantitate de bunuri fungibile, trebuie sã fie în întregime scris cu mâna celui care îl subscrie sau cel putin ca, în afarã de semnãturã, sã fie scris cu mâna sa "bun si aprobat pentru...", cu arãtarea în litere a sumei sau a cantitãtii datorate.
(2) Când suma arãtatã în cuprinsul înscrisului este diferitã de cea arãtatã în formula "bun si aprobat", se prezumã cã obligatia nu existã decât pentru suma cea mai micã, chiar dacã înscrisul si formula "bun si aprobat" sunt scrise în întregime cu mâna sa de cel obligat, afarã numai dacã se dovedeste în care parte este gresealã sau dacã prin lege se prevede altfel.
ART. 270
Exceptiile
(1) Dispozitiile art. 268 si 269 nu se aplicã în raporturile dintre întreprinzãtori sau alti profesionisti.
(2) În cazurile prevãzute la alin. (1), data înscrisului sub semnãturã privatã poate fi doveditã, chiar si fatã de terti, cu orice mijloc de probã, în mãsura în care legea specialã nu cere forma scrisã pentru dovedirea conventiei însesi.
ART. 271
Sanctionarea nerespectãrii formalitãtilor speciale
Înscrisurile sub semnãturã privatã pentru care nu s-au îndeplinit cerintele prevãzute la art. 268 si 269 vor putea fi socotite ca început de dovadã scrisã.
ART. 272
Data certã a înscrisului sub semnãturã privatã
(1) Data înscrisurilor sub semnãturã privatã este opozabilã altor persoane decât celor care le-au întocmit, numai din ziua în care a devenit certã, prin una dintre modalitãtile prevãzute de lege, respectiv:
1. din ziua în care au fost prezentate spre a se conferi datã certã de cãtre notarul public, executorul judecãtoresc sau alt functionar competent în aceastã privintã;
2. din ziua când au fost înfãtisate la o autoritate sau institutie publicã, fãcându-se despre aceasta mentiune pe înscrisuri;
3. din ziua când au fost înregistrate într-un registru sau alt document public;
4. din ziua mortii ori din ziua când a survenit neputinta fizicã de a scrie a celui care l-a întocmit sau a unuia dintre cei care l-au subscris, dupã caz;
5. din ziua în care cuprinsul lor este reprodus, chiar si pe scurt, în înscrisuri autentice întocmite în conditiile art. 263, precum încheieri, procese-verbale pentru punerea de sigilii sau pentru facere de inventar;
6. din ziua în care s-a petrecut un alt fapt de aceeasi naturã care dovedeste în chip neîndoielnic anterioritatea înscrisului.
(2) Sub rezerva unor dispozitii legale contrare, instanta, tinând seama de împrejurãri, poate sã înlãture aplicarea, în tot sau în parte, a dispozitiilor alin. (1) în privinta chitantelor liberatorii.
ART. 273
Registrele si hârtiile domestice
Registrele si hârtiile domestice nu fac dovadã pentru cel care le-a scris. Ele fac dovadã împotriva lui:
1. în toate cazurile în care atestã neîndoielnic o platã primitã;
2. când cuprind mentiunea expresã cã însemnarea a fost fãcutã în folosul celui arãtat drept creditor, pentru a tine loc de titlu.
ART. 274
Registrele întreprinzãtorilor si ale altor profesionisti
(1) Registrele întreprinzãtorilor si ale altor profesionisti, întocmite si tinute cu respectarea dispozitiilor legale, pot face între acestia deplinã dovadã în justitie, pentru faptele si chestiunile legate de activitatea lor profesionalã.
(2) Registrele prevãzute la alin. (1), chiar netinute cu respectarea dispozitiilor legale, fac dovadã contra celor care le-au tinut. Cu toate acestea, partea care se prevaleazã de ele nu poate scinda continutul lor.
(3) În toate cazurile, instanta este în drept a aprecia dacã se poate atribui continutului registrelor unui întreprinzãtor sau altui profesionist o altã putere doveditoare, dacã trebuie sã se renunte la aceastã probã în cazul în care registrele pãrtilor nu concordã sau dacã trebuie sã atribuie o credibilitate mai mare registrelor uneia dintre pãrti.
ART. 275
Mentiunile fãcute de creditor
Orice mentiune fãcutã de creditor în josul, pe marginea sau pe dosul unui titlu care a rãmas neîntrerupt în posesia sa face dovada, cu toate cã nu este nici semnatã, nici datatã de el, când tinde a stabili liberatiunea debitorului. Aceeasi putere doveditoare o are mentiunea fãcutã de creditor în josul, pe marginea sau pe dosul duplicatului unui înscris sau al unei chitante, dacã duplicatul sau chitanta este în mâinile debitorului.

IV. Înscrisurile pe suport informatic

ART. 276
Notiunea
(1) Când datele unui act juridic sunt redate pe un suport informatic, documentul care reproduce aceste date constituie instrumentul probator al actului, dacã este inteligibil si prezintã garantii suficient de serioase pentru a face deplinã credintã în privinta continutului acestuia si a identitãtii persoanei de la care acesta emanã.
(2) Pentru a aprecia calitatea documentului, instanta trebuie sã tinã seama de circumstantele în care datele au fost înscrise si documentul care le-a reprodus.
ART. 277
Prezumtia de validitate a înscrierii
Înscrierea datelor unui act juridic pe suport informatic este prezumatã a prezenta garantii suficient de serioase pentru a face deplinã credintã în cazul în care ea este fãcutã în mod sistematic si fãrã lacune si când datele înscrise sunt protejate contra alterãrilor si contrafacerilor astfel încât integritatea documentului este deplin asiguratã. O astfel de prezumtie existã si în favoarea tertilor din simplul fapt cã înscrierea este efectuatã de cãtre un profesionist.
ART. 278
Puterea doveditoare
(1) Dacã prin lege nu se prevede altfel, documentul care reproduce datele unui act, înscrise pe un suport informatic, face deplinã dovadã între pãrti, pânã la proba contrarã.
(2) Dacã suportul sau tehnologia utilizatã pentru redactare nu garanteazã integritatea documentului, acesta poate servi, dupã circumstante, ca mijloc material de probã sau ca început de dovadã scrisã.

V. Duplicatele si copiile de pe înscrisurile autentice sau sub semnãturã privatã

ART. 279
Regimul duplicatelor
Duplicatele de pe înscrisurile notariale sau alte înscrisuri autentice, eliberate în conditiile prevãzute de lege, înlocuiesc originalul si au aceeasi putere doveditoare ca si acesta.
ART. 280
Regimul copiilor
(1) Copia, chiar legalizatã, de pe orice înscris autentic sau sub semnãturã privatã nu poate face dovadã decât despre ceea ce este cuprins în înscrisul original.
(2) Pãrtile pot sã cearã confruntarea copiei cu originalul, prezentarea acestuia din urmã putând fi întotdeauna ordonatã de instantã, în conditiile prevãzute la art. 286 alin. (2).
(3) Dacã este imposibil sã fie prezentat originalul sau duplicatul înscrisului autentic ori originalul înscrisului sub semnãturã privatã, copia legalizatã de pe acestea constituie un început de dovadã scrisã.
(4) Copiile de pe copii nu au nicio putere doveditoare.
(5) Extrasele sau copiile partiale fac dovada ca si copiile integrale sau copiile asimilate acestora, însã numai pentru partea din înscrisul original pe care o reproduc; în cazul în care sunt contestate, iar originalul este imposibil sã fie prezentat, instanta are dreptul sã aprecieze, în limitele prevãzute la alin. (3) si (4), în ce mãsurã partea din original, reprodusã în extras, poate fi socotitã ca având putere doveditoare, independent de pãrtile din original care nu au fost reproduse.
ART. 281
Copiile fãcute pe microfilme sau pe suporturi informatice
Datele din înscrisurile autentice sau sub semnãturã privatã redate pe microfilme si alte suporturi accesibile de prelucrare electronicã a datelor, fãcute cu respectarea dispozitiilor legale, au aceeasi putere doveditoare ca si înscrisurile în baza cãrora au fost redate.

VI. Înscrisurile recognitive sau reînnoitoare

ART. 282
Puterea doveditoare
Înscrisul de recunoastere sau de reînnoire a unei datorii preexistente face dovadã împotriva debitorului, mostenitorilor sau succesorilor sãi în drepturi, dacã acestia nu dovedesc, prin aducerea documentului originar, cã recunoasterea este eronatã sau inexactã.

VII. Regimul altor înscrisuri

ART. 283
Alte categorii de înscrisuri
(1) Contractele încheiate pe formulare tipizate sau standardizate ori încorporând conditii generale tip, dupã caz, sunt considerate înscrisuri sub semnãturã privatã, dacã legea nu prevede altfel.
(2) Dacã legea nu dispune altfel, biletele, tichetele si alte asemenea documente, utilizate cu ocazia încheierii unor acte juridice sau care încorporeazã dreptul la anumite prestatii, au forta probantã a înscrisurilor sub semnãturã privatã, chiar dacã nu sunt semnate.
(3) Telexul, precum si telegrama ale cãror originale, depuse la oficiul postal, au fost semnate de expeditor, fac aceeasi dovadã ca si înscrisul sub semnãturã privatã.
ART. 284
Anexele
Planurile, schitele, hârtiile, fotografiile si orice alte documente anexate au aceeasi putere doveditoare ca si înscrisurile la care sunt alãturate, dacã au legãturã directã cu înscrisul si poartã semnãtura, dupã caz, a pãrtii sau a persoanei competente care a întocmit înscrisul.
ART. 285
Modificãrile înscrisului
Stersãturile, radierile, corecturile si orice alte modificãri, mentiuni sau adãugiri, fãcute într-un înscris, nu vor fi luate în considerare decât dacã au fost constatate sub semnãturã de cel competent sã îl întocmeascã sau de partea de la care emanã înscrisul, dupã caz.

VIII. Administrarea probei cu înscrisuri

ART. 286
Depunerea înscrisurilor
(1) Dacã prin lege nu se dispune altfel, fiecare parte are dreptul sã depunã înscrisurile de care întelege sã se foloseascã, în copie certificatã pentru conformitate.
(2) Dacã înscrisul este depus în copie, partea care l-a depus este obligatã sã aibã asupra sa originalul si, la cerere, sã îl prezinte instantei, sub sanctiunea de a nu se tine seama de înscris.
(3) Dacã partea adversã nu poate sã îsi dea seama de exactitatea copiei fatã cu originalul înfãtisat în sedintã, judecãtorul va putea acorda un termen scurt, obligând partea sã depunã originalul în pãstrarea grefei.
(4) Înscrisurile depuse în original nu vor putea fi retrase decât dupã ce se vor lãsa copii legalizate de grefierul instantei unde au fost depuse.
(5) Înscrisurile întocmite în altã limbã decât cea folositã în fata instantei trebuie însotite de traduceri legalizate.
(6) Înscrisurile depuse în copie la dosar nu pot fi retrase de pãrti.
ART. 287
Obligatia pãrtii adverse de a prezenta înscrisul
(1) Când partea învedereazã cã partea adversã detine un înscris probatoriu, referitor la proces, instanta poate ordona înfãtisarea lui.
(2) Cererea de înfãtisare va fi admisã, dacã înscrisul este comun pãrtilor din proces, dacã însãsi partea adversã s-a referit în proces la acest înscris sau dacã, dupã lege, ea este obligatã sã înfãtiseze înscrisul.
ART. 288
Cazurile de respingere a cererii de prezentare a înscrisului
(1) Judecãtorul va respinge motivat cererea de depunere la dosar a înscrisului, în întregime sau în parte, când:
1. continutul înscrisului se referã la chestiuni strict personale privind demnitatea sau viata privatã a unei persoane;
2. depunerea înscrisului ar încãlca îndatorirea legalã de pãstrare a secretului;
3. depunerea înscrisului ar atrage urmãrirea penalã a pãrtii, a sotului sau a unei rude ori afin pânã la gradul al treilea inclusiv.
(2) Dacã legea nu dispune altfel, incidenta vreunuia dintre cazurile de mai sus va fi verificatã de judecãtor, prin cercetarea continutului înscrisului. În încheierea de sedintã se va face o mentiune corespunzãtoare.
ART. 289
Refuzul de a prezenta înscrisul
Dacã partea refuzã sã rãspundã la interogatoriul ce s-a propus în dovedirea detinerii sau existentei înscrisului, dacã reiese din dovezile administrate cã a ascuns înscrisul ori l-a distrus sau dacã, dupã ce s-a dovedit detinerea înscrisului, nu se conformeazã ordinului dat de instantã de a-l înfãtisa, instanta va putea socoti ca dovedite afirmatiile fãcute cu privire la continutul acelui înscris de partea care a cerut înfãtisarea.
ART. 290
Cercetarea înscrisului prin judecãtorul delegat
(1) Când un înscris, necesar dezlegãrii procesului, se gãseste la una dintre pãrti si nu poate fi prezentat fiindcã aducerea ar fi prea costisitoare sau când înscrisurile sunt prea voluminoase ori numeroase, se va putea delega un judecãtor în prezenta cãruia pãrtile vor cerceta înscrisurile la locul unde se gãsesc.
(2) Prin exceptie de la dispozitiile alin. (1), instanta, tinând seama de împrejurãri, poate sã cearã doar prezentarea unor extrase sau copii de pe înscrisurile solicitate, certificate de persoana care le detine. În asemenea cazuri, dacã este necesar, instanta poate dispune verificarea conformitãtii extrasului sau copiei cu originalul.
ART. 291
Obligatia tertului de a prezenta înscrisul
(1) Când se aratã cã un înscris necesar solutionãrii procesului se aflã în posesia unui tert, acesta va putea fi citat ca martor, punându-i-se în vedere sã aducã înscrisul în instantã.
(2) Când detinãtorul înscrisului este o persoanã juridicã, reprezentantii ei vor putea fi citati ca martori.
(3) Tertul poate refuza înfãtisarea înscrisului în cazurile prevãzute la art. 288.
ART. 292
Obligatia autoritãtii sau institutiei publice de a prezenta înscrisul
(1) Dacã înscrisul se gãseste în pãstrarea unei autoritãti sau institutii publice, instanta va lua mãsuri, la cererea uneia dintre pãrti sau din oficiu, pentru aducerea lui, în termenul fixat în acest scop, punând în vedere conducãtorului autoritãtii sau institutiei publice detinãtoare mãsurile ce se pot dispune în caz de neconformare.
(2) Autoritatea sau institutia publicã detinãtoare este în drept sã refuze trimiterea înscrisului când acesta se referã la apãrarea nationalã, siguranta publicã sau relatiile diplomatice. Extrase partiale vor putea fi trimise dacã niciunul dintre aceste motive nu se opune.
ART. 293
Înscrisurile care nu pot fi trimise instantei
(1) Instanta nu va putea cere trimiterea în original a cãrtilor funciare si a planurilor, a registrelor autoritãtilor sau institutiilor publice, a testamentelor depuse la instante, notari publici sau avocati, precum si a altor înscrisuri originale ce se gãsesc în arhivele acestora. Se vor putea însã cere copii certificate ale acestora.
(2) Cercetarea acestor înscrisuri, dacã este necesarã, se va face, cu citarea pãrtilor, de un judecãtor delegat sau, dacã înscrisul se gãseste în altã localitate, prin comisie rogatorie, de cãtre instanta respectivã.
(3) Prin exceptie de la prevederile alin. (1) si (2), când procedura verificãrilor înscrisurilor o impune, instanta va putea ordona prezentarea testamentelor originale sau a altor înscrisuri originale, depuse la instante, notari publici sau avocati, pentru efectuarea expertizei grafoscopice în laboratoarele de specialitate dacã expertiza actului nu se poate efectua la sediul arhivei.
ART. 294
Prezentarea registrelor întreprinzãtorilor
(1) La cererea uneia dintre pãrti sau chiar din oficiu, instanta va putea ordona înfãtisarea registrelor întreprinzãtorilor si ale altor profesionisti sau comunicarea lor.
(2) Când înscrisurile sau registrele prevãzute la alin. (1) ce urmeazã a fi cercetate se aflã în altã circumscriptie judecãtoreascã, cercetarea lor se va face prin comisie rogatorie.

IX. Verificarea înscrisurilor

ART. 295
Recunoasterea sau contestarea înscrisului sub semnãturã privatã
(1) Acela cãruia i se opune un înscris sub semnãturã privatã este dator fie sã recunoascã, fie sã conteste scrierea ori semnãtura. Contestarea scrierii sau semnãturii poate fi fãcutã, la primul termen dupã depunerea înscrisului, sub sanctiunea decãderii.
(2) Mostenitorii sau succesorii în drepturi ai aceluia de la care se pretinde a fi înscrisul pot declara cã nu cunosc scrisul sau semnãtura autorului lor.
ART. 296
Obligatia de verificare a înscrisului
(1) Când una dintre persoanele mentionate la art. 295 contestã scrierea sau semnãtura ori declarã cã nu le cunoaste, instanta va proceda la verificarea înscrisului prin:
1. compararea scrierii si semnãturii de pe înscris cu scrierea si semnãtura din alte înscrisuri necontestate;
2. expertizã;
3. orice alte mijloace de probã admise de lege.
(2) În acest scop, presedintele completului de judecatã va obliga partea cãreia i se atribuie scrierea sau semnãtura sã scrie si sã semneze sub dictarea sa pãrti din înscris. Refuzul de a scrie ori de a semna va putea fi considerat ca o recunoastere a scrierii sau semnãturii.
ART. 297
Procedura de verificare
(1) Judecãtorul, dupã compararea înscrisului cu scrierea sau semnãtura fãcutã în fata sa ori, dacã este cazul, si cu alte înscrisuri, se poate lãmuri asupra înscrisului.
(2) Dacã însã, din compararea scrierilor, judecãtorul nu este lãmurit, va ordona ca verificarea sã se facã prin expertizã, obligând pãrtile sau alte persoane sã depunã de îndatã înscrisuri de comparatie.
(3) Se primesc ca înscrisuri de comparatie:
1. înscrisurile autentice;
2. înscrisurile sau alte scrieri private necontestate de pãrti;
3. partea din înscris care nu este contestatã;
4. scrisul sau semnãtura fãcut/fãcutã înaintea instantei.
(4) Înscrisurile depuse pentru verificare vor fi semnate de presedinte, grefier si pãrti.
(5) Pãrtile iau cunostintã de înscrisuri în sedintã.
ART. 298
Denuntarea înscrisului ca fals
(1) Dacã cel mai târziu la primul termen dupã prezentarea unui înscris folosit în proces una dintre pãrti declarã cã acesta este fals prin falsificarea scrierii sau semnãturii, ea este obligatã sã arate motivele pe care se sprijinã.
(2) Dacã partea care foloseste înscrisul nu este prezentã, instanta va ordona ca aceasta sã se prezinte personal pentru a lua cunostintã de denuntarea înscrisului ca fals, sã depunã originalul si sã dea explicatiile necesare.
(3) Judecãtorul poate ordona prezentarea pãrtilor chiar si înainte de primul termen de judecatã, dacã partea declarã, prin întâmpinare, cã scrierea sau semnãtura sa este falsificatã.
(4) În cazuri temeinic justificate, pãrtile pot fi reprezentate prin mandatari cu procurã specialã.
ART. 299
Verificarea stãrii înscrisului denuntat ca fals
(1) Judecãtorul va constata de îndatã, prin proces-verbal, starea materialã a înscrisului denuntat ca fals, dacã existã pe el stersãturi, adãugiri sau corecturi, apoi îl va semna, spre neschimbare, si îl va încredinta grefei, dupã ce va fi contrasemnat de grefier si de pãrti.
(2) Dacã pãrtile nu vor sau nu pot sã semneze, se va face mentiune despre toate acestea în procesul-verbal.
ART. 300
Ascultarea pãrtilor
(1) La acelasi termen în care înscrisul a fost denuntat ca fals sau, în cazul prevãzut la art. 298 alin. (2), la termenul urmãtor, judecãtorul întreabã partea care a produs înscrisul, dacã întelege sã se foloseascã de el.
(2) Dacã partea care a folosit înscrisul lipseste, refuzã sã rãspundã sau declarã cã nu se mai serveste de înscris, acesta va fi înlãturat, în tot sau în parte, dupã caz.
(3) Dacã partea care a denuntat înscrisul ca fals lipseste, refuzã sã rãspundã sau îsi retrage declaratia de denuntare, înscrisul va fi considerat ca recunoscut.
ART. 301
Suspendarea procesului si sesizarea parchetului
Dacã partea care a prezentat înscrisul stãruie sã se foloseascã de acesta, desi denuntarea ca fals a acestuia nu a fost retrasã, instanta, dacã este indicat autorul falsului sau complicele acestuia, poate suspenda judecata procesului, înaintând de îndatã înscrisul denuntat ca fals parchetului competent, pentru cercetarea falsului, împreunã cu procesul-verbal ce se va încheia în acest scop.
ART. 302
Cercetarea falsului de cãtre instanta civilã
În cazul în care, potrivit legii, actiunea penalã nu poate fi pusã în miscare ori nu poate continua, cercetarea falsului se va face de cãtre instanta civilã, prin orice mijloace de probã.

§ 3. Proba cu martori

I. Admisibilitatea probei cu martori

ART. 303
Admisibilitatea probei
(1) Proba cu martori este admisibilã în toate cazurile în care legea nu dispune altfel.
(2) Niciun act juridic nu poate fi dovedit cu martori, dacã valoarea obiectului sãu este mai mare de 250 lei. Cu toate acestea, se poate face dovada cu martori, contra unui întreprinzãtor sau altui profesionist, a oricãrui act juridic, indiferent de valoarea lui, dacã a fost fãcut de acesta în exercitiul activitãtii sale profesionale, în afarã de cazul în care legea specialã cere probã scrisã.
(3) În cazul în care legea cere forma scrisã pentru validitatea unui act juridic, acesta nu poate fi dovedit cu martori.
(4) De asemenea, este inadmisibilã proba cu martori dacã pentru dovedirea unui act juridic legea cere forma scrisã, în afarã de cazurile în care:
1. partea s-a aflat în imposibilitate materialã sau moralã de a-si întocmi un înscris pentru dovedirea actului juridic;
2. existã un început de dovadã scrisã, potrivit prevederilor art. 304;
3. partea a pierdut înscrisul doveditor din pricina unui caz fortuit sau de fortã majorã;
4. pãrtile convin, fie si tacit, sã foloseascã aceastã probã, însã numai privitor la drepturile de care ele pot sã dispunã;
5. actul juridic este atacat pentru fraudã, eroare, dol, violentã ori cauzã ilicitã, dupã caz;
6. se cere lãmurirea clauzelor actului juridic.
(5) Proba cu martori nu se admite niciodatã împotriva sau peste ceea ce cuprinde un înscris si nici despre ceea ce s-ar pretinde cã s-ar fi zis înainte, în timpul sau în urma întocmirii lui, chiar dacã legea nu cere forma scrisã pentru dovedirea actului juridic respectiv, cu exceptia cazurilor prevãzute la alin. (4).
ART. 304
Începutul de dovadã scrisã
(1) Se socoteste început de dovadã scrisã orice scriere, chiar nesemnatã si nedatatã, care provine de la o persoanã cãreia acea scriere i se opune ori de la cel al cãrui succesor în drepturi este acea persoanã, dacã scrierea face credibil faptul pretins.
(2) Constituie început de dovadã scrisã si înscrisul, chiar nesemnat de persoana cãreia acesta i se opune, dacã a fost întocmit în fata unui functionar competent care atestã cã declaratiile cuprinse în înscris sunt conforme celor fãcute de acea persoanã.
(3) Începutul de dovadã scrisã poate face dovada între pãrti numai dacã este completat prin alte mijloace de probã, inclusiv prin proba cu martori ori prin prezumtii.

II. Administrarea probei cu martori

ART. 305
Ascultarea si înlocuirea martorilor
(1) Când instanta a încuviintat dovada cu martori, ea va dispune citarea si ascultarea acestora.
(2) Înlocuirea martorilor nu se va încuviinta decât în caz de moarte, disparitie sau motive bine întemeiate, caz în care lista se va depune sub sanctiunea decãderii, în termen de 5 zile de la încuviintare.
(3) Fiecare parte va putea sã se împotriveascã la ascultarea unui martor care nu este înscris în listã sau nu este identificat în mod lãmurit.
(4) Decãderea din dreptul de a administra dovada cu martori pentru neîndeplinirea obligatiilor prevãzute la art. 256 se acoperã dacã acestia se înfãtiseazã la termenul fixat pentru ascultarea lor.
ART. 306
Ascultarea martorilor necitati
(1) Martorii pot fi ascultati chiar la termenul la care proba a fost încuviintatã.
(2) La termenul fixat pentru administrarea probei, partea va putea aduce martorii încuviintati chiar fãrã a fi citati.
(3) Dacã partea se obligã sã prezinte martorul la termenul de judecatã, fãrã a fi citat, însã din motive imputabile aceasta nu îsi îndeplineste obligatia, instanta va dispune citarea martorului pentru un nou termen. Dispozitiile art. 307 sunt aplicabile.
ART. 307
Refuzul martorului de a se prezenta
(1) Împotriva martorului care lipseste la prima citare, instanta poate emite mandat de aducere.
(2) În pricinile urgente, se poate dispune aducerea martorilor cu mandat chiar la primul termen.
(3) Dacã, dupã emiterea mandatului de aducere, martorul nu poate fi gãsit sau nu se înfãtiseazã, instanta va putea proceda la judecatã.
ART. 308
Imposibilitatea de prezentare
Martorul care, din cauzã de boalã sau altã împiedicare gravã, nu poate veni în instantã va putea fi ascultat la locul unde se aflã, cu citarea pãrtilor.
ART. 309
Persoanele care nu pot fi ascultate ca martori
(1) Nu pot fi martori:
1. rudele si afinii pânã la gradul al treilea inclusiv;
2. sotul, fostul sot, logodnicul ori concubinul;
3. cei aflati în dusmãnie sau în legãturi de interese cu vreuna dintre pãrti;
4. persoanele puse sub interdictie judecãtoreascã;
5. cei condamnati pentru mãrturie mincinoasã.
(2) Pãrtile pot conveni, expres sau tacit, sã fie ascultate ca martori si persoanele prevãzute la alin. (1) pct. 1-3.
ART. 310
Ascultarea rudelor si afinilor
În procesele privitoare la filiatie, divort si alte raporturi de familie se vor putea asculta rudele si afinii prevãzuti la art. 309, în afarã de descendenti.
ART. 311
Persoanele scutite de a depune mãrturie
(1) Sunt scutiti de a fi martori:
1. slujitorii cultelor, medicii, farmacistii, avocatii, notarii publici, executorii judecãtoresti, mediatorii, moasele si asistentii medicali si orice alti profesionisti cãrora legea le impune sã pãstreze secretul de serviciu sau secretul profesional cu privire la faptele de care au luat cunostintã în cadrul serviciului ori în exercitarea profesiei lor, chiar si dupã încetarea activitãtii lor;
2. judecãtorii, procurorii si functionarii publici, chiar si dupã încetarea functiei lor, asupra împrejurãrilor secrete de care au avut cunostintã în aceastã calitate;
3. cei care prin rãspunsurile lor s-ar expune pe ei însisi sau ar expune pe vreuna dintre persoanele arãtate la art. 309 alin. (1) pct. 1 si 2 la o pedeapsã penalã sau la dispretul public.
(2) Persoanele prevãzute la alin. (1) pct. 1, cu exceptia slujitorilor cultelor, vor putea totusi depune mãrturie, dacã au fost dezlegate de secretul de serviciu ori profesional de partea interesatã la pãstrarea secretului, în afarã de cazul în care prin lege se dispune altfel.
(3) Vor putea, de asemenea, depune mãrturie si persoanele prevãzute la alin. (1) pct. 2, dacã autoritatea sau institutia pe lângã care functioneazã ori au functionat, dupã caz, le dã încuviintarea.
ART. 312
Identificarea martorului
(1) Presedintele, înainte de a lua declaratia, va cere martorului sã arate:
a) numele, prenumele, profesia, domiciliul si vârsta;
b) dacã este rudã sau afin cu una dintre pãrti si în ce grad;
c) dacã se aflã în serviciul uneia dintre pãrti.
(2) Presedintele va pune apoi în vedere martorului îndatorirea de a jura si semnificatia jurãmântului.
ART. 313
Depunerea jurãmântului
(1) Înainte de a fi ascultat, martorul depune urmãtorul jurãmânt: "Jur cã voi spune adevãrul si cã nu voi ascunde nimic din ceea ce stiu. Asa sã-mi ajute Dumnezeu!".
(2) În timpul depunerii jurãmântului, martorul tine mâna pe cruce sau pe Biblie.
(3) Referirea la divinitate din formula jurãmântului se schimbã potrivit credintei religioase a martorului.
(4) Martorului de altã religie decât cea crestinã nu îi sunt aplicabile prevederile alin. (2).
(5) Martorul fãrã confesiune va depune urmãtorul jurãmânt: "Jur pe onoare si constiintã cã voi spune adevãrul si cã nu voi ascunde nimic din ceea ce stiu."
(6) Martorii care din motive de constiintã sau confesiune nu depun jurãmântul vor rosti în fata instantei urmãtoarea formulã: "Mã oblig cã voi spune adevãrul si cã nu voi ascunde nimic din ceea ce stiu."
(7) Persoanele mute si surdo-mute stiutoare de carte vor depune jurãmântul transcriind formula acestuia si semnând-o; persoanele hipoacuzice vor rosti jurãmântul, iar cele care nu stiu sã scrie vor jura prin semne cu ajutorul unui interpret.
(8) Situatiile la care se referã alin. (3)-(7) se retin de cãtre instantã pe baza afirmatiilor fãcute de martor.
(9) Dupã depunerea jurãmântului, presedintele va pune în vedere martorului cã, dacã nu va spune adevãrul, sãvârseste infractiunea de mãrturie mincinoasã.
(10) Despre toate acestea se face mentiune în declaratia scrisã.
ART. 314
Scutirea de jurãmânt
Copiii care nu au împlinit vârsta de 14 ani si cei care sunt lipsiti de discernãmânt în momentul audierii, fãrã a fi pusi sub interdictie, pot fi ascultati, fãrã jurãmânt, însã instanta le va atrage atentia sã spunã adevãrul si va tine seama, la aprecierea depozitiei lor, de situatia lor specialã.
ART. 315
Ascultarea martorului
(1) Fiecare martor va fi ascultat separat, cei neascultati încã neputând fi de fatã.
(2) Ordinea ascultãrii martorilor va fi fixatã de presedinte, tinând seama si de cererea pãrtilor.
(3) Martorul va rãspunde mai întâi la întrebãrile puse de presedinte, iar apoi si la întrebãrile puse, cu încuviintarea acestuia, de cãtre partea care l-a propus, precum si de cãtre partea adversã.
(4) Dupã ascultare, martorul rãmâne în sala de sedintã pânã la sfârsitul cercetãrii, afarã numai dacã instanta hotãrãste altfel.
(5) Cu ocazia audierii, martorul va fi lãsat sã îsi facã liber depozitia, fãrã sã aibã voie sã citeascã un rãspuns scris de mai înainte; el se poate servi însã de însemnãri, cu încuviintarea presedintelui, dar numai pentru a preciza cifre sau denumiri.
ART. 316
Reascultarea si confruntarea martorilor
(1) Martorii pot fi din nou întrebati, dacã instanta gãseste de cuviintã.
(2) Martorii ale cãror declaratii nu se potrivesc pot fi confruntati.
(3) Dacã instanta gãseste cã întrebarea pusã de parte nu poate sã ducã la dezlegarea procesului, este jignitoare sau tinde a proba un fapt a cãrui dovedire e opritã de lege, nu o va încuviinta. Instanta, la cererea pãrtii, va trece în încheierea de sedintã atât întrebarea formulatã, cât si motivul pentru care nu a fost încuviintatã.
ART. 317
Consemnarea declaratiei martorului
(1) Mãrturia se va scrie de grefier, dupã dictarea presedintelui sau a judecãtorului delegat, si va fi semnatã pe fiecare paginã si la sfârsitul ei de judecãtor, grefier si martor, dupã ce acesta a luat cunostintã de cuprins. Dacã martorul refuzã sau nu poate sã semneze, se va face mentiune despre aceasta în încheierea de sedintã.
(2) Orice adãugiri, stersãturi sau schimbãri în cuprinsul mãrturiei trebuie încuviintate si semnate de judecãtor, de grefier si martor, sub sanctiunea de a nu fi luate în considerare.
(3) Locurile nescrise din declaratie trebuie barate cu linii, astfel încât sã nu se poatã face adãugiri.
(4) Dispozitiile art. 226 alin. (2) se aplicã în mod corespunzãtor.
ART. 318
Aprecierea probei cu martori
În aprecierea declaratiilor martorilor, instanta va tine seama de sinceritatea acestora si de împrejurãrile în care au luat cunostintã de faptele ce fac obiectul declaratiei respective.
ART. 319
Bãnuiala de mãrturie mincinoasã
Dacã, din cercetare, reies bãnuieli de mãrturie mincinoasã sau de mituire a martorului, instanta va încheia un proces-verbal si îl va trimite pe martor în fata autoritãtilor penale.
ART. 320
Drepturile bãnesti ale martorului
(1) Martorul are dreptul la rambursarea cheltuielilor de transport, cazare si masã dacã este din altã localitate, precum si dreptul la despãgubiri pentru acoperirea veniturilor pe care le-ar fi obtinut dacã si-ar fi exercitat profesia pe durata lipsei de la locul de muncã, prilejuitã de chemarea sa în vederea ascultãrii ca martor, stabilite în raport cu starea sau profesia pe care o exercitã, precum si cu timpul efectiv pierdut.
(2) Drepturile bãnesti se asigurã de partea care a propus martorul si se stabilesc, la cerere, de cãtre instantã, prin încheiere executorie.

§ 4. Prezumtiile

ART. 321
Notiunea
Prezumtiile sunt consecintele pe care legea sau judecãtorul le trage dintr-un fapt cunoscut spre a stabili un fapt necunoscut.
ART. 322
Prezumtiile legale
(1) Prezumtia legalã scuteste de dovadã pe acela în folosul cãruia este stabilitã în tot ceea ce priveste faptele considerate de lege ca fiind dovedite. Cu toate acestea, partea cãreia îi profitã prezumtia trebuie sã dovedeascã faptul cunoscut, vecin si conex, pe care se întemeiazã aceasta.
(2) Prezumtia legalã poate fi înlãturatã prin proba contrarã, dacã legea nu dispune altfel.
ART. 323
Prezumtiile judiciare
În cazul prezumtiilor lãsate la luminile si întelepciunea judecãtorului, acesta se poate întemeia pe ele numai dacã au greutate si puterea de a naste probabilitatea faptului pretins; ele, însã, pot fi primite numai în cazurile în care legea admite dovada cu martori.

§ 5. Expertiza

ART. 324
Încuviintarea expertizei
(1) Când, pentru lãmurirea unor împrejurãri de fapt, instanta considerã necesar sã cunoascã pãrerea unor specialisti, va numi, la cererea pãrtilor ori din oficiu, unul sau 3 experti. Termenul va fi stabilit astfel încât depunerea raportului de expertizã la instantã sã aibã loc conform dispozitiilor art. 330.
(2) Când este necesar, instanta va solicita efectuarea expertizei unui laborator sau unui institut de specialitate.
(3) În domeniile strict specializate, în care nu existã experti autorizati, din oficiu sau la cererea oricãreia dintre pãrti, judecãtorul poate solicita punctul de vedere al uneia sau mai multor personalitãti ori specialisti din domeniul respectiv.
(4) Dispozitiile referitoare la expertizã, cu exceptia celor privind aducerea cu mandat, sanctionarea cu amendã judiciarã si obligarea la plata de despãgubiri, sunt aplicabile în mod corespunzãtor în cazurile prevãzute la alin. (2) si (3).
(5) La efectuarea expertizei în conditiile prevãzute la alin. (1) si (2) pot participa experti alesi de pãrti si încuviintati de instantã, având calitatea de consilieri ai pãrtilor, dacã prin lege nu se dispune altfel. În acest caz, ei pot sã dea relatii, sã formuleze întrebãri si observatii si, dacã este cazul, sã întocmeascã un raport separat cu privire la obiectivele expertizei.
ART. 325
Numirea expertului
(1) Dacã pãrtile nu se învoiesc asupra numirii expertilor, ei se vor numi de cãtre instantã, prin tragere la sorti, de pe lista întocmitã si comunicatã de cãtre biroul local de expertizã, cuprinzând persoanele înscrise în evidenta sa si autorizate, potrivit legii, sã efectueze expertize judiciare.
(2) Încheierea de numire a expertului va stabili obiectivele asupra cãrora acesta urmeazã sã se pronunte, termenul în care trebuie sã efectueze expertiza si onorariul provizoriu al expertului.
(3) Dovada plãtii onorariului se depune la grefa instantei de partea care a fost obligatã prin încheiere, în termen de 5 zile de la numire. Acesta poate fi majorat, în conditiile prevãzute la art. 333 alin. (2).
ART. 326
Recuzarea expertului
(1) Expertii pot fi recuzati pentru aceleasi motive ca si judecãtorii.
(2) Recuzarea trebuie sã fie cerutã în termen de 5 zile de la numirea expertului, dacã motivul ei existã la aceastã datã; în celelalte cazuri termenul va curge de la data când s-a ivit motivul de recuzare.
(3) Recuzãrile se judecã cu citarea pãrtilor si a expertului.
ART. 327
Înstiintarea si înlocuirea expertului
(1) Dispozitiile privitoare la citare, aducerea cu mandat si sanctionarea martorilor care lipsesc sunt deopotrivã aplicabile expertilor.
(2) Dacã expertul nu se înfãtiseazã, instanta poate dispune înlocuirea lui.
ART. 328
Ascultarea expertului
Dacã expertii pot sã îsi exprime de îndatã opinia, acestia vor fi ascultati chiar în sedintã, iar pãrerea lor se va consemna într-un proces-verbal, dispozitiile art. 317 aplicându-se în mod corespunzãtor.
ART. 329
Citarea pãrtilor
(1) Dacã pentru expertizã este nevoie de o lucrare la fata locului sau sunt necesare explicatiile pãrtilor, ea nu poate fi fãcutã decât dupã citarea pãrtilor prin scrisoare recomandatã cu continut declarat si confirmare de primire, în care li se vor indica ziua, ora si locul unde se va face lucrarea. Citatia, sub sanctiunea nulitãtii, trebuie comunicatã pãrtii cu cel putin 5 zile înaintea termenului de efectuare a lucrãrii. Confirmarea de primire va fi alãturatã raportului de expertizã.
(2) Pãrtile sunt obligate sã dea expertului orice lãmuriri în legãturã cu obiectul lucrãrii.
ART. 330
Raportul de expertizã
(1) Constatãrile si concluziile motivate ale expertului sau ale laboratorului ori ale institutului specializat cãruia i s-a cerut efectuarea expertizei vor fi consemnate într-un raport scris, care va fi depus cu cel putin 10 zile înainte de termenul fixat pentru judecatã. În cazuri urgente termenul pentru depunerea raportului de expertizã poate fi micsorat.
(2) Când sunt mai multi experti cu pãreri deosebite lucrarea trebuie sã cuprindã pãrerea motivatã a fiecãruia.
(3) În cazurile anume prevãzute de lege, depunerea raportului se va face numai dupã obtinerea avizelor tehnice necesare ce se elibereazã numai de organismele de specialitate competente.
ART. 331
Lãmurirea sau completarea raportului
Dacã este nevoie de lãmurirea sau completarea raportului de expertizã ori dacã existã o contradictie între pãrerile expertilor, instanta, din oficiu sau la cererea pãrtilor, poate solicita expertilor, la primul termen dupã depunerea raportului, sã îl lãmureascã sau sã îl completeze.
ART. 332
Efectuarea unei noi expertize
(1) Pentru motive temeinice, instanta poate dispune, la cerere sau din oficiu, efectuarea unei noi expertize de cãtre alt expert.
(2) O nouã expertizã va trebui cerutã motivat, sub sanctiunea decãderii, la primul termen dupã depunerea raportului, iar dacã s-au formulat obiectiuni, la termenul imediat urmãtor depunerii rãspunsului la obiectiuni ori, dupã caz, a raportului suplimentar.
ART. 333
Drepturile bãnesti ale expertului
(1) Fapta expertilor de a cere sau de a primi o sumã mai mare decât onorariul fixat de instantã se pedepseste potrivit legii penale.
(2) La cererea motivatã a expertilor, tinându-se seama de lucrarea efectuatã, instanta va putea majora onorariul cuvenit acestora, prin încheiere executorie, datã cu citarea pãrtilor, însã numai dupã depunerea raportului, a rãspunsului la eventualele obiectiuni sau a raportului suplimentar, dupã caz.
(3) Expertul are aceleasi drepturi ca si martorul în ceea ce priveste cheltuielile de transport, cazare si masã.
ART. 334
Comisia rogatorie
Dacã expertiza se face la o altã instantã, prin comisie rogatorie, numirea expertilor si stabilirea sumelor cuvenite vor fi lãsate în sarcina acestei din urmã instante.

§ 6. Mijloacele materiale de probã

ART. 335
Lucrurile ca mijloace de probã
(1) Sunt mijloace materiale de probã lucrurile care prin însusirile lor, prin aspectul lor ori semnele sau urmele pe care le pãstreazã servesc la stabilirea unui fapt care poate duce la solutionarea procesului.
(2) Sunt, de asemenea, mijloace materiale de probã si fotografiile, fotocopiile, filmele, discurile, benzile de înregistrare a sunetului, precum si alte asemenea mijloace tehnice, dacã nu au fost obtinute prin încãlcarea legii ori a bunelor moravuri.
ART. 336
Pãstrarea
(1) Mijloacele materiale de probã puse la dispozitia instantei vor fi pãstrate pânã la solutionarea definitivã a procesului.
(2) Dacã aducerea la instantã a mijloacelor materiale de probã prezintã greutãti datoritã numãrului, volumului sau altor însusiri ale lor ori locului unde se aflã, acestea vor fi lãsate în custodia detinãtorului sau a altei persoane.
ART. 337
Verificarea
(1) Mijloacele materiale de probã, aflate în pãstrarea instantei, se aduc în sedinta de judecatã.
(2) Dacã mijloacele materiale de probã nu se aflã în pãstrarea instantei, aceasta poate ordona, dupã caz, fie aducerea lor, fie verificarea la fata locului, dispozitiile art. 287-294 fiind aplicabile în mod corespunzãtor.
(3) În încheierea sau în procesul-verbal, dupã caz, continând constatãrile instantei, se va face mentiune si despre starea si semnele caracteristice ale mijloacelor materiale de probã verificate.
ART. 338
Restituirea. Trecerea în proprietatea unitãtii administrativ-teritoriale
În cazul în care instanta a dispus restituirea bunurilor care au servit ca mijloace materiale de probã si cei în drept a le primi nu le ridicã în termen de 6 luni de la data când au fost încunostintati în acest scop, instanta, în camera de consiliu, citând pãrtile interesate si organul financiar local competent, va da o încheiere prin care aceste lucruri vor fi considerate ca abandonate si trecute în proprietatea privatã a unitãtii administrativ-teritoriale unde îsi are sediul instanta. Încheierea poate fi atacatã numai cu apel la instanta ierarhic superioarã.

§ 7. Cercetarea la fata locului

ART. 339
Încuviintarea cercetãrii la fata locului
(1) Cercetarea la fata locului se poate face, la cerere sau din oficiu, când instanta apreciazã cã ea este necesarã pentru lãmurirea procesului.
(2) Încheierea prin care se admite cercetarea va determina împrejurãrile de fapt ce urmeazã sã fie lãmurite la fata locului.
ART. 340
Efectuarea cercetãrii la fata locului
(1) Cercetarea la fata locului se face, cu citarea pãrtilor, de cãtre judecãtorul delegat sau de cãtre întregul complet de judecatã. Prezenta procurorului este obligatorie când participarea acestuia la judecatã este cerutã de lege.
(2) Instanta poate, de asemenea, încuviinta ca ascultarea martorilor, expertilor si pãrtilor sã se facã la fata locului.
ART. 341
Consemnarea rezultatului cercetãrii
(1) Despre cele constatate si mãsurile luate la fata locului, instanta va întocmi un proces-verbal, în care se vor consemna si sustinerile ori obiectiunile pãrtilor, care va fi semnat de cãtre cei prezenti.
(2) Desenele, planurile, schitele sau fotografiile fãcute la fata locului vor fi alãturate procesului-verbal si vor fi semnate de cãtre judecãtor si de pãrtile prezente la cercetare.

§ 8. Mãrturisirea

I. Admisibilitatea probei

ART. 342
Notiunea si felurile
(1) Constituie mãrturisire recunoasterea de cãtre una dintre pãrti, din proprie initiativã sau în cadrul procedurii interogatoriului, a unui fapt pe care partea adversã îsi întemeiazã pretentia sau, dupã caz, apãrarea.
(2) Mãrturisirea este judiciarã sau extrajudiciarã.
ART. 343
Mãrturisirea judiciarã
(1) Mãrturisirea judiciarã face deplinã dovadã împotriva aceluia care a fãcut-o, fie personal, fie prin mandatar cu procurã specialã.
(2) Mãrturisirea judiciarã nu poate fi divizatã împotriva autorului decât în cazurile când cuprinde fapte distincte si care nu au legãturã între ele.
(3) De asemenea, mãrturisirea judiciarã nu poate fi nici revocatã, afarã numai dacã se face dovada cã a fost urmarea unei erori de fapt scuzabile.
(4) Mãrturisirea judiciarã nu produce efecte dacã a fost fãcutã de o persoanã lipsitã de discernãmânt sau dacã duce la pierderea unui drept de care cel care face recunoasterea nu poate dispune.
ART. 344
Mãrturisirea extrajudiciarã
(1) Mãrturisirea fãcutã în afara procesului este un fapt supus aprecierii judecãtorului, potrivit regulilor generale de probatiune.
(2) Mãrturisirea extrajudiciarã verbalã nu poate fi invocatã în cazurile în care proba cu martori nu este admisã.

II. Interogatoriul

ART. 345
Încuviintarea interogatoriului
Instanta poate încuviinta, la cerere sau din oficiu, chemarea la interogatoriu a oricãreia dintre pãrti, cu privire la fapte personale, care sunt de naturã sã ducã la solutionarea procesului.
ART. 346
Luarea interogatoriului persoanelor fizice
(1) Cel chemat în persoanã va fi întrebat de cãtre presedinte asupra fiecãrui fapt în parte.
(2) Cu încuviintarea presedintelui, fiecare dintre judecãtori, procurorul, când participã la judecatã, precum si partea adversã pot pune direct întrebãri celui chemat la interogatoriu.
(3) Partea va rãspunde fãrã sã poatã citi un proiect de rãspuns scris în prealabil. Ea se poate folosi însã de însemnãri, cu încuviintarea presedintelui, dar numai cu privire la cifre sau denumiri.
(4) Dacã partea declarã cã pentru a rãspunde trebuie sã cerceteze înscrisuri, registre sau dosare, se va putea fixa un nou termen pentru interogatoriu.
(5) Când ambele pãrti sunt de fatã la luarea interogatoriului, ele pot fi confruntate.
ART. 347
Luarea interogatoriului reprezentantului legal
Reprezentantul legal al unei persoane lipsite de capacitate de exercitiu sau cel care asistã persoana cu capacitate de exercitiu restrânsã poate fi chemat personal la interogatoriu numai în legãturã cu actele încheiate si faptele sãvârsite în aceastã calitate.
ART. 348
Consemnarea rãspunsurilor la interogatoriu
(1) Rãspunsurile la interogatoriu vor fi trecute pe aceeasi foaie cu întrebãrile. Interogatoriul va fi semnat pe fiecare paginã de presedinte, grefier, de cel care l-a propus, precum si de partea care a rãspuns dupã ce a luat cunostintã de cuprins. Tot astfel vor fi semnate adãugirile, stersãturile sau schimbãrile aduse, sub sanctiunea de a nu fi tinute în seamã.
(2) Dacã partea interogatã sau cealaltã parte nu voieste ori nu poate sã semneze, se va consemna în josul interogatoriului.
(3) În cazul în care interogatoriul a fost dispus din oficiu, precum si în cazul prevãzut la art. 346 alin. (2), vor fi consemnate în încheierea de sedintã atât întrebãrile, cât si rãspunsurile.
ART. 349
Luarea interogatoriului persoanelor juridice
(1) Statul si celelalte persoane juridice de drept public, precum si persoanele juridice de drept privat vor rãspunde în scris la interogatoriul ce li se va comunica în prealabil, în conditiile prevãzute la art. 189 lit. e).
(2) Se excepteazã societãtile de persoane, ai cãror asociati cu drept de reprezentare vor fi citati personal la interogatoriu.
ART. 350
Luarea interogatoriului pãrtii aflate în strãinãtate
(1) Partea care se aflã în strãinãtate si este reprezentatã în proces printr-un mandatar va putea fi interogatã prin acesta.
(2) În acest caz, interogatoriul va fi comunicat în scris mandatarului, care va depune rãspunsul pãrtii dat în cuprinsul unei procuri speciale si autentice. Dacã mandatarul este avocat, procura specialã certificatã de acesta este suficientã.
ART. 351
Luarea interogatoriului prin judecãtor delegat sau comisie rogatorie
(1) Instanta poate încuviinta luarea interogatoriului la locuinta celui chemat la interogatoriu, printr-un judecãtor delegat, dacã partea, din motive temeinice, este împiedicatã de a veni în fata instantei. În acest caz, rãspunsurile la întrebãri se vor consemna în prezenta pãrtii adverse sau în lipsã, dacã aceasta a fost citatã si nu s-a prezentat.
(2) Partea care locuieste în circumscriptia altei instante, în cazurile prevãzute la alin. (1), se va asculta prin comisie rogatorie.
ART. 352
Neprezentarea la interogatoriu si refuzul de a rãspunde
Dacã partea, fãrã motive temeinice, refuzã sã rãspundã la interogatoriu sau nu se înfãtiseazã, instanta poate socoti aceste împrejurãri ca o mãrturisire deplinã ori numai ca un început de dovadã în folosul aceluia care a propus interogatoriul. În acest din urmã caz, atât dovada cu martori, cât si alte probe, inclusiv prezumtiile, pot fi admise pentru completarea probatoriului.

§ 9. Asigurarea probelor

ART. 353
Conditiile de admisibilitate
(1) Oricine are interes sã constate de urgentã mãrturia unei persoane, pãrerea unui expert, starea unor bunuri, mobile sau imobile ori sã obtinã recunoasterea unui înscris, a unui fapt sau a unui drept, dacã este pericol ca proba sã disparã ori sã fie greu de administrat în viitor, va putea cere, atât înainte, cât si în timpul procesului, administrarea acestor probe.
(2) În cazul în care partea adversã îsi dã acordul, cererea poate fi fãcutã, chiar dacã nu existã urgentã.
ART. 354
Solutionarea cererii
(1) Cererea se va îndrepta, înainte de judecatã, la judecãtoria în circumscriptia cãreia se aflã martorul sau obiectul constatãrii, iar în timpul judecãtii, la instanta care judecã procesul în prima instantã.
(2) Partea va arãta în cerere probele a cãror administrare o pretinde, faptele pe care vrea sã le dovedeascã, precum si motivele care fac necesarã asigurarea acestora sau, dupã caz, acordul pãrtii adverse.
(3) Instanta va dispune citarea pãrtilor si va comunica pãrtii adverse copie de pe cerere. Aceasta nu este obligatã sã depunã întâmpinare.
(4) Instanta va solutiona cererea în camera de consiliu, prin încheiere.
(5) În caz de pericol în întârziere, instanta, apreciind împrejurãrile, va putea încuviinta cererea si fãrã citarea pãrtilor.
ART. 355
Regimul cãilor de atac
(1) Încheierea de admitere a cererii de asigurare este executorie si nu este supusã niciunei cãi de atac.
(2) Încheierea de respingere poate fi atacatã separat numai cu apel în termen de 5 zile de la pronuntare, dacã s-a dat cu citarea pãrtilor, si de la comunicare, dacã s-a dat fãrã citarea lor.
ART. 356
Administrarea probelor asigurate
(1) Administrarea probei ce trebuie asiguratã va putea fi fãcutã de îndatã sau la termenul ce se va fixa în acest scop.
(2) Administrarea probelor asigurate se constatã printr-o încheiere, care nu este supusã niciunei cãi de atac.
ART. 357
Puterea doveditoare
(1) Probele asigurate în conditiile prevãzute la art. 356 vor fi cercetate de instantã, la judecarea procesului, sub raportul admisibilitãtii si concludentei lor. În cazul în care gãseste necesar, instanta va proceda, dacã este cu putintã, la o nouã administrare a probelor asigurate.
(2) Probele asigurate pot sã fie folosite si de partea care nu a cerut administrarea lor.
(3) Cheltuielile fãcute cu administrarea probelor vor fi tinute în seamã de instanta care judecã pricina în fond.
ART. 358
Constatarea de urgentã a unei stãri de fapt
(1) La cererea oricãrei persoane care are interesul sã constate de urgentã o anumitã stare de fapt care ar putea sã înceteze ori sã se schimbe pânã la administrarea probelor, executorul judecãtoresc în circumscriptia cãruia urmeazã sã se facã constatarea va putea constata la fata locului aceastã stare de fapt.
(2) În cazul în care efectuarea constatãrii prevãzute la alin. (1) necesitã concursul pãrtii adverse sau al unei alte persoane, constatarea nu poate fi fãcutã decât cu acordul acesteia.
(3) În lipsa acordului prevãzut la alin. (2), partea interesatã va putea cere instantei sã încuviinteze efectuarea constatãrii. Instanta poate încuviinta efectuarea constatãrii fãrã citarea aceluia împotriva cãruia se cere. Dispozitiile art. 354-357 se aplicã în mod corespunzãtor.
(4) Procesul-verbal de constatare va fi comunicat în copie celui împotriva cãruia s-a fãcut constatarea, dacã nu a fost de fatã, si are puterea doveditoare a înscrisului autentic.
ART. 359
Dispozitiile speciale
În caz de pericol în întârziere, asigurarea dovezii si constatarea unei stãri de fapt se vor putea face si în zilele nelucrãtoare si chiar în afara orelor legale, însã numai cu încuviintarea expresã a instantei.

SUBSECtIUNEA a 4-a
Administrarea probelor de cãtre avocati sau consilieri juridici

ART. 360
Domeniul de aplicare
Dispozitiile prezentei sectiuni sunt aplicabile tuturor litigiilor, cu exceptia celor ce privesc starea civilã si capacitatea persoanelor, relatiile de familie, precum si orice alte drepturi asupra cãrora legea nu permite a se face tranzactie.
ART. 361
Obligatia instantei
La primul termen de judecatã la care pãrtile au fost legal citate si dacã acestea sunt prezente sau reprezentate, instanta le va întreba dacã sunt de acord ca probele sã fie administrate potrivit dispozitiilor din prezenta subsectiune.
ART. 362
Conventia pãrtilor
(1) La termenul prevãzut la art. 361 pãrtile, prezente personal sau reprezentate, pot conveni ca avocatii care le asistã si le reprezintã sã administreze probele în cauzã, potrivit dispozitiilor prezentei subsectiuni.
(2) Consimtãmântul pentru administrarea probelor, prevãzut la alin. (1), se va da de cãtre pãrti, personal sau prin mandatar cu împuternicire specialã, în fata instantei, luându-se act despre aceasta în încheiere, sau prin înscris întocmit în fata avocatului, care este obligat sã certifice consimtãmântul si semnãtura pãrtii pe care o asistã ori o reprezintã. Dacã sunt mai multe pãrti asistate de acelasi avocat, consimtãmântul se va da de fiecare dintre ele separat.
(3) Totodatã, fiecare parte este obligatã sã declare cã pentru procedura din prezenta subsectiune îsi alege domiciliul la avocatul care o reprezintã.
(4) Consimtãmântul dat potrivit alin. (2) nu poate fi revocat de cãtre una dintre pãrti.
ART. 363
Desfãsurarea sedintei de judecatã
Pe parcursul administrãrii probelor de cãtre avocati, sedintele de judecatã, atunci când acestea sunt necesare, se desfãsoarã potrivit art. 235, cu participarea obligatorie a avocatilor.
ART. 364
Mãsurile luate de instantã
(1) Dupã constatarea valabilitãtii consimtãmântului dat conform art. 362, instanta va lua mãsurile prevãzute la art. 232 alin. (2). Dispozitiile art. 249, 250, art. 251 alin. (1), art. 252 si 254 sunt aplicabile.
(2) Când, potrivit legii, cererile prevãzute la alin. (1) pot fi formulate si ulterior primului termen de judecatã la care pãrtile sunt legal citate, instanta poate acorda în acest scop un termen scurt, dat în cunostintã pãrtilor reprezentate prin avocat.
(3) Dispozitiile art. 222 si ale art. 248 alin. (2)-(4) sunt aplicabile.
(4) Partea care lipseste nejustificat la termenul de încuviintare a probelor va fi decãzutã din dreptul de a mai propune si administra orice probã, cu exceptia celei cu înscrisuri, dar va putea participa la administrarea probelor de cãtre cealaltã parte si va putea combate aceste probe.
ART. 365
Termenul administrãrii probelor
(1) Pentru administrarea probelor de cãtre avocati instanta va stabili un termen de pânã la 6 luni, tinând seama de volumul si complexitatea acestora.
(2) Termenul prevãzut la alin. (1) va putea fi prelungit dacã în cursul administrãrii probelor:
1. se invocã o exceptie sau un incident procedural asupra cãruia, potrivit legii, instanta trebuie sã se pronunte; în acest caz, termenul se prelungeste cu timpul necesar solutionãrii exceptiei sau incidentului;
2. a încetat, din orice cauzã, contractul de asistentã juridicã dintre una dintre pãrti si avocatul sãu; în acest caz, termenul se prelungeste cu cel mult o lunã pentru angajarea altui avocat;
3. una dintre pãrti a decedat; în acest caz, termenul se prelungeste cu timpul în care procesul este suspendat potrivit art. 406 alin. (1) pct. 1 sau cu termenul acordat pãrtii interesate pentru introducerea în proces a mostenitorilor;
4. în orice alte cazuri în care legea prevede suspendarea procesului, termenul se prelungeste cu perioada suspendãrii, dispozitiile art. 405 alin. (1) pct. 2 nefiind însã aplicabile.
ART. 366
Programul administrãrii probelor
(1) În cel mult 5 zile de la încuviintarea probelor, avocatii pãrtilor vor prezenta instantei programul de administrare a acestora, purtând semnãtura avocatilor, în care se vor arãta locul si data administrãrii fiecãrei probe. Programul se încuviinteazã de instantã, în camera de consiliu, si este obligatoriu pentru pãrti si avocatii lor.
(2) În procesele prevãzute la art. 90 alin. (2) si (3) programul încuviintat potrivit alin. (1) va fi comunicat de îndatã procurorului, în conditiile art. 377.
(3) Probele pot fi administrate în cabinetul unuia dintre avocati sau în orice alt loc convenit, dacã natura probei impune aceasta. Pãrtile, prin avocati, sunt obligate sã îsi comunice înscrisurile si orice alte acte, prin scrisoare recomandatã cu confirmare de primire sau în mod direct, sub luare de semnãturã.
(4) Nerespectarea nejustificatã a programului prevãzut la alin. (1) atrage decãderea pãrtii din dreptul de a mai administra proba respectivã.
(5) Dispozitiile art. 256 sunt aplicabile.
ART. 367
Solutionarea incidentelor
Dacã în cursul administrãrii probelor una dintre pãrti formuleazã o cerere, invocã o exceptie, inadmisibilitatea vreunei probe sau orice alt incident privind administrarea probelor, ea va sesiza instanta care, cu citarea celeilalte pãrti, prin încheiere datã în camera de consiliu, se va pronunta de îndatã, iar când este necesar, în cel mult 15 zile de la data la care a fost sesizatã. Încheierea poate fi atacatã numai odatã cu fondul procesului.
ART. 368
Înscrisurile detinute de terti
În cazul în care se dispune înfãtisarea unui înscris detinut de o autoritate sau de o altã persoanã, instanta, potrivit dispozitiilor art. 292, va dispune solicitarea înscrisului si, îndatã ce acesta este depus la instantã, comunicarea lui în copie fiecãrui avocat.
ART. 369
Verificarea înscrisurilor
Dacã una dintre pãrti nu recunoaste scrisul sau semnãtura dintr-un înscris, avocatul pãrtii interesate, potrivit art. 367, va solicita instantei sã procedeze la verificarea înscrisurilor.
ART. 370
Ascultarea martorilor
(1) Martorii vor fi ascultati, la locul si data prevãzute în programul încuviintat de instantã, de cãtre avocatii pãrtilor, în conditiile art. 312 alin. (1) si art. 315 alin. (1), (2), (4) si (5), care se aplicã în mod corespunzãtor. Ascultarea martorilor se face fãrã prestare de jurãmânt, punându-li-se însã în vedere cã dacã nu vor spune adevãrul sãvârsesc infractiunea de mãrturie mincinoasã. Despre toate acestea se face mentiune în declaratia scrisã.
(2) Martorii prevãzuti la art. 314 vor fi ascultati numai de cãtre instantã.
ART. 371
Consemnarea mãrturiei
(1) Mãrturia se va consemna întocmai de cãtre o persoanã convenitã de pãrti si se va semna, pe fiecare paginã si la sfârsitul ei, de cãtre avocatii pãrtilor, de cel ce a consemnat-o si de martor, dupã ce acesta a luat cunostintã de cuprinsul consemnãrii.
(2) Orice adãugiri, stersãturi sau schimbãri în cuprinsul mãrturiei trebuie încuviintate prin semnãtura celor mentionati la alin. (1), sub sanctiunea de a nu fi luate în seamã.
(3) Dacã mãrturia a fost stenografiatã, aceasta va fi transcrisã. Atât stenograma, cât si transcrierea ei vor fi semnate potrivit alin. (1) si depuse la dosar.
(4) Dacã mãrturia a fost înregistratã cu mijloace audiovizuale, aceasta va putea fi ulterior transcrisã la cererea pãrtii interesate, în conditiile legii. Transcrierea înregistrãrilor va fi semnatã potrivit alin. (1) si depusã la dosar.
ART. 372
Autentificarea mãrturiei
Pãrtile pot conveni ca declaratiile martorilor sã fie consemnate si autentificate de un notar public. Dispozitiile art. 370 sunt aplicabile.
ART. 373
Expertiza
(1) În cazul în care este încuviintatã o expertizã, în programul administrãrii probelor pãrtile vor trece numele expertului pe care îl vor alege prin învoiala lor, precum si numele consilierilor fiecãreia dintre ele.
(2) Dacã pãrtile nu se învoiesc asupra alegerii expertului, ele vor cere instantei, la termenul când încuviinteazã probele potrivit art. 364, sã procedeze la desemnarea acestuia, potrivit art. 325 alin. (1) si (2).
(3) Expertul este obligat sã efectueze expertiza si sã o predea avocatilor pãrtilor, sub semnãturã de primire, cu cel putin 30 de zile înainte de termenul fixat de instantã potrivit art. 365. De asemenea, el are îndatorirea sã dea explicatii avocatilor si pãrtilor, iar dupã fixarea termenului de judecatã, sã se conformeze dispozitiilor art. 331-333.
ART. 374
Cercetarea la fata locului
Dacã s-a dispus o cercetare la fata locului, aceasta se va face de cãtre instantã potrivit dispozitiilor art. 339-341. Procesul-verbal prevãzut la art. 341 alin. (1) va fi întocmit în atâtea exemplare câte pãrti sunt si va fi înmânat avocatilor acestora în cel mult 5 zile de la efectuarea cercetãrii.
ART. 375
Interogatoriul
Când s-a încuviintat chemarea la interogatoriu, instanta va cita pãrtile, la termenul stabilit, în camera de consiliu. Copii de pe interogatoriul astfel luat, precum si de pe cel dispus si primit potrivit art. 349 alin. (1) vor fi înmânate de îndatã avocatilor pãrtilor.
ART. 376
Incidentele privind probele
(1) Instanta, în conditiile art. 367, va hotãrî asupra cererii de înlocuire a martorilor, de ascultare din nou sau de confruntare a acestora.
(2) De asemenea, în conditiile arãtate la alin. (1), instanta se va pronunta cu privire la cererea de a se admite noi martori sau alte probe ce se dovedesc necesare si care nu puteau fi prevãzute pentru a fi solicitate potrivit art. 232 alin. (2) pct. 7.
ART. 377
Concluziile scrise
(1) Dupã administrarea tuturor probelor încuviintate de instantã reclamantul, prin avocatul sãu, va redacta concluziile scrise privind sustinerea pretentiilor sale, pe care le va trimite, prin scrisoare recomandatã cu confirmare de primire, sau le va înmâna în mod direct, sub luare de semnãturã, celorlalte pãrti din proces si, când este cazul, Ministerului Public.
(2) Dupã primirea concluziilor scrise ale reclamantului fiecare parte, prin avocatul sãu, va redacta propriile concluzii scrise, pe care le va comunica, potrivit alin. (1), reclamantului, celorlalte pãrti, precum si, când este cazul, Ministerului Public.
ART. 378
Alcãtuirea dosarului
(1) Avocatii pãrtilor vor alcãtui pentru fiecare parte câte un dosar si unul pentru instantã, în care vor depune câte un exemplar al tuturor înscrisurilor prin care, potrivit legii, se constatã administrarea fiecãrei probe.
(2) Dosarele prevãzute la alin. (1) vor fi numerotate, snuruite si vor purta semnãtura avocatilor pãrtilor pe fiecare paginã.
ART. 379
Depunerea dosarului la instantã
La expirarea termenului stabilit de instantã, potrivit art. 365, avocatii pãrtilor vor prezenta împreunã instantei dosarul cauzei, întocmit potrivit art. 378.
ART. 380
Judecarea cauzei
(1) Primind dosarul, instanta va fixa termenul de judecatã, dat în cunostintã pãrtilor, care nu va putea fi mai lung de 15 zile de la data primirii dosarului.
(2) La acest termen, instanta va putea hotãrî, pentru motive temeinice si dupã ascultarea pãrtilor, sã se administreze noi probe sau sã se administreze nemijlocit în fata sa unele dintre probele administrate de avocati.
(3) În acest scop, instanta va stabili termene scurte, în continuare, date în cunostintã pãrtilor. Pentru prezentarea în fata instantei martorii vor fi citati, de asemenea, în termen scurt, cauzele fiind considerate urgente. Dispozitiile art. 154 si ale art. 307 alin. (2) sunt aplicabile.
(4) Dacã, la termenul prevãzut la alin. (1), instanta socoteste cã nu este necesarã administrarea de noi probe sau a unora dintre cele administrate de avocati, va proceda la judecarea în fond a procesului, acordând pãrtilor cuvântul pentru a pune concluzii prin avocat.
ART. 381
Dispozitiile aplicabile
(1) Dispozitiile subsectiunii a 3-a "Probele" a sectiunii a 2-a a capitolului II sunt aplicabile, dacã în prezenta subsectiune nu se prevede altfel.
(2) La cererea avocatului sau a pãrtii interesate instanta poate lua mãsura amenzii judiciare si obligãrii la plata de despãgubiri, în cazurile si conditiile prevãzute de dispozitiile art. 182-185.
ART. 382
Consilierii juridici
Dispozitiile prezentei subsectiuni sunt aplicabile în mod corespunzãtor si consilierilor juridici care, potrivit legii, reprezintã partea.

SECtIUNEA a 3-a
Dezbaterea în fond a procesului

ART. 383
Obiectul dezbaterilor
Dezbaterile procesului poartã asupra împrejurãrilor de fapt si temeiurilor de drept, invocate de pãrti în cererile lor sau, dupã caz, ridicate de cãtre instantã din oficiu.
ART. 384
Chestiunile prealabile dezbaterilor în fond
Înainte de a se trece la dezbaterea fondului cauzei, instanta, din oficiu sau la solicitarea pãrtilor, pune în discutia acestora cererile, exceptiile procesuale si apãrãrile care nu au fost solutionate în cursul cercetãrii procesului, precum si cele care, potrivit legii, pot fi invocate în orice stare a procesului.
ART. 385
Completarea sau refacerea unor probe
Instanta poate proceda la completarea ori refacerea unor probe, în cazul în care, din dezbateri, rezultã necesitatea acestei mãsuri.
ART. 386
Deschiderea dezbaterilor în fond
Dacã pãrtile declarã cã nu mai au cereri de formulat si nu mai sunt alte incidente de solutionat, presedintele deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, dând cuvântul pãrtilor, în ordinea si conditiile prevãzute la art. 211, pentru ca fiecare sã îsi sustinã cererile si apãrãrile formulate în proces.
ART. 387
Continuarea dezbaterilor în fond
Dezbaterile începute vor fi continuate la acelasi termen pânã la închiderea lor, cu exceptia cazului în care, pentru motive temeinice, sunt lãsate în continuare pentru o altã zi, chiar în afara orelor fixate pentru judecarea pricinilor.
ART. 388
Închiderea dezbaterilor în fond
(1) Când considerã cã au fost lãmurite toate împrejurãrile de fapt si temeiurile de drept ale cauzei, presedintele închide dezbaterile.
(2) Dacã va considera necesar, instanta poate cere pãrtilor, la închiderea dezbaterilor, sã depunã completãri la notele întocmite potrivit art. 238. Pãrtile pot depune aceste completãri si în cazul în care acestea nu au fost cerute de instantã.
(3) Dupã închiderea dezbaterilor, pãrtile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sanctiunea de a nu fi luat în seamã.

SECtIUNEA a 4-a
Deliberarea si pronuntarea hotãrârii

ART. 389
Deliberarea
(1) Dupã închiderea dezbaterilor, completul de judecatã delibereazã în secret asupra hotãrârii ce urmeazã sã pronunte.
(2) La deliberare iau parte numai membrii completului în fata cãrora au avut loc dezbaterile. Fiecare dintre membrii completului de judecatã are îndatorirea sã îsi exprime opinia, începând cu cel mai nou în functie. Presedintele îsi exprimã opinia cel din urmã.
(3) Judecãtorul care a luat parte la judecatã este tinut sã se pronunte chiar dacã nu mai este judecãtor al instantei respective, cu exceptia cazului în care, în conditiile legii, i-a încetat calitatea de judecãtor sau este suspendat din functie. În aceastã situatie, procesul se repune pe rol, cu citarea pãrtilor, pentru ca ele sã punã din nou concluzii în fata completului de judecatã legal constituit.
ART. 390
Amânarea pronuntãrii
(1) În cazuri justificate, dacã instanta nu ia hotãrârea de îndatã, pronuntarea acesteia poate fi amânatã pentru un termen care nu poate depãsi 15 zile.
(2) În cazul amânãrii prevãzute la alin. (1), presedintele, odatã cu anuntarea termenului la care a fost amânatã pronuntarea, poate stabili cã pronuntarea hotãrârii se va face prin punerea solutiei la dispozitia pãrtilor prin mijlocirea grefei instantei.
(3) Dacã pronuntarea a fost amânatã, hotãrârea nu poate fi pronuntatã mai înainte de data fixatã în acest scop.
ART. 391
Solutionarea cauzei
(1) Instanta este obligatã sã se pronunte asupra tuturor cererilor deduse judecãtii. Ea nu poate acorda mai mult sau altceva decât s-a cerut, dacã legea nu prevede altfel.
(2) Dacã cererea are ca obiect pretentii privitoare la obligatia de întretinere, alocatia pentru copii, chirie, arendã, plata salariului, rate din pretul vânzãrii sau alte sume datorate periodic, instanta îl va obliga pe pârât, la cererea reclamantului, dupã achitarea taxelor de timbru, potrivit legii, si la plata sumelor devenite exigibile dupã introducerea cererii.
ART. 392
Luarea hotãrârii
(1) Hotãrârea trebuie sã fie rezultatul acordului membrilor completului de judecatã si se dã în numele legii.
(2) Când unanimitatea nu poate fi realizatã, hotãrârea se ia cu majoritatea membrilor completului de judecatã. Dacã din deliberare rezultã mai mult de douã opinii, judecãtorii ale cãror pãreri se apropie mai mult sunt datori sã se uneascã într-o singurã opinie.
(3) În cazul în care majoritatea nu poate fi realizatã, procesul se judecã în complet de divergentã, constituit prin includerea în completul initial si a presedintelui instantei sau a vicepresedintelui, a presedintelui de sectie ori a unui judecãtor desemnat de presedinte.
ART. 393
Judecata în complet de divergentã
(1) În situatia prevãzutã la art. 392 alin. (3), divergenta se judecã în aceeasi zi sau, dacã nu este posibil, într-un termen care nu poate depãsi 20 de zile de la ivirea divergentei, cu citarea pãrtilor. În pricinile considerate urgente acest termen nu poate fi mai mare de 7 zile.
(2) Dezbaterile vor fi reluate asupra chestiunilor rãmase în divergentã si care se anuntã pãrtilor în sedintã, instanta fiind îndreptãtitã, atunci când apreciazã cã este necesar, sã administreze noi dovezi si sã ordone orice alte mãsuri îngãduite de lege.
(3) Pãrtile vor pune din nou concluzii asupra chestiunilor aflate în divergentã.
(4) Dispozitiile art. 392 alin. (2) se aplicã în mod corespunzãtor, judecãtorii având dreptul de a reveni asupra pãrerii lor care a provocat divergenta.
(5) Când divergenta nu priveste solutia ce trebuie datã întregii cauze, dupã judecarea chestiunilor rãmase în divergentã, completul care a judecat înainte de ivirea ei va putea continua judecarea cauzei.
ART. 394
Repunerea pe rol
Dacã în timpul deliberãrii instanta gãseste cã sunt necesare probe sau lãmuriri noi, va dispune repunerea pe rol a cauzei, cu citarea pãrtilor.
ART. 395
Întocmirea minutei
(1) Dupã ce a fost luatã hotãrârea, se va întocmi de îndatã o minutã care va cuprinde solutia si în care se va arãta, când este cazul, opinia separatã a judecãtorilor aflati în minoritate.
(2) Minuta, sub sanctiunea nulitãtii hotãrârii, se va semna pe fiecare paginã de cãtre judecãtori, dupã care se va trece într-un registru special, tinut la grefa instantei.
ART. 396
Pronuntarea hotãrârii
Sub rezerva dispozitiilor art. 390 alin. (2), hotãrârea se va pronunta în sedintã publicã, la locul unde s-au desfãsurat dezbaterile, de cãtre presedinte sau de cãtre un judecãtor, membru al completului de judecatã, care va citi minuta, indicând si calea de atac ce poate fi folositã împotriva hotãrârii.
ART. 397
Data hotãrârii
Data hotãrârii este aceea la care minuta este pronuntatã potrivit legii.
ART. 398
Renuntarea la calea de atac în fata primei instante
(1) Partea prezentã la pronuntarea hotãrârii poate renunta, în conditiile legii, la calea de atac, fãcându-se mentiune despre aceasta într-un proces-verbal semnat de presedinte si de grefier.
(2) Renuntarea se poate face si ulterior pronuntãrii, chiar si dupã declararea cãii de atac, prin prezentarea pãrtii înaintea presedintelui instantei sau prin înscris autentic, atât timp cât dosarul nu a fost înaintat la instanta competentã, dispozitiile alin. (1) aplicându-se în mod corespunzãtor.
ART. 399
Nulitatea hotãrârii
Nulitatea unei hotãrâri nu poate fi cerutã decât prin cãile de atac prevãzute de lege, în afarã de cazul când legea prevede în mod expres altfel.

CAP. III
Unele incidente procedurale

SECtIUNEA 1
Renuntarea la judecatã

ART. 400
Conditiile
(1) Reclamantul poate sã renunte oricând la judecatã, în tot sau în parte, fie verbal în sedintã de judecatã, fie prin cerere scrisã.
(2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procurã specialã.
(3) Dacã renuntarea s-a fãcut dupã comunicarea cererii de chemare în judecatã, instanta, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecatã pe care pârâtul le-a fãcut.
(4) Dacã reclamantul renuntã la judecatã la primul termen la care pãrtile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renuntarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte pãrti. Dacã pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declarã cã renuntã la judecatã, instanta va acorda pârâtului un termen pânã la care sã îsi exprime pozitia fatã de cererea de renuntare. Lipsa unui rãspuns pânã la termenul acordat se considerã acord tacit la renuntare.
(5) Când renuntarea la judecatã se face în apel sau în cãile extraordinare de atac, instanta va lua act de renuntare si va dispune si anularea, în tot sau în parte, a hotãrârii sau, dupã caz, a hotãrârilor pronuntate în cauzã.
(6) Renuntarea la judecatã se constatã prin hotãrâre supusã recursului, care va fi judecat de instanta ierarhic superioarã celei care a luat act de renuntare. Când renuntarea are loc în fata unei sectii a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, recursul se judecã de Completul de 9 judecãtori.
ART. 401
Efectele renuntãrii
(1) Renuntarea la judecatã a unuia dintre reclamanti nu este opozabilã celorlalti reclamanti.
(2) Renuntarea produce efecte numai fatã de pãrtile în privinta cãrora a fost fãcutã si nu afecteazã cererile incidentale care au caracter de sine stãtãtor.

SECtIUNEA a 2-a
Renuntarea la dreptul pretins

ART. 402
Renuntarea în prima instantã
(1) Reclamantul poate, în tot cursul procesului, sã renunte la însusi dreptul pretins, dacã poate dispune de acesta, fãrã a fi necesar acordul pârâtului.
(2) În caz de renuntare la dreptul pretins, instanta pronuntã o hotãrâre prin care va respinge cererea în fond, dispunând si asupra cheltuielilor de judecatã.
(3) Renuntarea se poate face atât verbal în sedintã, consemnându-se în încheiere, cât si prin înscris autentic.
ART. 403
Renuntarea în cãile de atac
(1) Când renuntarea este fãcutã în instanta de apel, hotãrârea primei instante va fi anulatã în tot sau în parte, în mãsura renuntãrii, dispozitiile art. 402 aplicându-se în mod corespunzãtor.
(2) Când renuntarea este fãcutã în cãile extraordinare de atac, vor fi anulate hotãrârile pronuntate în cauzã, dispozitiile art. 402 aplicându-se în mod corespunzãtor.
ART. 404
Cãile de atac
Hotãrârea este supusã recursului, care se judecã de instanta ierarhic superioarã celei care a luat act de renuntarea la dreptul pretins. Când renuntarea are loc în fata unei sectii a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, recursul se judecã de Completul de 9 judecãtori.

SECtIUNEA a 3-a
Suspendarea procesului

ART. 405
Suspendarea voluntarã
(1) Judecãtorul va suspenda judecata:
1. când amândouã pãrtile o cer;
2. când niciuna dintre pãrti, legal citate, nu se înfãtiseazã la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecã dacã reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsã.
(2) Cererea de judecatã în lipsã produce efecte numai la instanta în fata cãreia a fost formulatã.
ART. 406
Suspendarea de drept
(1) Judecarea cauzelor se suspendã de drept:
1. prin decesul uneia dintre pãrti, pânã la introducerea în cauzã a mostenitorilor, în afarã de cazul când partea interesatã cere termen pentru introducerea în judecatã a acestora;
2. prin interdictia judecãtoreascã sau punerea sub curatelã a unei pãrti, pânã la numirea tutorelui sau curatorului;
3. prin decesul reprezentantului sau al mandatarului uneia dintre pãrti, survenit cu mai putin de 15 zile înainte de ziua înfãtisãrii, pânã la numirea unui nou reprezentant sau mandatar;
4. prin încetarea functiei tutorelui sau curatorului, pânã la numirea unui nou tutore sau curator;
5. când persoana juridicã este dizolvatã, pânã la desemnarea lichidatorului;
6. prin deschiderea procedurii insolventei, în temeiul unei hotãrâri judecãtoresti definitive, dacã debitorul trebuie reprezentat, pânã la numirea administratorului ori lichidatorului judiciar;
7. în cazul în care instanta formuleazã o cerere de pronuntare a unei hotãrâri preliminare adresatã Curtii de Justitie a Uniunii Europene, potrivit prevederilor tratatelor pe care se întemeiazã Uniunea Europeanã;
8. în alte cazuri prevãzute de lege.
(2) Cu toate acestea, faptele prevãzute la alin. (1) nu împiedicã pronuntarea hotãrârii, dacã ele au survenit dupã închiderea dezbaterilor.
ART. 407
Suspendarea facultativã
(1) Instanta poate suspenda judecata:
1. când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenta sau inexistenta unui drept care face obiectul unei alte judecãti;
2. când s-a început urmãrirea penalã pentru o infractiune care ar avea o înrâurire hotãrâtoare asupra hotãrârii ce urmeazã sã se dea, dacã legea nu prevede altfel;
3. în alte cazuri prevãzute de lege.
(2) Suspendarea va dura pânã când hotãrârea pronuntatã în cauza care a provocat suspendarea a devenit definitivã.
(3) Cu toate acestea, instanta poate reveni motivat asupra suspendãrii, dacã se constatã cã partea care a cerut-o nu are un comportament diligent în cadrul procesului care a determinat suspendarea, tergiversând solutionarea acestuia, ori dacã urmãrirea penalã care a determinat suspendarea dureazã mai mult de un an de la data la care a intervenit suspendarea, fãrã a se dispune o solutie în acea cauzã.
ART. 408
Hotãrârea de suspendare
(1) Asupra suspendãrii judecãrii procesului instanta se va pronunta prin încheiere care poate fi atacatã cu recurs în mod separat, la instanta ierarhic superioarã. Când suspendarea a fost dispusã de Înalta Curte de Casatie si Justitie recursul se judecã de Completul de 9 judecãtori.
(2) Recursul se poate declara cât timp dureazã suspendarea cursului judecãrii procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât si împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea cererii de repunere pe rol a procesului.
ART. 409
Reluarea judecãrii procesului
Judecata cauzei suspendate se reia:
1. prin cererea de redeschidere fãcutã de una dintre pãrti, când suspendarea s-a dispus prin învoirea pãrtilor sau din cauza lipsei lor;
2. prin cererea de redeschidere a procesului, fãcutã cu arãtarea mostenitorilor, tutorelui sau curatorului, a celui reprezentat de mandatarul defunct, a noului mandatar sau, dupã caz, a pãrtii interesate, a lichidatorului, a administratorului judiciar ori a lichidatorului judiciar, în cazurile prevãzute la art. 406 alin. (1) pct. 1-6;
3. în cazurile prevãzute la art. 406 alin. (1) pct. 7, dupã pronuntarea hotãrârii de cãtre Curtea de Justitie a Uniunii Europene;
4. prin alte modalitãti prevãzute de lege.

SECtIUNEA a 4-a
Perimarea cererii

ART. 410
Cererile supuse perimãrii
(1) Orice cerere de chemare în judecatã, contestatie, apel, recurs, revizuire si orice altã cerere de reformare sau de retractare se perimã de drept, chiar împotriva incapabililor, dacã a rãmas în nelucrare din motive imputabile pãrtii, timp de 6 luni.
(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedurã îndeplinit de pãrti sau de instantã.
(3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedurã trebuia efectuat din oficiu, precum si cele când, din motive care nu sunt imputabile pãrtii, cererea n-a ajuns la instanta competentã sau nu se poate fixa termen de judecatã.
ART. 411
Întreruperea cursului perimãrii
Perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedurã fãcut în vederea judecãrii procesului de cãtre partea care justificã un interes.
ART. 412
Suspendarea cursului perimãrii
(1) Cursul perimãrii este suspendat cât timp dureazã suspendarea judecãtii, pronuntatã de instantã în cazurile prevãzute la art. 407, precum si în alte cazuri stabilite de lege, dacã suspendarea nu este cauzatã de lipsa de stãruintã a pãrtilor în judecatã.
(2) În cazurile prevãzute la art. 406, cursul perimãrii este suspendat timp de o lunã de la data când s-au petrecut faptele care au determinat suspendarea judecãtii, dacã aceste fapte s-au petrecut în cele din urmã 3 luni ale termenului de perimare.
(3) Perimarea se suspendã, de asemenea, pe timpul cât partea este împiedicatã de a stãrui în judecatã din cauza unor motive temeinic justificate, precum si în alte cazuri expres prevãzute de lege.
ART. 413
Efectele cererii asupra coparticipantilor
În cazul în care sunt mai multi reclamanti sau pârâti împreunã, cererea de perimare ori actul de procedurã întrerupãtor de perimare al unuia foloseste si celorlalti.
ART. 414
Procedura perimãrii
(1) Perimarea se constatã din oficiu sau la cererea pãrtii interesate. Judecãtorul va cita de urgentã pãrtile si va dispune grefierului sã întocmeascã un referat asupra actelor de procedurã în legãturã cu perimarea.
(2) Perimarea poate fi invocatã si pe cale de exceptie în camera de consiliu sau în sedintã publicã.
(3) Perimarea cererii de chemare în judecatã nu poate fi ridicatã pentru prima oarã în instanta de apel.
ART. 415
Hotãrârea de perimare
(1) Dacã instanta constatã cã perimarea nu a intervenit, pronuntã o încheiere care poate fi atacatã odatã cu fondul procesului.
(2) Hotãrârea care constatã perimarea este supusã recursului, la instanta ierarhic superioarã, în termen de 5 zile de la pronuntare. Când perimarea se constatã de o sectie a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, recursul se judecã de Completul de 9 judecãtori.
ART. 416
Efectele perimãrii
(1) Perimarea lipseste de efect toate actele de procedurã fãcute în acea instantã.
(2) Când însã se face o nouã cerere de chemare în judecatã, pãrtile pot folosi dovezile administrate în cursul judecãrii cererii perimate, în mãsura în care noua instantã socoteste cã nu este necesarã refacerea lor.
ART. 417
Perimarea instantei
Orice cerere adresatã unei instante si care a rãmas în nelucrare timp de 10 ani se perimã de drept, chiar în lipsa unor motive imputabile pãrtii. Dispozitiile art. 414 se aplicã în mod corespunzãtor.

CAP. IV
Hotãrârile judecãtoresti

SECtIUNEA 1
Dispozitii generale

§ 1. Denumirea, întocmirea si comunicarea hotãrârii

ART. 418
Denumirea hotãrârilor
(1) Hotãrârea prin care cauza este solutionatã de prima instantã sau prin care aceasta se dezînvesteste fãrã a solutiona cauza se numeste sentintã.
(2) Hotãrârea prin care instanta se pronuntã asupra apelului, recursului si recursului în interesul legii, precum si hotãrârea pronuntatã ca urmare a anulãrii în apel a hotãrârii primei instante si retinerii cauzei spre judecare ori ca urmare a rejudecãrii cauzei în fond dupã casarea cu retinere în recurs, se numeste decizie.
(3) Hotãrârea prin care instanta se pronuntã asupra contestatiei în anulare sau asupra revizuirii se numeste, dupã caz, sentintã sau decizie.
(4) Toate celelalte hotãrâri date de instantã se numesc încheieri, dacã legea nu prevede altfel.
ART. 419
Continutul hotãrârii
(1) Hotãrârea va cuprinde:
a) partea introductivã, în care se vor face mentiunile prevãzute la art. 228 alin. (1) si (2). Când dezbaterile au fost consemnate într-o încheiere de sedintã, partea introductivã a hotãrârii va cuprinde numai denumirea instantei, numãrul dosarului, data, numele, prenumele si calitatea membrilor completului de judecatã, numele si prenumele grefierului, numele si prenumele procurorului, dacã a participat la judecatã, precum si mentiunea cã celelalte date sunt arãtate în încheiere;
b) considerentele, în care se vor arãta obiectul cererii si sustinerile pe scurt ale pãrtilor, expunerea situatiei de fapt retinutã de instantã pe baza probelor administrate, motivele de fapt si de drept pe care se întemeiazã solutia, arãtându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât si cele pentru care s-au înlãturat cererile pãrtilor;
c) dispozitivul, în care se vor arãta numele, prenumele, codul numeric personal si domiciliul sau resedinta pãrtilor ori, dupã caz, denumirea, sediul, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscalã, numãrul de înmatriculare în registrul comertului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice si contul bancar, solutia datã tuturor cererilor deduse judecãtii si cuantumul cheltuielilor de judecatã acordate.
(2) Dacã hotãrârea s-a dat în folosul mai multor reclamanti sau împotriva mai multor pârâti, se va arãta ceea ce se cuvine fiecãrui reclamant si la ce este obligat fiecare pârât ori, când este cazul, dacã drepturile si obligatiile pãrtilor sunt solidare sau indivizibile.
(3) În partea finalã a dispozitivului se vor arãta dacã hotãrârea este executorie, este supusã unei cãi de atac ori este definitivã, data pronuntãrii ei, mentiunea cã s-a pronuntat în sedintã publicã sau într-o altã modalitate prevãzutã de lege, precum si semnãturile judecãtorilor si grefierului. Când hotãrârea este supusã apelului sau recursului se va arãta si instanta la care se depune cererea pentru exercitarea cãii de atac.
ART. 420
Redactarea si semnarea hotãrârii
(1) Hotãrârea se redacteazã de judecãtorul care a solutionat procesul. Când completul de judecatã a fost compus din mai multi judecãtori, presedintele îl va putea desemna pe unul dintre acestia sã redacteze hotãrârea.
(2) În cazul în care unul dintre judecãtori a rãmas în minoritate la deliberare, el îsi va redacta opinia separatã care va cuprinde expunerea considerentelor, solutia pe care a propus-o si semnãtura acestuia. De asemenea, judecãtorul care este de acord cu solutia, dar pentru considerente diferite, va redacta separat opinia concurentã.
(3) Hotãrârea va fi semnatã de cãtre judecãtori si de grefier.
(4) Dacã vreunul dintre judecãtori este împiedicat sã semneze hotãrârea, ea va fi semnatã în locul sãu de presedintele completului, iar dacã si acesta ori judecãtorul unic se aflã într-o astfel de situatie, hotãrârea se va semna de cãtre presedintele instantei. Când împiedicarea priveste pe grefier, hotãrârea se va semna de grefierulsef. În toate cazurile se face mentiune pe hotãrâre despre cauza care a determinat împiedicarea.
(5) Hotãrârea se va redacta si se va semna în cel mult 30 de zile de la pronuntare. Opinia separatã a judecãtorului rãmas în minoritate, precum si, când este cazul, opinia concurentã se redacteazã si se semneazã în acelasi termen.
(6) Hotãrârea se va întocmi în douã exemplare originale, dintre care unul se ataseazã la dosarul cauzei, iar celãlalt se va depune spre conservare la dosarul de hotãrâri al instantei.
ART. 421
Comunicarea hotãrârii
(1) Hotãrârea se va comunica din oficiu pãrtilor, în copie, chiar dacã este definitivã. Comunicarea se va face de îndatã ce hotãrârea a fost redactatã si semnatã în conditiile legii.
(2) Hotãrârile definitive prin care s-a dispus efectuarea unei înscrieri în cartea funciarã sau, dupã caz, în alte registre publice se vor comunica din oficiu si institutiei sau autoritãtii care tine acele registre.
(3) Hotãrârile definitive prin care s-a dispus anularea, în tot sau în parte, a unui act notarial, se comunicã din oficiu notarului public instrumentator, direct ori prin intermediul Camerei Notarilor Publici în circumscriptia cãreia functioneazã.
(4) De asemenea, hotãrârile prin care instanta se pronuntã în legãturã cu prevederi cuprinse în Tratatul privind functionarea Uniunii Europene si în alte acte juridice ale Uniunii Europene se comunicã, din oficiu, chiar dacã nu sunt definitive, si autoritãtii sau institutiei nationale cu atributii de reglementare în materie.
ART. 422
Adãugirile, schimbãrile sau corecturile
Adãugirile, schimbãrile sau corecturile în cuprinsul hotãrârii vor trebui semnate de judecãtori, sub sanctiunea neluãrii lor în seamã.

§ 2. Efectele hotãrârii judecãtoresti

ART. 423
Dezînvestirea instantei
Dupã pronuntarea hotãrârii instanta se dezînvesteste si niciun judecãtor nu poate reveni asupra pãrerii sale.
ART. 424
Autoritatea de lucru judecat
(1) Hotãrârea judecãtoreascã ce solutioneazã, în tot sau în parte, fondul procesului sau statueazã asupra unei exceptii procesuale ori asupra oricãrui alt incident are, de la pronuntare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea transatã.
(2) Autoritatea de lucru judecat priveste dispozitivul, precum si considerentele pe care acesta se sprijinã, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasã.
(3) Hotãrârea judecãtoreascã prin care se ia o mãsurã provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului.
(4) Când hotãrârea este supusã apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie.
(5) Hotãrârea atacatã cu contestatia în anulare sau revizuire îsi pãstreazã autoritatea de lucru judecat pânã ce va fi înlocuitã cu o altã hotãrâre.
ART. 425
Efectele lucrului judecat
(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecatã de douã ori în aceeasi calitate, în temeiul aceleiasi cauze si pentru acelasi obiect.
(2) Oricare dintre pãrti poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacã are legãturã cu solutionarea acestuia din urmã.
ART. 426
Exceptia autoritãtii de lucru judecat
Exceptia autoritãtii de lucru judecat poate fi invocatã de instantã sau de pãrti în orice stare a procesului, chiar înaintea instantei de recurs. Ca efect al admiterii exceptiei, pãrtii i se poate crea în propria cale de atac o situatie mai rea decât aceea din hotãrârea atacatã.
ART. 427
Puterea executorie
Hotãrârea judecãtoreascã are putere executorie, în conditiile prevãzute de lege.
ART. 428
Forta probantã
Hotãrârea are forta probantã a unui înscris autentic.
ART. 429
Obligativitatea si opozabilitatea hotãrârii
(1) Hotãrârea judecãtoreascã este obligatorie si produce efecte numai între pãrti si succesorii acestora.
(2) Hotãrârea este opozabilã oricãrei terte persoane atât timp cât aceasta din urmã nu face, în conditiile legii, dovada contrarã.

SECtIUNEA a 2-a
Hotãrârile date în baza recunoasterii pretentiilor

ART. 430
Cazurile
(1) Când pârâtul a recunoscut în tot sau în parte pretentiile reclamantului, instanta, la cererea acestuia din urmã, va da o hotãrâre în mãsura recunoasterii.
(2) Dacã recunoasterea este partialã, judecata va continua cu privire la pretentiile rãmase nerecunoscute, instanta urmând a pronunta o nouã hotãrâre asupra acestora.
ART. 431
Calea de atac
(1) Hotãrârea prevãzutã la art. 430 poate fi atacatã numai cu recurs la instanta ierarhic superioarã.
(2) Când recunoasterea pretentiilor a fost fãcutã înaintea instantei de apel, hotãrârea primei instante va fi anulatã în mãsura recunoasterii, dispunându-se admiterea, în mod corespunzãtor, a cererii. Dispozitiile art. 430 alin. (2) rãmân aplicabile.

SECtIUNEA a 3-a
Hotãrârea prin care se încuviinteazã învoiala pãrtilor

ART. 432
Conditiile în care se poate lua act de tranzactie
(1) Pãrtile se pot înfãtisa oricând în cursul judecãtii, chiar fãrã sã fi fost citate, pentru a cere sã se dea o hotãrâre care sã consfinteascã tranzactia lor.
(2) Dacã pãrtile se înfãtiseazã la ziua stabilitã pentru judecatã, cererea pentru darea hotãrârii va putea fi primitã chiar de un singur judecãtor.
(3) Dacã pãrtile se înfãtiseazã într-o altã zi, instanta va da hotãrârea în camera de consiliu.
ART. 433
Forma tranzactiei
Tranzactia va fi încheiatã în formã scrisã si va alcãtui dispozitivul hotãrârii.
ART. 434
Calea de atac
Hotãrârea care consfinteste tranzactia intervenitã între pãrti poate fi atacatã, pentru motive procedurale, numai cu recurs la instanta ierarhic superioarã.
ART. 435
Domeniul de aplicare
Dispozitiile prezentei sectiuni se aplicã în mod corespunzãtor si în cazul în care tranzactia pãrtilor este urmarea procedurii de mediere.

SECtIUNEA a 4-a
Îndreptarea, lãmurirea si completarea hotãrârii

ART. 436
Îndreptarea hotãrârii
(1) Erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea si sustinerile pãrtilor sau cele de calcul, precum si orice alte erori materiale cuprinse în hotãrâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu ori la cerere.
(2) Instanta se pronuntã prin încheiere datã în camera de consiliu. Pãrtile vor fi citate numai dacã instanta socoteste cã este necesar ca ele sã dea anumite lãmuriri.
(3) În cazul hotãrârilor, îndreptarea se va face în ambele exemplare ale hotãrârii.
ART. 437
Lãmurirea hotãrârii si înlãturarea dispozitiilor contradictorii
(1) În cazul în care sunt necesare lãmuriri cu privire la întelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotãrârii ori dacã acesta cuprinde dispozitii contradictorii, pãrtile pot cere instantei care a pronuntat hotãrârea sã lãmureascã dispozitivul sau sã înlãture dispozitiile potrivnice.
(2) Instanta va rezolva cererea de urgentã, prin încheiere datã în camera de consiliu, cu citarea pãrtilor.
(3) Încheierea se va atasa la hotãrâre, atât în dosarul cauzei, cât si în dosarul de hotãrâri al instantei.
ART. 438
Completarea hotãrârii
(1) Dacã prin hotãrârea datã instanta a omis sã se pronunte asupra unui capãt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotãrârii în acelasi termen în care se poate declara, dupã caz, apel sau recurs împotriva acelei hotãrâri, iar în cazul hotãrârilor date în fond dupã casarea cu retinere, în termen de 15 zile de la pronuntare.
(2) Cererea se solutioneazã de urgentã, cu citarea pãrtilor, prin hotãrâre separatã. Prevederile art. 437 alin. (3) se aplicã în mod corespunzãtor.
(3) Dispozitiile prezentului articol se aplicã si în cazul când instanta a omis sã se pronunte asupra cererilor martorilor, expertilor, traducãtorilor, interpretilor sau apãrãtorilor, cu privire la drepturile lor.
ART. 439
Obligativitatea procedurii
Îndreptarea, lãmurirea, înlãturarea dispozitiilor contradictorii ori completarea hotãrârii nu poate fi cerutã pe calea apelului sau recursului, ci numai în conditiile art. 436-438.
ART. 440
Cãile de atac
Încheierile pronuntate în temeiul art. 436 si 437, precum si hotãrârea pronuntatã potrivit art. 438 sunt supuse acelorasi cãi de atac ca si hotãrârile în legãturã cu care s-a solicitat, dupã caz, îndreptarea, lãmurirea sau înlãturarea dispozitiilor contradictorii ori completarea.
ART. 441
Suportarea cheltuielilor de judecatã
În cazul în care cererea de îndreptare, de lãmurire sau de completare a hotãrârii a fost admisã, cheltuielile fãcute de parte în aceste cereri vor fi suportate de stat, din fondul constituit potrivit legii. Când cererea a fost respinsã, cheltuielile vor fi suportate de parte potrivit dreptului comun.

SECtIUNEA a 5-a
Executarea provizorie

ART. 442
Executarea provizorie de drept
(1) Hotãrârile primei instante sunt executorii de drept când au ca obiect:
1. stabilirea modului de exercitare a autoritãtii pãrintesti, stabilirea locuintei minorului, precum si modul de exercitare a dreptului de a avea legãturi personale cu minorul;
2. plata salariilor sau a altor drepturi izvorâte din raporturile juridice de muncã, precum si a sumelor cuvenite, potrivit legii, somerilor;
3. despãgubiri pentru accidente de muncã;
4. rente ori sume datorate cu titlu de obligatie de întretinere sau alocatie pentru copii, precum si pensii acordate în cadrul asigurãrilor sociale;
5. despãgubiri în caz de moarte sau vãtãmare a integritãtii corporale ori sãnãtãtii, dacã despãgubirile s-au acordat sub formã de prestatii bãnesti periodice;
6. reparatii grabnice;
7. punerea sau ridicarea sigiliului ori facerea inventarului;
8. cereri privitoare la posesie, numai în ceea ce priveste posesia;
9. hotãrârile pronuntate în temeiul recunoasterii de cãtre pârât a pretentiilor reclamantului, pronuntate în conditiile art. 430;
10. în orice alte cazuri în care legea prevede cã hotãrârea este executorie.
(2) Executarea hotãrârilor prevãzute la alin. (1) are caracter provizoriu.
ART. 443
Executarea provizorie judecãtoreascã
(1) Instanta poate încuviinta executarea provizorie a hotãrârilor privitoare la bunuri ori de câte ori va considera cã mãsura este necesarã în raport cu temeinicia vãditã a dreptului ori cu starea de insolvabilitate a debitorului, precum si atunci când ar aprecia cã neluarea de îndatã a acestei mãsuri este vãdit prejudiciabilã pentru creditor. În aceste cazuri, instanta îl va putea obliga pe creditor la plata unei cautiuni, în conditiile art. 708 alin. (2) si (3).
(2) Executarea provizorie nu se poate încuviinta:
1. în materie de strãmutare de hotare, desfiintare de constructii, plantatii sau a oricãror lucrãri având o asezare fixã;
2. când prin hotãrâre se dispune intabularea unui drept sau radierea lui din cartea funciarã.
(3) Cererea de executare provizorie se va putea face în scris, precum si verbal în instantã pânã la închiderea dezbaterilor.
(4) Dacã cererea a fost respinsã de prima instantã, ea poate fi fãcutã din nou în apel.
ART. 444
Suspendarea executãrii provizorii
(1) Suspendarea executãrii provizorii va putea fi solicitatã fie prin cererea de apel, fie distinct în tot cursul judecãtii în apel.
(2) Cererea se va depune la prima instantã sau, dupã caz, la instanta de apel. În aceastã din urmã situatie, la cerere se va alãtura o copie legalizatã a dispozitivului hotãrârii.
(3) Cererea de suspendare se va judeca de cãtre instanta de apel. Dispozitiile art. 708 alin. (6) sunt aplicabile.
(4) Suspendarea va putea fi încuviintatã numai cu plata unei cautiuni al cãrei cuantum va fi stabilit de instantã în conditiile art. 708 alin. (2) si (3).
(5) Pânã la solutionarea cererii de suspendare, aceasta va putea fi încuviintatã provizoriu, prin ordonantã presedintialã, chiar înainte de sosirea dosarului, cu respectarea cerintei prevãzute la alin. (4).

SECtIUNEA a 6-a
Cheltuielile de judecatã

ART. 445
Cuantumul cheltuielilor de judecatã
(1) Cheltuielile de judecatã constau în taxele judiciare de timbru si timbrul judiciar, onorariile avocatilor, ale expertilor si ale specialistilor numiti în conditiile art. 324 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare si pierderile cauzate de necesitatea prezentei la proces, cheltuielile de transport si, dacã este cazul, de cazare, precum si orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfãsurare a procesului.
(2) Instanta poate, chiar si din oficiu, sã reducã motivat partea din cheltuielile de judecatã reprezentând onorariul avocatilor, atunci când acesta este vãdit disproportionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfãsuratã de avocat, tinând seama si de circumstantele cauzei. Mãsura luatã de instantã nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat si clientul sãu.
(3) Dispozitiile alin. (2) se aplicã în mod corespunzãtor la plata expertilor judiciari si a specialistilor numiti în conditiile art. 324 alin. (3).
(4) Nu vor putea fi însã micsorate cheltuielile de judecatã având ca obiect plata taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar, precum si plata sumelor cuvenite martorilor potrivit alin. (1).
ART. 446
Dovada cheltuielilor de judecatã
Partea care pretinde cheltuieli de judecatã trebuie sã facã, în conditiile legii, dovada existentei si întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.
ART. 447
Acordarea cheltuielilor de judecatã
(1) Partea care pierde procesul va fi obligatã, la cererea pãrtii care a câstigat, sã îi plãteascã acesteia cheltuieli de judecatã.
(2) Când cererea a fost admisã numai în parte, judecãtorii vor stabili mãsura în care fiecare dintre pãrti poate fi obligatã la plata cheltuielilor de judecatã. Dacã este cazul, judecãtorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecatã.
ART. 448
Exonerarea de platã a pârâtului
Pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecatã la care pãrtile sunt legal citate, pretentiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecatã, cu exceptia cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de cãtre reclamant sau se afla de drept în întârziere.
ART. 449
Situatia mai multor reclamanti sau pârâti
Dacã în cauzã sunt mai multi reclamanti sau mai multi pârâti, ei vor putea fi obligati sã plãteascã cheltuielile de judecatã în mod egal, proportional sau solidar, potrivit cu pozitia lor în proces ori cu natura raportului juridic existent între ei.

TITLUL II
Cãile de atac

CAP. I
Dispozitii generale

ART. 450
Enumerarea
Calea ordinarã de atac este apelul, iar cãile extraordinare de atac sunt recursul, contestatia în anulare si revizuirea.
ART. 451
Legalitatea cãii de atac
(1) Hotãrârea judecãtoreascã este supusã numai cãilor de atac prevãzute de lege, în conditiile si termenele stabilite de aceasta, indiferent de mentiunile din dispozitivul ei.
(2) Mentiunea inexactã din cuprinsul hotãrârii cu privire la calea de atac deschisã contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevãzutã de lege.
(3) Dacã instanta respinge ca inadmisibilã calea de atac exercitatã de partea interesatã în considerarea dispozitiilor alin. (2), hotãrârea pronuntatã de instanta de control judiciar va fi comunicatã, din oficiu, tuturor pãrtilor care au luat parte la judecata în care s-a pronuntat hotãrârea atacatã. De la data comunicãrii începe sã curgã, dacã este cazul, termenul pentru exercitarea cãii de atac prevãzute de lege.
ART. 452
Subiectele cãilor de atac
Cãile de atac pot fi exercitate numai de pãrtile aflate în proces care justificã un interes, în afarã de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au si alte organe sau persoane.
ART. 453
Ordinea exercitãrii cãilor de atac
(1) Cãile extraordinare de atac nu pot fi exercitate atât timp cât este deschisã calea de atac a apelului.
(2) În cazul hotãrârilor susceptibile de apel, dacã acesta nu a fost exercitat, recursul este inadmisibil. Cu toate acestea, o hotãrâre susceptibilã de apel poate fi atacatã, înãuntrul termenului de apel, direct cu recurs, la instanta care ar fi fost competentã sã judece recursul împotriva hotãrârii date în apel, dacã pãrtile consimt expres, prin înscris autentic sau prin declaratie verbalã, datã în fata instantei a cãrei hotãrâre se atacã si consemnatã într-un proces-verbal. În acest caz recursul poate fi exercitat numai pentru încãlcarea sau aplicarea gresitã a normelor de drept material.
(3) Cãile extraordinare de atac pot fi exercitate si concomitent, în conditiile legii.
ART. 454
Unicitatea cãii de atac
(1) O cale de atac poate fi exercitatã împotriva unei hotãrâri numai o singurã datã, dacã legea prevede acelasi termen de exercitare pentru toate motivele existente la data declarãrii acelei cãi de atac.
(2) Dacã prin aceeasi hotãrâre au fost solutionate si cereri accesorii, hotãrârea este supusã în întregul ei cãii de atac prevãzute de lege pentru cererea principalã.
(3) În cazul în care prin aceeasi hotãrâre au fost solutionate mai multe cereri principale sau incidentale, dintre care unele sunt supuse apelului, iar altele recursului, hotãrârea în întregul ei este supusã apelului. Hotãrârea datã în apel este supusã recursului.
(4) Dacã hotãrârea cu privire la o cerere principalã sau incidentalã nu este supusã nici apelului si nici recursului, solutia cu privire la celelalte cereri este supusã cãilor de atac în conditiile legii.
(5) În cazurile prevãzute la alin. (2)-(4), termenul de apel sau, dupã caz, de recurs este cel de drept comun, chiar dacã prin legi speciale se prevede altfel.
ART. 455
Partea din hotãrâre care poate fi atacatã
(1) Calea de atac se îndreaptã împotriva solutiei cuprinse în dispozitivul hotãrârii.
(2) Cu toate acestea, în cazul în care calea de atac vizeazã numai considerentele hotãrârii prin care s-au dat dezlegãri unor probleme de drept ce nu au legãturã cu judecata acelui proces sau care sunt gresite ori cuprind constatãri de fapt ce prejudiciazã partea, instanta, admitând calea de atac, va înlãtura acele considerente si le va înlocui cu propriile considerente, mentinând solutia cuprinsã în dispozitivul hotãrârii atacate.
ART. 456
Întelegerea pãrtilor în cãile de atac
Pãrtile pot solicita instantei legal învestite cu solutionarea unei cãi de atac sã ia act de întelegerea lor cu privire la solutionarea litigiului. Dispozitiile art. 432-435 se aplicã în mod corespunzãtor.
ART. 457
Achiesarea la hotãrâre
(1) Achiesarea la hotãrâre reprezintã renuntarea unei pãrti la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor solutii din respectiva hotãrâre.
(2) Achiesarea, atunci când este conditionatã, nu produce efecte decât dacã este acceptatã expres de partea adversã.
(3) Dispozitiile art. 398 rãmân aplicabile.
ART. 458
Felurile achiesãrii
(1) Achiesarea poate fi expresã sau tacitã, totalã ori partialã.
(2) Achiesarea expresã se face de parte prin act autentic sau prin declaratie verbalã în fata instantei ori de mandatarul sãu în temeiul unei procuri speciale.
(3) Achiesarea tacitã poate fi dedusã numai din acte sau fapte precise si concordante care exprimã intentia certã a pãrtii de a-si da adeziunea la hotãrâre.
(4) Achiesarea poate fi totalã, dacã priveste hotãrârea în întregul ei, sau, dupã caz, partialã, dacã priveste numai o parte din hotãrârea respectivã.
ART. 459
Mãsurile de administrare judiciarã
Mãsurile de administrare judiciarã nu pot face obiectul niciunei cãi de atac.

CAP. II
Apelul

ART. 460
Apelul principal. Obiectul
(1) Hotãrârile pronuntate în primã instantã pot fi atacate cu apel, dacã legea nu prevede în mod expres altfel.
(2) Sunt supuse apelului si hotãrârile date în ultimã instantã dacã, potrivit legii, instanta nu putea sã judece decât în primã instantã.
(3) Hotãrârile date în ultimã instantã rãmân neapelabile, chiar dacã în hotãrâre s-a arãtat cã au fost pronuntate în primã instantã.
(4) Împotriva încheierilor premergãtoare nu se poate face apel decât odatã cu fondul, afarã de cazul când legea dispune altfel.
ART. 461
Situatiile în care partea nu poate face apel principal
(1) Partea care a renuntat expres la apel cu privire la o hotãrâre nu mai are dreptul de a face apel principal.
(2) Partea care a executat partial hotãrârea de primã instantã, desi aceasta nu era susceptibilã de executare provizorie, nu mai are dreptul de a face apel principal cu privire la dispozitiile executate.
ART. 462
Termenul de apel
(1) Termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotãrârii, dacã legea nu dispune altfel.
(2) Termenul de apel prevãzut la alin. (1) curge de la comunicarea hotãrârii, chiar atunci când aceasta a fost fãcutã odatã cu încheierea de încuviintare a executãrii silite.
(3) Dacã o parte face apel înainte de comunicarea hotãrârii, aceasta se socoteste comunicatã la data depunerii cererii de apel.
(4) Pentru procuror, termenul de apel curge de la pronuntarea hotãrârii, în afarã de cazurile în care procurorul a participat la judecarea cauzei, când termenul de apel curge de la comunicarea hotãrârii.
(5) Termenul de apel suspendã executarea hotãrârii de primã instantã, cu exceptia cazurilor anume prevãzute de lege. În aceleasi conditii, executarea se suspendã dacã apelul a fost exercitat în termen.
ART. 463
Întreruperea termenului de apel
(1) Termenul de apel se întrerupe prin moartea pãrtii care are interes sã facã apel. În acest caz se face din nou o singurã comunicare a hotãrârii, la cel din urmã domiciliu al pãrtii, pe numele mostenirii, fãrã sã se arate numele si calitatea fiecãrui mostenitor.
(2) Termenul de apel va începe sã curgã din nou de la data comunicãrii prevãzute la alin. (1). Pentru mostenitorii incapabili, cei cu capacitate restrânsã sau dispãruti ori în caz de mostenire vacantã, termenul va curge din ziua în care se va numi tutorele, curatorul sau administratorul provizoriu, dupã caz.
(3) Apelul nu constituie prin el însusi un act de acceptare a mostenirii.
(4) Termenul de apel se întrerupe si prin moartea mandatarului cãruia i s-a fãcut comunicarea. În acest caz se va face o nouã comunicare pãrtii, la domiciliul ei, iar termenul de apel va începe sã curgã din nou de la aceastã datã.
ART. 464
Cererea de apel
(1) Cererea de apel va cuprinde:
a) numele si prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau resedinta pãrtilor ori, pentru persoanele juridice, denumirea si sediul lor, precum si, dupã caz, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscalã, numãrul de înmatriculare în registrul comertului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice si contul bancar. Dacã apelantul locuieste în strãinãtate, va arãta si domiciliul ales în România, unde urmeazã sã i se facã toate comunicãrile privind procesul;
b) indicarea hotãrârii atacate;
c) motivele de fapt si de drept pe care se întemeiazã apelul;
d) probele invocate în sustinerea apelului;
e) semnãtura.
(2) La cererea de apel se va atasa dovada achitãrii taxelor de timbru.
(3) Cerintele de la alin. (1) lit. b) si e), ca si cele de la alin. (2), sunt prevãzute sub sanctiunea nulitãtii, iar cele de la alin. (1) lit. c) si d), sub sanctiunea decãderii. Lipsa semnãturii poate fi împlinitã în conditiile art. 191 alin. (2), iar lipsa dovezii achitãrii taxei de timbru poate fi complinitã pânã la primul termen de judecatã la care partea a fost legal citatã în apel.
(4) Când dovezile propuse sunt martori sau înscrisuri nearãtate la prima instantã, se vor aplica în mod corespunzãtor dispozitiile art. 189 lit. e).
(5) În cazul în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotãrârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeasi duratã, care curge, însã, de la data comunicãrii hotãrârii.
ART. 465
Depunerea cererii de apel
(1) Apelul si, când este cazul, motivele de apel se depun la instanta a cãrei hotãrâre se atacã, sub sanctiunea nulitãtii.
(2) Dispozitiile art. 190 sunt aplicabile în mod corespunzãtor.
(3) În cazul în care cererea de apel nu îndeplineste conditiile prevãzute de lege, presedintele instantei care primeste cererea de apel va stabili lipsurile si îi va cere apelantului sã completeze sau sã modifice cererea de îndatã, dacã este prezent si este posibil, ori în scris, dacã apelul a fost trimis prin postã, fax sau curier. Completarea sau modificarea cererii se va face înãuntrul termenului de apel. Dacã presedintele apreciazã cã intervalul rãmas pânã la expirarea termenului de apel nu este suficient, va acorda un termen scurt, de cel mult 5 zile de la expirarea termenului de apel în care sã se depunã completarea sau modificarea cererii.
(4) Dispozitiile alin. (3) se aplicã în mod corespunzãtor si în cazul în care motivele de apel se depun separat de cerere.
(5) Dupã primirea cererii de apel, respectiv a motivelor de apel, presedintele instantei care a pronuntat hotãrârea atacatã va dispune comunicarea lor intimatului, împreunã cu copiile certificate de pe înscrisurile alãturate si care nu au fost înfãtisate la prima instantã, punându-i-se în vedere obligatia de a depune la dosar întâmpinare în termen de cel mult 15 zile de la data comunicãrii.
(6) Instanta la care s-a depus întâmpinarea o comunicã de îndatã apelantului, punându-i-se în vedere obligatia de a depune la dosar rãspunsul la întâmpinare în termen de cel mult 10 zile de la data comunicãrii. Intimatul va lua cunostintã de rãspunsul la întâmpinare din dosarul cauzei.
(7) Presedintele, dupã împlinirea termenului de apel pentru toate pãrtile, precum si a termenelor prevãzute la alin. (5) si (6), va înainta instantei de apel dosarul, împreunã cu apelurile fãcute, întâmpinarea, rãspunsul la întâmpinare si dovezile de comunicare a acestor acte, potrivit alin. (5) si (6).
(8) Dacã s-au formulat atât apel, cât si cereri potrivit art. 436-438, dosarul nu va fi trimis instantei de apel decât dupã împlinirea termenului de apel privind hotãrârile date asupra acestor din urmã cereri. Dispozitiile alin. (5)-(7) se aplicã în mod corespunzãtor.
ART. 466
Apelul incident
(1) Intimatul este în drept, dupã împlinirea termenului de apel, sã formuleze apel în scris, în cadrul procesului în care se judecã apelul fãcut de partea potrivnicã, printr-o cerere proprie care sã tindã la schimbarea hotãrârii primei instante.
(2) Dacã apelantul principal îsi retrage apelul sau dacã acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implicã cercetarea fondului, apelul incident prevãzut la alin. (1) rãmâne fãrã efect.
ART. 467
Apelul provocat
În caz de coparticipare procesualã, precum si atunci când la prima instantã au intervenit terte persoane în proces, intimatul este în drept, dupã împlinirea termenului de apel, sã declare în scris apel împotriva altui intimat sau a unei persoane care a figurat în primã instantã si care nu este parte în apelul principal, dacã acesta din urmã ar fi de naturã sã producã consecinte asupra situatiei sale juridice în proces. Dispozitiile art. 466 alin. (2) se aplicã în mod corespunzãtor.
ART. 468
Depunerea apelului incident si a celui provocat
(1) Apelul incident si apelul provocat se depun de cãtre intimat odatã cu întâmpinarea la apelul principal, fiind aplicabile prevederile art. 465 alin. (6).
(2) Apelul provocat se comunicã si intimatului din acest apel, prevãzut la art. 467, acesta fiind dator sã depunã întâmpinare în termenul prevãzut la art. 465 alin. (6), care se aplicã în mod corespunzãtor. Cel care a exercitat apelul provocat va lua cunostintã de întâmpinare de la dosarul cauzei.
ART. 469
Pregãtirea judecãtii apelului
(1) Presedintele instantei de apel, îndatã ce primeste dosarul, va lua, prin rezolutie, mãsuri în vederea stabilirii aleatorii a completului si a termenului de judecatã, dupã care se va face citarea pãrtilor.
(2) Primul termen de judecatã va fi de cel mult 20 de zile de la data rezolutiei. Dispozitiile art. 196 alin. (4)-(6) se aplicã în mod corespunzãtor.
(3) Apelurile principale, incidente si provocate fãcute împotriva aceleiasi hotãrâri vor fi repartizate la acelasi complet de judecatã. Când apelurile au fost repartizate la complete diferite, ultimul complet învestit va dispune pe cale administrativã trimiterea apelului la completul cel dintâi învestit.
ART. 470
Efectul devolutiv al apelului
(1) Apelul exercitat în termen provoacã o nouã judecatã asupra fondului, instanta de apel statuând atât în fapt, cât si în drept.
(2) În cazul în care apelul nu se motiveazã ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apãrare sau dovezi noi, instanta de apel se va pronunta, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instantã.
(3) Prin apel este posibil sã nu se solicite judecata în fond sau rejudecarea, ci anularea hotãrârii de primã instantã si respingerea ori anularea cererii de chemare în judecatã ca urmare a invocãrii unei exceptii sau trimiterea dosarului la instanta competentã.
ART. 471
Limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat
(1) Instanta de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de cãtre apelant, precum si cu privire la solutiile care sunt dependente de partea din hotãrâre care a fost atacatã.
(2) Devolutiunea va opera cu privire la întreaga cauzã atunci când apelul nu este limitat la anumite solutii din dispozitiv ori atunci când se tinde la anularea hotãrârii sau dacã obiectul litigiului este indivizibil.
ART. 472
Limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecãtii la prima instantã
(1) Prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în fata primei instante.
(2) Pãrtile nu se vor putea folosi înaintea instantei de apel de alte motive, mijloace de apãrare si dovezi decât cele invocate la prima instantã sau arãtate în motivarea apelului ori în întâmpinare. Instanta de apel poate încuviinta si administrarea probelor a cãror necesitate rezultã din dezbateri.
(3) În apel nu se poate schimba calitatea pãrtilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecatã si nici nu se pot formula pretentii noi.
(4) Pãrtile pot însã sã expliciteze pretentiile care au fost cuprinse implicit în cererile sau apãrãrile adresate primei instante.
(5) Se vor putea cere, de asemenea, dobânzi, rate, venituri ajunse la termen si orice alte despãgubiri ivite dupã darea hotãrârii primei instante si va putea fi invocatã compensatia legalã.
ART. 473
Dispozitiile speciale privind judecata
(1) Instanta de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situatiei de fapt si aplicarea legii de cãtre prima instantã. Motivele de ordine publicã pot fi invocate si din oficiu.
(2) Instanta de apel va putea dispune refacerea sau completarea probelor administrate la prima instantã, în cazul în care considerã cã sunt necesare pentru solutionarea cauzei, precum si administrarea probelor noi propuse în conditiile art. 472 alin. (2).
ART. 474
Solutiile pe care le pronuntã instanta de apel
(1) Instanta de apel poate pãstra hotãrârea atacatã, situatie în care, dupã caz, va respinge, va anula apelul ori va constata perimarea lui.
(2) În caz de admitere a apelului, instanta poate anula ori, dupã caz, schimba în tot sau în parte hotãrârea apelatã.
(3) În cazul în care se constatã cã, în mod gresit, prima instantã a solutionat procesul fãrã a intra în judecata fondului ori judecata s-a fãcut în lipsa pãrtii care nu a fost legal citatã, instanta de apel va anula hotãrârea atacatã si va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, instanta de apel va anula hotãrârea atacatã si va trimite cauza spre rejudecare primei instante sau altei instante egale în grad cu aceasta din aceeasi circumscriptie, în cazul în care pãrtile au solicitat în mod expres luarea acestei mãsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare; trimiterea spre rejudecare poate fi dispusã o singurã datã în cursul procesului. Dezlegarea datã problemelor de drept de cãtre instanta de apel, precum si necesitatea administrãrii unor probe sunt obligatorii pentru judecãtorii fondului.
(4) Dacã prima instantã s-a declarat competentã, iar instanta de apel stabileste cã a fost necompetentã va anula hotãrârea atacatã si va trimite cauza spre judecare instantei competente sau altui organ cu activitate jurisdictionalã competent.
(5) În cazul în care instanta de apel constatã cã ea are competenta sã judece în primã instantã, va anula hotãrârea atacatã si va judeca în fond, pronuntând o hotãrâre susceptibilã, dupã caz, de apel sau recurs.
(6) Când se constatã cã existã un alt motiv de nulitate decât cel prevãzut la alin. (5), iar prima instantã a judecat în fond, instanta de apel anulând în tot sau în parte procedura urmatã în fata primei instante si hotãrârea atacatã, va retine procesul spre judecare, pronuntând o hotãrâre susceptibilã de recurs, dacã este cazul.
ART. 475
Neînrãutãtirea situatiei în propria cale de atac
(1) Apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situatie mai rea decât aceea din hotãrârea atacatã, în afarã de cazul în care el consimte expres la aceasta sau dacã se invocã motive de ordine publicã de drept material.
(2) Motivele de ordine publicã de drept procesual nu pot atrage înrãutãtirea situatiei pãrtii în propria cale de atac, în afarã de cazurile în care legea prevede altfel.
ART. 476
Completarea cu alte norme
Dispozitiile de procedurã privind judecata în primã instantã se aplicã si în instanta de apel, în mãsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezentul capitol.

CAP. III
Cãile extraordinare de atac

SECtIUNEA 1
Recursul

ART. 477
Obiectul si scopul recursului. Instanta competentã
(1) Hotãrârile date în apel, cele date, potrivit legii, fãrã drept de apel, precum si alte hotãrâri în cazurile expres prevãzute de lege sunt supuse recursului.
(2) Nu sunt supuse recursului hotãrârile pronuntate în cererile prevãzute la art. 92 pct. 1 lit. a)-k), art. 93 pct. 1 lit. d) si e), precum si în alte cereri evaluabile în bani în valoare de pânã la 500.000 lei inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotãrârile date de instantele de apel în cazurile în care legea prevede cã hotãrârile de primã instantã sunt supuse numai apelului.
(3) Recursul urmãreste sã supunã Înaltei Curti de Casatie si Justitie examinarea, în conditiile legii, a conformitãtii hotãrârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
(4) În cazurile anume prevãzute de lege, recursul se solutioneazã de cãtre instanta ierarhic superioarã celei care a pronuntat hotãrârea atacatã. Dispozitiile alin. (3) se aplicã în mod corespunzãtor.
ART. 478
Suspendarea executãrii
(1) Recursul suspendã de drept executarea hotãrârii în cauzele privitoare la strãmutarea de hotare, desfiintarea de constructii, plantatii sau a oricãror lucrãri având o asezare fixã, precum si în cazurile anume prevãzute de lege.
(2) La cererea recurentului formulatã în conditiile art. 82 alin. (2) si (3), instanta sesizatã cu judecarea recursului poate dispune, motivat, suspendarea hotãrârii atacate cu recurs în alte cazuri decât cele la care se referã alin. (1). Cererea se depune direct la instanta de recurs, alãturându-se o copie certificatã de pe cererea de recurs si dovada depunerii cautiunii prevãzute la art. 708. În cazul în care cererea se face înainte de a ajunge dosarul la instanta de recurs, se va alãtura si o copie legalizatã de pe dispozitivul hotãrârii atacate cu recurs.
(3) Cererea se judecã în camera de consiliu, cu citarea pãrtilor printr-un agent procedural al instantei sau prin alt salariat al acesteia ori prin modalitãtile prevãzute la art. 149 alin. (4) si (5), dupã cum urmeazã:
1. de un complet anume constituit, format din 3 judecãtori, în conditiile legii, în cazul în care cererea s-a depus înainte de ajungerea dosarului la instanta de recurs;
2. de completul de filtru, dupã ce acesta a fost desemnat, în cazurile prevãzute la art. 487;
3. de completul care judecã recursul pe fond, în cazul în care s-a fixat termen în sedintã publicã.
(4) Termenul de judecatã, pentru care se face citarea, se stabileste astfel încât sã nu treacã mai mult de 10 zile de la primirea cererii de suspendare.
(5) Completul se pronuntã, în cel mult 24 de ore de la judecatã, printr-o încheiere motivatã care poate fi atacatã cu recurs în mod separat, în termen de 5 zile de la pronuntare. În termenul de recurs se va face si motivarea acestuia.
(6) Recursul se judecã de un alt complet al instantei de recurs, stabilit aleatoriu, în cel mult 10 zile de la înregistrarea cererii de recurs, fãrã a se parcurge procedura filtrului prevãzutã la art. 487. Pronuntarea se face în termenul stabilit la alin. (5).
(7) La judecata cererii de suspendare si, eventual, a recursului pãrtile trebuie reprezentate de avocat sau, când este cazul, de consilier juridic.
(8) Pentru motive temeinice, instanta de recurs poate reveni asupra suspendãrii acordate, dispozitiile alin. (3)-(7) aplicându-se în mod corespunzãtor.
ART. 479
Termenul de recurs
(1) Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotãrârii, dacã legea nu dispune altfel. Dispozitiile art. 462 alin. (2)-(4), precum si cele ale art. 463 se aplicã în mod corespunzãtor.
(2) Dacã intimatul nu a invocat prin întâmpinare sau din dosar nu reiese cã recursul a fost depus peste termen, el se va socoti în termen.
ART. 480
Cererea de recurs
(1) Cererea de recurs va cuprinde urmãtoarele mentiuni:
a) numele si prenumele, domiciliul sau resedinta pãrtii în favoarea cãreia se exercitã recursul, numele, prenumele si domiciliul profesional al avocatului care formuleazã cererea ori, pentru persoanele juridice, denumirea si sediul lor, precum si numele si prenumele consilierului juridic care întocmeste cererea. Prezentele dispozitii se aplicã si în cazul în care recurentul locuieste în strãinãtate;
b) numele si prenumele, domiciliul sau resedinta ori, dupã caz, denumirea si sediul intimatului;
c) indicarea hotãrârii care se atacã;
d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiazã recursul si dezvoltarea lor sau, dupã caz, mentiunea cã motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat;
e) semnãtura pãrtii sau a mandatarului pãrtii în cazul prevãzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, dupã caz, a consilierului juridic.
(2) La cererea de recurs se vor atasa dovada achitãrii taxei de timbru, conform legii, precum si împuternicirea avocatialã sau, dupã caz, delegatia consilierului juridic.
(3) Mentiunile prevãzute la alin. (1) lit. a) si lit. c)-e), precum si cerintele mentionate la alin. (2) sunt prevãzute sub sanctiunea nulitãtii.
ART. 481
Motivarea recursului
(1) Recursul se va motiva prin însãsi cererea de recurs, în afarã de cazurile prevãzute la art. 464 alin. (5), aplicabile si în recurs.
(2) În cazurile în care Ministerul Public a participat în proces, se va depune o copie de pe motivele de casare pentru procuror.
ART. 482
Motivele de casare
(1) Casarea unor hotãrâri se poate cere numai pentru urmãtoarele motive de nelegalitate:
1. când instanta nu a fost alcãtuitã potrivit dispozitiilor legale;
2. când judecãtorul stabilit aleatoriu pentru solutionarea cauzei a fost schimbat, cu încãlcarea normelor aplicabile, pe parcursul judecãtii ori dacã hotãrârea a fost pronuntatã de alt judecãtor decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;
3. când hotãrârea a fost datã cu încãlcarea competentei de ordine publicã a altei instante;
4. când instanta a depãsit atributiile puterii judecãtoresti;
5. când, prin hotãrârea datã, instanta a încãlcat regulile de procedurã a cãror nerespectare atrage sanctiunea nulitãtii;
6. când hotãrârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiazã sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive strãine de natura cauzei;
7. când s-a încãlcat autoritatea de lucru judecat;
8. când hotãrârea a fost datã cu încãlcarea sau aplicarea gresitã a normelor de drept material.
(2) Motivele prevãzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacã ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecãrii apelului ori, desi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanta a omis sã se pronunte asupra lor.
ART. 483
Sanctiunea nemotivãrii recursului
(1) Recursul este nul dacã nu a fost motivat în termenul legal, cu exceptia cazului prevãzut la alin. (3).
(2) Aceeasi sanctiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadreazã în motivele de casare prevãzute la art. 482.
(3) Dacã legea nu dispune altfel, motivele de casare care sunt de ordine publicã pot fi ridicate din oficiu de cãtre instantã, chiar dupã împlinirea termenului de motivare a recursului, fie în procedura de filtrare, fie în sedintã publicã.
ART. 484
Depunerea recursului
(1) Recursul si, dacã este cazul, motivele de casare se depun la instanta a cãrei hotãrâre se atacã, sub sanctiunea nulitãtii, în conditiile prevãzute la art. 82 alin. (3) si art. 83.
(2) Dispozitiile art. 465 se aplicã în mod corespunzãtor. Termenul prevãzut la art. 465 alin. (5) se dubleazã în cazul recursului. Întâmpinarea trebuie redactatã si semnatã de avocatul sau consilierul juridic al intimatului, iar rãspunsul la întâmpinare de avocatul sau consilierul juridic al recurentului. Prin aceste acte de procedurã se va mentiona dacã recurentul, respectiv intimatul este de acord ca recursul, atunci când este admisibil în principiu, sã fie solutionat de cãtre completul de filtru prevãzut la art. 487.
ART. 485
Recursul incident si recursul provocat
(1) Recursul incident si recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevãzute la art. 466 si 467, care se aplicã în mod corespunzãtor. Dispozitiile art. 482 rãmân aplicabile.
(2) Prevederile art. 468 se aplicã în mod corespunzãtor.
ART. 486
Probe noi în recurs
(1) În instanta de recurs nu se pot produce noi probe, cu exceptia înscrisurilor noi, care pot fi depuse, sub sanctiunea decãderii, odatã cu cererea de recurs, respectiv odatã cu întâmpinarea.
(2) În cazul în care recursul urmeazã sã fie solutionat în sedintã publicã, pot fi depuse si alte înscrisuri noi pânã la primul termen de judecatã.
ART. 487
Procedura de filtrare a recursurilor
(1) Când recursul este de competenta Înaltei Curti de Casatie si Justitie, presedintele instantei sau presedintele de sectie, primind dosarul de la instanta a cãrei hotãrâre se atacã, va lua, prin rezolutie, mãsuri în vederea stabilirii aleatorii a unui complet format din 3 judecãtori, care va decide asupra admisibilitãtii în principiu a recursului. Dispozitiile art. 469 alin. (3) sunt aplicabile.
(2) Pe baza recursului, întâmpinãrii, a rãspunsului la întâmpinare si a înscrisurilor noi, presedintele completului va întocmi un raport asupra admisibilitãtii în principiu a recursului sau va desemna un alt membru al completului ori magistratul-asistent în acest scop. Raportul trebuie întocmit în cel mult 30 de zile de la repartizarea dosarului. Raportorul nu devine incompatibil.
(3) Raportul va verifica dacã recursul îndeplineste cerintele de formã prevãzute sub sanctiunea nulitãtii, dacã motivele invocate se încadreazã în cele prevãzute la art. 482, dacã existã motive de ordine publicã ce pot fi invocate în conditiile art. 483 alin. (3) ori dacã este vãdit nefondat. De asemenea, va arãta, dacã este cazul, jurisprudenta Curtii Constitutionale, a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, a Curtii Europene a Drepturilor Omului si a Curtii de Justitie a Uniunii Europene, precum si pozitia doctrinei în problemele de drept vizând dezlegarea datã prin hotãrârea atacatã.
(4) Dupã analiza raportului în completul de filtru, acesta se comunicã de îndatã pãrtilor care pot formula în scris un punct de vedere asupra solutiei preconizate în termen de 10 zile de la comunicare. În lipsa dovezii de comunicare a raportului completul nu va putea trece la examinarea recursului potrivit alin. (5) si (6).
(5) În cazul în care completul este în unanimitate de acord cã recursul nu îndeplineste cerintele de formã, cã motivele de casare invocate si dezvoltarea lor nu se încadreazã în cele prevãzute la art. 482 sau cã recursul este vãdit nefondat, anuleazã sau, dupã caz, respinge recursul printr-o decizie motivatã, pronuntatã, fãrã citarea pãrtilor, care nu este supusã niciunei cãi de atac. Decizia se comunicã pãrtilor.
(6) Dacã raportul apreciazã cã recursul este admisibil si toti membrii sunt de acord, iar problema de drept care se pune în recurs nu este controversatã sau face obiectul unei jurisprudente constante a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, completul se poate pronunta asupra fondului recursului, fãrã citarea pãrtilor, printr-o decizie definitivã, care se comunicã pãrtilor. În solutionarea recursului instanta va tine seama de punctele de vedere ale pãrtilor formulate potrivit alin. (4).
(7) În cazul în care recursul nu poate fi solutionat potrivit alin. (5) sau (6), completul va pronunta, fãrã citarea pãrtilor, o încheiere de admitere în principiu a recursului si va trimite dosarul pentru stabilirea aleatorie a altui complet si a termenului de judecatã pe fond a recursului, cu citarea pãrtilor. Dacã acest din urmã complet, în unanimitate, va aprecia cã în mod gresit recursul a fost declarat admisibil în principiu, va fi sesizat Completul de 9 judecãtori, care, cu citarea pãrtilor, va decide asupra admisibilitãtii printr-o hotãrâre definitivã.
(8) Prin exceptie de la prevederile alin. (7), dacã pãrtile au cerut în mod expres judecarea în fond a recursului de cãtre completul de filtru, acesta se va pronunta în fond fãrã citarea pãrtilor, printr-o decizie definitivã, în afarã de cazul în care apreciazã cã este necesarã ascultarea pãrtilor, când va dispune citarea lor.
ART. 488
Regulile privind judecata
Dispozitiile de procedurã privind judecata în primã instantã si în apel se aplicã si în instanta de recurs, în mãsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta sectiune.
ART. 489
Ordinea cuvântului în sedintã
(1) Presedintele va da mai întâi cuvântul recurentului, iar apoi intimatului.
(2) Procurorul vorbeste cel din urmã, în afarã de cazul când este recurent. Dacã procurorul a pornit actiunea civilã în care s-a pronuntat hotãrârea atacatã cu recurs, procurorului i se va da cuvântul dupã recurent.
ART. 490
Solutiile pe care le poate pronunta instanta de recurs
(1) În cazul în care recursul a fost declarat admisibil în principiu, instanta, verificând toate motivele invocate si judecând recursul, îl poate admite, îl poate respinge sau anula ori poate constata perimarea lui.
(2) În caz de admitere a recursului, hotãrârea atacatã poate fi casatã, în tot sau în parte.
ART. 491
Solutiile pe care le poate pronunta Înalta Curte de Casatie si Justitie
Înalta Curte de Casatie si Justitie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouã judecatã instantei de apel care a pronuntat hotãrârea casatã ori, atunci când este cazul si sunt îndeplinite conditiile prevãzute la art. 474 alin. (3), primei instante, a cãrei hotãrâre este, de asemenea, casatã. Atunci când interesele bunei administrãri a justitiei o cer, cauza va putea fi trimisã oricãrei alte instante de acelasi grad, cu exceptia cazului casãrii pentru lipsã de competentã, când cauza va fi trimisã instantei competente sau altui organ cu activitate jurisdictionalã competent potrivit legii. În cazul în care casarea s-a fãcut pentru cã instanta a depãsit atributiile puterii judecãtoresti sau când s-a încãlcat autoritatea de lucru judecat, cererea se respinge ca inadmisibilã.
ART. 492
Solutiile pe care le pot pronunta alte instante de recurs
(1) În cazul în care competenta de solutionare a recursului apartine tribunalului sau curtii de apel si s-a casat hotãrârea atacatã, rejudecarea procesului în fond se va face de cãtre instanta de recurs, fie la termenul la care a avut loc admiterea recursului, situatie în care se pronuntã o singurã decizie, fie la un alt termen stabilit în acest scop.
(2) Cu toate acestea, instantele prevãzute la alin. (1) vor casa cu trimitere în cazul în care instanta a cãrei hotãrâre este atacatã cu recurs a solutionat procesul fãrã a intra în judecata fondului sau judecata s-a fãcut în lipsa pãrtii care a fost nelegal citatã atât la administrarea probelor, cât si la dezbaterea fondului. În vederea rejudecãrii, cauza se trimite la instanta care a pronuntat hotãrârea casatã ori la altã instantã de acelasi grad cu aceasta, din aceeasi circumscriptie. Dispozitiile art. 491 se aplicã în mod corespunzãtor în caz de necompetentã, de depãsire a atributiilor puterii judecãtoresti si de încãlcare a autoritãtii de lucru judecat.
ART. 493
Motivarea hotãrârii
Prin derogare de la prevederile art. 419 alin. (1) lit. b), hotãrârea instantei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate si analiza acestora, arãtându-se de ce s-au admis ori, dupã caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fãrã a fi cercetat în fond ori se anuleazã sau se constatã perimarea lui, hotãrârea de recurs va cuprinde numai motivarea solutiei fãrã a se evoca si analiza motivelor de casare.
ART. 494
Efectele casãrii
(1) Hotãrârea casatã nu are nicio putere.
(2) Actele de executare sau de asigurare fãcute în temeiul unei asemenea hotãrâri sunt desfiintate de drept, dacã instanta de recurs nu dispune altfel. Instanta va constata aceasta, din oficiu, prin dispozitivul hotãrârii de casare.
ART. 495
Judecata în fond dupã casare
(1) În caz de casare, hotãrârile instantei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanta care judecã fondul.
(2) Când hotãrârea a fost casatã pentru încãlcarea regulilor de procedurã, judecata va reîncepe de la actul anulat.
(3) Dupã casare, instanta de fond va judeca din nou, în limitele casãrii si tinând seama de toate motivele invocate înaintea instantei a cãrei hotãrâre a fost casatã.
(4) În cazul rejudecãrii dupã casare, cu retinere sau cu trimitere, sunt admisibile orice probe prevãzute de lege.
ART. 496
Neînrãutãtirea situatiei în propria cale de atac
La judecarea recursului, precum si la rejudecarea procesului dupã casarea hotãrârii de cãtre instanta de recurs, dispozitiile art. 475 sunt aplicabile în mod corespunzãtor.

SECtIUNEA a 2-a
Contestatia în anulare

ART. 497
Obiectul si motivele contestatiei în anulare
(1) Hotãrârile definitive pot fi atacate cu contestatie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat si nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.
(2) Hotãrârile instantelor de recurs mai pot fi atacate cu contestatie în anulare atunci când:
1. hotãrârea datã în recurs a fost pronuntatã de o instantã necompetentã absolut sau cu încãlcarea normelor referitoare la alcãtuirea instantei si, desi se invocase exceptia corespunzãtoare, instanta de recurs a respins-o ori a omis sã se pronunte asupra ei;
2. dezlegarea datã recursului este rezultatul unei erori materiale;
3. instanta de recurs, respingând recursul sau admitându-l în parte, a omis sã cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;
4. instanta de recurs nu s-a pronuntat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauzã.
(3) Dispozitiile alin. (2) pct. 1, 2 si 4 se aplicã în mod corespunzãtor hotãrârilor instantelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs.
ART. 498
Conditiile de admisibilitate
(1) Contestatia în anulare este inadmisibilã dacã motivul prevãzut la art. 497 alin. (1) putea fi invocat pe calea apelului sau a recursului.
(2) Cu toate acestea, contestatia poate fi primitã în cazul în care motivul a fost invocat prin cererea de recurs, dar instanta l-a respins pentru cã avea nevoie de verificãri de fapt incompatibile cu recursul sau dacã recursul, fãrã vina pãrtii, a fost respins fãrã a fi cercetat în fond.
(3) O hotãrâre împotriva cãreia s-a exercitat contestatia în anulare nu mai poate fi atacatã de aceeasi parte cu o nouã contestatie în anulare, chiar dacã se invocã alte motive.
ART. 499
Instanta competentã
(1) Contestatia în anulare se introduce la instanta a cãrei hotãrâre se atacã.
(2) În cazul în care se invocã motive care atrag competente diferite, nu opereazã prorogarea competentei.
ART. 500
Termenul de exercitare
(1) Contestatia în anulare poate fi introdusã în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunostintã de hotãrâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotãrârea a rãmas definitivã.
(2) Contestatia se motiveazã în termenul de 15 zile prevãzut la alin. (1), sub sanctiunea nulitãtii acesteia.
ART. 501
Suspendarea executãrii
Instanta poate suspenda executarea hotãrârii a cãrei anulare se cere, sub conditia dãrii unei cautiuni. Dispozitiile art. 478 se aplicã în mod corespunzãtor.
ART. 502
Procedura de judecatã
(1) Contestatia în anulare se solutioneazã de urgentã si cu precãdere, potrivit dispozitiilor procedurale aplicabile judecãtii finalizate cu hotãrârea atacatã.
(2) Întâmpinarea este obligatorie si se depune la dosar cu cel putin 5 zile înaintea primului termen de judecatã. Contestatorul va lua cunostintã de continutul acesteia de la dosarul cauzei.
(3) Dacã motivul de contestatie este întemeiat, instanta va pronunta o singurã hotãrâre prin care va anula hotãrârea atacatã si va solutiona cauza. Dacã solutionarea cauzei la acelasi termen nu este posibilã, instanta va pronunta o hotãrâre de anulare a hotãrârii atacate si va fixa termen în vederea solutionãrii cauzei printr-o nouã hotãrâre. În acest ultim caz, hotãrârea de anulare nu poate fi atacatã separat.
(4) Hotãrârea datã în contestatie în anulare este supusã acelorasi cãi de atac ca si hotãrârea atacatã.

SECtIUNEA a 3-a
Revizuirea

ART. 503
Obiectul si motivele revizuirii
(1) Revizuirea unei hotãrâri pronuntate asupra fondului sau care evocã fondul poate fi cerutã dacã:
1. s-a pronuntat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronuntat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut;
2. obiectul pricinii nu se aflã în fiintã;
3. un judecãtor, martor sau expert, care a luat parte la judecatã, a fost condamnat definitiv pentru o infractiune privitoare la pricinã sau dacã hotãrârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul ori în urma judecãtii, când aceste împrejurãri au influentat solutia pronuntatã în cauzã. În cazul în care constatarea infractiunii nu se mai poate face printr-o hotãrâre penalã, instanta de revizuire se va pronunta mai întâi, pe cale incidentalã, asupra existentei sau inexistentei infractiunii invocate. În acest ultim caz, la judecarea cererii va fi citat si cel învinuit de sãvârsirea infractiunii;
4. un judecãtor a fost sanctionat disciplinar definitiv pentru exercitarea functiei cu rea-credintã sau gravã neglijentã, dacã aceste împrejurãri au influentat solutia pronuntatã în cauzã;
5. dupã darea hotãrârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, retinute de partea potrivnicã sau care nu au putut fi înfãtisate dintr-o împrejurare mai presus de vointa pãrtilor;
6. s-a casat, s-a anulat ori s-a schimbat hotãrârea unei instante pe care s-a întemeiat hotãrârea a cãrei revizuire se cere;
7. statul ori alte persoane juridice de drept public, minorii si cei pusi sub interdictie judecãtoreascã ori cei pusi sub curatelã nu au fost apãrati deloc sau au fost apãrati cu viclenie de cei însãrcinati sã îi apere;
8. existã hotãrâri definitive potrivnice, date de instante de acelasi grad sau de grade diferite, care încalcã autoritatea de lucru judecat a primei hotãrâri;
9. partea a fost împiedicatã sã se înfãtiseze la judecatã si sã înstiinteze instanta despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de vointa sa;
10. Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a constatat o încãlcare a drepturilor sau libertãtilor fundamentale datoratã unei hotãrâri judecãtoresti, iar consecintele grave ale acestei încãlcãri continuã sã se producã;
11. dupã ce hotãrârea a devenit definitivã, Curtea Constitutionalã s-a pronuntat asupra exceptiei invocate în acea cauzã, declarând neconstitutionalã prevederea care a fãcut obiectul acelei exceptii.
(2) Pentru motivele de revizuire prevãzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecãtorului, pct. 4, pct. 7-10 sunt supuse revizuirii si hotãrârile care nu evocã fondul.
ART. 504
Instanta competentã
(1) Cererea de revizuire se îndreaptã la instanta care a pronuntat hotãrârea a cãrei revizuire se cere.
(2) În cazul dispozitiilor art. 503 alin. (1) pct. 8, cererea de revizuire se va îndrepta la instanta mai mare în grad fatã de instanta care a dat prima hotãrâre. Dacã una dintre instantele de recurs la care se referã aceste dispozitii este Înalta Curte de Casatie si Justitie, cererea de revizuire se va judeca de aceastã instantã.
(3) În cazul în care se invocã motive care atrag competente diferite, nu va opera prorogarea competentei.
ART. 505
Termenul de exercitare
(1) Termenul de revizuire este de o lunã si se va socoti:
1. în cazurile prevãzute la art. 503 alin. (1) pct. 1, de la comunicarea hotãrârii, iar, în cazurile în care, potrivit legii, hotãrârea nu se comunicã, de la pronuntare;
2. în cazul prevãzut la art. 503 alin. (1) pct. 2, de la cel din urmã act de executare;
3. în cazurile prevãzute la art. 503 alin. (1) pct. 3, din ziua în care partea a luat cunostintã de hotãrârea instantei penale de condamnare a judecãtorului, martorului sau expertului ori de hotãrârea care a declarat fals înscrisul, dar nu mai târziu de un an de la data rãmânerii definitive a hotãrârii penale. În lipsa unei astfel de hotãrâri, termenul curge de la data când partea a luat cunostintã de împrejurãrile pentru care constatarea infractiunii nu se mai poate face printr-o hotãrâre penalã, dar nu mai târziu de 3 ani de la data producerii acestora;
4. în cazul prevãzut la art. 503 alin. (1) pct. 4, din ziua în care partea a luat cunostintã de hotãrârea prin care a fost sanctionat disciplinar definitiv judecãtorul, dar nu mai târziu de un an de la data rãmânerii definitive a hotãrârii de sanctionare disciplinarã;
5. în cazul prevãzut la art. 503 alin. (1) pct. 5, din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocã;
6. în cazul prevãzut la art. 503 alin. (1) pct. 6, din ziua în care partea a luat cunostintã de casarea, anularea sau schimbarea hotãrârii pe care s-a întemeiat hotãrârea a cãrei revizuire se cere, dar nu mai târziu de un an de la data rãmânerii definitive a hotãrârii de casare, anulare sau schimbare;
7. în cazurile prevãzute la art. 503 alin. (1) pct. 7, din ziua în care statul ori altã persoanã de drept public a luat cunostintã de hotãrâre, dar nu mai târziu de un an de la data rãmânerii definitive a acesteia; în cazul minorilor, persoanelor puse sub interdictie judecãtoreascã sau sub curatelã termenul de revizuire este de 6 luni de la data la care cel interesat a luat cunostintã de hotãrâre, dar nu mai târziu de un an de la dobândirea capacitãtii depline de exercitiu sau, dupã caz, de la înlocuirea tutorelui persoanei puse sub interdictie, de la încetarea curatelei ori înlocuirea curatorului;
8. în cazul prevãzut la art. 503 alin. (1) pct. 8, de la data rãmânerii definitive a ultimei hotãrâri.
(2) În cazul prevãzut la art. 503 alin. (1) pct. 9, termenul de revizuire este de 15 zile si se socoteste de la încetarea împiedicãrii.
(3) Pentru motivele prevãzute la art. 503 alin. (1) pct. 10 si 11, termenul este de 3 luni de la data publicãrii hotãrârii Curtii Europene a Drepturilor Omului, respectiv a deciziei Curtii Constitutionale în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(4) Revizuirea se motiveazã prin însãsi cererea de declarare a cãii de atac sau înãuntrul termenului de exercitare a acesteia, sub sanctiunea nulitãtii.
(5) Dacã prin aceeasi cerere se invocã motive diferite de revizuire, prevederile alin. (4) se aplicã în mod corespunzãtor pentru fiecare motiv în parte.
ART. 506
Suspendarea executãrii
Instanta poate suspenda executarea hotãrârii a cãrei revizuire se cere, sub conditia dãrii unei cautiuni. Dispozitiile art. 478 se aplicã în mod corespunzãtor.
ART. 507
Procedura de judecatã
(1) Cererea de revizuire se solutioneazã potrivit dispozitiilor procedurale aplicabile judecãtii finalizate cu hotãrârea atacatã.
(2) Întâmpinarea este obligatorie si se depune la dosar cu cel putin 5 zile înaintea primului termen de judecatã. Revizuentul va lua cunostintã de continutul întâmpinãrii de la dosarul cauzei.
(3) Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii si la faptele pe care se întemeiazã.
(4) Dacã instanta încuviinteazã cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotãrârea atacatã, iar în cazul hotãrârilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urmã hotãrâre. Se va face arãtare de hotãrârea datã în revizuire, în josul originalului hotãrârii revizuite.
(5) Hotãrârea datã asupra revizuirii este supusã cãilor de atac prevãzute de lege pentru hotãrârea revizuitã.
(6) Dacã revizuirea s-a cerut pentru hotãrâri potrivnice calea de atac este recursul. În cazul în care revizuirea a fost solutionatã de una dintre sectiile Înaltei Curti de Casatie si Justitie, recursul este de competenta Completului de 9 judecãtori.

TITLUL III
Dispozitii privind asigurarea unei practici judiciare unitare

CAP. I
Recursul în interesul legii

ART. 508
Calitatea procesualã
Pentru a se asigura interpretarea si aplicarea unitarã a legii de cãtre toate instantele judecãtoresti, procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casatie si Justitie, din oficiu sau la cererea ministrului justitiei, colegiul de conducere al Înaltei Curti de Casatie si Justitie, colegiile de conducere ale curtilor de apel, precum si Avocatul Poporului au îndatorirea sã cearã Înaltei Curti de Casatie si Justitie sã se pronunte asupra chestiunilor de drept care au fost solutionate diferit de instantele judecãtoresti.
ART. 509
Conditiile de admisibilitate
Recursul în interesul legii este admisibil numai dacã se face dovada cã problemele de drept care formeazã obiectul judecãtii au fost solutionate în mod diferit prin hotãrâri judecãtoresti definitive, care se anexeazã cererii.
ART. 510
Judecarea recursului în interesul legii
(1) Recursul în interesul legii se judecã de un complet format din presedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie, presedintii de sectii din cadrul acesteia, un numãr de 14 judecãtori din sectia în a cãrei competentã intrã chestiunea de drept care a fost solutionatã diferit de instantele judecãtoresti, precum si câte 2 judecãtori din cadrul celorlalte sectii. Presedintele completului este presedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie.
(2) În cazul în care chestiunea de drept prezintã interes pentru douã sau mai multe sectii, presedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie va stabili sectiile din care provin cei 20 de judecãtori.
(3) Dupã sesizarea Înaltei Curti de Casatie si Justitie, presedintele acesteia va lua mãsurile necesare pentru desemnarea aleatorie a judecãtorilor din cadrul sectiei în a cãrei competentã intrã chestiunea de drept care a fost solutionatã diferit de instantele judecãtoresti, precum si a judecãtorilor din celelalte sectii ce intrã în alcãtuirea completului prevãzut la alin. (1).
(4) La primirea cererii, presedintele completului va desemna 3 judecãtori din cadrul sectiei/sectiilor în a cãrei/cãror competentã intrã chestiunea de drept care a fost solutionatã diferit de instantele judecãtoresti, pentru a întocmi un raport asupra recursului în interesul legii.
(5) În vederea întocmirii raportului, presedintele completului va putea solicita unor specialisti recunoscuti opinia scrisã asupra chestiunilor de drept solutionate diferit.
(6) Raportul va cuprinde solutiile diferite date problemei de drept si argumentele pe care se fundamenteazã, jurisprudenta relevantã a Curtii Constitutionale, a Curtii Europene a Drepturilor Omului sau a Curtii de Justitie a Uniunii Europene, dacã este cazul, doctrina în materie, precum si opinia specialistilor consultati. Totodatã, judecãtorii raportori vor întocmi si vor motiva proiectul solutiei ce se propune a fi datã recursului în interesul legii.
(7) Sedinta completului se convoacã de presedintele acestuia, cu cel putin 20 de zile înainte de desfãsurarea acesteia. Odatã cu convocarea, fiecare judecãtor va primi o copie a raportului si a solutiei propuse.
(8) La sedintã participã toti judecãtorii completului. Dacã existã motive obiective, acestia vor fi înlocuiti cu respectarea regulilor prevãzute la alin. (3).
(9) Recursul în interesul legii se sustine în fata completului, dupã caz, de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casatie si Justitie sau de procurorul desemnat de acesta, de judecãtorul desemnat de colegiul de conducere al Înaltei Curti de Casatie si Justitie, respectiv al curtii de apel ori de Avocatul Poporului sau de un reprezentant al acestuia.
(10) Recursul în interesul legii se judecã în cel mult 3 luni de la data sesizãrii instantei, iar solutia se adoptã cu cel putin douã treimi din numãrul judecãtorilor completului. Nu se admit abtineri de la vot.
ART. 511
Continutul hotãrârii si efectele ei
(1) Asupra cererii, completul Înaltei Curti de Casatie si Justitie se pronuntã prin decizie.
(2) Decizia se pronuntã numai în interesul legii si nu are efecte asupra hotãrârilor judecãtoresti examinate si nici cu privire la situatia pãrtilor din acele procese.
(3) Decizia se motiveazã în termen de cel mult 30 de zile de la pronuntare si se publicã în cel mult 15 zile de la motivare în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(4) Dezlegarea datã problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instante de la data publicãrii deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

CAP. II
Sesizarea Înaltei Curti de Casatie si Justitie în vederea pronuntãrii unei hotãrâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept

ART. 512
Obiectul sesizãrii
Dacã, în cursul judecãtii, un complet de judecatã al Înaltei Curti de Casatie si Justitie, al curtii de apel sau al tribunalului, învestit cu solutionarea cauzei în ultimã instantã, constatând cã o problemã de drept de care depinde solutionarea cauzei respective nu a fost dezlegatã unitar în practica instantelor, va putea solicita sectiei corespunzãtoare a Înaltei Curti de Casatie si Justitie sã pronunte o hotãrâre prin care sã se dea rezolvare de principiu problemei de drept cu care a fost sesizatã.
ART. 513
Procedura de judecatã
(1) Sesizarea sectiei corespunzãtoare a Înaltei Curti de Casatie si Justitie se face, din oficiu sau la cererea pãrtilor, dupã dezbateri contradictorii si dacã sunt îndeplinite conditiile prevãzute la art. 512, prin încheiere, care nu este supusã niciunei cãi de atac.
(2) Prin aceeasi încheiere, cauza va fi suspendatã pânã la pronuntarea hotãrârii prealabile pentru dezlegarea problemei de drept.
(3) La primirea sesizãrii, presedintele sectiei va desemna un judecãtor, pentru a întocmi un raport asupra problemei de drept supuse judecãtii. Dispozitiile art. 510 alin. (5)-(8) se aplicã în mod corespunzãtor.
(4) Raportul va fi comunicat pãrtilor, care, în termen de cel mult 15 zile de la comunicare, pot depune, în scris, prin avocat sau, dupã caz, prin consilier juridic, punctele lor de vedere privind problema de drept supusã judecãtii.
(5) În cazul în care problema de drept priveste activitatea mai multor sectii ale Înaltei Curti de Casatie si Justitie, presedintele sectiei care a fost învestitã o va transmite presedintelui Înaltei Curti de Casatie si Justitie si presedintilor sectiilor interesate în solutionarea problemei de drept, în vederea sesizãrii acestora si a solutionãrii problemei de drept, în sedintã comunã, cu respectarea dispozitiilor alin. (3).
(6) Sedinta comunã a sectiilor este convocatã de presedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie si va fi prezidatã de presedintele sectiei initial învestite.
(7) Sesizarea se judecã fãrã citarea pãrtilor în cel mult 3 luni de la data învestirii sectiei, iar solutia se adoptã cu jumãtate plus unu din numãrul judecãtorilor prezenti. Nu se admit abtineri de la vot.
(8) Procedura prevãzutã în prezentul capitol este scutitã de taxã judiciarã de timbru si timbru judiciar.
ART. 514
Continutul si efectele hotãrârii
(1) Asupra sesizãrii, sectia sau, dupã caz, sectiile se pronuntã prin decizie, numai cu privire la problema de drept supusã dezlegãrii.
(2) Dispozitiile art. 511 alin. (3) se aplicã în mod corespunzãtor.
(3) Dezlegarea datã problemelor de drept este obligatorie pentru instante, inclusiv în cauza în legãturã cu care s-a ridicat problema de drept, de la data publicãrii deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

TITLUL IV
Contestatia privind tergiversarea procesului

ART. 515
Subiectele contestatiei si motivele ei
(1) Oricare dintre pãrti, precum si procurorul care participã la judecatã pot face contestatie prin care, invocând încãlcarea dreptului la solutionarea procesului într-un termen optim si previzibil, sã solicite luarea mãsurilor legale pentru ca aceastã situatie sã fie înlãturatã.
(2) Contestatia mentionatã la alin. (1) se poate face în urmãtoarele cazuri:
1. când legea stabileste un termen de finalizare a unei proceduri, de pronuntare ori de motivare a unei hotãrâri, însã acest termen s-a împlinit fãrã rezultat;
2. când instanta a stabilit un termen în care un participant la proces trebuia sã îndeplineascã un act de procedurã, iar acest termen s-a împlinit, însã instanta nu a luat, fatã de cel care nu si-a îndeplinit obligatia, mãsurile prevãzute de lege;
3. când o persoanã ori o autoritate care nu are calitatea de parte a fost obligatã sã comunice instantei, într-un anumit termen, un înscris sau date ori alte informatii rezultate din evidentele ei si care erau necesare solutionãrii procesului, iar acest termen s-a împlinit, însã instanta nu a luat, fatã de cel care nu si-a îndeplinit obligatia, mãsurile prevãzute de lege;
4. când instanta si-a nesocotit obligatia de a solutiona cauza într-un termen optim si previzibil prin neluarea mãsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedurã necesar solutionãrii cauzei, desi timpul scurs de la ultimul sãu act de procedurã ar fi fost suficient pentru luarea mãsurii sau îndeplinirea actului.
ART. 516
Retragerea contestatiei
Contestatia poate fi retrasã oricând pânã la solutionarea ei. Odatã retrasã, contestatia nu poate fi reiteratã.
ART. 517
Forma contestatiei. Procedura înaintea instantei care judecã procesul
(1) Contestatia se formuleazã în scris si se depune la instanta învestitã cu solutionarea procesului în legãturã cu care se invocã tergiversarea judecãtii. Contestatia se poate face si verbal în sedintã, caz în care va fi consemnatã, împreunã cu motivele arãtate de parte, în încheierea de sedintã.
(2) Contestatia nu suspendã solutionarea cauzei.
(3) Contestatia se solutioneazã de cãtre completul învestit cu judecarea cauzei de îndatã sau în termen de cel mult 5 zile, fãrã citarea pãrtilor.
(4) Când apreciazã contestatia ca fiind întemeiatã, completul de judecatã pronuntã o încheiere nesupusã niciunei cãi de atac, prin care ia de îndatã mãsurile necesare înlãturãrii situatiei care a provocat tergiversarea judecãtii. În acest caz, contestatorului îi va fi comunicatã, pentru informare, o copie a încheierii.
(5) Când apreciazã contestatia ca neîntemeiatã, completul de judecatã o va respinge prin încheiere. Împotriva acestei încheieri contestatorul poate face plângere în termen de 3 zile de la comunicare. Plângerea se depune la instanta care a pronuntat încheierea, care o va înainta de îndatã, pentru solutionare, instantei ierarhic superioare. Când procesul se judecã la Înalta Curte de Casatie si Justitie, plângerea se solutioneazã de un alt complet al aceleiasi sectii.
ART. 518
Procedura de solutionare a plângerii
(1) Instanta va solutiona plângerea în termen de 10 zile de la primirea dosarului, în complet format din 3 judecãtori. Judecata se face fãrã citarea pãrtilor, printr-o hotãrâre care nu este supusã niciunei cãi de atac, ce trebuie motivatã în termen de 5 zile de la pronuntare.
(2) Dacã instanta gãseste plângerea întemeiatã, va dispune ca instanta care judecã procesul sã îndeplineascã actul de procedurã sau sã ia mãsurile legale necesare, arãtând care sunt acestea si stabilind, când este cazul, un termen pentru îndeplinirea lor.
(3) În toate cazurile, instanta care solutioneazã plângerea nu va putea da îndrumãri si nici nu va putea oferi dezlegãri asupra unor probleme de fapt sau de drept care sã anticipeze modul de solutionare a pricinii ori care sã aducã atingere libertãtii judecãtorului cauzei de a hotãrî, conform legii, cu privire la solutia ce trebuie datã procesului.
ART. 519
Sanctionarea contestatorului de rea-credintã
(1) Atunci când contestatia sau plângerea a fost fãcutã cu rea-credintã, autorul acesteia poate fi obligat la plata unei amenzi judiciare de la 500 lei la 2.000 lei, precum si, la cererea pãrtii interesate, la plata de despãgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat prin introducerea contestatiei sau plângerii.
(2) Reaua-credintã rezultã din caracterul vãdit nefondat al contestatiei ori al plângerii, precum si din orice alte împrejurãri care îndreptãtesc constatarea cã exercitarea acesteia s-a fãcut în alt scop decât acela pentru care legea o recunoaste.

CARTEA a III-a
Procedura necontencioasã judiciarã

TITLUL I
Dispozitii generale

ART. 520
Domeniul de aplicare
Cererile pentru solutionarea cãrora este nevoie de interventia instantei, fãrã însã a se urmãri stabilirea unui drept potrivnic fatã de o altã persoanã, precum sunt cele privitoare la darea autorizatiilor judecãtoresti sau la luarea unor mãsuri legale de supraveghere, ocrotire ori asigurare, sunt supuse dispozitiilor prezentei cãrti.
ART. 521
Competenta
(1) Cererile necontencioase care sunt în legãturã cu o cauzã în curs de solutionare sau solutionatã deja de o instantã ori care au ca obiect eliberarea unor înscrisuri, titluri sau valori aflate în depozitul unei instante se vor îndrepta la acea instantã.
(2) În celelalte cazuri, competenta instantei si solutionarea incidentelor privind competenta sunt supuse regulilor prevãzute pentru cererile contencioase.
ART. 522
Verificarea competentei
(1) Instanta îsi verificã din oficiu competenta, chiar dacã este de ordine privatã, putând cere pãrtii lãmuririle necesare.
(2) Dacã instanta se declarã necompetentã va trimite dosarul instantei competente.
ART. 523
Cuprinsul cererii
(1) Cererea va cuprinde numele, prenumele si domiciliul sau, dupã caz, denumirea si sediul celui care o face si, dupã împrejurãri, ale persoanelor pe care acesta cere sã fie chemate înaintea instantei, obiectul, motivarea acesteia si semnãtura.
(2) Ea va fi însotitã de înscrisurile pe care se sprijinã.
ART. 524
Caracterul contencios
Dacã cererea, prin însusi cuprinsul ei ori prin obiectiile ridicate de persoanele citate sau care intervin, prezintã caracter contencios, instanta o va respinge.
ART. 525
Procedura
(1) Cererea se judecã în camera de consiliu, cu citarea petentului si a persoanelor arãtate în cerere, dacã legea o impune. În caz contrar, judecata se face cu sau fãrã citare, la aprecierea instantei.
(2) Instanta poate dispune, chiar din oficiu, orice mãsuri utile cauzei. Ea are dreptul sã asculte orice persoanã care poate aduce lãmuriri în cauzã, precum si pe acelea ale cãror interese ar putea fi afectate de hotãrâre.
ART. 526
Solutionarea cererii
Instanta se pronuntã prin încheiere, în raport cu toate împrejurãrile de fapt si de drept ale cauzei, chiar dacã nu au fost invocate în cerere sau pe parcursul procedurii.
ART. 527
Calea de atac
(1) Încheierea prin care se încuviinteazã cererea este executorie.
(2) Încheierea prevãzutã la alin. (1) este supusã numai apelului, cu exceptia celei pronuntate de un complet al Înaltei Curti de Casatie si Justitie, care este definitivã.
(3) Termenul de apel va curge de la pronuntare, pentru cei care au fost prezenti la ultima sedintã de judecatã, si de la comunicare, pentru cei care au lipsit.
(4) Apelul poate fi fãcut de orice persoanã interesatã, chiar dacã nu a fost citatã la solutionarea cererii, termenul de apel curgând de la data la care a luat cunostintã de încheiere, dar nu mai târziu de un an de la data pronuntãrii.
(5) Apelul se judecã în camera de consiliu.
ART. 528
Efectele hotãrârii
Încheierile pronuntate în procedura necontencioasã nu au autoritatea lucrului judecat.
ART. 529
Regulile aplicabile
(1) Dispozitiile art. 520-528 referitoare la procedura necontencioasã se completeazã cu dispozitiile de procedurã contencioasã, în mãsura în care acestea din urmã sunt compatibile cu natura necontencioasã a cererii.
(2) Materiile necontencioase cu privire la care legea prevede o procedurã specialã rãmân supuse acelor dispozitii, care se vor completa cu cele ale prezentei cãrti.
ART. 530
Mãsurile luate de presedintele instantei
(1) Procedura necontencioasã se aplicã si în cazurile în care legea dã în competenta presedintelui instantei luarea unor mãsuri cu caracter necontencios.
(2) În aceste cazuri, presedintele trebuie sã pronunte încheierea în termen de cel mult 5 zile de la primirea cererii.
(3) Apelul împotriva încheierii date de presedintele judecãtoriei se judecã de tribunal, iar apelul împotriva încheierii date de presedintele tribunalului sau curtii de apel se judecã de un complet al instantei respective.
(4) Încheierile date de presedintii sectiilor Înaltei Curti de Casatie si Justitie sunt definitive.

TITLUL II
Dispozitii speciale

ART. 531
Eliberarea de copii de pe hotãrâri si de pe alte înscrisuri
(1) La cerere, grefa instantei va elibera copii de pe încheierea de sedintã, de pe hotãrâre sau dispozitiv sau de pe celelalte înscrisuri aflate la dosar.
(2) Copiile de pe încheierile de sedintã, de pe hotãrâre sau de pe dispozitiv se vor putea elibera numai dupã ce acestea au fost semnate de toti judecãtorii, sub sanctiunea aplicabilã grefierilor pentru infractiunea de fals.
(3) În cazul în care dezbaterile nu s-au desfãsurat în sedintã publicã, alte persoane decât pãrtile nu pot dobândi copii de pe încheieri, expertize, înscrisuri sau declaratii de martori decât cu încuviintarea presedintelui. Dispozitiile art. 530 alin. (2)-(4) se aplicã în mod corespunzãtor.
ART. 532
Încheierile pentru eliberarea unor bunuri
(1) Cererea de eliberare privind sumele de bani sau alte valori ori titluri, consemnate, precum si orice alte bunuri, pãstrate la instantã ori aflate în custodia altuia, dupã caz, în legãturã cu un proces, se introduce, de persoana îndreptãtitã, la instanta care a dispus acea mãsurã.
(2) Cererea se va solutiona prin încheiere executorie, datã în camera de consiliu. Pãrtile vor fi citate dacã instanta considerã necesar.
(3) În încheierea de eliberare se va arãta detinãtorul obligat la eliberarea bunurilor, precum si persoana îndreptãtitã sã le primeascã.
(4) Încheierea prevãzutã la alin. (3) este supusã acelorasi cãi de atac ca si hotãrârea pe baza cãreia s-a cerut eliberarea bunului.

CARTEA a IV-a
Despre arbitraj

TITLUL I
Dispozitii generale

ART. 533
Notiunea
(1) Arbitrajul este o jurisdictie alternativã având caracter privat.
(2) În administrarea acestei jurisdictii, pãrtile litigante si tribunalul arbitral competent pot stabili reguli de procedurã derogatorii de la dreptul comun, cu conditia ca regulile respective sã nu fie contrare ordinii publice si dispozitiilor imperative ale legii.
ART. 534
Obiectul arbitrajului
(1) Persoanele care au capacitate deplinã de exercitiu pot conveni sã solutioneze pe calea arbitrajului litigiile dintre ele, în afarã de acelea care privesc starea civilã, capacitatea persoanelor, dezbaterea succesoralã, relatiile de familie, precum si drepturile asupra cãrora pãrtile nu pot sã dispunã.
(2) Statul si autoritãtile publice au facultatea de a încheia conventii arbitrale numai dacã sunt autorizate prin lege sau prin conventii internationale la care România este parte.
(3) Persoanele juridice de drept public care au în obiectul lor de activitate si activitãti economice au facultatea de a încheia conventii arbitrale, în afarã de cazul în care legea ori actul lor de înfiintare sau de organizare prevede altfel.
ART. 535
Tribunalul arbitral
Arbitrajul poate fi încredintat, prin conventia arbitralã, uneia sau mai multor persoane, învestite de pãrti sau în conformitate cu acea conventie sã judece litigiul si sã pronunte o hotãrâre definitivã si obligatorie pentru ele. Arbitrul unic sau, dupã caz, arbitrii învestiti constituie, în sensul dispozitiilor prezentei cãrti, tribunalul arbitral.
ART. 536
Organizarea arbitrajului de cãtre pãrti
(1) Arbitrajul se organizeazã si se desfãsoarã potrivit conventiei arbitrale, încheiatã conform dispozitiilor titlului II din prezenta carte.
(2) Sub rezerva respectãrii ordinii publice si a bunelor moravuri, precum si a dispozitiilor imperative ale legii, pãrtile pot stabili prin conventia arbitralã sau prin act scris încheiat ulterior, cel mai târziu odatã cu constituirea tribunalului arbitral, fie direct, fie prin referire la o anumitã reglementare având ca obiect arbitrajul, normele privind constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea si înlocuirea arbitrilor, termenul si locul arbitrajului, normele de procedurã pe care tribunalul arbitral trebuie sã le urmeze în judecarea litigiului, inclusiv procedura unei eventuale concilieri prealabile, repartizarea între pãrti a cheltuielilor arbitrale si, în general, orice alte norme privind buna desfãsurare a arbitrajului.
(3) În lipsa regulilor prevãzute la alin. (2), tribunalul arbitral va putea stabili procedura de urmat asa cum va socoti mai potrivit.
(4) Dacã nici tribunalul arbitral nu a stabilit aceste norme, se vor aplica dispozitiile ce urmeazã.
ART. 537
Organizarea arbitrajului de un tert
Pãrtile pot conveni ca arbitrajul sã fie organizat de o institutie permanentã de arbitraj, potrivit titlului VII din prezenta carte, sau de o altã entitate ori de o persoanã fizicã. În aceste cazuri, solutionarea litigiului este încredintatã unor arbitri, numiti ori acceptati de pãrti potrivit conventiei arbitrale sau regulilor institutiei permanente de arbitraj.
ART. 538
Reprezentarea pãrtilor
(1) În litigiile arbitrale, pãrtile pot formula cereri si îsi pot exercita drepturile procesuale personal sau prin reprezentant. Acestia pot fi asistati de alti specialisti.
(2) În procedura arbitralã, împuternicirea datã avocatilor, potrivit legii, valoreazã alegerea domiciliului sau, dupã caz, a sediului procesual la avocat, dacã în cuprinsul acesteia nu se prevede altfel, si cuprinde dreptul avocatului de a exercita optiunile cu privire la caducitatea arbitrajului potrivit art. 560, precum si de a solicita ori de a accepta prelungirea termenului arbitrajului, prevãzut la art. 559.
(3) Dispozitiile alin. (1) si (2) se aplicã în mod corespunzãtor si în cazul reprezentãrii pãrtii prin consilier juridic.
ART. 539
Interventia instantei
(1) Pentru înlãturarea piedicilor ce s-ar ivi în organizarea si desfãsurarea arbitrajului, precum si pentru îndeplinirea altor atributii ce revin instantei judecãtoresti în arbitraj, partea interesatã poate sesiza tribunalul în circumscriptia cãruia are loc arbitrajul. Tribunalul va solutiona cauza în completul prevãzut de lege pentru judecata în primã instantã.
(2) Instanta va solutiona aceste cereri de urgentã si cu precãdere, prin procedura ordonantei presedintiale, hotãrârea nefiind supusã niciunei cãi de atac.

TITLUL II
Conventia arbitralã

ART. 540
Forma scrisã
(1) Conventia arbitralã se încheie în scris, sub sanctiunea nulitãtii. Conditia formei scrise se considerã îndeplinitã atunci când recurgerea la arbitraj a fost convenitã prin schimb de corespondentã, indiferent de forma acesteia, sau schimb de acte procedurale ori când existenta ei a fost pretinsã în scris de una dintre pãrti si nu a fost contestatã de cealaltã.
(2) În cazul în care conventia arbitralã se referã la un litigiu legat de transferul dreptului de proprietate si/sau constituirea altui drept real asupra unui bun imobil, conventia trebuie încheiatã în formã autenticã notarialã, sub sanctiunea nulitãtii absolute.
ART. 541
Felurile conventiei arbitrale
(1) Conventia arbitralã se poate încheia fie sub forma unei clauze compromisorii, înscrisã în contractul principal ori stabilitã într-o conventie separatã, la care contractul principal face trimitere, fie sub forma compromisului.
(2) Existenta conventiei arbitrale se prezumã dacã reclamantul formuleazã o cerere de arbitrare, iar pârâtul nu ridicã, la primul termen la care a fost legal citat, obiectiuni cu privire la aceasta.
ART. 542
Clauza compromisorie
(1) Prin clauza compromisorie pãrtile convin ca litigiile ce se vor naste din contractul în care este stipulatã sau în legãturã cu acesta sã fie solutionate pe calea arbitrajului, arãtându-se, sub sanctiunea nulitãtii, numele arbitrilor sau modalitatea de numire a lor. În cazul arbitrajului institutionalizat este suficientã referirea la regulile de procedurã ale institutiei care organizeazã arbitrajul.
(2) Validitatea clauzei compromisorii este independentã de valabilitatea contractului în care a fost înscrisã.
(3) În caz de îndoialã, clauza compromisorie se interpreteazã în sensul cã se aplicã tuturor neîntelegerilor care derivã din contractul sau din raportul juridic la care ea se referã.
ART. 543
Compromisul
(1) Prin compromis pãrtile convin ca un litigiu intervenit între ele sã fie solutionat pe calea arbitrajului, arãtându-se, sub sanctiunea nulitãtii, obiectul litigiului si numele arbitrilor sau modalitatea de numire a lor.
(2) Compromisul se poate încheia chiar dacã litigiul intervenit între pãrti este deja pe rolul unei alte instante.
ART. 544
Eficacitatea clauzei compromisorii
Încheierea procedurii arbitrale cu sau fãrã pronuntarea unei hotãrâri asupra fondului cauzei nu aduce atingere eficacitãtii conventiei arbitrale, sub forma clauzei compromisorii. Aceasta va rãmâne valabilã si va servi drept temei pentru orice nouã procedurã arbitralã care ar fi declansatã în temeiul acesteia pentru solutionarea oricãrui litigiu apãrut între pãrti derivând din contractul principal.
ART. 545
Excluderea competentei instantei
Încheierea conventiei arbitrale exclude, pentru litigiul care face obiectul ei, competenta instantelor judecãtoresti.
ART. 546
Verificarea competentei instantei
(1) Instanta judecãtoreascã, sesizatã cu o cauzã cu privire la care s-a încheiat o conventie arbitralã, îsi va verifica propria competentã si se va declara necompetentã numai dacã pãrtile sau una dintre ele solicitã aceasta, invocând conventia arbitralã.
(2) Instanta va retine spre solutionare procesul dacã:
a) pârâtul si-a formulat apãrãrile în fond, fãrã nicio rezervã întemeiatã pe conventia arbitralã;
b) conventia arbitralã este lovitã de nulitate ori este inoperantã;
c) tribunalul arbitral nu poate fi constituit din cauze vãdit imputabile pârâtului în arbitraj.
(3) Conflictul de competentã dintre tribunalul arbitral si o instantã judecãtoreascã este solutionat de instanta judecãtoreascã ierarhic superioarã celei aflate în conflict.

TITLUL III
Tribunalul arbitral

ART. 547
Arbitrii
Poate fi arbitru orice persoanã fizicã dacã are capacitate deplinã de exercitiu.
ART. 548
Numãrul arbitrilor
(1) Pãrtile stabilesc dacã litigiul se judecã de un arbitru unic sau de mai multi arbitri, care trebuie sã fie întotdeauna în numãr impar.
(2) Dacã pãrtile nu au stabilit numãrul arbitrilor, litigiul se judecã de 3 arbitri, câte unul numit de fiecare dintre pãrti, iar al treilea - supraarbitrul - desemnat de cei 2 arbitri.
(3) Dacã existã mai multi reclamanti sau mai multi pârâti, pãrtile care au interese comune vor numi un singur arbitru.
ART. 549
Nulitatea
Este nulã clauza din conventia arbitralã care prevede dreptul uneia dintre pãrti de a numi arbitru în locul celeilalte pãrti sau de a avea mai multi arbitri decât cealaltã parte.
ART. 550
Numirea arbitrilor
(1) Arbitrii sunt numiti, revocati sau înlocuiti conform conventiei arbitrale.
(2) Când arbitrul unic sau, dupã caz, arbitrii nu au fost numiti prin conventia arbitralã si nici nu s-a prevãzut modalitatea de numire, partea care vrea sã recurgã la arbitraj va comunica celeilalte pãrti, în scris, sã procedeze la numirea lor potrivit art. 548 alin. (2) si (3).
(3) În comunicare se aratã numele, domiciliul si, pe cât posibil, datele personale si profesionale ale arbitrului unic propus sau ale arbitrului desemnat de partea care vrea sã recurgã la arbitraj, precum si enuntarea succintã a pretentiilor si a temeiului lor.
(4) Partea cãreia i s-a fãcut comunicarea trebuie sã transmitã, la rândul sãu, în termen de 10 zile de la primirea acesteia, rãspunsul la propunerea de numire a arbitrului unic sau, dupã caz, numele, prenumele, domiciliul si, pe cât posibil, datele personale si profesionale ale arbitrului desemnat de aceasta.
(5) Când propun arbitrii, fie prin conventia arbitralã, fie în conditiile alin. (2)-(4), pãrtile vor propune si câte un supleant, pentru cazul în care arbitrul principal ar fi sau ar ajunge în situatia sã nu îsi poatã îndeplini însãrcinarea.
ART. 551
Acceptarea sarcinii de arbitru
Acceptarea însãrcinãrii de arbitru trebuie sã fie fãcutã în scris si va fi comunicatã pãrtilor, în termen de 5 zile de la data primirii propunerii de numire, prin postã, telefax, postã electronicã sau prin alte mijloace ce asigurã transmiterea textului actului si confirmarea primirii acestuia.
ART. 552
Numirea supraarbitrului
Cei 2 arbitri vor proceda la numirea supraarbitrului si a unui supleant al acestuia, în termen de 10 zile de la ultima acceptare. Supraarbitrul se va conforma prevederilor art. 551.
ART. 553
Numirea arbitrilor de cãtre instantã
(1) În caz de neîntelegere între pãrti cu privire la numirea arbitrului unic sau dacã o parte nu numeste arbitrul ori dacã cei 2 arbitri nu cad de acord asupra persoanei supraarbitrului, partea care vrea sã recurgã la arbitraj poate cere tribunalului prevãzut la art. 539 alin. (1) sã procedeze la numirea arbitrului ori, dupã caz, a supraarbitrului.
(2) Tribunalul se pronuntã în termen de 10 zile de la sesizare, cu citarea pãrtilor, prin încheiere care nu este supusã niciunei cãi de atac.
ART. 554
Incompatibilitatea arbitrilor
(1) În afarã de cazurile de incompatibilitate prevãzute pentru judecãtori, arbitrul poate fi recuzat si pentru urmãtoarele motive, care pun la îndoialã independenta si impartialitatea sa:
a) neîndeplinirea conditiilor de calificare sau a altor conditii privitoare la arbitri, prevãzute în conventia arbitralã;
b) când o persoanã juridicã al cãrei asociat este sau în ale cãrei organe de conducere se aflã arbitrul are un interes în cauzã;
c) dacã arbitrul are raporturi de muncã ori de serviciu, dupã caz, sau legãturi comerciale directe cu una dintre pãrti, cu o societate controlatã de una dintre pãrti sau aflatã sub un control comun cu aceasta;
d) dacã arbitrul a prestat consultantã uneia dintre pãrti, a asistat sau a reprezentat una dintre pãrti ori a depus mãrturie în una dintre fazele precedente ale litigiului.
(2) O parte nu poate recuza arbitrul numit de ea decât pentru cauze survenite sau de care a luat cunostintã dupã numire.
(3) Persoana care stie cã în privinta sa existã o cauzã de recuzare este obligatã sã înstiinteze pãrtile si pe ceilalti arbitri mai înainte de a fi acceptat însãrcinarea de arbitru, iar dacã asemenea cauze survin dupã acceptare, de îndatã ce le-a cunoscut.
(4) Aceastã persoanã nu poate participa la judecarea litigiului decât dacã pãrtile, înstiintate potrivit alin. (3), comunicã în scris cã înteleg sã nu cearã recuzarea. Chiar în acest caz, ea are dreptul sã se abtinã de la judecarea litigiului, fãrã ca abtinerea sã însemne recunoasterea cauzei de recuzare.
(5) Abtinerea produce efecte pe data formulãrii ei, fãrã nicio altã formalitate.
ART. 555
Cererea de recuzare
(1) Recuzarea trebuie sã fie cerutã, sub sanctiunea decãderii, în termen de 10 zile de la data când partea a luat cunostintã de numirea arbitrului sau, dupã caz, de la survenirea cauzei de recuzare.
(2) Cererea de recuzare se solutioneazã de tribunalul prevãzut la art. 539 alin. (1) prin încheiere, pronuntatã cu citarea pãrtilor si a arbitrului recuzat, în termen de 10 zile de la sesizare. Încheierea nu este supusã niciunei cãi de atac.
(3) Dispozitiile prezentului cod privind recuzarea judecãtorilor se aplicã în mod corespunzãtor.
ART. 556
Înlocuirea arbitrilor
În caz de recuzare, revocare, abtinere, renuntare, deces, precum si în orice alt caz în care arbitrul este împiedicat sã îsi îndeplineascã sarcina si dacã supleantul, la rândul sãu, este împiedicat sã îsi exercite însãrcinarea, se va proceda la înlocuirea arbitrului potrivit dispozitiilor stabilite pentru numirea lui.
ART. 557
Rãspunderea arbitrilor
Arbitrii rãspund, în conditiile legii, pentru prejudiciul cauzat, dacã:
a) dupã acceptare, renuntã în mod nejustificat la însãrcinarea lor;
b) fãrã motiv justificat, nu participã la judecarea litigiului ori nu pronuntã hotãrârea în termenul stabilit de conventia arbitralã sau de lege;
c) nu respectã caracterul confidential al arbitrajului, publicând sau divulgând date de care iau cunostintã în calitate de arbitri, fãrã a avea autorizarea pãrtilor;
d) încalcã cu rea-credintã sau gravã neglijentã alte îndatoriri ce le revin.
ART. 558
Constituirea tribunalului arbitral
(1) Tribunalul arbitral se considerã constituit la data acceptãrii însãrcinãrii de arbitru unic sau, dupã caz, a ultimei acceptãri a însãrcinãrii de arbitru ori de supraarbitru.
(2) Data acceptãrii este cea a expedierii comunicãrii prevãzute la art. 551.
ART. 559
Termenul arbitrajului
(1) Dacã pãrtile nu au prevãzut altfel, tribunalul arbitral trebuie sã pronunte hotãrârea în termen de cel mult 6 luni de la data constituirii sale, sub sanctiunea caducitãtii arbitrajului.
(2) Termenul se suspendã pe timpul judecãrii unei cereri de recuzare sau a oricãrei alte cereri incidente adresate tribunalului prevãzut la art. 539.
(3) În cadrul termenului prevãzut la alin. (1), pãrtile pot consimti în scris la prelungirea termenului arbitrajului.
(4) Tribunalul arbitral poate dispune, pentru motive temeinice, prelungirea termenului, o singurã datã, cu cel mult 3 luni.
(5) Termenul se prelungeste de drept cu 3 luni în cazul decesului uneia dintre pãrti.
ART. 560
Caducitatea arbitrajului
(1) La primul termen de judecatã la care au fost legal citate, pãrtile sunt obligate sã declare în scris, sub sanctiunea decãderii, dacã înteleg sã invoce caducitatea arbitrajului.
(2) Când cel putin una dintre pãrti a formulat declaratia prevãzutã la alin. (1), tribunalul arbitral, la expirarea termenului prevãzut la art. 559, va pronunta o hotãrâre prin care va constata cã arbitrajul a devenit caduc, cu exceptia situatiei în care pãrtile declarã în mod expres cã renuntã la caducitate, caz în care va continua judecata.
(3) Probele administrate în cadrul procedurii devenite caducã vor putea fi utilizate, dacã este cazul, într-un nou arbitraj, în mãsura în care se socoteste cã nu este necesarã refacerea lor.
ART. 561
Locul arbitrajului
Pãrtile stabilesc locul arbitrajului. În lipsa unei asemenea prevederi, locul arbitrajului se stabileste de tribunalul arbitral.
ART. 562
Limba arbitrajului
(1) Dezbaterea litigiului în fata tribunalului arbitral se face în limba stabilitã prin conventia arbitralã sau, dacã nu s-a prevãzut nimic în aceastã privintã ori nu a intervenit o întelegere ulterioarã, în limba contractului din care s-a nãscut litigiul ori într-o limbã de circulatie internationalã stabilitã de tribunalul arbitral.
(2) Dacã o parte nu cunoaste limba în care se desfãsoarã dezbaterea, la cererea si pe cheltuiala ei, tribunalul arbitral îi asigurã serviciile unui traducãtor.
(3) Pãrtile pot sã participe la dezbateri cu traducãtorul lor.

TITLUL IV
Procedura arbitralã

CAP. I
Sesizarea tribunalului arbitral

ART. 563
Cererea de arbitrare
(1) Tribunalul arbitral este sesizat de reclamant printr-o cerere scrisã, care va cuprinde:
a) numele si prenumele, domiciliul sau resedinta pãrtilor ori, pentru persoanele juridice, denumirea si sediul lor. De asemenea, cererea va cuprinde si codul numeric personal sau, dupã caz, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscalã, numãrul de înmatriculare în registrul comertului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice si contul bancar ale reclamantului, precum si ale pârâtului, dacã sunt cunoscute de reclamant. Dacã reclamantul locuieste în strãinãtate, va arãta si domiciliul ales în România, unde urmeazã sã i se facã toate comunicãrile privind procesul;
b) numele, prenumele si calitatea celui care reprezintã partea în litigiu, când este cazul anexându-se dovada calitãtii;
c) mentionarea conventiei arbitrale, anexându-se copie de pe contractul în care este inseratã, iar dacã a fost consemnatã într-un înscris separat ori s-a încheiat un compromis, copie de pe acesta;
d) obiectul si valoarea cererii, precum si calculul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori;
e) motivele de fapt si de drept, precum si probele pe care se întemeiazã cererea;
f) numele, prenumele si domiciliul membrilor tribunalului arbitral;
g) semnãtura pãrtii.
(2) Cererea se poate face printr-un proces-verbal încheiat în fata tribunalului arbitral si semnat de pãrti sau numai de reclamant, precum si de arbitri.
ART. 564
Comunicarea cererii arbitrale
Reclamantul va comunica pârâtului, precum si fiecãrui arbitru copie de pe cererea de arbitrare si de pe înscrisurile anexate.
ART. 565
Întâmpinarea
(1) În termen de 30 de zile de la primirea copiei de pe cererea de arbitrare, pârâtul va face întâmpinare cuprinzând exceptiile privind cererea reclamantului, rãspunsul în fapt si în drept la aceastã cerere, probele propuse în apãrare, precum si, în mod corespunzãtor, celelalte mentiuni prevãzute la art. 563 pentru cererea de arbitrare.
(2) Exceptiile si alte mijloace de apãrare, care nu au fost arãtate prin întâmpinare, trebuie invocate, sub sanctiunea decãderii, cel mai târziu la primul termen de judecatã la care partea a fost legal citatã.
(3) Dacã tribunalul arbitral apreciazã cã nedepunerea întâmpinãrii justificã amânarea solutionãrii litigiului, pârâtul va putea fi obligat la plata cheltuielilor de arbitrare cauzate prin amânare.
(4) Dispozitiile art. 564 se aplicã în mod corespunzãtor.
ART. 566
Cererea reconventionalã
(1) Dacã pârâtul are pretentii împotriva reclamantului, derivând din acelasi raport juridic, el poate face cerere reconventionalã.
(2) Cererea reconventionalã va fi introdusã în cadrul termenului pentru depunerea întâmpinãrii sau cel mai târziu pânã la primul termen de judecatã la care pârâtul a fost legal citat si trebuie sã îndeplineascã aceleasi conditii ca si cererea principalã.

CAP. II
Judecata

ART. 567
Dispozitiile generale
(1) Judecata arbitralã se desfãsoarã potrivit regulilor procedurale stabilite la art. 568.
(2) Cu toate acestea, principiile fundamentale ale procesului civil prevãzute la art. 5 alin. (1) teza a II-a, art. 8-10, art. 12-16, art. 19-21, art. 22 alin. (1), (2), (4), (5) si (6) si la art. 23 sunt aplicabile în mod corespunzãtor si în procedura arbitralã.
ART. 568
Regulile de procedurã aplicabile
(1) Pãrtile pot stabili, în conventia arbitralã, regulile de procedurã aplicabile arbitrajului sau îi pot împuternici pe arbitri sã stabileascã aceste reguli. Aceste reguli se completeazã, dacã este cazul, cu prevederile prezentei cãrti.
(2) Când pãrtile recurg la arbitrajul institutionalizat, se aplicã dispozitiile art. 608 alin. (3).
(3) În toate celelalte cazuri, procedura arbitralã este cea stabilitã de prezenta carte.
ART. 569
Comunicarea actelor de procedurã
(1) Comunicarea între pãrti sau cãtre pãrti a înscrisurilor litigiului, a citatiilor, hotãrârilor arbitrale si încheierilor de sedintã se face prin scrisoare recomandatã cu continut declarat si confirmare de primire. Înstiintarea pãrtilor cu privire la alte mãsuri luate de tribunalul arbitral poate fi fãcutã si prin telefax, postã electronicã sau prin alte mijloace ce asigurã transmiterea textului actului si confirmarea primirii acestuia.
(2) Înscrisurile pot fi înmânate si personal pãrtii, sub semnãturã.
(3) Dovezile de comunicare se depun la dosar.
ART. 570
Verificarea dosarului
(1) Îndatã dupã expirarea termenului pentru depunerea întâmpinãrii, tribunalul arbitral verificã stadiul pregãtirii litigiului pentru dezbatere si, dacã va socoti necesar, va dispune mãsurile corespunzãtoare pentru completarea dosarului.
(2) Dupã aceastã verificare si, dacã este cazul, dupã completarea dosarului, tribunalul arbitral fixeazã termen de dezbatere a litigiului si dispune citarea pãrtilor.
ART. 571
Verificarea competentei
(1) La primul termen de judecatã cu procedura legal îndeplinitã, tribunalul arbitral îsi verificã propria sa competentã de a solutiona litigiul.
(2) Dacã tribunalul arbitral hotãrãste cã este competent, consemneazã acest lucru într-o încheiere, care se poate desfiinta numai prin actiunea în anulare introdusã împotriva hotãrârii arbitrale, conform art. 599.
(3) Dacã tribunalul arbitral hotãrãste cã nu este competent sã solutioneze litigiul cu care a fost sesizat, îsi declinã competenta printr-o hotãrâre, împotriva cãreia nu se poate formula actiunea în anulare, prevãzutã la art. 599.
ART. 572
Termenul de citare
Între data primirii citatiei si termenul de dezbatere trebuie sã existe un interval de timp de cel putin 15 zile.
ART. 573
Participarea tertilor
(1) Tertii pot participa la procedura arbitralã în conditiile art. 60-76, dar numai cu acordul lor si al tuturor pãrtilor. Cu toate acestea, interventia accesorie este admisibilã si fãrã îndeplinirea acestei conditii.
(2) Dispozitiile art. 572 se aplicã în mod corespunzãtor.
ART. 574
Absenta unei pãrti
Neprezentarea pãrtii legal citate nu împiedicã dezbaterea litigiului, afarã numai dacã partea lipsã nu va cere, cel mai târziu cu 3 zile înainte de data pentru care a fost stabilitã dezbaterea, amânarea acesteia pentru motive temeinice, încunostintând în acelasi termen si cealaltã parte, precum si arbitrii. Aprecierea temeiniciei motivelor absentei uneia dintre pãrti, precum si a motivelor pentru care absenta justificã amânarea dezbaterii este de competenta exclusivã a tribunalului arbitral, hotãrârea acestuia nefiind supusã niciunei cãi de atac.
ART. 575
Solicitarea judecãrii în lipsã
Oricare dintre pãrti poate cere în scris ca solutionarea litigiului sã se facã în lipsa sa, pe baza probelor aflate la dosar. Dispozitiile art. 572 se aplicã în mod corespunzãtor.
ART. 576
Absenta ambelor pãrti
(1) Dacã ambele pãrti, desi legal citate, nu se prezintã la termen, tribunalul arbitral va solutiona litigiul, în afarã de cazul în care s-a cerut amânarea pentru motive temeinice. Aprecierea temeiniciei motivelor amânãrii este de competenta exclusivã a tribunalului arbitral, hotãrârea acestuia nefiind supusã niciunei cãi de atac.
(2) Chiar dacã pãrtile nu solicitã amânarea solutionãrii litigiului, tribunalul arbitral poate sã amâne judecarea acestuia, citând pãrtile, dacã apreciazã cã prezenta lor la dezbatere este necesarã, sau acordând un termen pentru ca pãrtile sã îsi poatã formula concluziile în scris.
ART. 577
Mãsurile asigurãtorii
(1) Înaintea sau în cursul arbitrajului, oricare dintre pãrti poate cere tribunalului prevãzut la art. 539 sã încuviinteze mãsuri asigurãtorii si mãsuri provizorii cu privire la obiectul litigiului sau sã constate anumite împrejurãri de fapt.
(2) La aceastã cerere se vor anexa, în copie, cererea de arbitrare sau, în lipsã, dovada comunicãrii prevãzute la art. 550 alin. (2), precum si conventia arbitralã.
(3) Încuviintarea acestor mãsuri va fi adusã la cunostinta tribunalului arbitral de cãtre partea care le-a cerut.
(4) În cursul arbitrajului, mãsurile asigurãtorii si mãsurile provizorii, precum si constatarea anumitor împrejurãri de fapt pot fi încuviintate si de tribunalul arbitral. În caz de împotrivire, executarea acestor mãsuri se dispune de cãtre instanta judecãtoreascã, potrivit prevederilor alin. (1).
ART. 578
Sarcina probei
(1) Fiecare dintre pãrti are sarcina sã dovedeascã faptele pe care îsi întemeiazã în litigiu pretentia sau apãrarea.
(2) În vederea solutionãrii litigiului, tribunalul arbitral poate cere pãrtilor explicatii scrise cu privire la obiectul cererii si faptele litigiului si poate dispune administrarea oricãror probe prevãzute de lege.
ART. 579
Propunerea probelor
(1) Probele care nu au fost cerute prin cererea de arbitrare sau prin întâmpinare nu vor mai putea fi invocate în cursul arbitrajului, în afarã de cazurile prevãzute la art. 248 alin. (2).
(2) Tribunalul arbitral are competenta exclusivã de a decide asupra utilitãtii, pertinentei si concludentei probelor propuse de pãrti. Cu consultarea pãrtilor, tribunalul arbitral poate fixa termene-limitã pentru administrarea probelor încuviintate. Dupã expirarea acestor termene, administrarea probei nu mai poate avea loc decât dacã tribunalul arbitral apreciazã cã aceasta este esentialã pentru solutionarea corectã a litigiului.
ART. 580
Administrarea probelor
(1) Administrarea probelor se efectueazã în sedinta tribunalului arbitral. Acesta poate dispune ca administrarea probelor sã fie efectuatã în fata supraarbitrului sau, cu acordul pãrtilor, în fata unui arbitru din compunerea tribunalului arbitral.
(2) Dacã una dintre pãrti detine un mijloc de probã, tribunalul arbitral poate ordona înfãtisarea lui.
ART. 581
Audierea martorilor si a expertilor
(1) Martorii si expertii sunt audiati fãrã prestare de jurãmânt.
(2) Audierea martorilor si a expertilor poate fi fãcutã, la cererea sau cu consimtãmântul acestora, si la locuinta ori la locul unde îsi desfãsoarã activitatea. De asemenea, tribunalul arbitral le cere sã rãspundã în scris întrebãrilor puse, acordând un termen în acest scop.
(3) Tribunalul arbitral nu poate sã recurgã la mijloace de constrângere si nici sã aplice sanctiuni martorilor sau expertilor. Pentru luarea acestor mãsuri pãrtile se pot adresa tribunalului prevãzut la art. 539.
ART. 582
Informatiile detinute de autoritãtile publice
(1) Tribunalul arbitral poate solicita informatii scrise autoritãtilor publice în legãturã cu actele si actiunile acestora, care sunt necesare pentru solutionarea cauzei.
(2) Dacã autoritatea publicã refuzã transmiterea informatiilor, desi nu sunt îndeplinite conditiile art. 292 alin. (2), pãrtile sau arbitrii pot sesiza tribunalul prevãzut la art. 539, care va lua mãsurile prevãzute la art. 292 alin. (1).
ART. 583
Aprecierea probelor
Aprecierea probelor se face de cãtre arbitri potrivit intimei lor convingeri.
ART. 584
Cererile si exceptiile
(1) Orice exceptie privind existenta si validitatea conventiei arbitrale, constituirea tribunalului arbitral, limitele însãrcinãrii arbitrilor si desfãsurarea procedurii pânã la primul termen de judecatã la care partea a fost legal citatã trebuie ridicatã, sub sanctiunea decãderii, cel mai târziu la acest termen, dacã nu s-a stabilit un termen mai scurt.
(2) Orice cereri si orice înscrisuri vor fi depuse cel mai târziu pânã la primul termen de judecatã la care pãrtile au fost legal citate. Dispozitiile art. 579 se aplicã în mod corespunzãtor.
(3) Neregularitatea actelor de procedurã se acoperã dacã nu a fost invocatã de cel interesat la termenul la care s-a produs ori, dacã a lipsit la acel termen, la primul termen de judecatã la care a fost prezent ori legal citat dupã producerea neregularitãtii si înainte de a se pune concluzii în fond.
ART. 585
Încheierea de sedintã
(1) Dezbaterile arbitrale vor fi consemnate în încheierea de sedintã.
(2) Orice dispozitie a tribunalului arbitral va fi consemnatã în încheiere si va fi motivatã.
(3) Încheierea de sedintã va cuprinde, pe lângã mentiunile prevãzute la art. 594 alin. (1) lit. a) si b), si urmãtoarele mentiuni:
a) o scurtã descriere a desfãsurãrii sedintei;
b) cererile si sustinerile pãrtilor;
c) motivele pe care se sprijinã mãsurile dispuse;
d) dispozitivul;
e) semnãturile arbitrilor, cu observarea prevederilor art. 593 alin. (3).
(4) Dispozitiile art. 594 alin. (3) se aplicã în mod corespunzãtor.
(5) Pãrtile au dreptul sã ia cunostintã de continutul încheierilor si de actele dosarului. La cererea pãrtilor sau din oficiu, tribunalul arbitral poate îndrepta sau completa încheierea de sedintã printr-o altã încheiere. Pãrtilor li se comunicã, la cerere, copie de pe încheierea de sedintã.

CAP. III
Cheltuielile arbitrale

ART. 586
Cheltuielile arbitrale
(1) Cheltuielile pentru organizarea si desfãsurarea arbitrajului, precum si onorariile arbitrilor, cheltuielile de administrare a probelor, cheltuielile de deplasare a pãrtilor, arbitrilor, expertilor, martorilor se suportã potrivit întelegerii dintre pãrti.
(2) În lipsa unei asemenea întelegeri, cheltuielile arbitrale se suportã de partea care a pierdut litigiul, integral, dacã cererea de arbitrare este admisã în totalitate, sau proportional cu ceea ce s-a acordat, dacã cererea este admisã în parte.
ART. 587
Onorariul arbitrilor
(1) Tribunalul arbitral poate evalua, în mod provizoriu, cuantumul onorariilor arbitrilor si poate obliga pãrtile sã consemneze, potrivit dispozitiilor sale, suma respectivã prin contributie egalã.
(2) Pãrtile pot fi obligate solidar la platã.
(3) Dacã pârâtul nu îsi îndeplineste obligatia care îi revine potrivit alin. (1), în termenul stabilit de tribunalul arbitral, reclamantul va consemna întreaga sumã, urmând ca prin hotãrârea arbitralã sã se stabileascã cuantumul final al onorariilor cuvenite arbitrilor, precum si modul de suportare de cãtre pãrti.
ART. 588
Plata anticipatã a cheltuielilor
(1) Tribunalul arbitral poate obliga pãrtile sau pe fiecare dintre ele la avansarea oricãror cheltuieli necesare pentru organizarea si desfãsurarea arbitrajului.
(2) Tribunalul arbitral poate sã nu dea curs arbitrajului pânã la consemnarea, avansarea sau plata sumelor prevãzute în prezentul capitol.
ART. 589
Verificarea cheltuielilor
La cererea oricãreia dintre pãrti, tribunalul prevãzut la art. 539 va examina temeinicia mãsurilor dispuse de tribunalul arbitral si va stabili, prin încheiere executorie si care nu este supusã niciunei cãi de atac, cuantumul onorariilor arbitrilor si al celorlalte cheltuieli arbitrale, precum si modalitãtile de consemnare, de avansare sau de platã.
ART. 590
Plata onorariilor
(1) Plata onorariilor arbitrilor se va face dupã comunicarea cãtre pãrti a hotãrârii arbitrale.
(2) Dacã arbitrajul se întrerupe fãrã a se pronunta o hotãrâre, onorariile arbitrilor pentru activitatea depusã se reduc în mod corespunzãtor.
ART. 591
Regularizarea cheltuielilor
Orice diferentã în plus sau în minus de cheltuieli arbitrale se regularizeazã cel mai târziu prin hotãrârea arbitralã si se plãteste pânã la comunicarea hotãrârii cãtre pãrti. Hotãrârea nu se va comunica, dacã este cazul, pânã la plata diferentei.

CAP. IV
Hotãrârea arbitralã

ART. 592
Solutionarea litigiului
(1) Tribunalul arbitral solutioneazã litigiul în temeiul contractului principal si al normelor de drept aplicabile, tinând seama, când este cazul, si de uzante sau reguli profesionale.
(2) Pe baza acordului expres al pãrtilor, tribunalul arbitral poate solutiona litigiul în echitate.
ART. 593
Deliberarea si pronuntarea
(1) În toate cazurile, pronuntarea trebuie sã fie precedatã de deliberarea în secret a arbitrilor, în modalitatea stabilitã de conventia arbitralã sau, în lipsã, de tribunalul arbitral.
(2) Pronuntarea poate fi amânatã cu cel mult 21 de zile, sub conditia încadrãrii în termenul arbitrajului, stabilit potrivit art. 559.
(3) Hotãrârea se ia cu majoritatea de voturi.
(4) Dupã deliberare, se va întocmi o minutã, care va cuprinde pe scurt continutul dispozitivului hotãrârii si în care se va arãta, când este cazul, opinia minoritarã.
ART. 594
Hotãrârea arbitralã
(1) Hotãrârea arbitralã se redacteazã în scris si trebuie sã cuprindã:
a) componenta nominalã a tribunalului arbitral, locul si data pronuntãrii hotãrârii;
b) numele si prenumele pãrtilor, domiciliul ori resedinta lor sau, dupã caz, denumirea si sediul, numele si prenumele reprezentantilor pãrtilor, precum si ale celorlalte persoane care au participat la dezbaterea litigiului;
c) mentionarea conventiei arbitrale în temeiul cãreia s-a procedat la arbitraj;
d) obiectul litigiului si sustinerile pe scurt ale pãrtilor;
e) motivele de fapt si de drept ale hotãrârii, iar în cazul arbitrajului în echitate, motivele care, sub acest aspect, întemeiazã solutia;
f) dispozitivul;
g) semnãturile tuturor arbitrilor, sub rezerva art. 593 alin. (3), si, dacã este cazul, semnãtura asistentului arbitral.
(2) În cazul în care hotãrârea arbitralã se referã la un litigiu legat de transferul dreptului de proprietate si/sau de constituirea altui drept real asupra unui bun imobil, hotãrârea arbitralã se va prezenta instantei sau notarului public pentru a obtine, dupã caz, învestirea cu titlul executoriu sau un act autentic notarial, în baza cãruia, dupã verificãrile impuse de lege, efectuate de cãtre instanta de judecatã sau de cãtre notarul public, si dupã achitarea de cãtre pãrti a impozitului privind transferul dreptului de proprietate, se va proceda la înregistrarea în cartea funciarã si se va realiza transferul de proprietate si/sau constituirea altului drept real asupra bunului imobil în cauzã.
(3) Arbitrul care a avut o altã pãrere va redacta si va semna opinia separatã, cu arãtarea considerentelor pe care aceasta se sprijinã. Aceastã regulã se aplicã în mod corespunzãtor si în cazul în care existã opinie concurentã.
ART. 595
Lãmurirea, completarea si îndreptarea hotãrârii
(1) În cazul în care sunt necesare lãmuriri cu privire la întelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotãrârii ori acesta cuprinde dispozitii potrivnice, oricare dintre pãrti poate cere tribunalului arbitral sã lãmureascã dispozitivul sau sã înlãture dispozitiile potrivnice.
(2) Dacã prin hotãrârea pronuntatã tribunalul arbitral a omis sã se pronunte asupra unui capãt de cerere, asupra unei cereri conexe sau incidentale, oricare dintre pãrti poate solicita completarea ei.
(3) Cererea de lãmurire sau de completare se formuleazã, potrivit alin. (1), respectiv alin. (2), în termen de 10 zile de la data primirii hotãrârii si se solutioneazã de tribunalul arbitral, prin hotãrâre separatã, cu citarea pãrtilor.
(4) Greselile materiale din textul hotãrârii arbitrale sau alte greseli evidente care nu schimbã fondul solutiei, precum si greselile de calcul pot fi îndreptate, prin încheiere, la cererea oricãreia dintre pãrti, formulatã în termenul prevãzut la alin. (3), sau din oficiu. Pãrtile vor fi citate dacã tribunalul arbitral apreciazã cã este necesar.
(5) Hotãrârea de lãmurire sau de completare ori încheierea de îndreptare se pronuntã de îndatã si face parte integrantã din hotãrârea arbitralã.
(6) Pãrtile nu pot fi obligate la plata cheltuielilor legate de lãmurirea, completarea sau îndreptarea hotãrârii.
ART. 596
Comunicarea hotãrârii
(1) Hotãrârea arbitralã va fi comunicatã pãrtilor în termen de cel mult o lunã de la data pronuntãrii ei.
(2) La cererea oricãreia dintre pãrti, tribunalul arbitral îi va elibera o dovadã privind comunicarea hotãrârii, în conditiile alin. (1).
ART. 597
Efectele hotãrârii arbitrale
Hotãrârea arbitralã comunicatã pãrtilor este definitivã si obligatorie.
ART. 598
Pãstrarea dosarului
În termen de 30 de zile de la data comunicãrii hotãrârii sau de la data lãmuririi, completãrii ori îndreptãrii ei, potrivit art. 595, tribunalul arbitral va depune dosarul litigiului la tribunalul prevãzut la art. 539, atasând si dovezile de comunicare a hotãrârii arbitrale.

TITLUL V
Desfiintarea hotãrârii arbitrale

ART. 599
Actiunea în anulare
(1) Hotãrârea arbitralã poate fi desfiintatã numai prin actiune în anulare pentru unul dintre urmãtoarele motive:
a) litigiul nu era susceptibil de solutionare pe calea arbitrajului;
b) tribunalul arbitral a solutionat litigiul fãrã sã existe o conventie arbitralã sau în temeiul unei conventii nule ori inoperante;
c) tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate cu conventia arbitralã;
d) partea a lipsit la termenul la care au avut loc dezbaterile si procedura de citare nu a fost legal îndeplinitã;
e) hotãrârea a fost pronuntatã dupã expirarea termenului arbitrajului prevãzut la art. 559, desi cel putin una dintre pãrti a declarat cã întelege sã invoce caducitatea, iar pãrtile nu au fost de acord cu continuarea judecãtii, potrivit art. 560 alin. (1) si (2);
f) tribunalul arbitral s-a pronuntat asupra unor lucruri care nu s-au cerut ori a dat mai mult decât s-a cerut;
g) hotãrârea arbitralã nu cuprinde dispozitivul si motivele, nu aratã data si locul pronuntãrii ori nu este semnatã de arbitri;
h) hotãrârea arbitralã încalcã ordinea publicã, bunele moravuri ori dispozitii imperative ale legii.
(2) Nu mai pot fi invocate ca motive pentru anularea hotãrârii arbitrale neregularitãtile care nu au fost ridicate potrivit art. 584 alin. (1) si (3) sau care pot fi remediate pe calea prevãzutã la art. 595.
(3) Pentru dovedirea motivelor de anulare nu pot fi aduse ca probe noi decât înscrisuri.
ART. 600
Renuntarea la actiunea în anulare
(1) Pãrtile nu pot renunta prin conventia arbitralã la dreptul de a introduce actiunea în anulare împotriva hotãrârii arbitrale.
(2) Renuntarea la acest drept se poate face numai dupã pronuntarea hotãrârii arbitrale.
ART. 601
Instanta competentã
Competenta de a judeca actiunea în anulare revine curtii de apel în circumscriptia cãreia a avut loc arbitrajul.
ART. 602
Termenul de exercitare
Actiunea în anulare va fi introdusã la curtea de apel în termen de o lunã de la data comunicãrii hotãrârii arbitrale. Dacã s-a formulat o cerere potrivit art. 595, termenul curge de la data comunicãrii hotãrârii sau, dupã caz, a încheierii prin care a fost solutionatã cererea.
ART. 603
Suspendarea executãrii
Curtea de apel va putea suspenda executarea hotãrârii arbitrale împotriva cãreia a fost introdusã actiunea în anulare. Dispozitiile art. 478 alin. (2)-(6) si (8) se aplicã în mod corespunzãtor.
ART. 604
Judecarea actiunii în anulare
(1) Curtea de apel va judeca actiunea în anulare în completul prevãzut de lege pentru judecarea recursului.
(2) Întâmpinarea este obligatorie. Dispozitiile art. 200-203 sunt aplicabile în mod corespunzãtor.
(3) Admitând actiunea, curtea de apel va anula hotãrârea arbitralã si:
a) în cazurile prevãzute la art. 599 alin. (1) lit. a), b) si e), va trimite cauza spre judecatã instantei competente sã o solutioneze, potrivit legii;
b) în celelalte cazuri prevãzute la art. 599 alin. (1), dacã litigiul este în stare de judecatã, se va pronunta în fond, în limitele conventiei arbitrale. Dacã însã, pentru a hotãrî în fond, este nevoie de noi probe, curtea se va pronunta în fond dupã administrarea lor. În acest din urmã caz, curtea va pronunta mai întâi hotãrârea de anulare si, dupã administrarea probelor, hotãrârea asupra fondului.
(4) Hotãrârile curtii de apel, pronuntate potrivit alin. (3), sunt definitive.

TITLUL VI
Executarea hotãrârii arbitrale

ART. 605
Executarea de bunãvoie
Hotãrârea arbitralã se aduce la îndeplinire de bunãvoie de cãtre partea împotriva cãreia s-a pronuntat, de îndatã sau în termenul arãtat în cuprinsul acesteia.
ART. 606
Executarea silitã
(1) Pentru a fi executatã silit, hotãrârea arbitralã se învesteste cu formulã executorie.
(2) Cererea de învestire se va solutiona de tribunalul prevãzut la art. 539, potrivit legii. Dacã existã îndoieli cu privire la regularitatea hotãrârii arbitrale, pãrtile vor fi citate.
(3) Hotãrârea arbitralã învestitã cu formulã executorie constituie titlu executoriu si se executã silit întocmai ca si o hotãrâre judecãtoreascã.

TITLUL VII
Arbitrajul institutionalizat

ART. 607
Notiunea
(1) Arbitrajul institutionalizat este acea formã de jurisdictie arbitralã care se constituie si functioneazã în mod permanent pe lângã o organizatie sau o institutie internã ori internationalã sau ca organizatie neguvernamentalã de interes public de sine stãtãtoare, în conditiile legii, pe baza unui regulament propriu aplicabil în cazul tuturor litigiilor supuse ei spre solutionare potrivit unei conventii arbitrale. Activitatea arbitrajului institutionalizat nu are caracter economic si nu urmãreste obtinerea de profit.
(2) În reglementarea si desfãsurarea activitãtii jurisdictionale, arbitrajul institutionalizat este autonom în raport cu institutia care l-a înfiintat. Aceasta va stabili mãsurile necesare pentru garantarea autonomiei.
ART. 608
Alegerea arbitrajului institutionalizat
(1) Pãrtile, prin conventia arbitralã, pot supune solutionarea litigiilor dintre ele unei anumite instante arbitrale apartinând arbitrajului institutionalizat.
(2) În caz de contrarietate între conventia arbitralã si regulamentul arbitrajului institutionalizat la care aceasta trimite, va prevala conventia arbitralã.
(3) Dacã pãrtile nu au convenit altfel, se vor aplica regulile de procedurã ale arbitrajului institutionalizat în vigoare la momentul sesizãrii acestuia.
ART. 609
Arbitrii
(1) Arbitrajul institutionalizat poate întocmi liste facultative cu persoane care pot fi arbitri sau supraarbitri. Aceste liste nu au caracter obligatoriu.
(2) În cazul în care pãrtile nu se înteleg asupra arbitrului unic ori când o parte nu numeste arbitrul sau când cei 2 arbitri nu cad de acord asupra persoanei supraarbitrului, autoritatea de desemnare este presedintele arbitrajului institutionalizat, afarã numai dacã regulile de procedurã ale acestuia sau pãrtile însele nu dispun altfel.
(3) Organizatiile cu caracter asociativ sau cele constituite pentru apãrarea intereselor unei categorii profesionale nu pot sã numeascã arbitri dintre membrii lor, în cazurile în care acestea sunt în litigiu cu tertii.
ART. 610
Regulile arbitrale
(1) Regulile de procedurã ale arbitrajului institutionalizat se adoptã de cãtre conducerea acestuia potrivit normelor sale de functionare stabilite prin actul de înfiintare.
(2) Prin desemnarea unui anumit arbitraj institutionalizat ca fiind competent în solutionarea unui anumit litigiu sau tip de litigii, pãrtile opteazã automat pentru aplicarea regulilor sale de procedurã. Orice derogare de la aceastã prevedere este nulã, afarã numai dacã, tinând seama de conditiile spetei si de continutul regulilor de procedurã indicate de pãrti ca fiind aplicabile, conducerea arbitrajului institutionalizat competent decide cã pot fi aplicate si regulile alese de pãrti, stabilind dacã aplicarea acestora din urmã este efectivã sau prin analogie.
(3) Dacã pãrtile nu au convenit altfel, se vor aplica regulile de procedurã ale arbitrajului institutionalizat în vigoare la momentul sesizãrii acestuia.
(4) Dreptul la apãrare al pãrtilor în litigiu si contradictorialitatea dezbaterilor sunt garantate.
(5) În cazul arbitrajului organizat de o institutie permanentã, dosarul se pãstreazã la acea institutie.
ART. 611
Cheltuielile arbitrale
În cazul arbitrajului organizat de o institutie permanentã, taxele pentru organizarea arbitrajului, onorariile arbitrilor, precum si celelalte cheltuieli arbitrale se stabilesc si se plãtesc conform regulamentului acelei institutii.
ART. 612
Refuzul solutionãrii litigiului
Dacã organizatia sau institutia prevãzutã la art. 607 refuzã sã organizeze arbitrajul, conventia arbitralã rãmâne valabilã, iar litigiul dintre pãrti va fi solutionat potrivit prevederilor prezentei cãrti.

CARTEA a V-a
Despre executarea silitã

TITLUL I
Dispozitii generale

CAP. I
Scopul si obiectul executãrii silite

ART. 613
Îndeplinirea obligatiilor prevãzute în titlul executoriu
(1) Obligatia stabilitã prin hotãrârea unei instante sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunãvoie.
(2) În cazul în care debitorul nu executã de bunãvoie obligatia sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silitã, care începe odatã cu sesizarea organului de executare, potrivit dispozitiilor prezentei cãrti, dacã prin lege specialã nu se prevede altfel.
(3) Executarea silitã are loc în oricare dintre formele prevãzute de lege, simultan sau succesiv, pânã la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalitãtilor sau a altor sume acordate potrivit legii prin titlu, precum si a cheltuielilor de executare.
ART. 614
Organul de executare
Executarea silitã a oricãrui titlu executoriu, cu exceptia celor care au ca obiect venituri datorate bugetului general consolidat sau bugetului Uniunii Europene si bugetului Comunitãtii Europene a Energiei Atomice, se realizeazã numai de cãtre executorul judecãtoresc, chiar dacã prin legi speciale se dispune altfel.
ART. 615
Modalitãtile de executare
(1) Executarea silitã se efectueazã prin:
1. urmãrirea bunurilor mobile si imobile ale debitorului sau apartinând tertilor tinuti sã rãspundã, în conditiile legii, pentru obligatiile debitorului, în scopul îndestulãrii creditorilor;
2. predarea cãtre creditor a bunurilor prevãzute în titlul executoriu, ce sunt detinute fãrã drept de debitor;
3. alte mãsuri prevãzute de lege.
(2) Executarea unor obligatii de a face, precum înscrierea sau radierea unui drept, act sau fapt dintr-un registru public, emiterea unei autorizatii, eliberarea unui certificat sau predarea unui înscris si altele asemenea, se obtine la simpla cerere a persoanei îndreptãtite, fãcutã în temeiul unui titlu executoriu, fãrã a fi necesarã interventia executorului judecãtoresc, dacã prin lege nu se dispune altfel.
ART. 616
Legalitatea executãrii silite
(1) Executarea silitã se face cu respectarea dispozitiilor legii, a drepturilor pãrtilor si ale altor persoane interesate.
(2) Este interzisã efectuarea de acte de executare de cãtre alte persoane sau organe decât cele prevãzute la art. 614.
ART. 617
Rolul statului în executarea silitã
Statul este obligat sã asigure, prin agentii sãi, executarea în mod prompt si efectiv a hotãrârilor judecãtoresti si a altor titluri executorii, iar, în caz de refuz, cei vãtãmati au dreptul la repararea integralã a prejudiciului suferit.
ART. 618
Rolul activ al executorului judecãtoresc
(1) În tot cursul executãrii, executorul judecãtoresc este obligat sã aibã rol activ, stãruind, prin toate mijloacele admise de lege, pentru realizarea integralã si cu celeritate a obligatiei prevãzute în titlul executoriu, cu respectarea dispozitiilor legii, a drepturilor pãrtilor si ale altor persoane interesate.
(2) Dacã socoteste cã este în interesul executãrii, executorul judecãtoresc îi va cere debitorului, în conditiile legii, lãmuriri în scris în legãturã cu veniturile si bunurile sale, inclusiv cele aflate în proprietate comunã pe cote-pãrti sau în devãlmãsie, asupra cãrora se poate efectua executarea, cu arãtarea locului unde se aflã acestea, precum si pentru a-l determina sã execute de bunãvoie obligatia sa, arãtându-i consecintele la care s-ar expune în cazul continuãrii executãrii silite. În toate cazurile, debitorul va fi informat cu privire la cuantumul estimativ al cheltuielilor de executare.
(3) Refuzul nejustificat al debitorului de a se prezenta ori de a da lãmuririle necesare, precum si darea cu rea-credintã de informatii incomplete atrag rãspunderea acestuia pentru toate prejudiciile cauzate, precum si aplicarea sanctiunii prevãzute la art. 183 alin. (2).
ART. 619
Obligatiile susceptibile de executare silitã
(1) Pot fi executate silit obligatiile al cãror obiect constã în plata unei sume de bani, predarea unui bun ori a folosintei acestuia, desfiintarea unei constructii, a unei plantatii ori a altei lucrãri, încredintarea minorului, stabilirea locuintei si vizitarea acestuia sau în luarea unei alte mãsuri stabilite prin titlul executoriu.
(2) În cazul în care prin titlul executoriu au fost acordate dobânzi, penalitãti sau alte sume, fãrã sã fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de executorul judecãtoresc, potrivit legii.
(3) Dacã prin titlul executoriu au fost acordate dobânzi, penalitãti sau alte asemenea sume care sã poatã fi stabilite potrivit alin. (2), executorul judecãtoresc poate actualiza valoarea obligatiei principale stabilite în bani, indiferent de izvorul ei, si se va proceda, la cererea creditorului, la actualizarea acestei sume. În cazul în care titlul executoriu nu contine niciun asemenea criteriu, executorul judecãtoresc va proceda, la cererea creditorului, la actualizare în functie de rata inflatiei, calculatã de la data când hotãrârea judecãtoreascã a devenit executorie sau, în cazul celorlalte titluri executorii, de la data când creanta a devenit exigibilã si pânã la data plãtii efective a obligatiei cuprinse în oricare dintre aceste titluri.
(4) Pentru sumele stabilite potrivit prezentului articol, încheierea executorului judecãtoresc este titlu executoriu.
ART. 620
Veniturile si bunurile supuse executãrii
(1) Veniturile si bunurile debitorului pot fi supuse executãrii silite dacã, potrivit legii, sunt urmãribile si numai în mãsura necesarã pentru realizarea drepturilor creditorilor.
(2) Bunurile supuse unui regim special de circulatie pot fi urmãrite numai cu respectarea conditiilor prevãzute de lege.
ART. 621
Întelegerile privind efectuarea executãrii
În tot cursul executãrii silite, sub supravegherea executorului judecãtoresc, creditorul si debitorul pot conveni ca aceasta sã se efectueze, în total sau în parte, numai asupra veniturilor bãnesti sau altor bunuri ale debitorului, ca vânzarea bunurilor supuse urmãririi sã se facã prin bunã învoialã sau ca plata obligatiei sã se facã în alt mod admis de lege.
ART. 622
Domeniul de aplicare
(1) Executarea silitã poate fi pornitã împotriva oricãrei persoane fizice sau persoane juridice, de drept public sau de drept privat, cu exceptia acelora care beneficiazã, în conditiile legii, de imunitate de executare.
(2) Dispozitiile prezentei cãrti constituie dreptul comun în materie de executare silitã, indiferent de izvorul sau de natura obligatiilor cuprinse în titlul executoriu ori de calitatea juridicã a pãrtilor.

CAP. II
Titlul executoriu

ART. 623
Temeiul executãrii silite
(1) Executarea silitã se poate efectua numai în temeiul unei hotãrâri judecãtoresti ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
(2) Pentru a constitui titluri executorii, hotãrârile judecãtoresti si alte înscrisuri cãrora legea le recunoaste putere executorie trebuie învestite cu formulã executorie, în afarã de cazul în care prin lege se dispune altfel.
ART. 624
Hotãrârile executorii
Sunt hotãrâri executorii:
1. hotãrârile definitive;
2. hotãrârile date în apel, dacã prin lege nu se prevede altfel;
3. hotãrârile date în primã instantã, fãrã drept de apel, ori cele în legãturã cu care pãrtile au convenit sã exercite direct recursul, potrivit art. 453 alin. (2);
4. orice alte hotãrâri cu privire la care legea prevede cã sunt executorii.
ART. 625
Hotãrârile definitive
(1) Sunt hotãrâri definitive:
1. hotãrârile care nu sunt supuse apelului si nici recursului;
2. hotãrârile date în primã instantã, fãrã drept de apel, neatacate cu recurs;
3. hotãrârile date în primã instantã, care nu au fost atacate cu apel;
4. hotãrârile date în apel, fãrã drept de recurs, precum si cele neatacate cu recurs;
5. hotãrârile date în recurs, chiar dacã prin acestea s-a solutionat fondul pricinii;
6. orice alte hotãrâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.
(2) Hotãrârile prevãzute la alin. (1) devin definitive la data expirãrii termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, dupã caz, la data pronuntãrii.
ART. 626
Hotãrârile judecãtoresti si alte înscrisuri care se învestesc cu formulã executorie
Sunt supuse învestirii cu formulã executorie:
1. hotãrârile executorii ale instantelor judecãtoresti, în afara celor prevãzute la art. 627 pct. 1 si 2;
2. hotãrârile arbitrale;
3. înscrisurile autentice, cu exceptia actelor autentice notariale care constituie titluri executorii potrivit legii;
4. titlurile de credit sau alte înscrisuri cãrora legea le recunoaste putere executorie.
ART. 627
Hotãrârile judecãtoresti si alte înscrisuri care nu se supun învestirii cu formulã executorie
Nu se învestesc cu formulã executorie:
1. hotãrârile judecãtoresti date în primã instantã cu executare provizorie;
2. ordonantele si încheierile pronuntate de instantã si declarate de lege executorii;
3. titlurile executorii europene pentru creante necontestate;
4. încheierile si procesele-verbale întocmite de executorii judecãtoresti care, potrivit legii, constituie titluri executorii;
5. actele autentice notariale care, potrivit legii, constituie titluri executorii.
ART. 628
Executarea hotãrârilor supuse controlului judiciar
Punerea în executare a unei hotãrâri judecãtoresti executorii care poate fi însã atacatã cu apel sau recurs se face numai pe riscul creditorului care, dacã titlul este ulterior modificat sau desfiintat, va fi tinut, în conditiile legii, sã îl repunã pe debitor în drepturile sale, în tot sau în parte, dupã caz.
ART. 629
Instanta competentã pentru învestire
(1) Sunt competente a învesti cu formulã executorie: 1. pentru hotãrârile judecãtoresti executorii, prima instantã;
2. pentru hotãrârile arbitrale, tribunalul în circumscriptia cãruia a avut loc arbitrajul;
3. pentru înscrisurile autentificate de un notar public, altele decât cele care, potrivit legii, constituie titluri executorii, judecãtoria în a cãrei circumscriptie functioneazã notarul public;
4. pentru înscrisurile autentificate de autoritãtile diplomatice sau consulare române în strãinãtate, tribunalul locului unde urmeazã a se face executarea;
5. pentru titlurile de credit sau alte înscrisuri cãrora legea le recunoaste putere executorie, judecãtoria de la locul plãtii.
(2) Dacã se refuzã emiterea titlului executoriu de cãtre alte organe competente potrivit legii si dacã legea specialã nu prevede altfel, creditorul poate face plângere la judecãtoria în circumscriptia cãreia se aflã organul care trebuia sã emitã titlul executoriu, în termen de 15 zile de la data când a luat cunostintã de refuz.
ART. 630
Învestirea cu formulã executorie
(1) Cererea creditorului de învestire cu formulã executorie se va solutiona de cãtre instanta competentã, în camera de consiliu, printr-o încheiere datã fãrã citarea pãrtilor.
(2) Instanta va verifica:
a) dacã înscrisul este susceptibil de învestire, potrivit art. 626;
b) dacã înscrisul, dintre cele prevãzute la art. 626, altul decât o hotãrâre judecãtoreascã, întruneste toate conditiile de fond si de formã cerute de lege pentru validitatea actului juridic sau a dreptului pe care îl constatã.
(3) Încheierea prin care instanta admite cererea de învestire cu formulã executorie nu este supusã niciunei cãi de atac, cu exceptia contestatiei la executare.
(4) Dacã instanta respinge cererea de învestire, încheierea poate fi atacatã cu recurs numai de cãtre creditor, la instanta ierarhic superioarã, în termen de 5 zile de la comunicare.
(5) Prin cererea de învestire cu formulã executorie se va putea solicita si încuviintarea executãrii silite, dacã ambele cereri sunt de competenta aceleiasi instante. În acest caz, instanta se va pronunta prin aceeasi încheiere asupra ambelor capete de cerere, dispozitiile alin. (1)-(4) si cele ale art. 654-656 aplicându-se în mod corespunzãtor.
ART. 631
Formula executorie
(1) Formula executorie se aplicã pe originalul titlului, când acesta se aflã în posesia pãrtii, iar în celelalte cazuri, pe o copie legalizatã, dacã legea nu prevede altfel.
(2) Ea are urmãtorul cuprins:
"Noi, Presedintele României"
(Aici urmeazã cuprinsul hotãrârii sau, dupã caz, al înscrisului.)
"Dãm împuternicire si ordonãm executorilor judecãtoresti sã punã în executare prezentul titlu. Ordonãm agentilor fortei publice sã sprijine îndeplinirea promptã si efectivã a tuturor actelor de executare silitã, iar procurorilor sã stãruie pentru ducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în conditiile legii. Spre credintã, prezentul titlu s-a semnat de... " (Urmeazã semnãtura presedintelui instantei si a grefierului.)
ART. 632
Eliberarea titlului executoriu
(1) În vederea executãrii silite, titlul se învesteste o singurã datã cu formulã executorie.
(2) Titlul se elibereazã pãrtii care a cerut învestirea sau reprezentantului sãu arãtat în cererea de învestire.
(3) Nu se vor elibera acelorasi pãrti mai multe exemplare ale titlurilor învestite cu formulã executorie decât cu încuviintarea instantei judecãtoresti si numai dacã acestea justificã un interes legitim, respectiv dacã executarea trebuie sã se efectueze în diferite locuri sau hotãrârea s-a dat în folosul mai multor creditori si altele asemenea.
(4) Grefierul va mentiona numele persoanei cãreia i s-a eliberat exemplarul învestit cu formula executorie, atât pe exemplarul predat, cât si pe originalul hotãrârii, iar în cazul altor titluri, pe copia titlului rãmasã la dosar.
ART. 633
Desfiintarea titlului executoriu
Dacã s-a desfiintat titlul executoriu, toate actele de executare efectuate în baza acestuia sunt desfiintate de drept, dacã prin lege nu se prevede altfel. În acest caz, sunt aplicabile dispozitiile privitoare la întoarcerea executãrii.

CAP. III
Participantii la executarea silitã

ART. 634
Enumerarea
(1) Participantii la executarea silitã sunt:
1. pãrtile;
2. tertii garanti;
3. creditorii intervenienti;
4. instanta de executare;
5. executorul judecãtoresc;
6. Ministerul Public;
7. agentii fortei publice;
8. martorii asistenti, expertii, interpretii si alti participanti, în conditiile anume prevãzute de lege.
(2) Dispozitiile art. 40 si urmãtoarele se aplicã în mod corespunzãtor si participantilor la procedura de executare silitã.
ART. 635
Pãrtile
(1) Sunt pãrti în procedura de executare silitã creditorul si debitorul.
(2) Calitatea de creditor sau de debitor se poate transmite oricând în cursul executãrii silite, potrivit dreptului comun. În acest caz, actele de executare efectuate pânã la data transmiterii calitãtii procesuale sunt opozabile, în conditiile legii, succesorilor în drepturi ai creditorului sau ai debitorului, dupã caz.
ART. 636
Drepturile pãrtilor
(1) Creditorul si debitorul au dreptul sã asiste, personal sau prin reprezentantii lor, la efectuarea tuturor actelor de executare, sã ia cunostintã de actele dosarului de executare si sã obtinã adeverinte si copii de pe aceste acte, certificate de executorul judecãtoresc, pe cheltuiala pãrtii interesate, iar atunci când se considerã vãtãmati în drepturile ori interesele lor legitime, pot contesta actele de executare sau executarea silitã însãsi, în termenele si conditiile prevãzute de lege. Acest drept îl au si alte persoane care justificã un interes ocrotit de lege.
(2) La cererea debitorului, executorul judecãtoresc va aplica, în conditiile legii, compensatia legalã dintre creanta prevãzutã în titlul a cãrui executare s-a cerut împotriva sa si creanta pe care el o opune pe baza unui alt titlu executoriu.
ART. 637
Obligatiile pãrtilor
(1) Creditorul este obligat sã acorde executorului judecãtoresc, la cererea acestuia, sprijin efectiv pentru aducerea la îndeplinire, în bune conditii, a executãrii silite, punându-i la dispozitie si mijloacele necesare în acest scop. El este obligat sã avanseze cheltuielile necesare îndeplinirii actelor de executare, potrivit dispozitiilor luate de executor.
(2) Debitorul este obligat, sub sanctiunile prevãzute la art. 183 alin. (2), sã declare, la cererea executorului, toate bunurile sale, mobile si imobile, inclusiv cele aflate în proprietate comunã pe cote-pãrti sau în devãlmãsie, cu arãtarea locului în care acestea se aflã, precum si toate veniturile sale, curente sau periodice.
(3) Debitorul ale cãrui bunuri au fost deja sechestrate este tinut sã aducã la cunostinta executorului care sechestreazã aceleasi bunuri existenta sechestrului anterior si identitatea organului de executare care l-a aplicat, predând executorului o copie a procesului-verbal de sechestru.
ART. 638
Tertii garanti
(1) Creditorul, în conditiile legii, poate urmãri, în limita creantei si a accesoriilor acesteia, concomitent sau, dupã caz, separat, si bunurile tertilor care au garantat plata datoriilor debitorului. În acest caz, dispozitiile privitoare la drepturile si obligatiile debitorului se aplicã în mod corespunzãtor si tertilor garanti, în afarã de cazul în care prin lege se dispune altfel.
(2) Când se urmãreste numai tertul fidejusor ori garant ipotecar, toate actele de executare vor fi comunicate în acelasi timp si debitorului principal, care va fi introdus din oficiu în procedura de urmãrire silitã.
ART. 639
Creditorii intervenienti
Orice creditor al debitorului poate, în conditiile art. 680 si urmãtoarele, sã intervinã în procedura de executare silitã aflatã în curs pânã la data fixãrii de cãtre executorul judecãtoresc a termenului pentru valorificarea bunurilor urmãribile, iar dupã depunerea sau consemnarea sumelor realizate din urmãrire, poate sã participe la distribuirea acestor sume, potrivit dispozitiilor art. 853 si urmãtoarele.
ART. 640
Tertii
Orice tertã persoanã vãtãmatã printr-un act de executare silitã poate solicita desfiintarea acestuia sau, dupã caz, încetarea executãrii silite însesi, numai pe calea contestatiei la executare, dacã prin lege nu se dispune altfel.
ART. 641
Instanta de executare
(1) Instanta de executare este judecãtoria în circumscriptia cãreia se aflã biroul executorului judecãtoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
(2) Instanta de executare solutioneazã cererile de încuviintare a executãrii silite, judecã contestatiile la executare, precum si orice alte incidente apãrute în cursul executãrii silite, cu exceptia celor date de lege în competenta altor instante sau organe.
(3) Hotãrârile pronuntate de instanta de executare sunt executorii si pot fi atacate numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, dacã prin lege nu se dispune altfel.
ART. 642
Executorul judecãtoresc
(1) Dacã prin lege nu se dispune altfel, hotãrârile judecãtoresti si celelalte titluri executorii se executã de cãtre executorul judecãtoresc din circumscriptia curtii de apel, dupã cum urmeazã:
a) în cazul urmãririi silite a bunurilor imobile, al urmãririi silite a fructelor prinse de rãdãcini si al executãrii silite directe imobiliare, executorul judecãtoresc din circumscriptia curtii de apel unde se aflã imobilul;
b) în cazul urmãririi silite a bunurilor mobile si al executãrii silite directe mobiliare, executorul judecãtoresc din circumscriptia curtii de apel unde se aflã domiciliul sau, dupã caz, sediul debitorului;
c) în cazul executãrii silite a obligatiilor de a face si a obligatiilor de a nu face, executorul judecãtoresc din circumscriptia curtii de apel unde urmeazã sã se facã executarea.
(2) Dacã bunurile urmãribile, mobile sau imobile, se aflã în circumscriptiile mai multor curti de apel, este competent oricare dintre executorii judecãtoresti care functioneazã pe lângã una dintre acestea.
(3) Dacã bunul mobil care face obiectul urmãririi silite ori al executãrii silite directe a fost mutat în timpul procedurii de executare, competent teritorial este executorul judecãtoresc care a început procedura de executare sau executorul judecãtoresc din circumscriptia curtii de apel unde a fost deplasat bunul. Dovada deplasãrii bunului se poate face prin orice mijloc de probã. Actele de executare silitã, precum si orice acte si lucrãri efectuate anterior deplasãrii bunului rãmân valabile.
(4) Nerespectarea dispozitiilor prezentului articol atrage nulitatea neconditionatã a actelor de procedurã efectuate.
ART. 643
Recuzarea executorilor judecãtoresti
Executorii judecãtoresti pot fi recuzati numai în cazurile si în conditiile prevãzute la art. 41 si urmãtoarele din prezentul cod. Cererea de recuzare nu suspendã de drept executarea. Cu toate acestea, instanta de executare poate dispune, motivat, suspendarea executãrii pânã la solutionarea cererii de recuzare, prin încheiere care nu este supusã niciunei cãi de atac.
ART. 644
Competenta. Conexarea executãrilor
(1) Când, privitor la aceleasi bunuri, se efectueazã mai multe executãri silite de cãtre executori judecãtoresti diferiti, instanta de executare în circumscriptia cãreia a început prima executare, la cererea persoanei interesate sau a oricãruia dintre executori, le va conexa, dispunând sã se facã o singurã executare de cãtre executorul judecãtoresc care a îndeplinit actul de executare cel mai înaintat, iar dacã executãrile sunt în acelasi stadiu, de cãtre executorul judecãtoresc care a început cel dintâi executarea.
(2) Dacã au fost pornite executãri silite de cãtre un executor judecãtoresc si un executor fiscal asupra acelorasi bunuri ale debitorului, instanta va dispune conexarea în favoarea executorului judecãtoresc.
(3) În cazul în care dispune conexarea executãrilor, instanta, prin încheiere, se va pronunta si asupra cheltuielilor de executare efectuate pânã în momentul conexãrii. Totodatã, instanta va dispune trimiterea dosarelor conexate la executorul desemnat potrivit alin. (1) sau (2).
(4) Dupã conexare, procedura de executare va continua de la actul de urmãrire cel mai înaintat.
(5) Desistarea, dupã conexare, a oricãruia dintre creditorii urmãritori nu va putea sã împiedice continuarea executãrii de la actul de executare cel mai înaintat.
(6) În cazul executãrilor silite aflate pe rolul aceluiasi executor, conexarea se va dispune de executor, prin încheiere datã cu citarea pãrtilor, dispozitiile alin. (3) aplicându-se în mod corespunzãtor.
ART. 645
Concursul dintre executarea silitã si executarea pornitã de un creditor
Dispozitiile art. 644 rãmân aplicabile si atunci când, privitor la aceleasi bunuri, se efectueazã mai multe executãri, unele pornite de executorul judecãtoresc, la cererea unui creditor, iar altele direct de cãtre alti creditori, în cazurile anume prevãzute de lege. În astfel de cazuri, toate actele de executare vor fi efectuate de cãtre executorul judecãtoresc competent în favoarea cãruia s-a dispus conexarea, potrivit regulilor prevãzute de prezentul cod, dacã prin lege specialã nu se prevede altfel.
ART. 646
Actele executorului judecãtoresc
(1) În îndeplinirea atributiilor si îndatoririlor sale legate de punerea în executare a titlurilor executorii, executorul judecãtoresc va întocmi încheieri, proceseverbale si alte acte de procedurã cu formele si în termenele prevãzute de lege.
(2) Erorile materiale sãvârsite cu prilejul întocmirii actelor arãtate la alin. (1) se pot îndrepta, din oficiu sau la cerere, cu respectarea dispozitiilor legale prevãzute pentru întocmirea lor.
ART. 647
Încheierile executorului judecãtoresc
(1) Amânarea, suspendarea si încetarea executãrii silite, eliberarea sau distribuirea sumelor obtinute din executare, precum si alte mãsuri anume prevãzute de lege se dispun de executorul judecãtoresc prin încheiere, care trebuie sã cuprindã:
a) denumirea si sediul organului de executare;
b) data si locul întocmirii încheierii si numãrul dosarului de executare;
c) titlul executoriu în temeiul cãruia se efectueazã procedura de executare;
d) numele si domiciliul ori, dupã caz, denumirea si sediul creditorului si ale debitorului;
e) procedura de executare care face obiectul încheierii;
f) chestiunea asupra cãreia se adoptã încheierea;
g) motivele în fapt si în drept care au determinat darea încheierii;
h) dispozitia luatã de executor;
i) calea si termenul de atac al încheierii;
j) semnãtura si stampila executorului judecãtoresc.
(2) Mentiunile de la alin. (1) lit. a)-h) si j) sunt prevãzute sub sanctiunea nulitãtii.
(3) Dacã prin lege nu se dispune altfel, încheierile se dau fãrã citarea pãrtilor, sunt executorii de drept si pot fi atacate numai cu contestatie la executare.
ART. 648
Ministerul Public
Ministerul Public sprijinã, în conditiile legii, executarea hotãrârilor judecãtoresti si a altor titluri executorii. În cazurile anume prevãzute de lege, Ministerul Public este obligat sã cearã punerea în executare a hotãrârilor judecãtoresti.
ART. 649
Agentii fortei publice
(1) În cazurile prevãzute de lege, precum si când executorul judecãtoresc considerã necesar, organele de politie, jandarmerie sau alti agenti ai fortei publice, dupã caz, sunt obligati sã sprijine îndeplinirea promptã si efectivã a tuturor actelor de executare silitã, fãrã a conditiona îndeplinirea acestei obligatii de plata unor sume de bani sau de efectuarea unei alte contraprestatii.
(2) În acest scop, executorul se va adresa autoritãtii competente pentru a asigura concursul fortei publice, care va trebui sã ia mãsuri de urgentã pentru a se evita tergiversarea sau împiedicarea executãrii.
ART. 650
Îndatorirea tertilor de a da informatii
(1) La cererea executorului judecãtoresc, cei care datoreazã sume de bani debitorului urmãrit ori detin bunuri ale acestuia supuse urmãririi potrivit legii au datoria sã dea toate informatiile necesare pentru efectuarea executãrii. Ei sunt tinuti sã declare întinderea obligatiilor lor fatã de debitorul urmãrit, eventualele modalitãti care le-ar putea afecta, precum si cesiunile de creantã, delegatiile sau sechestrele anterioare, dacã este cazul.
(2) De asemenea, la cererea executorului judecãtoresc, organele fiscale, institutiile publice, institutiile de credit si orice alte persoane sunt obligate sã îi comunice, de îndatã, în scris, datele si informatiile necesare realizãrii executãrii silite, chiar dacã prin legi speciale se dispune altfel. La cererea executorului sau a pãrtii interesate, instanta de executare poate lua mãsurile prevãzute la art. 182 alin. (1) pct. 2 lit. f) si la art. 184.
(3) Dacã cei sesizati nu dispun de informatiile solicitate sau, dupã caz, refuzã sã le dea, Ministerul Public va întreprinde, la cererea executorului judecãtoresc, diligentele necesare pentru aflarea informatiilor cerute, în special pentru identificarea entitãtilor publice sau private la care debitorul are deschise conturi sau depozite bancare, plasamente de valori mobiliare, este actionar ori asociat sau, dupã caz, detine titluri de stat, bonuri de tezaur si alte titluri de valoare susceptibile de urmãrire silitã.
(4) Executorul judecãtoresc este obligat sã asigure secretul informatiilor primite, dacã legea nu prevede altfel. Aceste informatii nu pot fi utilizate decât în scopul pentru care au fost cerute, fiind interzisã cu desãvârsire, sub sanctiunile prevãzute de lege, divulgarea lor cãtre terte persoane sau utilizarea lor pentru crearea unei baze de date personale.
(5) În vederea obtinerii informatiilor necesare executãrii, executorul judecãtoresc are acces liber si gratuit la cartea funciarã, la registrul comertului si la alte registre publice care contin date despre bunurile debitorului susceptibile de urmãrire silitã, dacã se face dovada începerii executãrii silite.
(6) Pentru informatiile detinute si acordate de terti, în conditiile prezentului articol, acestia nu pot percepe si nici conditiona transmiterea acestora de plata vreunei sume sau a unei alte prestatii echivalente.
ART. 651
Martorii asistenti
(1) În cazurile si în conditiile anume prevãzute de lege, prezenta martorilor asistenti este obligatorie la pãtrunderea într-o locuintã, în localuri, depozite sau alte încãperi, la cercetarea acestora, precum si la sechestrarea si ridicarea bunurilor debitorului.
(2) La aprecierea executorului judecãtoresc sau la cererea pãrtilor, martorii asistenti pot fi invitati si în alte cazuri.
(3) Pot fi martori asistenti persoanele cu capacitate de exercitiu deplinã care nu sunt interesate de sãvârsirea actelor de executare si care nu se aflã cu participantii la procedura de executare în legãturã de rudenie pânã la gradul al patrulea inclusiv sau de afinitate pânã la gradul al doilea ori de subordonare.
(4) Dacã prin lege nu se dispune altfel, numãrul martorilor asistenti trebuie sã fie de cel putin 2.
ART. 652
Drepturile si îndatoririle martorilor asistenti
(1) Martorul asistent, prin semnarea procesului-verbal, atestã faptele la care a asistat.
(2) El este îndreptãtit sã cearã informatii despre actele de executare la care este invitat si sã facã observatii în legãturã cu îndeplinirea lor. Observatiile martorului asistent, când este cazul, vor fi consemnate de cãtre executorul judecãtoresc în proces-verbal.
(3) Înainte de a începe efectuarea actelor de executare la care urmeazã sã participe, executorul judecãtoresc va explica martorilor asistenti drepturile si îndatoririle lor.
(4) Pentru serviciul prestat, martorul asistent are dreptul la sumele prevãzute la art. 320, care se aplicã în mod corespunzãtor.

CAP. IV
Efectuarea executãrii silite

SECtIUNEA 1
Sesizarea organului de executare

ART. 653
Creanta certã, lichidã si exigibilã
(1) Executarea silitã nu se poate face decât dacã creanta este certã, lichidã si exigibilã.
(2) Creanta este certã când existenta ei neîndoielnicã rezultã din însusi titlul executoriu.
(3) Creanta este lichidã atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu contine elementele care permit stabilirea lui.
(4) Creanta este exigibilã dacã obligatia debitorului este ajunsã la scadentã sau acesta este decãzut din beneficiul termenului de platã.
(5) Creantele cu termen si cele conditionale nu pot fi puse în executare, însã ele pot participa, în conditiile legii, la distribuirea sumelor rezultate din urmãrirea silitã a bunurilor apartinând debitorului.
ART. 654
Cererea de executare silitã
(1) Executarea silitã poate porni numai la cererea creditorului, dacã prin lege nu se prevede altfel.
(2) Cererea de executare silitã se depune, personal sau prin reprezentant legal ori conventional, la biroul executorului judecãtoresc competent ori se transmite acestuia prin postã, curier, telefax, postã electronicã sau prin alte mijloace ce asigurã transmiterea textului si confirmarea primirii cererii de executare cu toate documentele justificative.
(3) Cererea de executare silitã, în afara mentiunilor prevãzute la art. 143, va cuprinde:
a) numele, prenumele si domiciliul sau, dupã caz, denumirea si sediul creditorului si debitorului;
b) bunul sau, dupã caz, felul prestatiei datorate;
c) modalitatea de executare solicitatã de creditor.
(4) La cerere se vor atasa titlul executoriu în original si dovada achitãrii taxelor de timbru, inclusiv timbrul judiciar, precum si, dacã este cazul, înscrisurile anume prevãzute de lege. Dacã sunt sesizati mai multi executori judecãtoresti, la cererea de executare se va atasa copie legalizatã de pe titlul executoriu, mentionându-se biroul executorului judecãtoresc unde a fost depus titlul original.
ART. 655
Înregistrarea cererii de executare
(1) De îndatã ce primeste cererea de executare, executorul judecãtoresc, prin încheiere, va dispune înregistrarea acesteia si deschiderea dosarului de executare sau, dupã caz, va refuza motivat deschiderea procedurii de executare.
(2) Încheierea prevãzutã de alin. (1) se comunicã de îndatã creditorului. În cazul în care executorul refuzã deschiderea procedurii de executare, creditorul poate face plângere în termen de 15 zile de la data comunicãrii încheierii prevãzute la alin. (1) la judecãtoria în a cãrei circumscriptie îsi are biroul executorul judecãtoresc.
ART. 656
Încuviintarea executãrii silite
(1) În termen de maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecãtoresc va solicita sã se dispunã încuviintarea executãrii de cãtre instanta de executare, cãreia îi va înainta, în copie certificatã de executor pentru conformitate cu originalul, cererea creditorului, titlul executoriu, încheierea prevãzutã la art. 655 alin. (1) si dovada taxei de timbru.
(2) Cererea de încuviintare a executãrii silite se solutioneazã de instantã în termen de maximum 3 zile de la înregistrarea acesteia la judecãtorie, prin încheiere datã în camera de consiliu, fãrã citarea pãrtilor.
(3) Încheierea va cuprinde, în afara mentiunilor arãtate la art. 228 alin. (1), arãtarea titlului executoriu pe baza cãruia se va face executarea, suma, cu toate accesoriile pentru care s-a încuviintat urmãrirea, când s-a încuviintat urmãrirea silitã a bunurilor debitorului, modalitatea concretã de executare silitã, atunci când s-a solicitat expres aceasta, si autorizarea creditorului sã treacã la executarea silitã a obligatiei cuprinse în titlul executoriu.
(4) Încuviintarea executãrii silite permite creditorului sã cearã executorului judecãtoresc care a solicitat încuviintarea sã recurgã, simultan ori succesiv, la toate modalitãtile de executare prevãzute de lege, în vederea realizãrii drepturilor sale, inclusiv a cheltuielilor de executare. De asemenea, încuviintarea executãrii silite este de drept valabilã si pentru titlurile executorii care se vor emite de executorul judecãtoresc în cadrul procedurii de executare silitã încuviintate.
(5) În municipiul Bucuresti, încuviintarea executãrii silite permite creditorului sã cearã executorului judecãtoresc sã facã acte de executare pe tot cuprinsul municipiului.
(6) Instanta poate respinge cererea de încuviintare a executãrii silite numai dacã:
1. cererea de executare silitã este de competenta altui organ de executare decât cel sesizat;
2. titlul nu a fost învestit cu formulã executorie, dacã, potrivit legii, aceastã cerintã este necesarã pentru pornirea executãrii silite;
3. titlul, altul decât o hotãrâre judecãtoreascã, nu întruneste toate conditiile de fond si de formã cerute de lege pentru validitatea actului juridic sau a dreptului pe care îl constatã;
4. creanta nu este certã, lichidã si exigibilã;
5. debitorul se bucurã de imunitate de executare;
6. titlul cuprinde dispozitii care nu se pot aduce la îndeplinire prin executare silitã;
7. existã alte impedimente prevãzute de lege.
(7) Încheierea prin care instanta admite cererea de încuviintare a executãrii silite nu este supusã niciunei cãi de atac. Încheierea prin care se respinge cererea de încuviintare a executãrii silite poate fi atacatã exclusiv cu apel numai de creditor, în termen de 5 zile de la comunicare.
ART. 657
Înstiintarea debitorului
(1) Dacã cererea de executare a fost încuviintatã, executorul judecãtoresc va comunica debitorului o copie de pe încheierea datã în conditiile art. 656, împreunã cu o copie, certificatã de executor pentru conformitate cu originalul, a titlului executoriu si, dacã legea nu prevede altfel, o somatie.
(2) Comunicarea titlului executoriu si a somatiei, cu exceptia cazurilor anume prevãzute de lege, este prevãzutã sub sanctiunea nulitãtii executãrii.
ART. 658
Somatia
Debitorul va fi somat sã îsi îndeplineascã obligatia, de îndatã sau în termenul acordat de lege, cu arãtarea cã, în caz contrar, se va proceda la continuarea executãrii silite.
ART. 659
Exceptiile de la comunicare
Nu este necesarã comunicarea titlului executoriu si a somatiei:
1. în cazurile prevãzute la art. 665;
2. în cazul în care executarea se face în temeiul titlurilor executorii prevãzute la art. 627 pct. 2.
ART. 660
Cheltuielile de executare
(1) Partea care solicitã îndeplinirea unui act sau a altei activitãti care intereseazã executarea silitã este obligatã sã avanseze cheltuielile necesare în acest scop. Pentru actele sau activitãtile dispuse din oficiu, cheltuielile se avanseazã de cãtre creditor.
(2) Cheltuielile ocazionate de efectuarea executãrii silite sunt în sarcina debitorului urmãrit, în afarã de cazul când creditorul a renuntat la executare, situatie în care vor fi suportate de acesta, sau dacã prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi tinut sã suporte cheltuielile de executare stabilite sau, dupã caz, efectuate dupã înregistrarea cererii de executare si pânã la data realizãrii obligatiei stabilite în titlul executoriu, chiar dacã el a executat-o de bunãvoie. Cu toate acestea, în cazul în care debitorul, somat potrivit art. 658, a executat obligatia de îndatã sau în termenul acordat de lege, el nu va fi tinut sã suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum si onorariul executorului judecãtoresc si, dacã este cazul, al avocatului creditorului, proportional cu activitatea depusã de acestia.
(3) Sunt cheltuieli de executare:
1. taxele de timbru necesare declansãrii executãrii silite;
2. onorariul executorului judecãtoresc, stabilit potrivit legii;
3. onorariul avocatului în faza de executare silitã;
4. onorariul expertului si al interpretului;
5. cheltuielile efectuate cu ocazia publicitãtii procedurii de executare silitã si cu efectuarea altor acte de executare silitã;
6. cheltuielile de transport;
7. alte cheltuieli prevãzute de lege ori necesare desfãsurãrii executãrii silite.
(4) Sumele datorate ce urmeazã sã fie plãtite se stabilesc de cãtre executorul judecãtoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesatã, în conditiile legii. Aceste sume pot fi cenzurate de instanta de executare, pe calea contestatiei la executare formulate de partea interesatã si tinând seama de probele administrate de aceasta. Dispozitiile art. 445 alin. (2) se aplicã în mod corespunzãtor.
(5) În cazul în care sumele stabilite potrivit alin. (4) nu pot fi recuperate de la debitor, din lipsa bunurilor urmãribile sau din alte cauze, ele vor fi plãtite de creditor, care le va putea recupera de la debitor când starea patrimonialã a acestuia o va permite, înãuntrul termenului de prescriptie.
(6) Pentru sumele stabilite potrivit prezentului articol, încheierea constituie titlu executoriu atât pentru creditor, cât si pentru executorul judecãtoresc.
ART. 661
Depunerea si consemnarea de cautiuni sau alte sume
(1) Depunerea sau consemnarea oricãrei sume în scopul participãrii la desfãsurarea, potrivit legii, a executãrii silite ori al obtinerii suspendãrii executãrii silite, depunerea sumelor cu afectatiune specialã, precum si depunerea sau consemnarea sumelor reprezentând veniturile bunurilor urmãrite ori pretul rezultat din vânzarea acestor bunuri se fac la CEC Bank - S.A., Trezoreria Statului sau la orice altã institutie de credit care are în obiectul de activitate operatiuni de consemnare la dispozitia instantei de executare sau a executorului judecãtoresc.
(2) Dovada depunerii sau consemnãrii acestor sume se poate face cu recipisa de consemnare sau cu orice alt înscris admis de lege.
(3) Eliberarea acestor sume se face persoanelor îndreptãtite sau reprezentantilor acestora numai pe baza dispozitiei executorului judecãtoresc ori a instantei de executare, dupã caz.
(4) Dispozitiile art. 1.042 si urmãtoarele privitoare la cautiunea judiciarã se aplicã în mod corespunzãtor.
ART. 662
Comunicarea actelor de procedurã
Comunicarea actelor de procedurã în cadrul executãrii silite se poate face de cãtre executorul judecãtoresc fie personal, fie prin intermediul agentului sãu procedural. Dovada comunicãrii prin agent procedural are aceeasi fortã probantã cu dovada comunicãrii efectuate de cãtre executor însusi.

SECtIUNEA a 2-a
Efectuarea actelor de executare silitã

ART. 663
Trecerea la executarea silitã
În afarã de cazul în care legea prevede altfel, executarea silitã efectivã nu poate avea loc decât dupã expirarea termenului arãtat în somatie sau, în lipsa acesteia, în cel prevãzut în încheierea prin care s-a încuviintat executarea.
ART. 664
Existenta unui termen de platã
Când prin titlul executoriu s-a stabilit un termen de platã, executarea nu se poate face mai înainte de împlinirea acelui termen.
ART. 665
Decãderea debitorului din beneficiul termenului de platã
(1) Debitorul care beneficiazã de un termen de platã va fi decãzut, la cererea creditorului, din beneficiul acestui termen, dacã:
1. debitorul se sustrage de la îndeplinirea obligatiilor care îi revin potrivit legii în scopul realizãrii executãrii silite;
2. debitorul risipeste averea sa;
3. debitorul este în stare de insolvabilitate îndeobste cunoscutã sau, dacã prin fapta sa, sãvârsitã cu intentie sau dintr-o culpã gravã, a micsorat garantiile date creditorului sãu ori nu le-a dat pe cele promise sau, dupã caz, încuviintate;
4. alti creditori fac executãri asupra averii lui.
(2) În cazurile prevãzute la alin. (1), instanta de executare va hotãrî de urgentã, în camera de consiliu, cu citarea pãrtilor, în termen scurt. În situatia în care debitorul nu mai are domiciliul sau sediul cunoscut, va fi citat la ultimul sãu domiciliu ori sediu.
(3) Dispozitiile alin. (1) nu se aplicã atunci când debitor este statul sau o unitate administrativ-teritorialã.
ART. 666
Cazul obligatiilor alternative
(1) Când titlul executoriu cuprinde o obligatie alternativã, fãrã sã se arate termenul de alegere, executorul judecãtoresc va notifica debitorului sã îsi exercite acest drept în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviintare a executãrii, sub sanctiunea decãderii.
(2) Alegerea prestatiei va fi fãcutã prin act scris care va fi notificat executorului judecãtoresc, iar acesta îl va înstiinta de îndatã pe creditor despre alegerea fãcutã.
(3) Dupã expirarea termenului prevãzut la alin. (1), dreptul de alegere trece asupra creditorului. În acest caz, executorul judecãtoresc îl va soma pe debitor, punându-i în vedere sã execute prestatia aleasã de creditor.
ART. 667
Executarea prestatiilor reciproce
Când executarea depinde de o contraprestatie, ce rezultã din acelasi titlu executoriu si urmeazã sã fie fãcutã de creditor în acelasi timp cu prestatia debitorului, executarea va putea fi fãcutã numai dupã ce creditorul a oferit debitorului propria prestatie sau dupã ce a fãcut dovada cu înscris cã debitorul a primit-o ori este în întârziere cu primirea ei.
ART. 668
Existenta unei cautiuni
Hotãrârile ce se executã provizoriu cu dare de cautiune nu se vor executa mai înainte de a se depune cautiunea.
ART. 669
Constatarea actelor de executare
(1) Dacã prin lege nu se prevede altfel, pentru toate actele efectuate în cursul executãrii, executorul judecãtoresc este obligat sã încheie procese-verbale care vor cuprinde urmãtoarele mentiuni:
a) denumirea si sediul organului de executare;
b) numele si calitatea celui care încheie procesul-verbal;
c) data întocmirii procesului-verbal si numãrul dosarului de executare;
d) titlul executoriu în temeiul cãruia se efectueazã actul de executare;
e) numele si domiciliul ori, dupã caz, denumirea si sediul debitorului si creditorului;
f) locul, data si ora efectuãrii actului de executare;
g) mãsurile luate de executor sau constatãrile acestuia;
h) consemnarea explicatiilor, opozitiilor si obiectiunilor participantilor la executare;
i) alte mentiuni cerute de lege sau considerate de executor ca fiind necesare;
j) mentionarea, când este cazul, a lipsei creditorului sau debitorului ori a refuzului sau a împiedicãrii de a semna procesul-verbal;
k) mentionarea numãrului de exemplare în care s-a întocmit procesul-verbal, precum si a persoanelor cãrora li s-a înmânat acesta;
l) semnãtura executorului, precum si, când este cazul, a altor persoane interesate în executare sau care asistã la efectuarea actului de executare;
m) stampila executorului judecãtoresc.
(2) Mentiunile de la alin. (1) lit. a)-g), l) si m) sunt prevãzute sub sanctiunea nulitãtii.
ART. 670
Accesul la bunurile debitorului
(1) În vederea executãrii unei hotãrâri judecãtoresti, executorul judecãtoresc poate intra în încãperile ce reprezintã domiciliul, resedinta sau sediul unei persoane, precum si în orice alte locuri, cu consimtãmântul acesteia, iar în caz de refuz, cu concursul fortei publice.
(2) În cazul altor titluri executorii decât hotãrârile judecãtoresti, la cererea creditorului sau a executorului judecãtoresc, depusã odatã cu cererea de încuviintare a executãrii silite ori pe cale separatã, instanta competentã va autoriza intrarea în locurile mentionate la alin. (1). Instanta se pronuntã, de urgentã, în camera de consiliu, cu citarea tertului care detine bunul, prin încheiere executorie care nu este supusã niciunei cãi de atac.
ART. 671
Identificarea bunurilor urmãribile
(1) Executorul judecãtoresc are dreptul sã identifice bunurile urmãribile ale debitorului si, la locul unde ele se gãsesc, sã îndeplineascã asupra lor acte de executare, în prezenta debitorului sau a unuia dintre membrii majori ai familiei sale ori a unei alte persoane majore care se aflã în acel loc, iar în lipsa acestora, în prezenta unui agent al fortei publice sau, în cazurile si conditiile prevãzute de lege, a 2 martori asistenti.
(2) Identificarea bunurilor urmãribile si efectuarea actelor de executare la domiciliul sau la sediul altei persoane decât cel al debitorului se pot face, în lipsa acordului persoanei respective, numai cu autorizarea prealabilã a instantei de executare, datã potrivit art. 670 alin. (2).
ART. 672
Mãsurile în cazul opunerii la executare
(1) În cazul în care executorul judecãtoresc întâmpinã opunere la efectuarea unui act de executare, la cererea acestuia, fãcutã în conditiile art. 649 alin. (2), organele de politie, jandarmerie si alti agenti ai fortei publice sunt obligati sã asigure îndeplinirea efectivã a activitãtii de executare silitã, inclusiv prin îndepãrtarea de la locul executãrii, la cererea executorului, a debitorului sau a oricãrei alte persoane.
(2) Dacã opunerea la executare întruneste elementele constitutive ale unei fapte prevãzute de legea penalã, executorul judecãtoresc încheie un proces-verbal, pe care îl va trimite de îndatã parchetului de pe lângã instanta de executare. Sesizarea parchetului nu împiedicã continuarea executãrii silite.
ART. 673
Locul executãrii
Executarea silitã se efectueazã, dupã caz, la locul unde debitorul realizeazã venituri sau la locul unde se gãsesc alte venituri ori bunuri ale sale supuse urmãririi, dacã legea nu dispune altfel.
ART. 674
Timpul în care se efectueazã executarea
(1) Niciun act de executare nu se va putea face înainte de ora 6,00 si nici dupã ora 20,00.
(2) Executarea silitã nu se va putea face la alte ore decât cele mentionate si nici în zilele nelucrãtoare, stabilite potrivit legii, în afarã de cazul în care se dispune altfel prin chiar hotãrârea judecãtoreascã pusã în executare sau de cazurile urgente în care executarea poate fi încuviintatã de instanta de executare, prin încheiere datã în conditiile art. 670 alin. (2).
(3) Cu titlu de exceptie, executarea începutã va putea continua în aceeasi zi, dar nu mai târziu de ora 22,00, iar în zilele urmãtoare, în conditiile prevãzute la alin. (1).
ART. 675
Executarea în lipsa pãrtilor
Actele de executare îndeplinite în lipsa pãrtilor, când prezenta lor nu este expres cerutã de lege, sunt valabile, dacã sunt fãcute cu respectarea dispozitiilor legale.
ART. 676
Sanctiunea
Încãlcarea dispozitiilor art. 664, 668 si 674 atrage anularea executãrii.

SECtIUNEA a 3-a
Executarea împotriva mostenitorilor

ART. 677
Interzicerea executãrii silite
(1) Dacã debitorul moare înainte de sesizarea executorului judecãtoresc, nicio executare silitã nu poate fi pornitã, iar dacã moare dupã ce aceasta a fost pornitã, ea nu poate fi continuatã cât timp mostenirea nu a fost acceptatã de cãtre cei chemati la mostenire sau, în lipsã, cât timp nu a fost numit, în conditiile legii, un curator al succesiunii ori, dupã caz, un curator special pentru executare, în conditiile art. 57.
(2) În cazul în care creditorul sau executorul judecãtoresc ia cunostintã, în orice mod, de faptul cã debitorul a decedat, acesta este obligat sã solicite de îndatã camerei notarilor publici în a cãrei circumscriptie a avut ultimul domiciliu defunctul sã facã mentiune în registrul special prevãzut de lege despre începerea executãrii silite si sã îi elibereze un certificat din care sã rezulte dacã mostenirea debitorului a fost sau nu dezbãtutã, iar în caz afirmativ, care sunt persoanele care au calitatea de mostenitori, precum si faptul dacã pânã la acceptarea mostenirii de cãtre cel putin unul dintre succesibili a fost sau nu numit un curator al succesiunii.
(3) În cazul în care se constatã cã mostenirea nu a fost dezbãtutã sau, dupã caz, acceptatã, creditorul sau executorul judecãtoresc poate cere camerei notarilor publici în a cãrei circumscriptie a avut ultimul domiciliu defunctul sau, dupã caz, notarului public deja sesizat întocmirea inventarului succesiunii sau desemnarea unei persoane în acest scop.
ART. 678
Începerea executãrii contra mostenitorilor
(1) Dacã debitorul moare înainte de începerea executãrii silite si se constatã cã nu existã niciun mostenitor acceptant si nici nu este numit un curator al succesiunii, la cererea creditorului ori a executorului judecãtoresc, instanta de executare va numi de îndatã un curator special, pânã când va fi numit, în conditiile legii, curatorul succesiunii, dispozitiile art. 57 aplicându-se în mod corespunzãtor.
(2) În cazul în care mostenirea a fost acceptatã si existã numai mostenitori majori, executarea silitã va fi pornitã împotriva tuturor, în afarã de cazul în care numai unii dintre acestia sunt chemati, de lege ori potrivit vointei defunctului, sã rãspundã pentru anumite datorii ale defunctului. Dacã executarea silitã este pornitã contra tuturor mostenitorilor, acestia vor fi citati, printr-o înstiintare colectivã, fãcutã la locul deschiderii mostenirii, pe numele acesteia, cu exceptia cazului în care au ales, cu ocazia dezbaterii succesorale ori chiar ulterior, un alt domiciliu în vederea citãrii sau un reprezentant al acestora, dupã caz.
(3) Dacã între mostenitori sunt si minori sau persoane puse sub interdictie judecãtoreascã, executarea silitã nu va putea fi pornitã decât dupã numirea reprezentantilor sau a ocrotitorilor legali. Dacã însã dupã o lunã de la moartea debitorului sau de la punerea sub interdictie judecãtoreascã nu a fost numit reprezentantul sau a ocrotitorul legal, creditorul sau executorul judecãtoresc va putea cere instantei de executare numirea unui curator special, pânã la numirea lor, dispozitiile art. 57 aplicându-se în mod corespunzãtor.
ART. 679
Continuarea executãrii contra mostenitorilor
Dacã la moartea debitorului executarea era începutã, ea se suspendã si nu va fi reluatã împotriva succesibililor acceptanti decât dupã 10 zile de la data când acestia au fost încunostintati despre continuarea executãrii silite, dispozitiile art. 678 aplicându-se în mod corespunzãtor.

SECtIUNEA a 4-a
Interventia altor creditori
ART. 680
Dreptul de interventie
(1) Orice creditor poate interveni în cursul executãrii silite pornite de un alt creditor, însã numai în conditiile si limitele prevãzute la alin. (2).
(2) Pot interveni în executarea silitã:
1. creditorii care au deja un titlu executoriu contra debitorului;
2. creditorii care au luat mãsuri asigurãtorii asupra bunurilor acestuia;
3. creditorii care au un drept real de garantie sau, dupã caz, un drept de preferintã asupra bunului urmãrit, conservat în conditiile prevãzute de lege;
4. creditorii chirografari titulari ai unor creante bãnesti rezultate din înscrisuri cu datã certã ori din registre tinute cu respectarea conditiilor prevãzute de lege.
ART. 681
Termenul de interventie
(1) Dacã prin lege nu se dispune altfel, interventia poate fi fãcutã, sub sanctiunea prevãzutã la art. 686, pânã la termenul stabilit de cãtre executor pentru valorificarea, în oricare dintre modalitãtile prevãzute de lege ori convenite de pãrti, a bunurilor mobile sau imobile urmãrite.
(2) Cu toate acestea, creditorii care au un drept real de garantie asupra bunurilor urmãrite si care este conservat în conditiile prevãzute de lege, creditorii care au creante având ca obiect venituri datorate bugetului general consolidat sau bugetului Uniunii Europene, precum si alti creditori privilegiati care intervin în cursul urmãririi silite au dreptul sã participe la distribuire dupã rangul conferit de dreptul lor de preferintã, chiar dacã cererea de interventie a fost fãcutã dupã expirarea termenului stabilit potrivit alin. (1), dacã si-au depus titlurile de creantã în termenul prevãzut la art. 858 alin. (2), în vederea întocmirii proiectului de distribuire a sumei rezultate din urmãrire. Dispozitiile art. 855 rãmân aplicabile.
ART. 682
Procedura
(1) Cererea de interventie trebuie sã fie fãcutã cu respectarea cerintelor prevãzute la art. 654, indicându-se în mod expres dacã creanta este certã, lichidã si exigibilã, precum si dacã este garantatã sau negarantatã, în tot ori în parte, privilegiatã sau chirografarã, dupã caz. În cazul în care creditorul a cerut sau a obtinut luarea unor mãsuri asigurãtorii asupra bunurilor debitorului, se va face mentiune si despre acest lucru, indicându-se bunurile pentru care s-a cerut luarea acestor mãsuri.
(2) Cererea se depune la executorul judecãtoresc, împreunã cu copii certificate de pe documentele justificative, precum si de pe procesul-verbal de constatare a aplicãrii mãsurii asigurãtorii, dacã este cazul. În situatia în care se reclamã creante bãnesti rezultate din înscrierile contabile fãcute în registre tinute cu respectarea conditiilor prevãzute de lege, cererea va fi însotitã, sub sanctiunea inadmisibilitãtii, de un extras de pe înscrierile care cuprind aceste sume, legalizate de un notar public.
(3) Dupã înregistrarea cererii, executorul judecãtoresc o va înainta de îndatã instantei de executare competente, împreunã cu toate documentele justificative, dispozitiile art. 655 si 656 aplicându-se în mod corespunzãtor. Pânã la solutionarea cererii de interventie, orice eliberare sau distribuire de sume obtinute din valorificarea bunurilor debitorului se suspendã de drept.
(4) Instanta solutioneazã cererea în camera de consiliu, fãrã citarea pãrtilor, dispozitiile art. 656 aplicându-se în mod corespunzãtor. Dacã creditorii care au formulat cerere de interventie nu au titlu executoriu, instanta va convoca în camera de consiliu, de urgentã si în termen scurt, debitorul si creditorii care nu au titlu executoriu, pentru recunoasterea de cãtre debitor a creantelor, dispunând totodatã comunicarea cãtre debitor a copiilor de pe cererile de interventie si de pe documentele justificative.
(5) La termenul fixat de instantã, debitorul trebuie sã declare dacã întelege sã recunoascã, în tot sau în parte, creantele pentru care a avut loc interventia. Dacã debitorul nu se înfãtiseazã, se considerã cã recunoaste toate creantele reclamate prin cererile de interventie.
(6) Dacã debitorul contestã, în tot sau în parte, creantele reclamate, creditorii intervenienti ale cãror creante au fost contestate au dreptul sã solicite instantei sã dispunã executorului judecãtoresc ca sumele reclamate sã fie puse deoparte, dacã, în termen de 15 zile de la data când a avut loc convocarea prevãzutã la alin. (4), acestia vor face dovada cã au introdus actiune în justitie în scopul obtinerii titlului executoriu. Pânã la expirarea acestui termen, eliberarea sau distribuirea acestor sume, dacã este cazul, se suspendã de drept. În cazul în care a fost introdusã actiunea în justitie, aceste sume vor fi consemnate pânã la solutionarea litigiului printr-o hotãrâre definitivã, cu exceptia cazului în care ar fi pretinse de alti creditori în rang util.
ART. 683
Înstiintarea creditorului urmãritor si a debitorului
(1) Odatã cu sesizarea instantei de executare, potrivit art. 682 alin. (3), executorul judecãtoresc va comunica o copie de pe cererea de interventie si de pe documentele justificative creditorului urmãritor, iar dupã solutionarea cererii de interventie, si o copie certificatã de pe încheierea de încuviintare a acesteia.
(2) Dacã cererea de interventie a fost încuviintatã, executorul îl va înstiinta si pe debitor, dispozitiile art. 657 aplicându-se în mod corespunzãtor.
ART. 684
Drepturile creditorului urmãritor
(1) În cazul creditorilor chirografari care au intervenit în cursul urmãririi silite si ale cãror creante au fost recunoscute de debitor, în tot sau în parte, creditorul urmãritor are dreptul de a le indica acestora, printr-o notificare, fãcutã în termen de 10 zile de la data comunicãrii de cãtre executorul judecãtoresc a copiei certificate a încheierii de încuviintare a cererii de interventie, existenta si a altor bunuri ale debitorului, care pot fi urmãrite în mod util, invitându-i sã cearã extinderea urmãririi si asupra acestor bunuri, dacã au titlu executoriu, si sã avanseze, în toate cazurile, cheltuielile necesare pentru extindere.
(2) Dacã însã creditorii intervenienti nu solicitã extinderea urmãririi si la bunurile indicate de creditorul urmãritor sau, dupã caz, nu avanseazã cheltuielile necesare extinderii, în termen de 10 zile de la data notificãrii prevãzute la alin. (1), creditorul urmãritor are dreptul de a fi preferat acestora la distribuirea sumei rezultate din urmãrire.
(3) Creditorii urmãritori nu se pot opune cererilor de interventie fãcute de alti creditori, în afarã de cazul în care ei fac dovada cã acestia au actionat în frauda drepturilor lor. Ei pot însã contesta, în termenul prevãzut de lege, repartizarea creantelor potrivit proiectului de distribuire a sumelor rezultate din urmãrire întocmit de cãtre executor.
ART. 685
Efectele interventiei
(1) Creditorii intervenienti si cei ale cãror creante au fost recunoscute de cãtre debitor, în conditiile prevãzute la art. 682, pot sã participe la distribuirea sumei rezultate din urmãrire, în limita sumelor reclamate sau, dupã caz, recunoscute, si, dacã au titluri executorii, sã participe, în conditiile legii, la urmãrirea bunurilor debitorului si sã solicite efectuarea unor acte de executare silitã, dacã este cazul.
(2) Creditorii intervenienti ale cãror creante au fost contestate, în tot sau în parte, de cãtre debitor si care au cerut instantei ca sumele reclamate sã fie puse deoparte pot participa numai la distribuirea sumelor consemnate în conditiile prevãzute la art. 682 alin. (6), în afarã de cazul în care ar fi pretinse de alti creditori în rang util.
ART. 686
Interventia tardivã
Creditorii chirografari care au intervenit dupã expirarea termenului prevãzut la art. 681 alin. (1), dar înainte de expirarea termenului pentru depunerea titlurilor de creantã, în vederea întocmirii proiectului de distribuire a sumei rezultate din urmãrire, au dreptul sã participe la distribuirea pãrtii din suma rãmasã dupã îndestularea drepturilor creditorilor urmãritori, a creditorilor garantati sau privilegiati si a celor care au intervenit în timp util. Dispozitiile art. 682 alin. (4)-(6) rãmân aplicabile.

SECtIUNEA a 5-a
Perimarea executãrii silite

ART. 687
Termenul de perimare
(1) În cazul în care creditorul, din culpa sa, a lãsat sã treacã 6 luni fãrã sã îndeplineascã un act necesar executãrii silite, cerut, în scris, de executorul judecãtoresc, orice executare se perimã de drept, indiferent de obiectul ei.
(2) În caz de suspendare a executãrii, termenul de perimare curge de la încetarea suspendãrii. Termenul de perimare nu se suspendã pe timpul cât executarea silitã este suspendatã la cererea creditorului.
ART. 688
Constatarea perimãrii. Efectele
(1) Perimarea se constatã de cãtre instanta de executare, la cererea executorului judecãtoresc sau a pãrtii interesate, prin încheiere datã cu citarea în termen scurt a pãrtilor.
(2) Perimarea executãrii atrage desfiintarea tuturor actelor de executare, cu exceptia celor care au dus la realizarea, în parte, a creantei cuprinse în titlul executoriu si a accesoriilor.
ART. 689
Reînnoirea cererii de executare
(1) În caz de perimare a executãrii, se va putea face, înãuntrul termenului de prescriptie, o nouã cerere de executare silitã, dispozitiile art. 655 si 656 fiind aplicabile în mod corespunzãtor.
(2) Dupã încuviintarea executãrii silite, executorul va comunica debitorului încheierea instantei, precum si o nouã somatie, la care nu se va mai alãtura titlul ce se executã.

SECtIUNEA a 6-a
Amânarea, suspendarea si restrângerea executãrii

ART. 690
Amânarea executãrii
(1) În afara altor cazuri prevãzute de lege, executorul judecãtoresc nu poate amâna executarea decât dacã procedura de citare sau de întocmire a anunturilor si publicatiilor de vânzare nu a fost îndeplinitã sau dacã, la termenul stabilit, executarea nu poate fi efectuatã datoritã neîndeplinirii de cãtre creditor a obligatiilor prevãzute la art. 637 alin. (1).
(2) În cazurile prevãzute la alin. (1), amânarea se dispune de executorul judecãtoresc prin încheiere.
ART. 691
Suspendarea executãrii
(1) Executarea silitã se suspendã în cazurile în care aceasta este prevãzutã de lege ori a fost dispusã de instantã.
(2) La cererea creditorului urmãritor, executarea va fi suspendatã de cãtre executorul judecãtoresc.
(3) Pe perioada suspendãrii executãrii, actele de executare efectuate anterior, mãsurile de executare dispuse de instanta de executare sau de executor, inclusiv cele de indisponibilizare a bunurilor, veniturilor si conturilor bancare, rãmân în fiintã, în afarã de cazul în care prin lege sau prin hotãrâre judecãtoreascã se dispune altfel.
(4) Dupã încetarea suspendãrii, executorul, la cererea pãrtii interesate, va dispune continuarea executãrii, în mãsura în care actele de executare sau executarea silitã însãsi nu au fost desfiintate de instanta de judecatã ori acestea nu au încetat prin efectul legii.
ART. 692
Restrângerea executãrii
(1) Când creditorul urmãreste în acelasi timp mai multe bunuri mobile sau imobile a cãror valoare este vãdit excesivã în raport cu creanta ce urmeazã a fi satisfãcutã, instanta de executare, la cererea debitorului si dupã citarea creditorului, poate sã restrângã executarea la anumite bunuri.
(2) În acest caz, instanta competentã sã solutioneze o astfel de cerere este aceea la care a început executarea acelui bun al debitorului, care apare ca îndestulãtor pentru acoperirea creantelor tuturor creditorilor urmãritori.
(3) Dacã cererea este admisã, instanta va suspenda executarea celorlalte bunuri, iar în caz de executãri pornite în circumscriptiile mai multor instante de executare, debitorul, pe baza simplei înfãtisãri a încheierii prin care s-a încuviintat restrângerea, poate cere acestor din urmã instante suspendarea acelor executãri. Pânã la solutionarea acestor cereri, executarea este suspendatã de drept.
(4) Executãrile suspendate nu vor putea fi reluate decât dupã rãmânerea definitivã a proiectului de distribuire a sumelor rezultate din executarea efectuatã.

SECtIUNEA a 7-a
Încetarea executãrii silite

ART. 693
Cazurile
Executarea silitã înceteazã dacã:
1. s-a realizat integral obligatia prevãzutã în titlul executoriu, s-au achitat cheltuielile de executare, precum si alte sume datorate potrivit legii; în acest caz, executorul judecãtoresc îi va preda creditorului titlul executoriu, mentionând pe acesta stingerea totalã a obligatiei, si îi va remite debitorului un certificat constatator al îndeplinirii integrale a obligatiilor mai sus mentionate;
2. nu mai poate fi efectuatã ori continuatã din cauza lipsei de bunuri urmãribile ori a imposibilitãtii de valorificare a unor astfel de bunuri; în aceste cazuri, executorul îi va remite personal creditorului sau reprezentantului sãu titlul executoriu, mentionând pe acesta cauza restituirii si partea de obligatie ce a fost executatã, precum si, când este cazul, îi va remite debitorului un certificat constatator al pãrtii din obligatie ce a fost executatã;
3. creditorul a renuntat la executare;
4. a fost desfiintat titlul executoriu;
5. a fost anulatã executarea.
ART. 694
Nulitatea executãrii silite
Nerespectarea dispozitiilor privitoare la executarea silitã însãsi sau la efectuarea oricãrui act de executare atrage nulitatea actului nelegal, precum si a actelor de executare subsecvente, dispozitiile art. 169 si urmãtoarele fiind aplicabile în mod corespunzãtor.
ART. 695
Reluarea executãrii
(1) În cazurile prevãzute la art. 693 pct. 2 se poate cere reluarea executãrii silite, înãuntrul termenului de prescriptie a dreptului de a obtine executarea silitã.
(2) Reluarea executãrii silite poate fi cerutã si asupra aceluiasi bun. Dacã acesta este un imobil, atât timp cât, potrivit legii, poate avea loc reluarea executãrii silite, nu se va putea solicita de cãtre executorul judecãtoresc radierea urmãririi înscrise potrivit dispozitiilor art. 811.

CAP. V
Prescriptia dreptului de a obtine executarea silitã

ART. 696
Termenul de prescriptie si efectele acesteia
(1) Dreptul de a obtine executarea silitã se prescrie în termen de 3 ani, dacã legea nu prevede altfel. În cazul titlurilor emise în materia drepturilor reale, termenul de prescriptie este de 10 ani.
(2) Termenul de prescriptie începe sã curgã de la data când se naste dreptul de a obtine executarea silitã. În cazul hotãrârilor judecãtoresti si arbitrale, termenul de prescriptie începe sã curgã de la data rãmânerii lor definitive.
(3) Prin împlinirea termenului de prescriptie se stinge dreptul de a obtine executarea silitã si orice titlu executoriu îsi pierde puterea executorie. În cazul hotãrârilor judecãtoresti si arbitrale, dacã dreptul de a obtine obligarea pârâtului este imprescriptibil sau, dupã caz, nu s-a prescris, creditorul poate obtine un nou titlu executoriu, pe calea unui nou proces, fãrã a i se putea opune exceptia autoritãtii de lucru judecat.
ART. 697
Suspendarea prescriptiei
(1) Cursul prescriptiei se suspendã:
1. în cazurile stabilite de lege pentru suspendarea termenului de prescriptie a dreptului de a obtine obligarea pârâtului;
2. pe timpul cât suspendarea executãrii silite este prevãzutã de lege ori a fost stabilitã de instantã sau de alt organ jurisdictional competent;
3. cât timp debitorul nu are bunuri urmãribile sau care nu au putut fi valorificate ori îsi sustrage veniturile si bunurile de la urmãrire;
4. în alte cazuri prevãzute de lege.
(2) Dupã încetarea suspendãrii, prescriptia îsi reia cursul, socotindu-se si timpul scurs înainte de suspendare.
(3) Prescriptia nu se suspendã pe timpul cât executarea silitã este suspendatã la cererea creditorului urmãritor.
ART. 698
Întreruperea prescriptiei
(1) Cursul prescriptiei se întrerupe:
1. pe data îndeplinirii de cãtre debitor, înainte de începerea executãrii silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de executare a obligatiei prevãzute în titlul executoriu ori a recunoasterii, în orice alt mod, a datoriei;
2. pe data depunerii cererii de executare, însotitã de titlul executoriu, chiar dacã a fost adresatã unui organ de executare necompetent;
3. pe data depunerii cererii de interventie în cadrul urmãririi silite pornite de alti creditori;
4. pe data îndeplinirii în cursul executãrii silite a unui act de executare;
5. pe data depunerii cererii de reluare a executãrii;
6. în alte cazuri prevãzute de lege.
(2) Dupã întrerupere, începe sã curgã un nou termen de prescriptie.
(3) Prescriptia nu este întreruptã dacã executarea silitã a fost respinsã, anulatã sau dacã s-a perimat ori dacã cel care a fãcut-o a renuntat la ea.
ART. 699
Repunerea în termenul de prescriptie
(1) Dupã împlinirea termenului de prescriptie, creditorul poate cere repunerea în acest termen numai dacã a fost împiedicat sã cearã executarea datoritã unor motive temeinice.
(2) Cererea de repunere în termen se introduce la instanta de executare competentã, în termen de 15 zile de la încetarea împiedicãrii. Judecata cererii se face cu citarea pãrtilor, prin hotãrâre supusã numai apelului, potrivit dreptului comun.
(3) Dacã cererea de repunere în termen a fost admisã, creditorul poate formula cerere de executare silitã în termen de 30 de zile de la data rãmânerii definitive a hotãrârii.
ART. 700
Alte dispozitii aplicabile
Prevederile prezentului capitol se completeazã cu dispozitiile Codului civil privitoare la prescriptia extinctivã.

CAP. VI
Contestatia la executare

ART. 701
Obiectul contestatiei
(1) Împotriva executãrii silite, a încheierilor date de executorul judecãtoresc, precum si împotriva oricãrui act de executare se poate face contestatie de cãtre cei interesati sau vãtãmati prin executare. De asemenea, se poate face contestatie la executare si în cazul în care executorul judecãtoresc refuzã sã îndeplineascã un act de executare silitã în conditiile legii.
(2) Dacã nu s-a utilizat procedura prevãzutã la art. 437, se poate face contestatie si în cazul în care sunt necesare lãmuriri cu privire la întelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu.
(3) De asemenea, se poate face contestatie împotriva gresitei învestiri cu formulã executorie a hotãrârii sau a unui alt înscris, dupã caz.
(4) Împãrtirea bunurilor proprietate comunã pe cote-pãrti sau în devãlmãsie poate fi hotãrâtã, la cererea pãrtii interesate, si în cadrul judecãrii contestatiei la executare.
ART. 702
Conditiile de admisibilitate
(1) Dacã executarea silitã se face în temeiul unei hotãrâri judecãtoresti sau arbitrale, debitorul nu va putea invoca pe cale de contestatie motive de fapt sau de drept pe care le-ar fi putut opune în cursul judecãtii în primã instantã sau într-o cale de atac ce i-a fost deschisã.
(2) În cazul în care executarea silitã se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotãrâre judecãtoreascã sau arbitralã, se pot invoca în contestatia la executare si motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacã legea nu prevede în acest scop o altã cale de atac.
(3) Nu se poate face o nouã contestatie de cãtre aceeasi parte pentru motive care au existat la data primei contestatii.
(4) Creditorii neurmãritori au dreptul de a interveni în executarea efectuatã de alti creditori, pentru a lua parte la executare sau la distribuirea sumelor obtinute din urmãrirea silitã a bunurilor debitorului.
(5) În cazul procedurii urmãririi silite mobiliare sau imobiliare ori a predãrii silite a bunului imobil sau mobil, contestatia la executare poate fi introdusã si de o tertã persoanã, însã numai dacã aceasta pretinde un drept de proprietate ori un alt drept real cu privire la bunul respectiv.
ART. 703
Instanta competentã
(1) Contestatia se introduce la instanta de executare.
(2) Contestatia privind lãmurirea întelesului, întinderii sau aplicãrii titlului executoriu ori privind gresita învestire cu formulã executorie a unui înscris se introduce la instanta care a pronuntat hotãrârea ce se executã sau, dupã caz, la instanta care a învestit cu formulã executorie înscrisul ce se executã. Dacã o asemenea contestatie vizeazã un titlu executoriu ce nu emanã de la un organ de jurisdictie, competenta de solutionare apartine instantei de executare.
ART. 704
Termenele
(1) Dacã prin lege nu se prevede altfel, contestatia privitoare la executarea silitã propriu-zisã se poate face în termen de 15 zile de la data când:
1. contestatorul a luat cunostintã de actul de executare pe care îl contestã;
2. cel interesat a primit comunicarea ori, dupã caz, înstiintarea privind înfiintarea popririi. Dacã poprirea este înfiintatã asupra unor venituri periodice, termenul de contestatie pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuãrii primei retineri din aceste venituri de cãtre tertul poprit;
3. debitorul care contestã executarea însãsi a primit încheierea de încuviintare a executãrii sau somatia ori de la data când a luat cunostintã de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviintare a executãrii si nici somatia sau executarea se face fãrã somatie.
(2) Contestatia împotriva încheierilor executorului judecãtoresc, în cazurile în care acestea nu sunt, potrivit legii, definitive, se poate face în termen de 5 zile de la comunicare.
(3) Contestatia privind lãmurirea întelesului, întinderii sau aplicãrii titlului executoriu ori cea care se referã la gresita învestire cu formulã executorie a unei hotãrâri sau a unui alt înscris se poate face oricând înãuntrul termenului de prescriptie a dreptului de a obtine executarea silitã.
(4) Dacã prin lege nu se prevede altfel, contestatia prin care o tertã persoanã pretinde cã are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmãrit poate fi introdusã în tot cursul executãrii silite, dar nu mai târziu de 15 zile de la efectuarea vânzãrii ori de la data predãrii silite a bunului.
(5) Neintroducerea contestatiei în termenul prevãzut la alin. (4) nu îl împiedicã pe cel de-al treilea sã îsi realizeze dreptul pe calea unei cereri separate, în conditiile legii, sub rezerva drepturilor definitiv dobândite de cãtre tertii adjudecatari în cadrul vânzãrii silite a bunurilor urmãrite.
ART. 705
Conditiile de formã
(1) Contestatiile se fac cu respectarea cerintelor de formã prevãzute pentru cererile de chemare în judecatã.
(2) Contestatorul care nu locuieste sau nu are sediul în localitatea de resedintã a instantei poate, prin chiar cererea sa, sã îsi aleagã domiciliul sau sediul procesual în aceastã localitate, arãtând persoana cãreia urmeazã sã i se facã comunicãrile.
(3) Întâmpinarea este obligatorie.
ART. 706
Procedura de judecatã
(1) Contestatia la executare se judecã cu procedura prevãzutã de prezentul cod pentru judecata în primã instantã, care se aplicã în mod corespunzãtor.
(2) Instanta sesizatã va solicita de îndatã executorului judecãtoresc sã îi transmitã, în termenul fixat, copii certificate de acesta de pe actele dosarului de executare contestate, dispozitiile art. 280 fiind aplicabile în mod corespunzãtor, si îi va pune în vedere pãrtii interesate sã achite cheltuielile ocazionate de acestea.
(3) Pãrtile vor fi citate în termen scurt, iar judecarea contestatiei se face de urgentã si cu precãdere.
(4) La cererea pãrtilor sau atunci când apreciazã cã este necesar, instanta va putea solicita relatii si explicatii scrise de la executorul judecãtoresc.
ART. 707
Cãile de atac
(1) Hotãrârea pronuntatã cu privire la contestatie poate fi atacatã numai cu apel, cu exceptia hotãrârilor pronuntate în temeiul art. 701 alin. (4) si art. 704 alin. (4), care pot fi atacate în conditiile dreptului comun.
(2) Hotãrârea prin care s-a solutionat contestatia privind întelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu este supusã acelorasi cãi de atac ca si hotãrârea ce se executã. Dacã prin contestatie s-a cerut lãmurirea întelesului, întinderii ori aplicãrii unui titlu care nu constituie hotãrâre a unui organ de jurisdictie, hotãrârea prin care s-a solutionat contestatia va putea fi atacatã numai cu apel, dispozitiile alin. (1) aplicându-se în mod corespunzãtor.
ART. 708
Suspendarea executãrii
(1) Pânã la solutionarea contestatiei la executare sau a altei cereri privind executarea silitã, la solicitarea pãrtii interesate si numai pentru motive temeinice, instanta competentã poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odatã cu contestatia la executare sau prin cerere separatã.
(2) Pentru a se dispune suspendarea, cel care o solicitã trebuie sã dea în prealabil o cautiune, calculatã la valoarea obiectului contestatiei, dupã cum urmeazã:
a) de 10%, dacã aceastã valoare este pânã la 10.000 lei;
b) de 1.000 lei plus 5% pentru ceea ce depãseste 10.000 lei;
c) de 5.500 lei plus 1% pentru ceea ce depãseste 100.000 lei;
d) de 14.500 lei plus 0,1% pentru ceea ce depãseste 1.000.000 lei.
(3) Dacã obiectul contestatiei nu este evaluabil în bani, cautiunea va fi de 1.000 lei, în afarã de cazul în care legea dispune altfel.
(4) Suspendarea executãrii este obligatorie si cautiunea nu este necesarã dacã:
1. hotãrârea sau înscrisul care se executã nu este, potrivit legii, executoriu;
2. înscrisul care se executã a fost declarat fals printr-o hotãrâre judecãtoreascã datã în primã instantã;
3. debitorul face dovada cu înscris autentic cã a obtinut de la creditor o amânare ori, dupã caz, beneficiazã de un termen de platã.
(5) Dacã bunurile urmãrite sunt supuse pieirii, degradãrii, alterãrii sau deprecierii, se va suspenda numai distribuirea pretului obtinut din valorificarea acestor bunuri.
(6) Asupra cererii de suspendare instanta, în toate cazurile, se pronuntã prin încheiere, chiar si înaintea termenului fixat pentru judecarea contestatiei. Pãrtile vor fi întotdeauna citate, iar încheierea poate fi atacatã numai cu apel, în mod separat, în termen de 5 zile de la pronuntare pentru partea prezentã, respectiv de la comunicare pentru cea lipsã.
(7) În cazuri urgente si dacã s-a plãtit cautiunea prevãzutã la alin. (2), instanta poate dispune, prin încheiere si fãrã citarea pãrtilor, suspendarea provizorie a executãrii pânã la solutionarea cererii de suspendare. Încheierea nu este supusã niciunei cãi de atac. Cautiunea depusã potrivit prezentului alineat este deductibilã din cautiunea finalã stabilitã de instantã, dacã este cazul.
(8) Încheierea prin care s-a dispus suspendarea executãrii silite se comunicã din oficiu si de îndatã executorului judecãtoresc.
ART. 709
Efectele solutionãrii contestatiei
(1) Dacã admite contestatia la executare, instanta, tinând seama de obiectul acesteia, dupã caz, va îndrepta ori anula actul de executare contestat, va dispune anularea ori încetarea executãrii însesi, va anula ori lãmuri titlul executoriu sau, când acesta a fost gresit învestit, va anula încheierea de învestire cu formulã executorie.
(2) De asemenea, dacã prin contestatia la executare s-a cerut de cãtre partea interesatã împãrtirea bunurilor proprietate comunã, instanta va hotãrî si asupra împãrtelii acestora, potrivit legii.
(3) În cazul respingerii contestatiei, contestatorul poate fi obligat, la cerere, la despãgubiri pentru pagubele cauzate prin întârzierea executãrii, iar când contestatia a fost exercitatã cu rea-credintã, el va fi obligat si la plata unei amenzi judiciare de la 1.000 lei la 7.000 lei.
(4) Hotãrârea de admitere sau de respingere a contestatiei, rãmasã definitivã, va fi comunicatã, din oficiu si de îndatã, si executorului judecãtoresc.
(5) Dacã contestatia este admisã, executorul judecãtoresc este obligat sã se conformeze mãsurilor luate sau dispuse de instantã.
(6) Atunci când contestatia a fost respinsã, suma reprezentând cautiunea depusã rãmâne indisponibilizatã, urmând a servi la acoperirea creantelor arãtate la alin. (3) sau a celor stabilite prin titlul executoriu, dupã caz, situatie în care se va comunica executorului si recipisa de consemnare a acestei sume.
(7) În cazul în care constatã refuzul nejustificat al executorului de a primi ori de a înregistra cererea de executare silitã sau de a îndeplini un act de executare silitã ori de a lua orice altã mãsurã prevãzutã de lege, instanta de executare va putea obliga executorul, prin aceeasi hotãrâre, la plata unei amenzi judiciare de la 1.000 lei la 7.000 lei, precum si, la cererea pãrtii interesate, la plata de despãgubiri pentru paguba astfel cauzatã.
(8) În situatia prevãzutã la alin. (7), instanta va solicita încheierea prevãzutã la art. 655 alin. (1) sau, dupã caz, actul care constatã refuzul executorului judecãtoresc de a îndeplini un act de executare silitã ori de a lua altã mãsurã prevãzutã de lege.

CAP. VII
Depunerea cu afectatiune specialã

ART. 710
Conditiile
(1) Pânã la rãmânerea definitivã a adjudecãrii bunurilor scoase la vânzare silitã, debitorul sau tertul garant poate obtine desfiintarea mãsurilor asigurãtorii ori de executare, consemnând la unitatea prevãzutã de lege, la dispozitia executorului judecãtoresc, întreaga valoare a creantei, cu toate accesoriile si cheltuielile de executare, si depunând dovada de consemnare la executorul judecãtoresc.
(2) Asupra cererii debitorului sau a tertului garant executorul judecãtoresc se va pronunta de urgentã, prin încheiere, datã cu citarea pãrtilor, ce va fi comunicatã de îndatã pãrtilor.
(3) Dacã cererea este admisã si debitorul sau tertul garant nu se opune, executorul judecãtoresc, odatã cu desfiintarea mãsurilor, va dispune si eliberarea sumei în mâinile creditorului.
(4) Dacã însã debitorul sau tertul garant va dovedi cã a fãcut contestatie în termen si se va opune la eliberare, executarea este suspendatã de drept, iar executorul judecãtoresc se va pronunta asupra eliberãrii sumei numai dupã ce instanta a dat o hotãrâre definitivã asupra contestatiei respective.
ART. 711
Efectele
Suma consemnatã de debitor sau de tertul garant, potrivit art. 710, va servi exclusiv la plata creditorului pe seama cãruia s-a fãcut consemnarea, precum si la acoperirea cheltuielilor de executare, cu exceptia cazului în care sunt mai multi creditori urmãritori sau intervenienti, când se va proceda la distribuire, potrivit dispozitiilor art. 853 si urmãtoarele.

CAP. VIII
Întoarcerea executãrii

ART. 712
Dreptul la întoarcerea executãrii
(1) În toate cazurile în care se desfiinteazã titlul executoriu sau însãsi executarea silitã, cel interesat are dreptul la întoarcerea executãrii, prin restabilirea situatiei anterioare acesteia. Cheltuielile de executare pentru actele efectuate rãmân în sarcina creditorului.
(2) Bunurile asupra cãrora s-a fãcut executarea se vor restitui celui îndreptãtit, fãrã însã a se aduce atingere drepturilor definitiv dobândite de tertii de bunã-credintã.
(3) În cazul în care executarea silitã s-a fãcut prin vânzarea unor bunuri mobile, întoarcerea executãrii se va face prin restituirea de cãtre creditor a sumei rezultate din vânzare, actualizatã în functie de rata inflatiei, cu exceptia situatiei când se aplicã art. 766.
ART. 713
Modalitatea de restabilire
(1) În cazul în care instanta judecãtoreascã a desfiintat titlul executoriu sau însãsi executarea silitã, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeasi hotãrâre, si asupra restabilirii situatiei anterioare executãrii. În cazul în care bunul supus executãrii silite este un bun imobil, instanta va dispune asupra efectuãrii operatiunilor de carte funciarã necesare, fãrã însã a se aduce atingere drepturilor definitiv dobândite de tertii de bunã-credintã, potrivit regulilor de carte funciarã.
(2) Dacã instanta care a desfiintat hotãrârea executatã a dispus rejudecarea în fond a procesului si nu a luat mãsura restabilirii situatiei anterioare executãrii, aceastã mãsurã se va putea dispune de instanta care rejudecã fondul.
(3) Dacã nu s-a dispus restabilirea situatiei anterioare executãrii în conditiile alin. (1) si (2), cel îndreptãtit o va putea cere, pe cale separatã, instantei de executare. Judecata se va face de urgentã si cu precãdere, hotãrârea fiind supusã numai apelului.
ART. 714
Cazurile speciale
Dacã titlul executoriu emis de un alt organ decât o instantã judecãtoreascã a fost desfiintat de acel organ sau de un alt organ din afara sistemului instantelor judecãtoresti, iar modalitatea restabilirii situatiei anterioare executãrii nu este prevãzutã de lege ori, desi este prevãzutã, nu s-a luat aceastã mãsurã, ea se va putea obtine pe calea unei cereri introduse la instanta prevãzutã la art. 713 alin. (3).
ART. 715
Executarea provizorie
Hotãrârea de primã instantã prin care s-a dispus restabilirea situatiei anterioare executãrii poate fi datã cu executare provizorie, dispozitiile art. 443 aplicându-se în mod corespunzãtor.

TITLUL II
Urmãrirea silitã asupra bunurilor debitorului

CAP. I
Urmãrirea mobiliarã

SECtIUNEA 1
Bunurile mobile care nu se pot urmãri

ART. 716
Bunurile neurmãribile
Nu sunt supuse urmãririi silite:
a) bunurile de uz personal sau casnic indispensabile traiului debitorului si familiei sale si obiectele de cult, dacã nu sunt mai multe de acelasi fel;
b) obiectele indispensabile persoanelor cu handicap si cele destinate îngrijirii bolnavilor;
c) alimentele necesare debitorului si familiei sale pe timp de 3 luni, iar dacã debitorul se ocupã exclusiv cu agricultura, alimentele necesare pânã la noua recoltã, animalele destinate obtinerii mijloacelor de subzistentã si furajele necesare pentru aceste animale pânã la noua recoltã;
d) combustibilul necesar debitorului si familiei sale socotit pentru 3 luni de iarnã;
e) scrisorile, fotografiile si tablourile personale sau de familie si altele asemenea;
f) bunurile declarate neurmãribile în cazurile si în conditiile prevãzute de lege.
ART. 717
Bunurile destinate exercitãrii ocupatiei sau profesiei debitorului
(1) Bunurile care servesc la exercitarea ocupatiei sau profesiei debitorului, persoanã fizicã, nu pot fi supuse urmãririi silite decât în lipsã de alte bunuri urmãribile si numai pentru obligatii de întretinere, chirii, arenzi sau alte creante privilegiate asupra mobilelor.
(2) Dacã debitorul se ocupã cu agricultura, nu vor fi urmãrite, în mãsura necesarã continuãrii lucrãrilor în agriculturã, inventarul agricol, inclusiv animalele de muncã, furajele pentru aceste animale si semintele pentru cultura pãmântului, în afarã de cazul în care asupra acestor bunuri existã un drept real de garantie sau un privilegiu pentru garantarea creantei.
ART. 718
Limitele urmãririi veniturilor bãnesti
(1) Salariile si alte venituri periodice, pensiile acordate în cadrul asigurãrilor sociale, precum si alte sume ce se plãtesc periodic debitorului si sunt destinate asigurãrii mijloacelor de existentã ale acestuia pot fi urmãrite:
a) pânã la jumãtate din venitul lunar net, pentru sumele datorate cu titlu de obligatie de întretinere sau alocatie pentru copii;
b) pânã la o treime din venitul lunar net, pentru orice alte datorii.
(2) Dacã sunt mai multe urmãriri asupra aceleiasi sume, urmãrirea nu poate depãsi jumãtate din venitul lunar net al debitorului, indiferent de natura creantelor, în afarã de cazul în care legea prevede altfel.
(3) Veniturile din muncã sau orice alte sume ce se plãtesc periodic debitorului si sunt destinate asigurãrii mijloacelor de existentã ale acestuia, în cazul în care sunt mai mici decât cuantumul salariului minim net pe economie, pot fi urmãrite numai asupra pãrtii ce depãseste jumãtate din acest cuantum.
(4) Ajutoarele pentru incapacitate temporarã de muncã, compensatia acordatã salariatilor în caz de desfacere a contractului individual de muncã pe baza oricãror dispozitii legale, precum si sumele cuvenite somerilor, potrivit legii, nu pot fi urmãrite decât pentru sume datorate cu titlu de obligatie de întretinere si despãgubiri pentru repararea daunelor cauzate prin moarte sau prin vãtãmãri corporale, dacã legea nu dispune altfel.
(5) Urmãrirea drepturilor prevãzute la alin. (4) se va putea face în limita a jumãtate din cuantumul acestora.
(6) Sumele retinute potrivit prevederilor alin. (1)-(4) se elibereazã sau se distribuie potrivit art. 853 si urmãtoarele.
(7) Alocatiile de stat si indemnizatiile pentru copii, ajutoarele pentru îngrijirea copilului bolnav, ajutoarele de maternitate, cele acordate în caz de deces, bursele de studii acordate de stat, diurnele, precum si orice alte asemenea indemnizatii cu destinatie specialã, stabilite potrivit legii, nu pot fi urmãrite pentru niciun fel de datorii.
ART. 719
Sanctiunea
Renuntarea la beneficiul dispozitiilor prevãzute în articolele din prezenta sectiune, precum si urmãrirea ori cesiunea fãcutã cu încãlcarea acestor dispozitii sunt nule de drept.

SECtIUNEA a 2-a
Procedura urmãririi mobiliare

§ 1. Sechestrarea bunurilor mobile

ART. 720
Indicarea bunurilor asupra cãrora sã se facã executarea
Pentru realizarea creantelor sale, creditorul va putea urmãri bunurile mobile ale debitorului, aflate la acesta sau la alte persoane. Creditorul poate indica bunurile mobile asupra cãrora ar voi sã se facã executarea. Dacã executorul judecãtoresc apreciazã cã prin valorificarea acestor bunuri nu se asigurã realizarea drepturilor creditorului, el va urmãri si alte bunuri.
ART. 721
Aplicarea sechestrului asupra bunurilor debitorului
(1) Dacã în termen de o zi de la comunicarea somatiei însotite de încheierea de încuviintare a executãrii debitorul nu plãteste suma datoratã, executorul judecãtoresc va proceda la sechestrarea bunurilor mobile urmãribile ale debitorului, în vederea valorificãrii lor, chiar dacã acestea sunt detinute de un tert.
(2) În cazul în care existã pericol evident de sustragere a bunurilor de la urmãrire, la solicitarea creditorului fãcutã în cuprinsul cererii de executare, instanta, prin încheierea de încuviintare a executãrii, va dispune sechestrarea bunurilor urmãribile odatã cu comunicarea somatiei cãtre debitor. În acest caz, se va face mentiunea corespunzãtoare în chiar încheierea de încuviintare a executãrii.
(3) Pentru bunurile sechestrate asigurãtor nu este necesarã o nouã sechestrare, executorul judecãtoresc fiind însã obligat sã verifice dacã bunurile respective se gãsesc la locul aplicãrii sechestrului si dacã nu au fost substituite sau degradate, precum si sã sechestreze alte bunuri ale debitorului, în cazul în care cele gãsite la verificare nu sunt suficiente pentru realizarea creantei.
(4) În cazul în care se afirmã cã unele bunuri apartin altei persoane, dar drepturile acesteia nu sunt evidente, executorul va sechestra bunurile, însã va face mentiune în procesul-verbal de sechestru despre drepturile pretinse.
ART. 722
Sechestrarea bunurilor aflate în mâinile tertilor
(1) Sechestrul se va putea aplica si asupra bunurilor apartinând debitorului, dar detinute de un tert, afarã numai dacã acesta din urmã nu recunoaste cã bunurile apartin debitorului urmãrit. Dacã tertul recunoaste cã bunurile apartin debitorului, este obligat sã declare dacã le detine în temeiul vreunui titlu si sã înmâneze executorului o copie certificatã a acestuia, dacã este cazul.
(2) Dacã tertul detinãtor nu recunoaste cã bunurile apartin debitorului, dar creditorul pretinde si face dovada cã bunurile respective sunt ale acestuia, instanta de executare va putea, prin încheiere definitivã, datã cu citarea în termen scurt a pãrtilor, sã îl autorizeze pe executor sã continue aplicarea sechestrului.
(3) Tertul detinãtor care are un drept de folosintã asupra bunului sechestrat poate sã cearã instantei de executare sã fie autorizat sã foloseascã în continuare bunul, dacã pentru acesta existã o asigurare facultativã contra daunelor ori urmeazã sã fie contractatã, în termenul fixat de instantã, dupã caz. În toate cazurile, acordul creditorului urmãritor în acest sens suplineste autorizatia instantei de executare.
ART. 723
Concursul fortei publice
(1) Prezenta unui agent de politie, unui jandarm sau a altor agenti ai fortei publice va fi necesarã, sub sanctiunea nulitãtii, în urmãtoarele situatii:
1. dacã usile imobilului debitorului sau al tertului detinãtor sunt încuiate si acesta refuzã sã le deschidã;
2. dacã ei refuzã sã deschidã camerele sau mobilele;
3. dacã debitorul sau tertul detinãtor lipseste si în imobil nu se gãseste nicio persoanã majorã sau nimeni nu dã curs solicitãrii executorului de deschidere a usilor imobilului.
(2) Dupã deschiderea usilor sau mobilelor, prezenta celor mentionati la alin. (1) va putea fi suplinitã prin 2 martori asistenti.
(3) În afara situatiilor prevãzute la alin. (1), executorul judecãtoresc va putea de asemenea, cere concursul fortei publice, fie pentru a înlãtura împotrivirea la sechestru, fie pentru pãstrarea ordinii în timpul sechestrãrii.
ART. 724
Deschiderea încãperilor si mobilelor
În toate cazurile, încãperile si mobilele se vor deschide treptat, pe mãsurã ce bunurile sechestrate se vor trece în procesul-verbal de sechestru.
ART. 725
Participarea specialistilor
Executorul judecãtoresc va putea recurge, dacã este cazul, si la serviciile unor specialisti, pentru deschiderea localului, încãperilor, caselor de fier si a oricãror alte mobile în care se aflã bunurile ce urmeazã a fi sechestrate, pentru identificarea acestora ori pentru a asigura transportul lor, dupã caz.
ART. 726
Sechestrul asupra bunurilor aflate în casete închiriate
Dispozitiile art. 723-725 sunt aplicabile în mod corespunzãtor si în cazul când sechestrul se înfiinteazã asupra continutului casetelor închiriate de debitor la institutii de credit sau la alte unitãti specializate.
ART. 727
Identificarea bunurilor sechestrate
(1) Executorul judecãtoresc este obligat sã identifice bunurile sechestrate printr-un semn distinctiv, putând si fotografia sau filma bunurile sechestrate.
(2) Dacã debitorul cere ca bunurile sã fie asezate într-o încãpere cu intrãri sigilate, acest semn nu se va aplica.
ART. 728
Sechestrul asupra bunurilor deja identificate
(1) Dacã animalele sau obiectele sechestrate sunt identificate, potrivit unor dispozitii legale, prin înscrisuri eliberate ori certificate de o autoritate sau institutie publicã, se va face mentiune despre aplicarea sechestrului pe aceste înscrisuri.
(2) În cazul în care debitorul nu are sau refuzã sã înfãtiseze înscrisurile respective, executorul va proceda la aplicarea unui semn distinctiv asupra acestor bunuri, dacã acest lucru este posibil, sau, la cererea creditorului, la ridicarea si încredintarea lor unui custode desemnat de creditor, pe rãspunderea acestuia. Toate cheltuielile efectuate cu aplicarea acestor mãsuri vor fi avansate de creditor si suportate de debitor în cadrul cheltuielilor de executare.
ART. 729
Sechestrarea autovehiculelor
(1) În cadrul procedurii de urmãrire a unui autovehicul, proprietatea debitorului, executorul judecãtoresc poate dispune sechestrarea acelui bun, fãcând mentiunea acestei mãsuri si pe certificatul de înmatriculare, precum si pe cartea de identitate a autovehiculului respectiv. Dacã aceastã din urmã mãsurã nu poate fi aplicatã din diferite motive, executorul judecãtoresc va mentiona acest aspect în procesul-verbal de sechestru, precum si cauzele care au dus la crearea acestei situatii.
(2) Autovehiculul va fi sechestrat prin aplicarea de sigilii sau dat în custodia unei persoane alese cu precãdere de cãtre creditor. Un exemplar al procesului-verbal de urmãrire a acelui autovehicul va fi comunicat atât organelor de politie rutierã, cât si organelor fiscale în raza cãrora a fost înmatriculat acel bun, pentru a nota aceastã mãsurã în evidentele proprii. Dacã indisponibilizarea autovehiculului si a documentelor precizate la alin. (1) nu poate fi realizatã la termenul la care executorul judecãtoresc a dispus aplicarea mãsurii sechestrului, procesul-verbal va fi comunicat serviciului de politie rutierã, care va putea opri în trafic autovehiculul urmãrit, indiferent de locul în care acesta se aflã.
(3) Organul de politie rutierã va putea opri în trafic autovehiculul sechestrat si va proceda la ridicarea certificatului de înmatriculare, a cãrtii de identitate, punând în vedere conducãtorului autovehiculului cã bunul este sechestrat si sã se prezinte într-un termen rezonabil la executorul judecãtoresc. Totodatã va anunta, de îndatã, executorul judecãtoresc care a aplicat mãsura prevãzutã la alin. (1). Aceastã operatiune va fi consemnatã de cãtre organul de politie într-un proces-verbal, în care se va face si o descriere sumarã a autovehiculului sechestrat, o copie a acestuia fiind remisã conducãtorului autovehiculului. Atât documentele, cât si o copie a procesului-verbal vor fi trimise executorului judecãtoresc care a aplicat mãsura sechestrului asupra acelui autovehicul.
(4) Executorul judecãtoresc poate aplica, de asemenea, mãsura sechestrului asupra unui autovehicul în baza datelor obtinute de la serviciul public comunitar regim permise de conducere si înmatriculare a vehiculelor, dacã debitorul în cauzã este proprietarul înregistrat al acelui bun, politia rutierã, în baza procesului-verbal comunicat de executorul judecãtoresc, urmând a proceda potrivit alin. (2) si (3).
(5) Autovehiculul supus sechestrului potrivit dispozitiilor prezentului articol va putea fi folosit de cãtre debitor pânã la valorificare, dacã acesta depune sau remite executorului judecãtoresc o politã de asigurare negociabilã, la o sumã asiguratã cel putin egalã cu valoarea de asigurare a autovehiculului.
ART. 730
Sechestrul bunurilor afectate unor garantii reale
(1) Dacã asupra bunului ce se sechestreazã existã un drept real de garantie constituit în favoarea unei terte persoane, executorul judecãtoresc, luând cunostintã despre acest drept, va înstiinta acea persoanã despre aplicarea sechestrului si o va cita la toate termenele fixate pentru vânzarea bunului respectiv.
(2) Despre aplicarea sechestrului se va face mentiune în Arhiva Electronicã de Garantii Reale Mobiliare sau în alte registre de publicitate, dupã caz.
ART. 731
Publicitatea sechestrului
Despre aplicarea sechestrului se va face mentiune, la cererea executorului judecãtoresc, în Arhiva Electronicã de Garantii Reale Mobiliare, în registrul succesoral tinut de camera notarilor publici sau în alte registre de publicitate, dupã caz.
ART. 732
Sechestrul asupra bunurilor anterior sechestrate
(1) Executorul judecãtoresc care, prezentându-se la domiciliul ori la sediul debitorului, tertului detinãtor sau al custodelui, va gãsi înfiintatã o altã urmãrire, dupã ce va lua o copie de pe procesul-verbal respectiv, aflat în mâna debitorului, tertului detinãtor sau al custodelui ori la domiciliul sau sediul acestuia, va încheia un proces-verbal în care va arãta numele si calitatea celui care a fãcut urmãrirea anterioarã si va declara aceleasi bunuri sechestrate si de el.
(2) Executorul va putea, în acelasi timp, sã sechestreze si alte bunuri care nu au fost urmãrite anterior.
(3) O copie certificatã a procesului-verbal de sechestru va fi comunicatã organului de executare care a început mai întâi urmãrirea.
(4) În acest caz, urmãririle se socotesc conexate, fiind aplicabile dispozitiile art. 644, iar creditorul pentru care s-a înfiintat sechestrul va putea continua urmãrirea chiar dacã primul creditor urmãritor s-a desistat de la urmãrire.
ART. 733
Procesul-verbal de sechestru
(1) Efectuarea sechestrului se va constata de îndatã într-un procesverbal care va prevedea, în afara datelor si mentiunilor prevãzute la art. 669 alin. (1), urmãtoarele:
a) somatia de platã fãcutã verbal debitorului si rãspunsul lui, dacã a fost prezent;
b) enumerarea, descrierea si evaluarea, dupã aprecierea executorului, dacã este posibil, a fiecãrui bun mobil sechestrat;
c) indicarea bunurilor care, fiind exceptate de la urmãrire, nu au fost sechestrate, în cazul în care bunurile sechestrate nu acoperã creanta;
d) mentionarea drepturilor pretinse de alte persoane asupra bunurilor sechestrate;
e) arãtarea bunurilor sechestrate asupra cãrora existã un drept real de garantie constituit în favoarea unei terte persoane;
f) arãtarea bunurilor sechestrate care au fost sigilate sau ridicate;
g) arãtarea persoanei cãreia i se lasã în custodie bunurile sechestrate.
(2) Procesul-verbal se va semna de executor si de persoanele care, potrivit legii, au asistat la aplicarea sechestrului. Dacã ele nu pot ori refuzã sã semneze, executorul judecãtoresc va mentiona aceastã împrejurare în procesul-verbal.
(3) Câte un exemplar al procesului-verbal de sechestru se va preda debitorului sau, dupã caz, tertului detinãtor si custodelui, acesta din urmã semnând cu mentiunea de primire a bunurilor în pãstrare. Dacã aceste persoane nu sunt prezente ori refuzã sã primeascã un exemplar al procesului-verbal, se va proceda potrivit dispozitiilor privitoare la comunicarea si înmânarea citatiilor.
ART. 734
Indisponibilizarea bunurilor sechestrate
Din momentul sechestrãrii bunurilor, debitorul nu mai poate dispune de ele pe timpul cât dureazã executarea, sub sanctiunea unei amenzi judiciare de la 2.000 lei la 10.000 lei, dacã fapta nu constituie infractiune. Dispozitiile art. 184-186 sunt aplicabile.
ART. 735
Pãstrarea bunurilor sechestrate
(1) Bunurile sechestrate se lasã, cu acordul creditorului, în custodia debitorului sau a tertului detinãtor ori pot fi luate în custodie de creditor, dacã debitorul nu se opune.
(2) Dacã existã pericolul ca debitorul sau tertul detinãtor sã înstrãineze, sã substituie ori sã deterioreze bunurile sechestrate, executorul judecãtoresc va proceda la sigilarea sau la ridicarea lor.
(3) Dacã debitorul sau tertul detinãtor refuzã sã primeascã în custodie bunurile sau nu este prezent la aplicarea sechestrului, precum si în cazul ridicãrii bunurilor, executorul judecãtoresc dã în pãstrare bunurile sechestrate unui custode, numit cu precãdere dintre persoanele desemnate de creditor. Custodele trebuie sã fie major si îndeobste cunoscut ca fiind solvabil. El poate fi obligat de instantã, la cererea creditorului sau a executorului, si la darea unei cautiuni. Sotul, rudele sau afinii debitorului, pânã la al patrulea grad inclusiv, ori persoanele aflate în serviciul lui nu vor putea fi desemnati custozi decât cu acordul creditorului.
(4) Sumele în lei sau în valutã, titlurile de valoare, obiectele din metale pretioase si pietrele pretioase se ridicã si se predau de executor, pe bazã de proces-verbal, în custodia unor institutii de credit sau a unei alte entitãti autorizate în acest scop.
(5) Obiectele de artã, colectiile de valoare, obiectele de muzeu si altele asemenea se ridicã si se predau de executor, pe bazã de proces-verbal, în custodia muzeelor sau a unei alte entitãti autorizate pentru depozitarea acestora.
(6) Dacã entitãtile arãtate la alin. (4) si (5) refuzã sã ia în custodie bunurile sechestrate, se aplicã dispozitiile alin. (1)-(3).
(7) În toate cazurile, executorul judecãtoresc pãstreazã dovada depunerii valorilor respective, iar în cazul titlurilor de valoare, cum sunt actiunile sau obligatiunile nominative ori la purtãtor, va sesiza de îndatã instanta de executare pentru a lua mãsurile necesare pentru conservarea si administrarea titlurilor si numirea, dacã este cazul, a unui curator special, care sã exercite drepturile aferente acestora.
(8) În cazul titlurilor de credit transmisibile prin gir, executorul va face mentiune pe titluri despre aplicarea sechestrului, cu precizarea datei când a fost fãcutã mentiunea. Dupã facerea mentiunii, titlurile sechestrate nu vor mai putea fi girate, iar debitorul mentionat în titlul de credit nu se va mai putea libera valabil decât consemnând suma la entitatea prevãzutã de lege si depunând recipisa la executor.
(9) Sechestrarea titlurilor nominative se va notifica societãtii sau institutiei emitente, precum si societãtii ori altei persoane cãreia i-au fost date în pãstrare sau administrare, spre a se face mentiune despre sechestru în registrul respectiv.
ART. 736
Strãmutarea bunurilor sechestrate
Nici custodele, nici debitorul sau tertul detinãtor nu vor putea transporta bunurile sechestrate din locul unde au fost autorizati sã le pãstreze, decât cu încuviintarea executorului judecãtoresc. În acest din urmã caz, cheltuielile de transport vor fi avansate de partea interesatã.
ART. 737
Remuneratia custodelui
(1) În cazul în care custode este o altã persoanã decât debitorul sau tertul detinãtor, acesta va avea dreptul la o remuneratie, ce se va fixa de executor, prin încheiere, tinând seama de activitatea depusã, iar în cazul unitãtilor specializate, de tarifele sau preturile practicate de acestea pentru servicii similare. Remuneratia si cheltuielile custodelui vor putea fi plãtite cu anticipatie de cãtre creditorul urmãritor care le va prelua cu precãdere din pretul bunurilor urmãrite.
(2) Încheierea prin care este fixatã remuneratia custodelui se dã cu citarea pãrtilor.
ART. 738
Rãspunderea custodelui
Custodele, precum si orice alte persoane însãrcinate cu paza bunurilor sechestrate vor rãspunde pentru orice pagubã adusã creditorului sau debitorului din cauza neglijentei lor si vor fi înlocuiti, potrivit dispozitiilor referitoare la numirea custozilor, putând fi condamnati, dacã este cazul, si la pedepsele prevãzute de legea penalã.
ART. 739
Liberarea tertului detinãtor
(1) Tertul detinãtor se va putea libera, în cursul sechestrului, de bunurile debitorului urmãrit, dacã obligatia lui de restituire este ajunsã la scadentã.
(2) În acest scop, el va putea cere executorului judecãtoresc încuviintarea de a depune bunurile sechestrate la el, în mâinile unei alte persoane. Executorul se va pronunta de urgentã, prin încheiere, datã cu citarea tertului detinãtor, a debitorului si a creditorului urmãritor, asupra persoanei cãreia bunurile urmeazã sã fie încredintate. Creditorul urmãritor si debitorul vor putea conveni ca ele sã fie încredintate chiar debitorului.
(3) Dacã creditorul urmãritor si debitorul nu vor cãdea de acord, executorul va încredinta bunurile sechestrate unei persoane desemnate de creditor.
(4) Încredintarea bunurilor în mâinile persoanei acceptate sau desemnate, potrivit alin. (2) si (3), va fi constatatã printr-un proces-verbal semnat de executor si custode.
ART. 740
Oprirea urmãririi
(1) Debitorul va putea împiedica aplicarea sechestrului sau, dupã caz, va putea obtine ridicarea lui numai dacã:
1. plãteste creanta, inclusiv accesoriile si cheltuielile de executare, în mâinile creditorului sau reprezentantului sãu având procurã specialã. În acest caz, executorul judecãtoresc va întocmi un proces-verbal constatând achitarea integralã a datoriei si va preda creditorului titlul executoriu, mentionând pe acesta stingerea totalã a obligatiei, iar debitorului, un certificat constatator al îndeplinirii integrale a obligatiilor de mai sus;
2. face depunerea cu afectatiunea specialã prevãzutã la art. 710 alin. (1) si predã executorului recipisa de consemnare. În acest caz, executorul judecãtoresc va elibera debitorului o dovadã de primire a recipisei, va încheia un proces-verbal în care va face aceastã constatare si, dacã debitorul nu a fãcut si contestatie în conditiile alin. (2), va opri urmãrirea sau, dupã caz, va dispune ridicarea sechestrului. În caz contrar, dacã debitorul a fãcut contestatie, executorul va depune de îndatã procesul-verbal constatator odatã cu recipisa, la instanta de executare, care se va pronunta de urgentã, potrivit dispozitiilor art. 706. Pânã la solutionarea contestatiei, urmãrirea este suspendatã de drept.
(2) În cazul prevãzut la alin. (1) pct. 2, dacã debitorul face contestatie si se opune eliberãrii sumei consemnate, el o va putea depune chiar în mâna executorului, odatã cu recipisa de consemnare a sumei, sub luare de dovadã, sau o va putea introduce direct la instanta competentã, în termen de 5 zile de la data procesului-verbal întocmit de executor, caz în care o copie de pe contestatie va fi înmânatã si executorului.
(3) Contestatia se va face cu respectarea conditiilor de formã prevãzute la art. 705.
(4) Dacã termenul prevãzut la alin. (2) a expirat fãrã ca debitorul sã fi depus ori introdus contestatie, depunerea cu afectatiune specialã se va socoti drept platã fãcutã creditorului, iar acesta va putea sã ridice suma consemnatã, în temeiul unei încheieri a executorului judecãtoresc date de urgentã, cu citarea pãrtilor.
ART. 741
Continuarea urmãririi
(1) În orice alte cazuri decât cele prevãzute la art. 740, debitorul sau o altã persoanã interesatã nu poate opri vânzarea bunurilor sechestrate, dar poate contesta executarea, potrivit dispozitiilor art. 701 si urmãtoarele.
(2) Tertul care contestã executarea nu va putea dovedi cu martori dreptul sãu de proprietate asupra bunurilor mobile sechestrate în locuinta sau întreprinderea debitorului urmãrit, în afarã de cazul când, fatã de profesia sau comertul contestatorului ori debitorului, o asemenea dovadã devine admisibilã.
(3) Sotul contestator care locuieste cu sotul debitor si care nu exercitã o profesie si nici nu exploateazã o întreprindere nu va putea dovedi dreptul sãu de proprietate asupra bunurilor mobile sechestrate decât cu conventia matrimonialã sau cu alte înscrisuri cu datã certã, din care sã rezulte cã acestea i-au apartinut si înainte de cãsãtorie ori cã le-a dobândit ulterior prin donatie sau mostenire ori, dacã la data dobândirii avea bunuri proprii, cã le-a dobândit prin cumpãrare ori în alt mod. Aceastã dispozitie nu se aplicã însã în privinta bunurilor care, în mod vãdit sau prin destinatia lor, apartin sotului debitorului urmãrit.

§ 2. Valorificarea bunurilor sechestrate

ART. 742
Modalitãtile de valorificare
(1) Dacã în termen de 15 zile de la aplicarea sechestrului nu au fost plãtite suma datoratã, toate accesoriile si cheltuielile de executare, executorul judecãtoresc va proceda la valorificarea bunurilor sechestrate prin vânzare la licitatie publicã, vânzare directã sau prin alte modalitãti admise de lege.
(2) Cu toate acestea, vânzarea se va putea face de îndatã ce bunurile au fost sechestrate, dacã acestea sunt supuse pieirii, degradãrii, alterãrii sau deprecierii ori dacã pãstrarea lor ar prilejui cheltuieli disproportionat de mari în raport cu valoarea lor.
ART. 743
Vânzarea amiabilã
(1) Executorul judecãtoresc, cu acordul creditorului, poate sã îi încuviinteze debitorului sã procedeze el însusi la valorificarea bunurilor sechestrate. În acest caz, debitorul este obligat sã îl informeze în scris pe executor despre ofertele primite, indicând, dupã caz, numele sau denumirea si adresa potentialului cumpãrãtor, precum si termenul în care acesta din urmã se angajeazã sã consemneze pretul propus.
(2) Dacã pânã la împlinirea termenului prevãzut la alin. (1) tertul cumpãrãtor nu consemneazã pretul oferit la dispozitia executorului judecãtoresc, se va fixa termen pentru vânzare la licitatie publicã, potrivit art. 747.
ART. 744
Vânzarea directã
(1) Executorul judecãtoresc poate, de asemenea, proceda, cu acordul ambelor pãrti, la valorificarea bunurilor urmãrite prin vânzare directã cumpãrãtorului care oferã cel putin pretul stabilit potrivit art. 747.
(2) Termenul pentru vânzarea directã va fi stabilit prin acordul pãrtilor. Debitorul si creditorul vor fi înstiintati despre ziua, ora si locul vânzãrii, precum si despre oferta de pret depusã de potentialul cumpãrãtor.
(3) La data vânzãrii, executorul va întocmi procesul-verbal prevãzut la art. 762, dispozitiile acestui articol fiind aplicabile în mod corespunzãtor. Dacã vreuna dintre pãrti lipseste la efectuarea vânzãrii, executorul îi va comunica o copie certificatã de pe procesul-verbal privind vânzarea.
ART. 745
Vânzarea silitã
În lipsa acordului pãrtilor sau dacã vânzarea directã ori amiabilã nu se realizeazã, executorul judecãtoresc va proceda la vânzarea prin licitatie publicã a bunurilor sechestrate.
ART. 746
Vânzarea titlurilor de valoare si a unor bunuri cu regim de circulatie special
(1) Titlurile de credit si orice alte valori sau mãrfuri negociabile la bursele de valori, bursele de mãrfuri ori pe alte piete se vor putea vinde prin intermediul bursei celei mai apropiate, respectiv prin sistemul alternativ de tranzactionare, cu formele si conditiile prevãzute de legea specialã.
(2) Obiectele din metale pretioase si pietrele pretioase, mijloacele de platã strãine si alte titluri de valoare decât cele arãtate la alin. (1) vor fi valorificate, în conditiile legii, prin entitãti autorizate, dupã caz, iar obiectele de artã, colectiile de valoare si obiectele de muzeu, prin organele si în conditiile prevãzute de lege. Sumele obtinute din vânzare se vor consemna la entitatea indicatã de executorul judecãtoresc.
(3) Vânzarea actiunilor la societãtile închise si a pãrtilor sociale se face în mod amiabil, potrivit art. 743, iar în lipsã, de cãtre executor, prin licitatie publicã, dacã legea nu prevede un sistem special privind circulatia acestora.
(4) Dacã vânzarea bunurilor prevãzute la alin. (3) se face de cãtre executor sau de cãtre un agent specializat, acesta va întocmi un caiet de sarcini care, în afara altor mentiuni prevãzute de lege, va cuprinde, sub sanctiunea nulitãtii vânzãrii, actul constitutiv al societãtii, numãrul si felul actiunilor sau pãrtilor sociale supuse vânzãrii, garantiile constituite asupra lor, clauzele speciale privind vânzarea sau cesiunea acestora si drepturile de preferintã acordate asociatilor, situatia financiarã anualã pe ultimele douã exercitii financiare, precum si orice documente necesare pentru aprecierea consistentei si valorii drepturilor societare aferente actiunilor sau pãrtilor sociale scoase la vânzare.
(5) Caietul de sarcini va fi comunicat debitorului, creditorului, societãtii emitente si celorlalti asociati, pentru a formula eventuale obiectiuni, în termen de 5 zile de la comunicare, sub sanctiunea decãderii. Executorul judecãtoresc va solutiona obiectiunile, prin încheiere executorie, datã cu citarea pãrtilor. Dacã nu se formuleazã obiectiuni sau acestea sunt respinse, iar încheierea nu este atacatã de cãtre cei interesati, urmãrirea va continua, potrivit legii.
(6) Regulile speciale privind vânzarea titlurilor de valoare prevãzute în prezentul articol rãmân aplicabile.

§ 3. Vânzarea la licitatie publicã

ART. 747
Evaluarea bunurilor sechestrate
(1) Cu ocazia aplicãrii sechestrului, executorul judecãtoresc este obligat sã identifice si sã evalueze bunurile sechestrate, în afarã de cazurile în care aceasta nu este cu putintã. Bunurile vor fi evaluate la valoarea lor de circulatie, raportatã la preturile medii de piatã din localitatea respectivã.
(2) Separat de pretul bunurilor se va determina si valoarea drepturilor reale de folosintã, potrivit criteriilor arãtate la alin. (1), iar dacã aceasta nu este cu putintã, se va apela la un expert.
(3) La cererea pãrtilor interesate sau în cazul în care nu poate proceda el însusi la evaluare, executorul judecãtoresc va numi un expert care sã fixeze pretul pentru vânzarea bunurilor sechestrate.
(4) Executorul va dispune ca expertul sã fixeze pretul, printr-un raport scris, care va fi predat cu cel putin 5 zile înainte de ziua fixatã pentru vânzare.
(5) Cererea de expertizã va fi fãcutã de pãrti, în mod verbal, la data sechestrãrii bunurilor, fiind consemnatã în procesul-verbal de sechestru, sau în scris, în termen de 5 zile de la data comunicãrii procesului-verbal de sechestru, sub sanctiunea decãderii.
(6) Executorul se va pronunta de urgentã, fãrã citarea pãrtilor, asupra cererii de expertizã, prin încheiere executorie, care va cuprinde stabilirea onorariului provizoriu ce se cuvine expertului si termenul în care trebuie depus raportul conform alin. (4).
(7) Onorariul provizoriu va fi depus de partea interesatã, sub sanctiunea decãderii, în cel mult 5 zile de la comunicarea admiterii cererii de expertizã.
(8) Expertul va cita pãrtile. Acestea pot desemna experti consilieri, dispozitiile art. 324 aplicându-se în mod corespunzãtor.
(9) Dacã expertul nu va depune raportul în termenul fixat ori dacã din cauza nerespectãrii termenului a cauzat amânarea vânzãrii, la cererea pãrtii interesate, instanta de executare poate lua împotriva acestuia mãsurile prevãzute la art. 182 alin. (1) pct. 2 lit. d) si la art. 184.
ART. 748
Fixarea termenului de licitatie
(1) Dacã valorificarea bunurilor urmeazã sã se facã prin vânzare la licitatie publicã, executorul judecãtoresc, în termen de cel mult o zi de la expirarea termenelor prevãzute la art. 742 alin. (1) sau la art. 743, iar, în cazul bunurilor arãtate la art. 742 alin. (2), de la data procesului-verbal de sechestru, va fixa, prin încheiere definitivã, datã cu citarea în termen scurt a pãrtilor, ziua, ora si locul licitatiei.
(2) Vânzarea nu se va putea face în mai putin de douã sãptãmâni, nici în mai mult de 4 sãptãmâni de la data expirãrii termenelor prevãzute la art. 742 alin. (1) sau la art. 743, iar, în cazul bunurilor prevãzute la art. 742 alin. (2), de la data procesului-verbal de sechestru.
(3) Termenul se va putea scurta sau prelungi, dacã atât creditorul, cât si debitorul o vor cere.
ART. 749
Locul licitatiei
(1) Vânzarea la licitatie se va face la locul unde se aflã bunurile sechestrate sau, dacã existã motive temeinice, în alt loc.
(2) În cazul când în localitate existã târguri oficiale recunoscute si tinute în mod obisnuit cel putin o datã pe sãptãmânã, vânzarea vitelor se va face obligatoriu în acele târguri, în zilele si orele de târg, chiar dacã târgurile ar cãdea în zilele nelucrãtoare sau de sãrbãtoare legalã, fãrã a fi necesarã încuviintarea instantei de executare.
(3) De asemenea, dacã în localitate existã burse de mãrfuri sau cereale, toate mãrfurile sau cerealele care sunt cotate la aceste burse se vor vinde, la cererea creditorului sau a debitorului, prin intermediul lor.
ART. 750
Înstiintarea pãrtilor si a tertului detinãtor
(1) Executorul judecãtoresc îi va înstiinta pe creditor, debitor si tertul detinãtor al bunurilor sechestrate despre ziua, ora si locul vânzãrii la licitatie, potrivit dispozitiilor privitoare la comunicarea si înmânarea citatiilor, cu cel putin 48 de ore înainte de termenul fixat pentru vânzare. Dacã însã creditorul, debitorul si tertul detinãtor au fost prezenti în ziua când s-a fixat data licitatiei si au luat cunostintã în scris de acest termen, ei nu vor mai fi înstiintati.
(2) Dacã se vând titluri de valoare care nu sunt negociate la bursa de valori sau într-un sistem alternativ de tranzactionare, în conditiile art. 746 alin. (3), vor fi înstiintati societatea emitentã a titlului sau tertul cãruia acestea i-au fost încredintate spre pãstrare ori administrare, precum si ceilalti asociati ori mostenitorii acestora, dacã au drepturi de preferintã la vânzare.
ART. 751
Publicitatea vânzãrii
(1) Executorul judecãtoresc va întocmi anunturile de vânzare, pe care le va afisa cu cel putin 5 zile înainte de tinerea licitatiei la locul licitatiei, la sediul executorului judecãtoresc, al primãriei de la locul vânzãrii bunurilor si al instantei de executare, precum si în alte locuri publice, unde conducãtorii acestora au obligatia creãrii conditiilor necesare afisãrii publicatiilor de vânzare, fãrã a impune taxe sau contraprestatii. De asemenea, executorul judecãtoresc va întocmi si publicatii de vânzare pe care le va aduce la cunostinta publicului prin unul dintre ziarele locale sau, în lipsã, dintre cele de circulatie nationalã, prin ziare, reviste sau alte publicatii existente ce sunt destinate comercializãrii unor bunuri de natura celor scoase la vânzare, precum si pe pagini de internet deschise în acelasi scop.
(2) Publicatiile si anunturile de vânzare vor cuprinde:
a) denumirea si sediul organului de executare;
b) numãrul dosarului de executare;
c) numele executorului judecãtoresc;
d) numele, prenumele si domiciliul sau, dupã caz, denumirea si sediul debitorului si creditorului;
e) ziua, ora si locul licitatiei;
f) indicarea si descrierea sumarã a bunurilor ce vor fi vândute la licitatie publicã, cu arãtarea pentru fiecare a pretului de începere a licitatiei, care este pretul prevãzut în procesul-verbal de sechestru sau, dupã caz, cel stabilit prin expertizã; în cazul titlurilor de valoare nenegociabile, se va indica si locul de la care poate fi procurat, pe cheltuiala solicitantului, caietul de sarcini prevãzut la art. 746 alin. (4);
g) mentiunea, dacã va fi cazul, cã bunurile se vând grevate de drepturile reale de folosintã, dobândite ulterior înscrierii vreunei ipoteci si cã, în cazul în care creantele creditorilor urmãritori nu ar fi acoperite la prima licitatie, se va proceda, în aceeasi zi, la o nouã licitatie pentru vânzarea bunurilor libere de acele drepturi. Pretul de la care vor începe aceste licitatii va fi cel prevãzut la art. 758 alin. (6) si (7);
h) locul si data afisãrii, în cazul anunturilor de vânzare;
i) semnãtura si stampila executorului judecãtoresc, în cazul anunturilor de vânzare.
(3) Îndeplinirea acestor formalitãti se va constata prin procese-verbale încheiate de executorul judecãtoresc.
(4) Cheltuielile de afisare si publicare vor fi avansate de cãtre creditorul urmãritor, care le va prelua din pretul bunurilor urmãrite.
(5) În cazul nerespectãrii dispozitiilor prezentului articol, la cererea pãrtii interesate, instanta de executare poate lua împotriva executorului judecãtoresc mãsurile prevãzute la art. 182 alin. (1) pct. 2 lit. h) si la art. 184.
(6) Mentiunile de la alin. (2) lit. a) si c)-i) sunt prevãzute sub sanctiunea nulitãtii.
ART. 752
Restrângerea formalitãtilor de publicitate
(1) Prin exceptie de la dispozitiile art. 751, în cazul în care executarea se face în temeiul unui titlu executoriu privitor la o creantã a cãrei valoare nu depãseste 5.000 lei sau atunci când bunurile sunt supuse pieirii, degradãrii, alterãrii ori deprecierii, oricare ar fi valoarea titlului executoriu, executorul judecãtoresc va putea sã restrângã formalitãtile de publicitate numai la afisare si sã scurteze atât termenul de înstiintare a debitorului si a tertului detinãtor, cât si termenul de afisare, în mãsura în care aceasta ar fi suficientã pentru înstiintarea celor interesati.
(2) Creditorul, debitorul si tertul detinãtor vor putea fi încunostintati prin telegramã, telefax sau prin alte mijloace care asigurã transmiterea textului actului si confirmarea primirii lui.
ART. 753
Refacerea formalitãtilor de publicitate
(1) Dacã din orice cauzã vânzarea se amânã, încunostintarea celor interesati si formalitãtile de publicitate se vor îndeplini si pentru noul termen, care nu va putea fi mai scurt de o sãptãmânã si nici mai lung de douã sãptãmâni.
(2) Dacã vânzarea nu se poate termina în aceeasi zi, ea va continua în ziua urmãtoare, iar executorul judecãtoresc va aduce verbal la cunostinta celor prezenti, în afarã de cazul în care ambele pãrti sunt de acord cu amânarea licitatiei. În acest din urmã caz, costul formalitãtilor de publicitate va fi suportat în mod egal de ambele pãrti, dispozitiile art. 751 alin. (4) fiind aplicabile în mod corespunzãtor.
ART. 754
Pregãtirea licitatiei
(1) În ziua fixatã pentru vânzare, executorul judecãtoresc se va duce la locul unde se aflã bunurile sechestrate, va ridica sigiliile sau va primi bunurile de la persoana cãreia i-au fost încredintate, eliberându-i chitantã de primire.
(2) Executorul va verifica, dupã procesul-verbal de sechestru, numãrul si starea bunurilor si va constata toate acestea, precum si lipsurile gãsite, în procesul-verbal de licitatie.
(3) Dacã vânzarea se va face în alt loc decât acela unde se gãsesc bunurile ce urmeazã sã fie vândute, ele vor fi duse în acel loc, pe cheltuiala creditorului, în conditiile art. 751 alin. (4).
ART. 755
Amânarea licitatiei
(1) La cererea pãrtii interesate fãcutã, sub sanctiunea decãderii, înainte de începerea licitatiei, executorul judecãtoresc va amâna vânzarea în cazul nerespectãrii termenelor de înstiintare a creditorului, debitorului sau tertului detinãtor ori, dupã caz, a termenelor de afisare sau publicare a vânzãrii. La acest termen, care nu poate fi mai lung de 20 de zile de la data fixatã pentru prima vânzare, se vor reface formalitãtile de publicitate încãlcate, cu respectarea dispozitiilor art. 751.
(2) Dispozitiile alin. (1) nu sunt aplicabile la vânzarea bunurilor supuse pieirii, degradãrii, alterãrii sau deprecierii, caz în care partea interesatã va putea solicita numai luarea mãsurilor prevãzute la art. 752.
ART. 756
Participantii la licitatie
(1) Poate participa la licitatie orice persoanã care are capacitate deplinã de exercitiu, precum si capacitatea de a dobândi bunurile scoase la licitatie, dacã nu este îndeobste cunoscutã ca fiind insolvabilã.
(2) Debitorul urmãrit nu va putea fi adjudecatar, nici personal, nici prin persoanã interpusã.
(3) Creditorii urmãritori sau intervenienti nu pot, nici personal, nici prin persoane interpuse, sã adjudece bunurile oferite spre vânzare la un pret mai mic de 75% din pretul stabilit potrivit art. 747 alin. (1) sau (3).
ART. 757
Garantia de participare
(1) Participantii la licitatie trebuie sã consemneze, cel mai târziu pânã la începerea licitatiei, la dispozitia executorului judecãtoresc, cel putin 10% din pretul de începere a licitatiei pentru bunurile pe care intentioneazã sã le cumpere.
(2) Creditorii urmãritori sau intervenienti nu au obligatia de a depune garantia prevãzutã la alin. (1).
(3) Dacã în localitatea unde are loc licitatia nu functioneazã nicio unitate dintre cele prevãzute de lege pentru a face astfel de operatiuni sau dacã licitatia se desfãsoarã în locuri izolate, garantia poate fi depusã si la executorul judecãtoresc, pe bazã de chitantã de primire, fãcându-se mentiune despre aceasta în procesul-verbal de licitatie.
ART. 758
Efectuarea licitatiei
(1) Vânzarea la licitatie se va face în mod public de cãtre executorul judecãtoresc, care va oferi bunurile spre vânzare prin 3 strigãri succesive.
(2) Pretul de la care începe licitatia este cel prevãzut în publicatii sau anunturi, potrivit art. 751 alin. (2).
(3) În raport cu natura sau cu destinatia lor, bunurile se vor vinde fiecare în parte sau mai multe împreunã, tinându-se seama în toate cazurile ca prin modul de vânzare acestea sã nu se deprecieze.
(4) În cazul când de la debitor s-au ridicat si sume de bani, vânzarea celorlalte bunuri nu se va putea face decât în mãsura în care acele sume nu acoperã creanta creditorului urmãritor si accesoriile acesteia, împreunã cu cheltuielile de executare.
(5) Bunul se adjudecã celui care, dupã 3 strigãri succesive, fãcute la intervale de timp care sã permitã optiuni si supralicitãri, oferã pretul cel mai mare, iar atunci când existã un singur concurent, acesta a oferit pretul de începere a licitatiei.
(6) Dacã bunul este grevat de vreun drept real de folosintã, dobândit ulterior înscrierii vreunei ipoteci, la primul termen de vânzare strigãrile vor începe de la pretul cel mai mare oferit sau, în lipsã, de la cel fixat în publicatie, diminuat cu valoarea acestor drepturi socotitã potrivit art. 747 alin. (2).
(7) Dacã din cauza existentei drepturilor arãtate la alin. (6) nu s-a putut obtine un pret suficient pentru acoperirea creantelor ipotecare înscrise anterior, executorul judecãtoresc va relua în aceeasi zi licitatia pentru vânzarea bunului liber de acele drepturi; în acest caz, strigãrile vor începe de la pretul mentionat în publicatia de vânzare, fãrã scãderea arãtatã la alin. (6).
(8) Dacã nu se obtine pretul de începere a licitatiei, la acelasi termen bunul va fi din nou scos la vânzare, caz în care licitatia va începe de la pretul de 75% din cel prevãzut în publicatii sau anunturi, iar bunul va fi vândut celui care va oferi pretul cel mai mare.
(9) Dacã nu se oferã nici pretul minim prevãzut la alin. (8), licitatia se va amâna la un alt termen, pentru care se vor îndeplini din nou formalitãtile de publicitate prevãzute la art. 751. La acest termen, care nu poate fi mai lung de 20 de zile de la data primei licitatii, licitatia va începe de la 50% din pretul initial prevãzut în publicatii sau anunturi. Dacã nu se va obtine nici acest pret, bunurile vor fi vândute, la acelasi termen, la cel mai mare pret oferit, chiar si atunci când la licitatie s-a prezentat un singur ofertant.
(10) În toate cazurile, la pret egal, va fi preferat cel care are un drept de preemptiune asupra bunului urmãrit.
(11) Dispozitiile alin. (8) si (9) nu sunt aplicabile la vânzarea bunurilor supuse pieirii, degradãrii, alterãrii sau deprecierii. În aceste cazuri, vânzarea se va face la orice pret si oricare ar fi numãrul concurentilor, chiar la primul termen.
(12) Executorul va tine o listã cu bunurile vândute si pretul cu care s-au vândut.
ART. 759
Exercitarea dreptului de preemptiune
Dacã nu a participat la licitatie, în termen de 5 zile de la adjudecarea bunului, cel care este titularul unui drept de preemptiune va putea sã îsi exercite dreptul, printr-o declaratie scrisã adresatã executorului judecãtoresc, si sã consemneze pretul la care acesta a fost adjudecat, sub sanctiunea decãderii. În acest din urmã caz, titularul dreptului de preemptiune va fi socotit adjudecatar si va fi tinut de plata pretului în conditiile art. 760.
ART. 760
Depunerea si consemnarea pretului
(1) Dupã adjudecarea bunului, adjudecatarul este obligat sã depunã de îndatã întregul pret, în numerar ori cu ordin de platã sau orice alt instrument legal de platã; la cererea sa, acceptatã de creditor sau de reprezentantul sãu, pretul se va putea depune si ulterior, în cel mult 5 zile de la data licitatiei.
(2) În cazul în care adjudecatar este însusi creditorul urmãritor si nu participã alti creditori la urmãrire sau, desi participã, acestia se aflã într-un rang de preferintã inferior creditorului adjudecatar, el va putea depune în contul pretului creanta sa, în tot sau în parte. Dacã pretul bunului este mai mare decât valoarea creantei, creditorul va putea depune în contul pretului creanta sa numai dacã depune, de îndatã sau în cel mult 5 zile de la data licitatiei, diferenta dintre pretul de adjudecare si valoarea creantei.
(3) Dacã pretul sau, dupã caz, diferenta de pret nu se va depune potrivit alin. (1) sau (2), se va relua licitatia ori, dupã caz, o altã modalitate de valorificare a bunului, la acelasi termen sau la un alt termen, pentru care se vor împlini formalitãtile de publicitate prevãzute la art. 751, iar primul adjudecatar va fi rãspunzãtor atât de scãderea pretului obtinut la a doua vânzare, cât si de cheltuielile fãcute pentru aceasta; aceste sume se vor stabili de cãtre executorul judecãtoresc prin proces-verbal care constituie titlu executoriu si se vor retine cu precãdere din suma depusã conform art. 757.
(4) Executorul judecãtoresc va consemna de îndatã sumele de bani încasate, pãstrând dovada consemnãrii. Despre aceasta el va face mentiune si în procesul-verbal de licitatie.
ART. 761
Închiderea licitatiei
(1) Licitatia se va închide de îndatã ce din sumele obtinute se pot acoperi toate creantele ce se urmãresc, precum si toate cheltuielile de executare.
(2) Executorul judecãtoresc va declara închisã licitatia si în cazul în care în timpul acesteia survine vreuna dintre situatiile prevãzute la art. 693 sau, dupã caz, la art. 740.
ART. 762
Procesul-verbal de licitatie
(1) Dupã închiderea licitatiei, executorul judecãtoresc va întocmi un proces-verbal despre desfãsurarea si rezultatul acesteia. Acest proces-verbal va cuprinde, în afara datelor si mentiunilor prevãzute la art. 669, sub sanctiunea nulitãtii:
a) arãtarea locului, datei si orei când licitatia a început si s-a terminat;
b) indicarea procesului-verbal de sechestru si constatãrile prevãzute la art. 754 alin. (2);
c) arãtarea bunurilor vândute, pretul rezultat din vânzarea lor, precum si numele sau denumirea fiecãrui adjudecatar.
(2) Procesul-verbal va fi semnat de executor, de debitor si de creditorul urmãritor, dacã au fost de fatã, precum si de adjudecatar. Dacã vreuna dintre aceste persoane nu poate sau refuzã sã semneze, se va face mentiune despre aceasta în procesul-verbal.
(3) Lista prevãzutã la art. 758 alin. (12) si raportul de expertizã, dacã va fi cazul, se anexeazã la procesul-verbal si se pãstreazã împreunã cu procesul-verbal de licitatie la dosarul de executare.
ART. 763
Eliberarea titlului de proprietate
(1) Executorul judecãtoresc îi va elibera, sub semnãtura sa, fiecãrui adjudecatar în parte un certificat de adjudecare, care va cuprinde data si locul licitatiei, numele adjudecatarului, indicarea bunului adjudecat si, dupã caz, a pretului plãtit sau care urmeazã sã fie plãtit.
(2) Certificatul eliberat fiecãrui adjudecatar constituie dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor vândute; în cazul titlurilor de valoare nominative, adjudecatarul va putea obtine transferul acestora pe numele sãu, în temeiul certificatului de adjudecare. Dacã emitentul titlurilor refuzã în mod nejustificat transferul, instanta de executare, la cererea adjudecatarului, va da o încheiere care va constata transferul intervenit si care va servi adjudecatarului la efectuarea înregistrãrilor prevãzute de lege. Totodatã, prin aceeasi hotãrâre, instanta va dispune obligarea emitentului la plata unei amenzi judiciare de la 1.000 lei la 7.000 lei, precum si obligarea sa, la cererea pãrtii interesate, la plata de despãgubiri pentru paguba astfel cauzatã.
(3) În toate cazurile, predarea bunului se va face dupã achitarea integralã a pretului; pânã la predare, debitorul suportã riscul pieirii bunului adjudecat.
(4) Dupã predare, executorul va dispune, din oficiu, dacã este cazul, radierea din registrele de publicitate a drepturilor si sarcinilor stinse prin adjudecare care grevau anterior bunul adjudecat.

ART. 764
Efectele adjudecãrii
Prin adjudecare, cumpãrãtorul devine, de la data predãrii, proprietarul bunului adjudecat, liber de orice sarcini, care se strãmutã de drept asupra pretului plãtit, în afarã de cazul în care adjudecatarul ar fi de acord sã fie mentinute sau vânzarea s-a fãcut în conditiile art. 758 alin. (6).
ART. 765
Viciile ascunse
În cazul vânzãrii silite la licitatie publicã nu existã garantie contra viciilor ascunse ale bunului vândut.
ART. 766
Inadmisibilitatea desfiintãrii vânzãrii. Exceptii
(1) În cazul vânzãrilor la licitatie publicã fãcute în conditiile prezentei sectiuni nu este admisibilã nicio cerere de desfiintare a vânzãrii împotriva tertului adjudecatar care a plãtit pretul, în afarã de cazul în care a existat fraudã din partea acestuia. Asemenea cerere nu poate fi fãcutã decât pe cale de actiune principalã.
(2) Când adjudecatar a fost creditorul, vânzarea va putea fi desfiintatã dacã existã temei de nulitate, potrivit dreptului comun.
ART. 767
Mentinerea sau încetarea unor contracte
(1) Locatiunile si celelalte acte juridice privitoare la bunul adjudecat rãmân în fiintã sau, dupã caz, înceteazã potrivit legii. În toate cazurile, adjudecatarul nu este tinut sã respecte locatiunea sau un alt act juridic atunci când pretul convenit este mai mic cu o treime fatã de pretul pietei ori inferior celui rezultat din locatiunile sau actele juridice precedente.
(2) Plãtile fãcute înainte de scadentã de cãtre locatar sau alte persoane interesate nu pot fi opuse adjudecatarului decât dacã sunt înscrise în Arhiva Electronicã de Garantii Reale Mobiliare sau în alte registre publice. Dispozitiile alin. (1) rãmân aplicabile.

§ 4. Dispozitii speciale

ART. 768
Preluarea bunului în contul creantei
(1) În cazul în care bunul sechestrat nu s-a putut vinde în conditiile prezentei sectiuni, orice creditor care, potrivit legii, putea cere executarea silitã asupra bunurilor mobile ale debitorului îl poate prelua în contul creantei sale la pretul stabilit în publicatiile sau anunturile de vânzare pentru ultimul termen de licitatie. Dacã acest pret este mai mare decât valoarea creantei, creditorul poate prelua bunul numai dacã depune, în conditiile art. 760 alin. (1), suma de bani ce reprezintã diferenta dintre pret si valoarea creantei.
(2) Dacã mai multi creditori vor sã preia bunul în conditiile alin. (1), acesta va fi atribuit potrivit ordinii de preferintã stabilite la art. 854 si 856. În cazul creditorilor de rang egal, acestia vor prelua bunul în coproprietate proportional cu valoarea creantei fiecãruia.
ART. 769
Restituirea sau predarea unor bunuri
(1) Bunurile sechestrate care nu au putut fi valorificate în conditiile prezentei sectiuni rãmân indisponibilizate cel mult un an de la data aplicãrii sechestrului. În cursul acestui termen, executorul judecãtoresc poate proceda din nou la valorificarea acestor bunuri. Dacã nici dupã expirarea acestui termen bunurile nu pot fi valorificate, iar creditorul refuzã sã le preia în contul creantei, ele se restituie din oficiu debitorului sau unui reprezentant al sãu.
(2) În cazul în care debitorul cãruia ar urma sã i se restituie bunurile potrivit alin. (1) nu se mai aflã la domiciliul cunoscut si nici nu ar putea fi identificat în alt loc, iar bunurile respective ar urma sã treacã, potrivit legii, în proprietatea privatã a unitãtii administrativ-teritoriale unde executorul judecãtoresc îsi are sediul, acesta le va preda organului competent.
(3) Despre predarea bunurilor prevãzute la alin. (2) executorul judecãtoresc va încheia un proces-verbal, ce va fi semnat de el si de organul cãruia i s-a fãcut predarea.

SECtIUNEA a 3-a
Poprirea

ART. 770
Obiectul popririi
(1) Sunt supuse urmãririi silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmãribile datorate debitorului ori detinute în numele sãu de o a treia persoanã sau pe care aceasta din urmã i le va datora în viitor, în temeiul unor raporturi juridice existente. De asemenea, în conditiile art. 722 alin. (1), pot fi poprite si bunurile mobile corporale ale debitorului detinute de un tert în numele sãu.
(2) În cazul popririi sumelor de bani din conturile bancare, pot face obiectul urmãririi silite prin poprire atât soldul creditor al acestor conturi, cât si încasãrile viitoare, cu respectarea limitelor prevãzute la art. 718, dacã este cazul.
(3) Poprirea se poate înfiinta si asupra sumelor sau bunurilor mobile incorporale pe care creditorul le datoreazã debitorului, dacã ambele creante sunt certe si lichide.
(4) Se va putea popri si creanta cu termen ori sub conditie. În acest caz, poprirea nu va putea fi executatã decât dupã ajungerea la termen ori de la data îndeplinirii conditiei.
(5) Nu sunt supuse executãrii silite prin poprire:
a) sumele care sunt destinate unei afectatiuni speciale prevãzute de lege si asupra cãrora debitorul este lipsit de dreptul de dispozitie;
b) sumele reprezentând credite nerambursabile ori finantãri primite de la institutii sau organizatii nationale si internationale pentru derularea unor programe ori proiecte;
c) sumele aferente plãtii drepturilor salariale viitoare, pe o perioadã de 3 luni de la data înfiintãrii popririi. Atunci când asupra aceluiasi cont sunt înfiintate mai multe popriri, termenul de 3 luni în care se pot efectua plãti aferente drepturilor salariale viitoare se calculeazã o singurã datã de la momentul înfiintãrii primei popriri.
ART. 771
Cererea de poprire. Competenta
(1) Poprirea se înfiinteazã la cererea creditorului de cãtre un executor judecãtoresc al cãrui birou se aflã în circumscriptia curtii de apel unde îsi are domiciliul sau sediul debitorul ori tertul poprit.
(2) În cazul popririi pe conturile unei persoane fizice sau juridice, competenta apartine executorului judecãtoresc al cãrui birou se aflã în circumscriptia curtii de apel de la domiciliul sau sediul debitorului ori, dupã caz, de la sediul principal sau, dupã caz, de la sediile secundare ale institutiei de credit unde debitorul si-a deschis contul. Dacã debitorul are mai multe conturi deschise, competenta apartine executorului judecãtoresc de la oricare din locurile unde acestea au fost deschise.
(3) Dispozitiile art. 642 alin. (4) sunt aplicabile.
ART. 772
Înfiintarea popririi
(1) Poprirea se înfiinteazã fãrã somatie, în baza încheierii de încuviintare a executãrii, prin adresã în care se va preciza si titlul executoriu în temeiul cãruia s-a înfiintat poprirea, ce va fi comunicatã celei de-a treia persoane arãtate la art. 770 alin. (1), împreunã cu o copie certificatã de pe încheierea de încuviintare a executãrii. Despre mãsura luatã va fi înstiintat si debitorul, cãruia i se va comunica, în copie, adresa de înfiintare a popririi, la care se vor atasa si copii certificate de pe încheierea de încuviintare a executãrii, si titlul executoriu, în cazul în care acestea din urmã nu i-au fost anterior comunicate.
(2) În adresa de înfiintare a popririi i se va pune în vedere celei de-a treia persoane, care devine, potrivit alin. (1), tert poprit, interdictia de a plãti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile pe care i le datoreazã ori pe care i le va datora, declarându-le poprite în mãsura necesarã pentru realizarea obligatiei ce se executã silit.
(3) Adresa de înfiintare a popririi va cuprinde numele si domiciliul debitorului persoanã fizicã ori, pentru persoanele juridice, denumirea si sediul lor, precum si codul numeric personal sau, dupã caz, codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscalã, dacã sunt cunoscute.
(4) În cazul în care se solicitã înfiintarea popririi pentru toate conturile unei persoane fizice sau juridice, inclusiv pentru conturile subunitãtilor fãrã personalitate juridicã ale acesteia din urmã, se vor indica, dacã sunt cunoscute, elementele de identificare pentru fiecare cont în parte, respectiv pentru fiecare subunitate fãrã personalitate juridicã a debitorului persoanã juridicã.
(5) În cazul în care adresa de înfiintare a popririi se transmite unei unitãti operationale a unei institutii de credit, poprirea va fi înfiintatã numai asupra conturilor pe care debitorul urmãrit le are deschise la acea unitate. Dacã debitorul nu are cont deschis la unitatea institutiei de credit sesizate, aceasta va informa executorul cu privire la conturile deschise de debitor la alte unitãti operationale.
(6) Dispozitiile alin. (2) sunt aplicabile si în cazurile în care poprirea se înfiinteazã asupra titlurilor de valoare sau a altor bunuri mobile incorporale urmãribile ce se aflã în pãstrare la unitãti specializate.
(7) În cazul în care poprirea a fost înfiintatã ca mãsurã de asigurare si nu a fost desfiintatã pânã la obtinerea titlului executoriu, se va comunica tertului poprit o copie certificatã de pe titlul executoriu în vederea îndeplinirii obligatiilor prevãzute la art. 776. Titlul executoriu va fi însotit de o adresã care va cuprinde numele si domiciliul debitorului persoanã fizicã ori, pentru persoanele juridice, denumirea si sediul, precum si codul numeric personal sau, dupã caz, codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscalã, dacã sunt cunoscute, numãrul si data adresei în baza cãreia s-a înfiintat poprirea asigurãtorie, numãrul dosarului de executare si datele de identificare a contului în care a fost consemnatã suma popritã asigurãtoriu.
(8) Dupã înfiintarea popririi, orice alt creditor al debitorului poprit va putea sã popreascã aceeasi creantã pânã la eliberarea sau distribuirea sumelor rezultate din poprire, cu respectarea dispozitiilor art. 776.
ART. 773
Efectul înfiintãrii popririi
(1) La data comunicãrii adresei de înfiintare a popririi cãtre tertul poprit sunt indisponibilizate toate sumele si bunurile poprite. Din momentul indisponibilizãrii si pânã la achitarea integralã a obligatiilor prevãzute în titlul executoriu, inclusiv pe perioada suspendãrii urmãririi silite prin poprire, tertul poprit nu va face nicio altã platã sau altã operatiune care ar putea diminua bunurile indisponibilizate, dacã legea nu prevede altfel.
(2) Când se popresc sume cu scadente succesive, indisponibilizarea se întinde nu numai asupra sumelor ajunse la scadentã, ci si asupra celor exigibile în viitor.
(3) Indisponibilizarea se întinde si asupra fructelor civile ale creantei poprite, precum si asupra oricãror alte accesorii nãscute chiar dupã înfiintarea popririi.
(4) Prin efectul indisponibilizãrii, plata sau cesiunea creantei poprite nu va fi opozabilã creditorului popritor. De asemenea, nu pot fi opuse creditorului popritor actele de dispozitie de orice fel fãcute ulterior înfiintãrii popririi de debitorul poprit asupra bunurilor poprite.
(5) Poprirea întrerupe prescriptia nu numai cu privire la creanta popritã, dar si în ceea ce priveste creanta pentru acoperirea cãreia ea a fost înfiintatã.
(6) Indisponibilizarea sumelor de bani sau a bunurilor mobile poprite nu va înceta decât dacã debitorul consemneazã, cu afectatiune specialã, toate sumele pentru acoperirea cãrora a fost înfiintatã poprirea, la dispozitia executorului judecãtoresc, în conditiile prevãzute la art. 710. Debitorul va înmâna recipisa de consemnare executorului judecãtoresc, care îl va înstiinta de îndatã pe tertul poprit.
(7) În cazul sumelor urmãribile reprezentând venituri si disponibilitãti în valutã, institutiile de credit sunt autorizate sã efectueze convertirea în lei a sumelor în valutã, fãrã consimtãmântul titularului de cont, la cursul de schimb comunicat de Banca Nationalã a României pentru ziua respectivã, în vederea consemnãrii acestora potrivit dispozitiilor art. 776.
ART. 774
Publicitatea popririi
(1) În cazul când creanta popritã este garantatã cu ipotecã sau cu altã garantie realã, creditorul popritor va fi în drept sã cearã, pe baza unei copii certificate de executorul judecãtoresc de pe adresa de înfiintare a popririi, ca poprirea sã fie înscrisã în cartea funciarã sau în alte registre de publicitate, dupã caz.
(2) Dacã garantia ipotecarã este arãtatã în cererea de poprire, executorul judecãtoresc va solicita din oficiu înscrierea în cartea funciarã sau în alte registre de publicitate, dupã caz.
(3) Radierea acestei înscrieri nu se va putea dispune decât cu citarea creditorului la cererea cãruia aceasta a fost fãcutã.
ART. 775
Continuarea popririi
(1) Poprirea rãmâne în fiintã si atunci când debitorul îsi schimbã locul de muncã sau este pensionat. În aceste cazuri, tertul poprit va trimite actele prin care s-a înfiintat poprirea unitãtii la care se aflã noul loc de muncã al debitorului sau organului de asigurãri sociale competent, care, de la data primirii acestor acte, devine tert poprit.
(2) Dacã debitorul pãrãseste unitatea fãrã ca aceasta sã cunoascã noul loc de muncã, ea îl va încunostinta pe creditor despre aceastã împrejurare. Dupã aflarea noului loc de muncã al debitorului, creditorul îl va aduce la cunostinta unitãtii de la care debitorul a plecat, pentru a se proceda potrivit alin. (1).
ART. 776
Obligatiile tertului poprit
(1) În termen de 5 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadenta acestora, tertul poprit este obligat:
1. sã consemneze suma de bani, dacã creanta popritã este exigibilã, sau, dupã caz, sã indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite si sã trimitã dovada executorului judecãtoresc, în cazul popririi înfiintate pentru realizarea altor creante decât cele arãtate la pct. 2;
2. sã plãteascã direct creditorului suma retinutã si cuvenitã acestuia, în cazul sumelor datorate cu titlu de obligatie de întretinere sau de alocatie pentru copii, precum si în cazul sumelor datorate cu titlu de despãgubiri pentru repararea pagubelor cauzate prin moarte, vãtãmarea integritãtii corporale sau a sãnãtãtii. La cererea creditorului, suma îi va fi trimisã la domiciliul indicat sau, dacã este cazul, la resedinta indicatã, cheltuielile de trimitere fiind în sarcina debitorului.
(2) Dacã sunt înfiintate mai multe popriri, tertul poprit va proceda potrivit alin. (1), comunicând, dupã caz, executorului ori creditorilor arãtati la pct. 1 si 2 din acelasi alineat numele si adresa celorlalti creditori, precum si sumele poprite de fiecare în parte.
(3) Tertul în mâinile cãruia se aflã bunurile mobile incorporale poprite este supus tuturor îndatoririlor si sanctiunilor prevãzute de lege pentru custozii de bunuri sechestrate.
(4) În cazul când poprirea s-a fãcut asupra unor bunuri mobile incorporale si termenul de restituire este scadent, tertul poate cere executorului sã le încredinteze unui custode.
(5) Tertul poprit nu va putea face contestatie împotriva popririi. El îsi va formula apãrãrile în instanta de validare.
ART. 777
Eliberarea si distribuirea sumei consemnate
(1) Executorul judecãtoresc va proceda la eliberarea sau distribuirea sumei de bani consemnate, în conditiile dispozitiilor art. 776 alin. (1) pct. 1 si ale art. 853 si urmãtoarele.
(2) În cazul creditorilor care nu locuiesc sau nu îsi au sediul în localitatea unde functioneazã executorul, sumele consemnate de tertul poprit vor fi trimise acestora la adresa indicatã în cererea de înfiintare a popririi ori vor fi virate în contul indicat de acestia, pe cheltuiala debitorului.
ART. 778
Cazul popririlor ce depãsesc cuantumul sumei urmãribile
(1) În cazul în care sunt înfiintate mai multe popriri si sumele pentru care s-a dispus înfiintarea popririi depãsesc suma urmãribilã din veniturile debitorului, tertul poprit, în termenul prevãzut la art. 776 alin. (1), va retine si va consemna suma urmãribilã, înstiintându-i pe executorii judecãtoresti care au înfiintat popririle, dispozitiile art. 644 aplicându-se în mod corespunzãtor.
(2) Distribuirea se va face de cãtre executorul judecãtoresc competent, potrivit dispozitiilor art. 853 si urmãtoarele.
ART. 779
Validarea popririi
(1) Dacã tertul poprit nu îsi îndeplineste obligatiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc sã consemneze suma urmãribilã, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmãritor, debitorul sau executorul judecãtoresc, în termen de cel mult o lunã de la data când tertul poprit trebuia sã consemneze sau sã plãteascã suma urmãribilã, poate sesiza instanta de executare, în vederea validãrii popririi.
(2) În cazul când asupra aceleiasi sume datorate de tertul poprit existã mai multe popriri, care nu au fost executate de cãtre acesta, validarea lor se va putea judeca printr-o singurã hotãrâre.
(3) Instanta îi va cita pe creditorul urmãritor si pe cei intervenienti, dacã este cazul, precum si pe debitorul si tertul poprit si, la termenul fixat pentru judecarea cererii de validare, va putea dispune administrarea oricãrei probe necesare solutionãrii acesteia, care este admisibilã potrivit normelor de drept comun. În instanta de validare, tertul poprit poate opune creditorului urmãritor toate exceptiile si mijloacele de apãrare pe care le-ar putea opune debitorului, în mãsura în care ele se întemeiazã pe o cauzã anterioarã popririi.
(4) Dacã din probele administrate rezultã cã tertul poprit îi datoreazã sume de bani debitorului, instanta va da o hotãrâre de validare a popririi, prin care îl va obliga pe tertul poprit sã îi plãteascã creditorului, în limita creantei, suma datoratã debitorului, iar, în caz contrar, va hotãrî desfiintarea popririi.
(5) Poprirea înfiintatã asupra unei creante cu termen sau sub conditie va putea fi validatã, dar hotãrârea nu va putea fi executatã decât dupã ajungerea creantei la termen sau, dupã caz, la data îndeplinirii conditiei.
(6) Dacã sumele sunt datorate periodic, poprirea se valideazã atât pentru sumele ajunse la scadentã, cât si pentru cele care vor fi scadente în viitor, în acest ultim caz validarea producându-si efectele numai la data când sumele devin scadente. În cazul popririi sumelor de bani din conturile bancare, pentru sumele viitoare, instanta va dispune mentinerea popririi pânã la realizarea integralã a creantei.
(7) Dacã poprirea a fost înfiintatã asupra unor bunuri mobile incorporale care se aflau, la data înfiintãrii ei, în mâinile tertului poprit, instanta va hotãrî vânzarea lor.
(8) Dacã poprirea a fost înfiintatã asupra unor bunuri mobile incorporale datorate debitorului, dar care, la data validãrii, nu se mai aflau în posesia tertului, acesta va fi obligat, prin hotãrârea de validare, la plata contravalorii acestor bunuri, caz în care va fi urmãrit direct de cãtre executorul judecãtoresc.
(9) Tertul poprit care, cu rea-credintã, a refuzat sã îsi îndeplineascã obligatiile privind efectuarea popririi va putea fi amendat, prin aceeasi hotãrâre de validare, cu o sumã cuprinsã între 2.000 lei si 10.000 lei.
ART. 780
Cãile de atac
Hotãrârea datã cu privire la validarea popririi este supusã numai apelului, în termen de 5 zile de la comunicare.
ART. 781
Efectele validãrii popririi
(1) Hotãrârea de validare rãmasã definitivã are efectul unei cesiuni de creantã si constituie titlu executoriu împotriva tertului poprit, pânã la concurenta sumelor pentru care s-a fãcut validarea.
(2) Dupã validarea popririi, tertul poprit va proceda, dupã caz, la consemnarea sau plata prevãzutã la art. 776, în limita sumei determinate expres în hotãrârea de validare. În caz de nerespectare a acestor obligatii, executarea silitã se va face împotriva tertului poprit, pe baza hotãrârii de validare, în limita sumei ce trebuia consemnatã sau plãtitã.
(3) Creditorul popritor, în mãsura în care creanta sa nu va putea fi acoperitã prin executarea hotãrârii de validare, se va putea întoarce cu alte urmãriri silite împotriva debitorului poprit.
(4) În cazul în care creanta debitorului poprit este garantatã cu ipotecã, dupã ce hotãrârea de validare a devenit definitivã, se va intabula în cartea funciarã strãmutarea dreptului de ipotecã în favoarea tuturor creditorilor care au obtinut validarea.
ART. 782
Vânzarea bunurilor poprite
Dacã poprirea a fost înfiintatã asupra unor titluri de valoare sau asupra altor bunuri mobile incorporale, executorul va proceda la valorificarea lor potrivit dispozitiilor prevãzute pentru urmãrirea mobiliarã propriu-zisã, tinând seama si de reglementãrile speciale referitoare la aceste bunuri, precum si la eliberarea sau distribuirea sumelor obtinute potrivit dispozitiilor art. 853 si urmãtoarele.
ART. 783
Desfiintarea popririi
(1) Dacã dupã înfiintarea popririi cauza în temeiul cãreia s-a înfiintat aceasta a încetat sã mai existe, executorul judecãtoresc, din oficiu sau la cererea debitorului poprit, va dispune desfiintarea popririi printr-o adresã cãtre tertul poprit. Atunci când poprirea a fost validatã, desfiintarea acesteia se va face de instanta de executare prin încheiere executorie, datã cu citarea pãrtilor.
(2) Când creanta debitorului poprit este garantatã cu ipotecã, acesta va putea cere, în temeiul acestei adrese sau, dupã caz, al încheierii rãmase definitivã, radierea notãrii popririi sau a intabulãrii strãmutãrii dreptului de ipotecã în cartea funciarã.
(3) Dispozitiile alin. (2) se aplicã în mod corespunzãtor în cazul radierii popririi asupra unor creante sau altor bunuri mobile incorporale, înscrise în alte registre de publicitate decât cartea funciarã.

SECtIUNEA a 4-a
Urmãrirea fructelor si a veniturilor imobilelor

§ 1. Urmãrirea silitã a fructelor neculese si a recoltelor prinse de rãdãcini

ART. 784
Obiectul urmãririi
Fructele neculese si recoltele prinse de rãdãcini apartinând debitorului nu se pot urmãri decât pe bazã de titluri executorii; ele se pot însã sechestra, potrivit dispozitiilor art. 939 si urmãtoarele.
ART. 785
Începerea si efectuarea urmãririi
Urmãrirea fructelor neculese si a recoltelor prinse de rãdãcini nu se va putea face decât în cele 6 sãptãmâni dinaintea coacerii lor si va fi precedatã de o somatie cu douã zile înaintea urmãririi. Sechestrarea însã se va putea face în orice timp.
ART. 786
Înfiintarea sechestrului
(1) Urmãrirea acestor fructe se va face prin mijlocirea unui executor judecãtoresc, care va proceda la sechestrarea acestora si la numirea unui custode, ales potrivit regulilor aplicabile urmãririi mobiliare propriu-zise.
(2) Cu acest prilej, executorul va încheia un proces-verbal semnat de acesta si de persoanele care, potrivit legii, au asistat la aplicarea sechestrului. Câte un exemplar al procesului-verbal se va preda creditorului, debitorului si custodelui, iar unul se va lãsa la primãria în raza cãreia se aflã bunurile sechestrate.
(3) De asemenea, executorul va trimite de îndatã, din oficiu, un exemplar al procesului-verbal de sechestru, pentru a fi notatã urmãrirea în cartea funciarã. Prin efectul acestei notãri, urmãrirea va fi opozabilã tuturor celor care dobândesc vreun drept asupra imobilului ori asupra fructelor sau recoltelor sechestrate.
(4) Dispozitiile art. 733-735 se aplicã în mod corespunzãtor.
ART. 787
Obligatiile custodelui
(1) Custodele va avea îndatorirea de a pãstra, de a culege si de a depozita fructele sau recoltele, cheltuielile necesare fiind avansate de creditorul urmãritor, potrivit art. 751 alin. (4).
(2) Dispozitiile art. 737 si 738 se vor aplica, prin asemãnare, acestui custode.
ART. 788
Vânzarea fructelor si recoltelor
(1) Executorul judecãtoresc va hotãrî, dupã caz, vânzarea fructelor sau a recoltelor asa cum sunt prinse de rãdãcini sau dupã ce vor fi culese.
(2) Vânzarea va fi anuntatã, cu cel putin 5 zile înainte de termen, la primãria comunei respective, la domiciliul debitorului si locul unde se face vânzarea, precum si în alte locuri publice.
(3) Ea se va face în zilele, la orele si în locul hotãrâte de executor, cu preferintã în zilele nelucrãtoare si în zilele de târg sau bâlci, fie la fata locului, fie în târg sau bâlci.
(4) Vânzarea se va face prin licitatie publicã si, de preferintã, pe bani gata, în prezenta unui agent al politiei sau a unui reprezentant al jandarmeriei ori, în lipsã, a primarului sau a unui delegat al primãriei si a debitorului sau chiar în lipsa acestuia, dacã a fost legal citat. În cazul fructelor sau recoltelor prinse de rãdãcini, pretul se va putea depune, cu acordul creditorului sau al reprezentantului sãu, si ulterior, în cel mult 5 zile de la data licitatiei. În toate cazurile, intrarea în posesia bunurilor adjudecate se va face numai dupã plata integralã a pretului.
(5) Executorul judecãtoresc va putea încuviinta ca vânzarea sã se facã de cãtre custode, chiar prin bunã învoialã, pe pretul curent, fãrã ca acesta sã mai fie tinut de depozitare, în cazurile când:
1. fructele sau recolta sunt supuse pieirii, degradãrii, alterãrii sau deprecierii si vânzarea trebuie fãcutã de urgentã;
2. depozitarea nu este cu putintã sau dã loc la cheltuieli disproportionate în raport cu valoarea fructelor sau recoltelor.
(6) În cazurile prevãzute la alin. (5), vânzarea se va face cu încunostintarea creditorului si a debitorului.
(7) Sumele rezultate din vânzarea fãcutã de custode vor fi consemnate de acesta la entitatea specializatã prevãzutã de lege, în 24 de ore de la încasare, iar recipisa de consemnare va fi depusã de îndatã la executor, împreunã cu o listã care va fi semnatã de custode si de cumpãrãtori si în care se vor arãta fructele sau recolta vândutã si pretul de vânzare.
(8) Dispozitiile art. 742-769, precum si cele ale art. 853-876 se aplicã în mod corespunzãtor.

§ 2. Urmãrirea veniturilor generale ale imobilelor

ART. 789
Obiectul urmãririi
(1) Se pot urmãri toate veniturile prezente si viitoare ale imobilelor ce sunt proprietatea debitorului sau asupra cãrora el are un drept de uzufruct.
(2) De asemenea, se pot urmãri si veniturile debitorului arendas sau chirias provenite din exploatarea imobilelor arendate sau închiriate.
(3) Urmãrirea veniturilor unui imobil nu va putea fi încuviintatã dacã existã o urmãrire imobiliarã asupra aceluiasi imobil.
ART. 790
Încuviintarea urmãririi
(1) Cererea de urmãrire este de competenta instantei de executare în circumscriptia cãreia se aflã imobilul ale cãrui venituri se urmãresc si va cuprinde, în afarã de mentiunile arãtate la art. 654, indicarea imobilului ale cãrui venituri se urmãresc.
(2) Dupã înregistrarea cererii executorul judecãtoresc va solicita de îndatã instantei încuviintarea urmãririi, dispozitiile art. 655 si 656 aplicându-se în mod corespunzãtor.
(3) Dupã încuviintarea urmãririi veniturilor generale ale imobilului, la cererea creditorului sau, în lipsã, atunci când apreciazã cã este necesar, executorul judecãtoresc va numi, prin încheiere, datã cu citarea în termen scurt a pãrtilor, un administrator-sechestru, pentru administrarea veniturilor imobilului.
ART. 791
Administratorul-sechestru
(1) Poate fi numit administrator-sechestru creditorul, debitorul sau o altã persoanã fizicã ori persoanã juridicã.
(2) Când administrator-sechestru este numitã o altã persoanã decât debitorul, executorul îi va fixa drept remuneratie o sumã, tinând seama de activitatea depusã, stabilind totodatã si modalitatea de platã.
(3) Administratorul-sechestru actioneazã în calitate de administrator însãrcinat cu simpla administrare a bunurilor altuia, dispozitiile Codului civil privitoare la administrarea bunurilor altuia aplicându-se în mod corespunzãtor.
(4) În cazul neîndeplinirii obligatiilor stabilite în sarcina sa, administratorul-sechestru, la cererea oricãrei persoane interesate, poate fi revocat de cãtre executorul judecãtoresc si înlocuit cu altã persoanã.
(5) De asemenea, la cererea oricãrei persoane interesate, administratorul-sechestru poate fi obligat la despãgubiri de cãtre instanta de executare.
ART. 792
Drepturile si obligatiile administratorului-sechestru
(1) Administratorul-sechestru este îndatorat sã ia mãsuri de conservare si de întretinere în bunã stare a imobilului, sã facã însãmântãri sau plantatii pomicole ori viticole si sã încaseze chiriile si arenzile sau alte venituri ale imobilului, sã plãteascã impozitele si taxele locale, dobânzile creantelor ipotecare, primele de asigurare si, în general, orice alte prestatii cu scadente succesive în legãturã cu acel imobil.
(2) El este autorizat sã retinã, pentru cheltuielile de administrare, cel mult 10% din sumele încasate, fiind obligat sã consemneze restul, în 24 de ore de la încasare, la entitatea indicatã de executor si sã remitã recipisele de îndatã executorului judecãtoresc.
(3) Administratorul-sechestru este în drept sã denunte contractele de locatiune existente, potrivit clauzelor contractuale, sã cearã evacuarea locatarilor, cu încuviintarea instantei de executare, si sã sechestreze, în numele proprietarului, bunurile mobile ale acestora aflate în imobil.
(4) În caz de pericol de întârziere, el va putea lua mãsurile de conservare sau de asigurare pe care le reclamã o bunã administrare.
(5) Administratorul-sechestru nu va putea însã încheia contracte de închiriere sau de arendare decât pe termen de cel mult 2 ani si numai cu încuviintarea instantei de executare, prin încheiere definitivã, datã în camera de consiliu, cu citarea pãrtilor.
(6) În afarã de cazul de evacuare prevãzut la alin. (3), încuviintarea instantei de executare este necesarã si pentru intentarea actiunilor.
ART. 793
Concursul de urmãriri
În cazul când asupra aceluiasi imobil s-au încuviintat urmãriri generale de venituri la cererea mai multor creditori, ele vor fi conexate, potrivit dispozitiilor art. 644, desemnându-se totodatã un singur administrator-sechestru în persoana celui dintâi numit sau a aceluia care ar prezenta mai multe garantii.
ART. 794
Publicitatea urmãririi
(1) Executorul judecãtoresc va afisa de îndatã copii certificate ale încheierii de încuviintare a urmãririi la sediul organului de executare, la instanta de executare si la sediul primãriei în raza cãreia se aflã imobilul. De asemenea, încheierea va fi publicatã si într-un ziar local, dacã existã.
(2) Un exemplar al încheierii, în copie certificatã de executor, se va trimite din oficiu, pentru a se face notarea urmãririi în cartea funciarã.
ART. 795
Predarea imobilului
(1) Dupã încuviintarea urmãririi, executorul judecãtoresc se va deplasa la fata locului, însotit de administratorul-sechestru, cãruia îi va preda, pe bazã de inventar, bunurile ale cãror venituri sunt urmãrite. Dacã debitorul refuzã sã permitã accesul în imobil, lipseste ori refuzã sã predea bunurile ale cãror venituri sunt urmãrite, executorul judecãtoresc va recurge la concursul fortei publice, dispozitiile art. 723 si urmãtoarele aplicându-se în mod corespunzãtor.
(2) Totodatã, executorul îi va notifica, printr-o înstiintare scrisã, pe chiriasi, pe arendasi sau pe cei care au alte contracte de exploatare a imobilului cã toate veniturile acestuia sunt sechestrate si cã sunt îndatorati ca în viitor sã plãteascã chiriile, arenzile sau alte venituri rezultate din contractele de exploatare a imobilului direct administratorului-sechestru ori sã le consemneze la unitatea prevãzutã de lege, depunând recipisele la administratorul-sechestru.
(3) Executorul va încheia un proces-verbal prin care va constata aducerea la îndeplinire a celor de mai sus si care va fi semnat de el si de administratorul-sechestru.
(4) Procesul-verbal va fi încheiat în 3 exemplare, dintre care unul va fi predat administratorului-sechestru, altul va fi comunicat debitorului, împreunã cu încheierea de încuviintare a urmãririi, în conditiile art. 657 si urmãtoarele, iar al treilea va fi atasat la dosarul de executare, împreunã cu dovezile de comunicare a înstiintãrilor fãcute chiriasilor si arendasilor.
(5) Executorul va putea sechestra veniturile, în conditiile alin. (1)-(4), chiar în lipsa administratorului-sechestru, urmând ca acestuia sã i se predea bunurile ulterior.
(6) Administratorul-sechestru care nu a cerut predarea bunurilor în termen de 10 zile de la comunicarea numirii va fi considerat cã nu acceptã aceastã însãrcinare. Acesta si cel care refuzã în mod expres însãrcinarea vor fi înlocuiti de îndatã cu altã persoanã prin încheiere datã de executor fãrã citarea pãrtilor.
ART. 796
Efectele urmãririi
(1) De la data notãrii urmãririi în cartea funciarã, aceasta va fi opozabilã tuturor dobânditorilor de drepturi asupra imobilului.
(2) De la aceeasi datã, cesiunile de venituri, contractele de închiriere, de arendare sau de exploatare a imobilului, inclusiv cesiunile de drepturi rezultând din aceste contracte, nu vor fi opozabile creditorului urmãritor.
(3) De la data notificãrii sechestrului persoanelor arãtate la art. 795 alin. (2), plata chiriilor, arenzilor sau altor venituri ale imobilului fãcutã debitorului va fi, de asemenea, inopozabilã creditorului urmãritor.
(4) Plata sumelor prevãzute la alin. (3), fãcutã debitorului înainte de data notificãrii si de termenul fixat în contractul respectiv, va fi opozabilã creditorului urmãritor numai dacã este constatatã printr-un înscris cu datã certã.
ART. 797
Evacuarea debitorului
În cazul în care debitorul ocupã el însusi imobilul ale cãrui venituri sunt urmãrite, la cererea creditorului, instanta de executare va putea, dupã împrejurãri, sã ordone evacuarea, în tot sau în parte, a imobilului fie de îndatã, fie într-un anumit termen, în scopul asigurãrii unei mai bune exploatãri a acestuia.
ART. 798
Sumele necesare întretinerii debitorului
Dacã debitorul nu are alte mijloace de subzistentã, la cererea sa, executorul judecãtoresc va dispune ca o parte din venituri sã serveascã pentru întretinerea rezonabilã a lui si a familiei sale, pe toatã durata urmãririi, dispozitiile art. 822 aplicându-se în mod corespunzãtor.
ART. 799
Descãrcarea administratorului-sechestru
(1) La sfârsitul fiecãrei perioade de 6 luni, socotite de la data predãrii imobilului sau de la data fixatã de executor, precum si la sfârsitul gestiunii, administratorul-sechestru este dator sã prezinte o dare de seamã, în fata executorului si a pãrtilor interesate, cu privire la veniturile încasate si cheltuielile efectuate, pe bazã de documente justificative.
(2) Executorul va verifica socotelile si, dacã acestea sunt regulat întocmite si corespund realitãtii, va da descãrcare administratorului-sechestru, prin încheiere, datã fãrã citarea pãrtilor. În caz contrar, la cererea pãrtii interesate sau din oficiu, executorul va dispune, prin încheiere, revocarea din functie a administratorului-sechestru si numirea altei persoane.
(3) Remuneratia administratorului-sechestru va fi plãtitã numai dacã socotelile au fost date si aprobate, primind descãrcare de la executor. Suma remuneratiei se imputã asupra veniturilor realizate din administrarea imobilului.
ART. 800
Eliberarea si distribuirea veniturilor
(1) Dupã fiecare depunere de socoteli, sumele rezultate din urmãrire vor fi eliberate sau, dupã caz, distribuite între creditori, potrivit dispozitiilor art. 853 si urmãtoarele.
(2) În caz de concurs între urmãrirea generalã de venituri si o urmãrire imobiliarã, înfiintatã ulterior de un creditor ipotecar în rang prioritar, acesta din urmã va avea drept de preferintã asupra veniturilor nedistribuite.
ART. 801
Încetarea urmãririi
Urmãrirea veniturilor înceteazã:
1. prin renuntare la urmãrire, fãcutã de toti creditorii urmãritori si intervenienti;
2. prin plata creantelor acestora, inclusiv a dobânzilor si a cheltuielilor de judecatã si de executare;
3. prin depunerea, cu afectatiune specialã, a sumelor pentru care s-a fãcut urmãrirea, în conditiile art. 710;
4. prin adjudecarea silitã a imobilului;
5. prin trecerea unui termen de 5 ani de la înfiintarea ei, chiar dacã creditorul urmãritor nu a fost îndestulat. Se excepteazã cazul când se urmãresc veniturile unui uzufruct asupra unui imobil.

CAP. II
Urmãrirea imobiliarã

SECtIUNEA 1
Bunurile imobile care pot fi urmãrite

ART. 802
Obiectul urmãririi
(1) Sunt supuse urmãririi silite imobiliare bunurile imobile.
(2) Pot forma obiectul urmãririi silite imobiliare si dreptul de uzufruct asupra unui imobil, precum si dreptul de superficie.
(3) Dreptul de servitute poate fi urmãrit silit numai odatã cu fondul dominant cãruia îi profitã.
(4) Nu sunt supuse urmãririi silite imobilele declarate neurmãribile în cazurile si în conditiile prevãzute de lege.
(5) În cazul titlurilor executorii privitoare la creante a cãror valoare nu depãseste 5.000 lei inclusiv, urmãrirea bunurilor imobile ale debitorului poate fi fãcutã numai dacã acesta nu are alte bunuri urmãribile sau dacã are bunuri urmãribile, dar nu pot fi valorificate.
ART. 803
Urmãrirea imobilelor înscrise în cartea funciarã
(1) Urmãrirea imobilelor înscrise în cartea funciarã se face pe imobile în întregimea lor.
(2) Se pot urmãri în mod separat constructiile ce formeazã o proprietate distinctã de sol, drepturile privitoare la proprietatea pe tronsoane, pe etaje sau pe apartamente, precum si orice alte drepturi privitoare la bunuri pe care legea le declarã imobile.
ART. 804
Întinderea urmãririi
(1) Urmãrirea silitã imobiliarã se întinde de plin drept si asupra bunurilor accesorii imobilului, prevãzute de Codul civil, precum si asupra fructelor si veniturilor acestuia.
(2) Bunurile accesorii nu pot fi urmãrite decât odatã cu imobilul.
ART. 805
Imobilele minorilor si interzisilor
(1) Imobilul unui minor sau al unei persoane puse sub interdictie judecãtoreascã nu poate fi urmãrit silit înaintea urmãririi mobilelor sale.
(2) Dispozitiile alin. (1) nu împiedicã urmãrirea silitã asupra unui imobil aflat în proprietatea comunã a minorului sau a persoanei puse sub interdictie judecãtoreascã si a unei persoane cu capacitate deplinã de exercitiu, dacã obligatia prevãzutã în titlul executoriu este comunã.
ART. 806
Urmãrirea imobilelor ipotecate
(1) Creditorii care au ipotecã înscrisã asupra unui imobil îl pot urmãri în orice mâini ar trece si pot cere vânzarea lui pentru a se îndestula din pretul rezultat.
(2) Cu toate acestea, în cazul în care se urmãreste un imobil ipotecat care a fost ulterior înstrãinat, dobânditorul, care nu este personal obligat pentru creanta ipotecarã, poate sã se opunã vânzãrii imobilului ipotecat, dacã au rãmas alte imobile ipotecate în posesia debitorului principal, si sã cearã instantei de executare urmãrirea prealabilã a acestora din urmã, dupã regulile prevãzute de Codul civil în materie de fidejusiune. Pe durata urmãririi acestor bunuri, urmãrirea imobilului apartinând tertului dobânditor este suspendatã.
(3) Contestatia prin care tertul dobânditor se opune scoaterii la vânzare se va putea face, sub sanctiunea decãderii, în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii prin care s-a dispus notarea în cartea funciarã a începerii urmãririi silite.
(4) Creditorii ipotecari nu pot urmãri în acelasi timp si bunurile neipotecate ale debitorului lor decât în cazul în care bunurile ipotecate nu sunt suficiente pentru plata creantelor.
ART. 807
Urmãrirea imobilelor proprietate comunã
(1) Creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevãlmas nu vor putea sã urmãreascã partea acestuia din imobilele aflate în proprietate comunã, ci vor trebui sã cearã mai întâi partajul acestora. La cererea creditorului, actiunea în împãrtealã poate fi notatã în cartea funciarã.
(2) Pânã la solutionarea partajului, prin hotãrâre rãmasã definitivã, urmãrirea imobilului este de drept suspendatã. Dacã nu s-a fãcut decât cerere de partaj, pânã la solutionarea acesteia, prin hotãrâre rãmasã definitivã, se suspendã prescriptia dreptului la actiune contra debitorului coproprietar sau devãlmas.
(3) Creditorii personali pot urmãri însã cota-parte determinatã a debitorului lor din dreptul de proprietate asupra imobilului, fãrã a mai fi necesar sã cearã partajul, dacã ea este neîndoielnic stabilitã si lãmuritã si este înscrisã, prin arãtarea unei fractiuni, în cartea funciarã. În acest caz, coproprietarii vor putea cere punerea în vânzare a întregului imobil aflat în coproprietate în conditiile prevãzute la art. 812.

SECtIUNEA a 2-a
Încuviintarea urmãririi imobiliare

ART. 808
Cererea de urmãrire
(1) Cererea de urmãrire, însotitã de titlul executoriu, de extrasul de carte funciarã a imobilelor urmãrite si de dovada achitãrii taxelor de timbru, se va îndrepta la executorul judecãtoresc în a cãrui razã teritorialã se aflã imobilul apartinând debitorului urmãrit sau unei alte persoane, dacã se urmãreste un imobil ipotecat.
(2) Dacã se urmãreste un imobil care se întinde însã în diferite circumscriptii, cererea se va putea face la oricare dintre executorii judecãtoresti competenti sã facã executarea silitã, dupã alegerea creditorului.
(3) Când se urmãresc mai multe imobile, înscrise la acelasi birou sau la birouri de cadastru si publicitate imobiliarã diferite, pentru o creantã garantatã cu ipotecã colectivã, cererea se va îndrepta la executorul judecãtoresc în a cãrui razã teritorialã este înscrisã ipoteca principalã.
(4) Cererea de urmãrire, în afarã de mentiunile arãtate la art. 654, va mai trebui sã cuprindã:
a) numele, prenumele si domiciliul sau, dupã caz, denumirea si sediul tertului dobânditor, dacã se urmãreste un imobil ipotecat care a fost înstrãinat acestuia, ori pe cele ale coproprietarilor, dacã se urmãreste o parte indivizã;
b) bunurile ce se urmãresc si datele necesare identificãrii lor, precum judetul, orasul sau comuna, strada, numãrul, vecinãtãtile, suprafata, felul culturii sau constructiile. Imobilele înscrise în cartea funciarã se vor identifica prin arãtarea localitãtii, a numãrului cãrtii funciare si a numerelor cadastrale sau, dupã caz, topografice;
c) valoarea fiecãrui imobil, raportatã la preturile medii de piatã din localitatea respectivã, în afarã de cazul când pretuirea nu este posibilã, fiind necesarã opinia unui expert.
ART. 809
Înregistrarea cererii de urmãrire
Dupã înregistrarea cererii, executorul judecãtoresc va solicita de îndatã instantei de executare în circumscriptia cãreia se aflã imobilul încuviintarea urmãririi lui silite, dispozitiile art. 655 si 656 aplicându-se în mod corespunzãtor.
ART. 810
Încuviintarea urmãririi
(1) Instanta va încuviinta cererea de urmãrire imobiliarã, prin încheiere, care va cuprinde, în afara mentiunilor prevãzute la art. 656 alin. (3):
a) numele, prenumele si domiciliul sau, dupã caz, denumirea si sediul tertului dobânditor, dacã este cazul;
b) descrierea imobilului, asa cum este individualizat în cerere;
c) arãtarea valorii de circulatie a imobilului, dacã a fost indicatã de creditor, potrivit art. 808 alin. (4) lit. c).
(2) Încheierea de încuviintare a executãrii se va comunica, în copie certificatã de cãtre executorul judecãtoresc, debitorului si tertului dobânditor, dacã este cazul, însotitã de titlul executoriu si de somatie, punându-li-se în vedere ca în termen de 15 zile de la primirea acesteia sã plãteascã întreaga datorie, inclusiv dobânzile si cheltuielile de executare.
(3) Dacã s-a încuviintat urmãrirea numai pentru cota-parte din dreptul de coproprietate apartinând debitorului în imobilul aflat în proprietate comunã pe cote-pãrti, copii certificate ale încheierii de încuviintare a executãrii vor fi comunicate si coproprietarilor, cu invitatia de a-si exercita dreptul ce le este recunoscut prin art. 812.
ART. 811
Publicitatea urmãririi
(1) Odatã cu aceastã comunicare, executorul va solicita biroului teritorial de cadastru si publicitate imobiliarã sã dispunã, în baza încheierii prevãzute la art. 810, notarea urmãririi imobilului în cartea funciarã, cu arãtarea creditorului urmãritor si a sumei pentru care se face urmãrirea.
(2) Când se urmãresc mai multe imobile, înscrise la acelasi birou sau la birouri teritoriale de cadastru si publicitate imobiliarã diferite, pentru o creantã garantatã cu ipotecã colectivã, cererea de notare a urmãririi se va înainta biroului teritorial la care este înscrisã ipoteca principalã, care, dupã ce va sãvârsi notãrile prevãzute de lege, va trimite din oficiu o copie de pe încheierile sale biroului de cadastru si publicitate imobiliarã unde este înscrisã ipoteca secundarã.
(3) Când dreptul de proprietate este înscris numai provizoriu în favoarea debitorului, notarea se va face sub conditia justificãrii înscrierii provizorii. În acest caz, creditorul urmãritor va fi în drept sã exercite, în numele debitorului, actiunea pentru justificarea dreptului de proprietate.
(4) Când cererea de notare nu poate fi admisã din cauza unui impediment de carte funciarã, potrivit legii, se va nota respingerea acesteia.
(5) Încheierea de admitere sau respingere a notãrii pronuntate de registratorul de carte funciarã se va comunica, în afara creditorului urmãritor, executorului judecãtoresc, precum si persoanelor care, potrivit mentiunilor din cartea funciarã, sunt interesate.
ART. 812
Vânzarea în întregime a imobilului aflat în coproprietate
(1) Coproprietarii imobilului urmãrit pentru o parte indivizã vor putea exercita dreptul de a cere scoaterea la vânzare a întregului imobil aflat în indiviziune, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii de încuviintare a urmãririi ori, în lipsã, de la data comunicãrii încheierii de notare a acesteia în cartea funciarã.
(2) Cererea nu va fi admisã decât dacã va fi semnatã de toti coproprietarii si dacã va fi depusã personal ori, în lipsã, prin mandatar având procurã specialã. Dacã cererea acestora a fost legalizatã de notarul public sau certificatã de avocat, ea va putea fi depusã de oricare dintre coproprietari, personal sau prin reprezentant, ori va putea fi, de asemenea, transmisã prin postã, dupã caz.
(3) Executorul, primind cererea, va dispune scoaterea la vânzare a întregului imobil, prin încheiere, datã fãrã citarea pãrtilor, care se va comunica creditorului urmãritor.
ART. 813
Suspendarea urmãririi la cererea debitorului
(1) Dupã primirea încheierii de încuviintare a urmãririi, debitorul poate cere instantei de executare, în termen de 10 zile de la comunicare, sã-i încuviinteze ca plata integralã a datoriei, inclusiv dobânzile si cheltuielile de executare, sã se facã din veniturile nete ale imobilelor sale, chiar neurmãrite, sau din alte venituri ale sale, pe timp de 6 luni.
(2) Instanta sesizatã potrivit alin. (1) va cita pãrtile în camera de consiliu si se va pronunta de îndatã prin încheiere definitivã. În caz de admitere a cererii debitorului, instanta va dispune suspendarea urmãririi silite imobiliare, încheierea fiind comunicatã si executorului.
(3) Suspendarea urmãririi se va comunica, prin grija executorului, chiriasilor si arendasilor sau altor debitori care, de la data comunicãrii, vor consemna toate sumele scadente în viitor la unitatea prevãzutã de lege si vor depune recipisa de consemnare la executorul judecãtoresc.
(4) Venitul afectat va servi în mod exclusiv pentru acoperirea creantei creditorului urmãritor.
(5) Pentru motive temeinice, creditorul poate solicita instantei reluarea urmãririi înainte de expirarea termenului de 6 luni, dispozitiile alin. (2) fiind aplicabile în mod corespunzãtor.
ART. 814
Concursul de urmãriri imobiliare
În cazul când mai multi creditori au început urmãriri asupra aceluiasi imobil, ele se vor conexa de cãtre instantã, la cererea oricãruia dintre ei sau a oricãruia dintre executorii judecãtoresti, în conditiile prevãzute la art. 644.
ART. 815
Modalitãtile de valorificare
Imobilele urmãrite silit se valorificã prin modalitãtile de vânzare prevãzute la art. 743-746, care se aplicã în mod corespunzãtor.

SECtIUNEA a 3-a
Efectele urmãririi

ART. 816
Inopozabilitatea unor drepturi reale
Drepturile reale înscrise dupã notarea urmãririi imobilului în cartea funciarã nu vor putea fi opuse creditorului urmãritor si adjudecatarului, în afarã de cazurile expres prevãzute de lege ori de cazul în care creditorul sau adjudecatarul s-a declarat de acord cu acel drept ori debitorul sau tertul dobânditor a consemnat sumele necesare acoperirii creantelor ce se urmãresc, inclusiv dobânzile si cheltuielile de executare.
ART. 817
Locatiunea si cesiunea de venituri
(1) Închirierile sau arendãrile, precum si cesiunile de venituri fãcute de debitor sau tertul dobânditor dupã data notãrii urmãririi nu vor fi opozabile creditorului urmãritor si adjudecatarului.
(2) Închirierile sau arendãrile anterioare notãrii sunt opozabile, în conditiile legii, atât creditorilor urmãritori, cât si adjudecatarului. Cu toate acestea, adjudecatarul nu este tinut sã respecte locatiunea atunci când pretul convenit este mai mic cu o treime decât pretul pietei sau mai mic fatã de cel rezultat din locatiunile precedente.
(3) Plãtile de chirii sau arenzi efectuate debitorului urmãrit înainte de scadentã nu pot fi însã opuse creditorilor urmãritori si adjudecatarului decât dacã sunt notate în cartea funciarã. Dispozitiile alin. (2) teza a doua rãmân aplicabile.

SECtIUNEA a 4-a
Vânzarea la licitatie publicã

§1. Formalitãtile premergãtoare vânzãrii

ART. 818
Procesul-verbal de situatie
(1) Dupã comunicarea încheierii de încuviintare a executãrii, în vederea identificãrii imobilului urmãrit si a pretuirii lui, executorul judecãtoresc se va deplasa de îndatã la locul unde este situat acesta si va încheia un proces-verbal de situatie. Procesul-verbal va cuprinde, pe lângã mentiunile prevãzute la art. 828 alin. (1) lit. a)-c), e) si m), descrierea imobilului urmãrit, precum si, dacã este cazul, obligatiile fiscale cu privire la imobil si sumele datorate cu titlu de cotã de contributie la cheltuielile asociatiei de proprietari. În cazul în care se refuzã accesul în imobil ori debitorul lipseste si nu se gãseste nicio persoanã care îl poate reprezenta, executorul va putea apela la concursul fortei publice, dispozitiile art. 723-725 aplicându-se în mod corespunzãtor.
(2) În cazul în care imobilul supus urmãririi nu este înscris în cartea funciarã, executorul judecãtoresc va solicita biroului de cadastru si publicitate imobiliarã, în numele debitorului, deschiderea cãrtii funciare, în baza unei documentatii cadastrale întocmite de o persoanã autorizatã si a titlurilor de proprietate obtinute, când este cazul, în conditiile art. 650.
ART. 819
Evacuarea debitorului
În cazul în care debitorul sau tertul dobânditor ocupã el însusi imobilul urmãrit, la cererea creditorului sau a executorului, instanta de executare va putea, dupã împrejurãri, sã ordone evacuarea sa din imobil, în tot sau în parte, fie de îndatã, fie într-un anumit termen.
ART. 820
Administrarea imobilului urmãrit
(1) Pe data comunicãrii încheierii de încuviintare a executãrii, debitorul sau, dupã caz, tertul dobânditor este decãzut din dreptul de a efectua acte de administrare asupra imobilului urmãrit.
(2) Executorul judecãtoresc va numi un administrator-sechestru care sã asigure administrarea imobilului, încasarea veniturilor, efectuarea cheltuielilor necesare si apãrarea în litigiile privitoare la acest bun.
(3) Când debitorul însusi sau tertul dobânditor este administratorul-sechestru al imobilului urmãrit, executorul judecãtoresc îi va preda imobilul cu acest titlu.
ART. 821
Drepturile si obligatiile administratorului-sechestru
(1) Administratorul-sechestru este obligat:
a) sã pãstreze si sã întretinã imobilul urmãrit, cu toate accesoriile lui;
b) sã încaseze chiriile, arenzile si alte venituri;
c) sã plãteascã primele de asigurare, impozitele si taxele locale;
d) sã denunte contractele de locatiune existente, cu respectarea clauzelor contractuale, si sã cearã evacuarea locatarilor;
e) sã încheie, cu încuviintarea instantei de executare, datã prin încheiere, cu citarea pãrtilor, contracte de locatiune pe termen de cel mult 2 ani;
f) sã culeagã fructele si recoltele si sã le vândã, în conditiile prevãzute la art. 788.
(2) Dispozitiile art. 791 si urmãtoarele se aplicã în mod corespunzãtor si administratorului-sechestru numit în cadrul acestei proceduri.
ART. 822
Sumele necesare întretinerii debitorului
(1) Dacã debitorul sau tertul dobânditor nu are alt mijloc de subzistentã decât veniturile imobilului urmãrit, la cererea acestuia, executorul judecãtoresc va fixa prin proces-verbal o cotã de cel mult 20% din aceste venituri pentru întretinerea rezonabilã a lui si a familiei sale, pe toatã durata urmãririi.
(2) Împotriva mãsurii luate de cãtre executorul judecãtoresc, cei interesati se pot adresa instantei de executare. Instanta va cita pãrtile în termen scurt, în camera de consiliu, si va hotãrî prin încheiere definitivã.
ART. 823
Distribuirea veniturilor imobilului
Sumele încasate de administratorul-sechestru se vor distribui creditorilor, odatã cu pretul rezultat din vânzarea imobilului urmãrit.

§ 2. Scoaterea în vânzare a imobilului

ART. 824
Declansarea procedurii de vânzare
(1) Dacã în termen de 15 zile de la primirea încheierii de încuviintare a executãrii debitorul nu plãteste datoria, executorul judecãtoresc va începe procedura de vânzare.
(2) În cazul în care obiectul executãrii silite îl formeazã mai multe bunuri imobile distincte ale debitorului, procedura de vânzare prin licitatie publicã se va îndeplini pentru fiecare bun în parte.
ART. 825
Evaluarea imobilului urmãrit
(1) Executorul judecãtoresc va stabili de îndatã valoarea de circulatie a imobilului, luând în considerare valoarea arãtatã de creditor în cererea de urmãrire, iar dacã debitorul este nemultumit de aceastã valoare sau evaluarea de cãtre creditor nu a fost cu putintã, cea stabilitã de cãtre expert, în conditiile prezentului articol.
(2) Totodatã, executorul va cere biroului de cadastru si publicitate imobiliarã sã îi comunice drepturile reale si alte sarcini care greveazã imobilul urmãrit, precum si eventualele drepturi de preferintã înscrise în folosul altor persoane. Titularii acestor drepturi vor fi înstiintati despre executare si vor fi citati la termenele fixate pentru vânzarea imobilului.
(3) Debitorul nemultumit de evaluarea imobilului, arãtatã în cererea de executare, poate solicita efectuarea unei expertize, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii prin care s-a încuviintat executarea, sub sanctiunea decãderii.
(4) Expertiza poate fi cerutã si de tertul dobânditor, de coproprietari, în cazul prevãzut la art. 812, precum si de creditorii intervenienti, în termenul arãtat la alin. (2).
(5) La cerere se vor alãtura toate înscrisurile care pot servi pentru evaluarea imobilului.
(6) Expertul va fi numit de cãtre executor prin încheiere executorie, care va arãta si termenul de depunere a raportului de expertizã, dispozitiile art. 747 alin. (5)-(8) aplicându-se în mod corespunzãtor. Încheierea se comunicã pãrtilor si expertului. Creditorul poate depune la dosar înscrisuri în vederea evaluãrii imobilului, dacã este cazul.
(7) O altã expertizã nu este admisibilã, dar pãrtile pot conveni o altã valoare.
ART. 826
Stabilirea pretului imobilului si a valorii altor drepturi
(1) Executorul va fixa pretul imobilului, care va fi pretul de pornire a licitatiei, la valoarea stabilitã conform art. 825, prin încheiere definitivã, datã fãrã citarea pãrtilor.
(2) Separat de pretul imobilului se va determina si valoarea drepturilor de uzufruct, uz, abitatie sau servitute, dacã aceste drepturi au fost intabulate ulterior înscrierii vreunei ipoteci; în cazul imobilelor înscrise în cartea funciarã se va avea în vedere valoarea acestor drepturi mentionatã în cartea funciarã, iar dacã nu este înscrisã, ea se va stabili, când este cazul, prin expertizã, în conditiile arãtate la art. 825.
ART. 827
Punerea în vânzare
(1) În termen de 5 zile de la stabilirea pretului imobilului, executorul va fixa, prin încheiere definitivã, datã cu citarea în termen scurt a pãrtilor, termenul pentru vânzarea imobilului ce va fi adus la cunostinta publicã prin publicatii de vânzare.
(2) Termenul stabilit pentru vânzare nu va fi mai scurt de 20 de zile si nici mai lung de 40 de zile de la afisarea publicatiei de vânzare la locul unde va avea loc licitatia.
(3) Când se urmãreste un imobil înscris în cartea funciarã, asupra cãruia existã o înscriere provizorie cu privire la dreptul de proprietate, în favoarea unui tert, termenul de vânzare nu se va putea fixa decât dupã radierea înscrierii provizorii.
ART. 828
Publicitatea vânzãrii
(1) Publicatiile de vânzare vor cuprinde urmãtoarele mentiuni:
a) denumirea si sediul organului de executare;
b) numãrul dosarului de executare;
c) numele executorului judecãtoresc;
d) numele si domiciliul ori, dupã caz, denumirea si sediul debitorului, ale tertului dobânditor, dacã va fi cazul, si ale creditorului;
e) titlul executoriu în temeiul cãruia se face urmãrirea imobiliarã;
f) identificarea imobilului cu arãtarea numãrului cadastral sau topografic si a numãrului de carte funciarã, precum si descrierea lui sumarã;
g) pretul la care a fost evaluat imobilul;
h) mentiunea, dacã va fi cazul, cã imobilul se vinde grevat de drepturile de uzufruct, uz, abitatie sau servitute, intabulate ulterior înscrierii vreunei ipoteci, si cã, în cazul în care creantele creditorilor urmãritori nu ar fi acoperite la prima licitatie, se va proceda în aceeasi zi la o nouã licitatie pentru vânzarea imobilului liber de acele drepturi. Pretul de la care vor începe aceste licitatii va fi cel prevãzut la art. 835 alin. (6) si (7);
i) ziua, ora si locul vânzãrii la licitatie;
j) somatia pentru toti cei care pretind vreun drept asupra imobilului sã îl anunte executorului înainte de data stabilitã pentru vânzare, în termenele si sub sanctiunile prevãzute de lege;
k) somatia cãtre toti cei care vor sã cumpere imobilul sã se prezinte la termenul de vânzare, la locul fixat în acest scop, si pânã la acel termen sã prezinte oferte de cumpãrare;
l) mentiunea cã ofertantii sunt obligati sã depunã, pânã la termenul de vânzare, o garantie reprezentând 10% din pretul de pornire a licitatiei;
m) semnãtura si stampila executorului judecãtoresc.
(2) Mentiunile arãtate la alin. (1) lit. a) si c)-m) sunt prevãzute sub sanctiunea nulitãtii.
(3) Publicatia de vânzare se va afisa la sediul organului de executare si al instantei de executare, la locul unde se aflã imobilul urmãrit, la sediul primãriei în a cãrei razã teritorialã este situat imobilul, precum si la locul unde se desfãsoarã licitatia, dacã acesta este altul decât locul unde este situat imobilul.
(4) Publicatii în extras, cuprinzând mentiunile prevãzute la alin. (1) lit. a) si c)-m), se vor face, sub sanctiunea nulitãtii, într-un ziar de circulatie nationalã, dacã valoarea imobilului depãseste suma de 250.000 lei, sau într-un ziar local, dacã nu trece peste aceastã sumã, precum si în ziare, reviste si alte publicatii existente care sunt destinate vânzãrii unor imobile de natura celui scos la licitatie, inclusiv pe pagini de internet deschise în acelasi scop.
(5) Cheltuielile de afisare si publicare vor fi avansate de cãtre creditorul urmãritor si vor fi preluate din pretul bunurilor urmãrite.
(6) Îndeplinirea acestor formalitãti se va constata prin procese-verbale încheiate de executorul judecãtoresc.
ART. 829
Comunicarea publicatiilor de vânzare
(1) Câte un exemplar din publicatia de vânzare se va comunica, potrivit dispozitiilor pentru comunicarea si înmânarea citatiilor:
a) creditorului urmãritor, debitorului sau tertului dobânditor, precum si coproprietarilor, dacã va fi cazul;
b) creditorilor ipotecari înscrisi în cartea funciarã, precum si celor care au înscrieri provizorii sau notãri în legãturã cu vreun drept real, dacã înscrierile sau notãrile sunt anterioare notãrii urmãririi. Comunicarea se va face, pentru creditorii ipotecari, la domiciliul ales în actul prin care s-a constituit dreptul de ipotecã, iar în lipsã, la domiciliul sau sediul real;
c) organelor fiscale locale.
(2) În cazul în care se urmãreste imobilul unui minor sau al unei persoane puse sub interdictie judecãtoreascã, o copie de pe publicatia de vânzare a imobilului se comunicã si la parchetul de pe lângã instanta de executare.
ART. 830
Situatia vânzãtorului imobilului urmãrit
(1) Vânzãtorul imobilului urmãrit, care are, în conditiile legii, ipotecã legalã, precum si dreptul de a cere sau de a declara rezolutiunea pentru neplata pretului, va fi somat prin publicatie sã opteze, în scris, în termen de 5 zile de la comunicarea publicatiei, pentru valorificarea unuia dintre aceste drepturi.
(2) Dacã nu a optat în termenul prevãzut la alin. (1) pentru dreptul de a obtine rezolutiunea, vânzãtorul se considerã decãzut din acest drept si nu mai poate reclama decât creanta garantatã cu ipotecã.
(3) În cazul în care a optat pentru rezolutiune, actiunea în rezolutiune a vânzãrii se face în cadrul contestatiei la executare, în termen de 15 zile de la expedierea optiunii cãtre executorul judecãtoresc. În acelasi termen trebuie fãcutã si declaratia unilateralã de rezolutiune a vânzãrii.
(4) Actiunea în rezolutiune pentru neplata pretului, introdusã potrivit alin. (3), sau, dupã caz, declaratia unilateralã de rezolutiune suspendã urmãrirea silitã a imobilului.
(5) Urmãrirea silitã a imobilului este de asemenea suspendatã si atunci când actiunea în rezolutiune pentru neplata pretului a fost introdusã anterior începerii urmãririi silite, cu conditia ca aceasta sã fi fost notatã în cartea funciarã. Dacã actiunea în rezolutiune introdusã anterior începerii urmãririi silite nu a fost notatã în cartea funciarã, vânzãtorul poate, în termenul prevãzut la alin. (1), sã îsi exprime în scris optiunea de a continua ori nu judecata si sã noteze actiunea în cartea funciarã, dacã este cazul. Aceste dispozitii se aplicã, în mod corespunzãtor, si declaratiei unilaterale de rezolutiune a vânzãrii fãcute înainte de începerea urmãririi silite.
(6) Dispozitiile prezentului articol se aplicã si coschimbasului, precum si oricãrui alt înstrãinãtor care este titularul unei ipoteci legale asupra imobilului care face obiectul urmãririi silite.

§ 3. Licitatia si adjudecarea imobilului

ART. 831
Locul licitatiei
Vânzarea se face la sediul organului de executare sau al instantei de executare ori la locul unde este situat imobilul sau în orice alt loc, dacã se considerã cã este mai potrivit pentru buna valorificare a acestuia. Vânzarea se poate efectua si la sediul primãriei în raza cãreia este situat imobilul.
ART. 832
Participantii la licitatie
(1) Poate participa la licitatie orice persoanã care este îndeobste cunoscutã ca fiind solvabilã, are capacitate deplinã de exercitiu, precum si capacitatea sã dobândeascã bunul ce se vinde.
(2) Debitorul nu poate licita nici personal, nici prin persoane interpuse.
(3) Solvabilitatea, capacitatea si interpunerea sunt lãsate la aprecierea sumarã si imediatã a executorului judecãtoresc, care poate refuza fãcând mentiune despre aceasta în procesul-verbal de licitatie.
(4) Mandatarul va trebui sã prezinte o procurã specialã autenticã, care se va pãstra la dosarul executãrii.
(5) Creditorii urmãritori sau intervenienti nu pot sã adjudece bunurile oferite spre vânzare la o valoare mai micã de 75% din pretul de pornire a primei licitatii.
ART. 833
Garantia de participare
(1) Persoanele care vor sã cumpere imobilul la licitatie sunt obligate sã depunã la unitatea prevãzutã de lege, la dispozitia executorului judecãtoresc, pânã la termenul stabilit pentru vânzare, o garantie reprezentând 10% din pretul de începere a licitatiei pentru termenul respectiv. Dovada consemnãrii va fi atasatã ofertei de cumpãrare.
(2) Creditorii urmãritori sau intervenienti nu au obligatia de a depune garantia prevãzutã la alin. (1).
(3) De asemenea, sunt dispensate de garantia prevãzutã la alin. (1) persoanele care, împreunã cu debitorul, au asupra imobilului urmãrit un drept de proprietate comunã pe cote-pãrti sau sunt titularii unui drept de preemptiune, dupã caz.
(4) În cazurile prevãzute la alin. (2) si (3), dacã valoarea creantei ipotecare sau valoarea cotei-pãrti a proprietarului nu acoperã cuantumul garantiei prevãzute în alin. (1), se va completa diferenta.
ART. 834
Amânarea licitatiei
(1) Executorul judecãtoresc va amâna vânzarea, din oficiu sau la cererea pãrtii interesate, dacã se constatã cã nu au fost respectate termenele de înstiintare a debitorului sau a tertului dobânditor ori, dupã caz, cele de efectuare a publicitãtii vânzãrii. Pentru noul termen, care nu poate fi mai lung de 20 de zile de la datã fixatã pentru prima vânzare, se vor reface formalitãtile de publicitate încãlcate, potrivit art. 828.
(2) În toate cazurile, partea interesatã, dacã a fost prezentã, poate solicita amânarea vânzãrii prin cerere scrisã fãcutã înainte de începerea licitatiei, sub sanctiunea decãderii.
ART. 835
Efectuarea licitatiei
(1) Vânzarea la licitatie se face în mod public. Ea începe prin citirea de cãtre executor a publicatiei de vânzare si a ofertelor primite pânã la acea datã.
(2) Licitatia se va tine separat pentru fiecare imobil.
(3) Dacã mai multe imobile înscrise în diferite cãrti funciare sunt grevate cu aceeasi ipotecã sau imobilul este compus din mai multe parcele, executorul judecãtoresc va putea dispune, la cererea debitorului sau a creditorului urmãritor, ca vânzarea sã se facã în acelasi timp pentru mai multe imobile sau separat pentru fiecare parcelã în parte. Executorul judecãtoresc va putea dispune ca vânzarea sã se facã separat pentru o parte determinatã din imobil, dupã efectuarea operatiunii de dezmembrare a imobilului în cartea funciarã, dacã aceastã parte nu este suficient individualizatã.
(4) În cazul când imobilele sau parcelele se vând separat, ordinea vânzãrii lor va fi arãtatã de debitor, iar în lipsa unei asemenea mentiuni, va fi stabilitã de executor.
(5) Executorul va oferi apoi spre vânzare imobilul, prin 3 strigãri succesive, la intervale de timp care sã permitã optiuni si supralicitãri, pornind de la pretul oferit care este mai mare decât cel la care s-a fãcut evaluarea, potrivit art. 825 alin. (1) sau, în lipsa unei asemenea oferte, chiar de la acest pret.
(6) Dacã imobilul este grevat de vreun drept de uzufruct, uz, abitatie sau servitute intabulate ulterior înscrierii vreunei ipoteci, la primul termen de vânzare strigãrile vor începe de la pretul cel mai mare oferit sau, în lipsã, de la cel fixat în publicatie, scãzut cu valoarea acestor drepturi socotitã potrivit art. 826 alin. (2).
(7) Dacã din cauza existentei drepturilor arãtate la alin. (6) nu s-a putut obtine un pret suficient pentru acoperirea creantelor ipotecare înscrise anterior, socotite dupã datele din cartea funciarã, executorul judecãtoresc va relua în aceeasi zi licitatia pentru vânzarea imobilului liber de acele drepturi; în acest caz, strigãrile vor începe de la pretul mentionat în publicatia de vânzare, fãrã scãderea arãtatã la alin. (6).
(8) În cazul în care nu este oferit nici pretul la care imobilul a fost evaluat, vânzarea se va amâna la un alt termen, de cel mult 30 de zile, pentru care se va face o nouã publicatie în conditiile art. 828. La acest termen, licitatia va începe de la pretul de 75% din pretul de pornire a primei licitatii. Dacã nu se obtine pretul de începere a licitatiei, la acelasi termen bunul va fi vândut la cel mai mare pret oferit, dar nu mai putin de 30% din pretul de pornire a primei licitatii. Vânzarea se va putea face chiar dacã se prezintã o singurã persoanã care oferã pretul de la care începe licitatia.
(9) Dacã nici la a doua licitatie imobilul nu a fost adjudecat, la cererea creditorului, executorul judecãtoresc va putea stabili o nouã licitatie în conditiile prevãzute la alin. (8). La termenul astfel stabilit la alin. (8), licitatia va începe de la pretul de 50% din pretul de pornire al primei licitatii. Dacã nu se obtine acest pret, bunul va fi vândut, la acest termen, la cel mai mare pret oferit. Vânzarea se va putea face chiar dacã se prezintã o singurã persoanã care oferã pretul de pornire al acestei licitatii.
(10) Executorul va tine o listã în care va trece numele persoanelor care au luat parte la licitatie si sumele pe care le-au oferit.
(11) Executorul va declara adjudecatar persoana care, la termenul de licitatie, a oferit pretul de vânzare cel mai mare ori, dupã caz, cel arãtat la alin. (6)-(8).
(12) În toate cazurile, la pret egal, va fi preferat cel care are un drept de preemptiune asupra bunului urmãrit.
ART. 836
Procesul-verbal de licitatie
(1) Executorul va întocmi un proces-verbal despre desfãsurarea si rezultatul fiecãrei licitatii, care va cuprinde:
a) locul, data si ora când s-a tinut licitatie;
b) numele executorului judecãtoresc;
c) numele, prenumele si domiciliul sau, dupã caz, denumirea si sediul creditorului, debitorului, tertului dobânditor, dacã e cazul, si ale reprezentantilor lor;
d) numele, prenumele si domiciliul sau, dupã caz, denumirea si sediul participantilor, cu arãtarea sumelor oferite de fiecare;
e) mentiunea cã ofertantii au depus garantie si cã aceea a adjudecatarului s-a retinut, iar celorlalti le-a fost restituitã;
f) numele, prenumele si domiciliul sau, dupã caz, denumirea si sediul adjudecatarului imobilului, dacã este cazul.
(2) Lista prevãzutã la art. 835 alin. (10), ofertele de cumpãrare si raportul de expertizã, dacã va fi cazul, se vor anexa la procesul-verbal.
(3) Procesul-verbal va fi semnat de executor, de creditor, de debitor si de tertul dobânditor, dacã sunt prezenti, precum si de adjudecatar si de alti participanti la licitatie, dacã este cazul.
ART. 837
Exercitarea dreptului de preemptiune
Dacã nu a participat la licitatie, în termen de 8 zile de la adjudecarea imobilului, cel care este titularul unui drept de preemptiune va putea sã îsi exercite dreptul, printr-o declaratie scrisã adresatã executorului judecãtoresc, sub sanctiunea decãderii.
ART. 838
Depunerea pretului
(1) Adjudecatarul imobilului va depune pretul la dispozitia executorului judecãtoresc, în termen de cel mult 30 de zile de la data vânzãrii, tinându-se seama de garantia depusã în contul pretului.
(2) Cel care si-a exercitat în termen dreptul de preemptiune, este obligat sã depunã pretul în termen de 15 zile de la data adjudecãrii. Dacã însã titularul dreptului de preemptiune nu depune pretul în acest termen, este decãzut din dreptul de preemptiune, iar vânzarea rãmânând pe seama adjudecatarului, urmeazã ca pretul sã fie depus de acesta în termenul prevãzut la alin. (1).
(3) Când adjudecatar este un creditor, el poate depune creanta sa în contul pretului, fiind obligat, dacã este cazul, sã depunã diferenta de pret în termenul prevãzut la alin. (1). Dacã existã alti creditori care au un drept de preferintã în conditiile art. 854 si 856, el va depune pânã la concurenta pretului de adjudecare si suma necesarã pentru plata creantelor lor, în mãsura în care acestea nu sunt acoperite prin diferenta de pret.
ART. 839
Nedepunerea pretului. Reluarea licitatiei
(1) Dacã adjudecatarul nu depune pretul în termenul prevãzut la art. 838 alin. (1), imobilul se va scoate din nou în vânzare în contul acestuia, la pretul de începere a licitatiei la care bunul a fost adjudecat, el fiind obligat sã plãteascã cheltuielile prilejuite de noua licitatie si eventuala diferentã de pret. Adjudecatarul va putea sã achite la termenul de licitatie pretul oferit initial, caz în care va fi obligat numai la plata cheltuielilor cauzate de noua licitatie.
(2) Dacã la noul termen de licitatie imobilul nu a fost vândut, fostul adjudecatar este obligat sã plãteascã toate cheltuielile prilejuite de urmãrirea imobilului.
(3) Suma datoratã potrivit alin. (1) si (2) de fostul adjudecatar se stabileste de executor prin procesul-verbal de licitatie, care constituie titlu executoriu. Aceastã sumã se va retine cu precãdere din garantia depusã.
ART. 840
Restituirea garantiilor
Dupã adjudecarea imobilului cãtre unul dintre participantii la licitatie, potrivit art. 835, executorul, la cerere, va dispune restituirea garantiilor depuse de ceilalti participanti, procedând, când este cazul, potrivit dispozitiilor art. 839 alin. (3).
ART. 841
Plata pretului în rate
La cererea adjudecatarului, executorul judecãtoresc, cu acordul creditorului, când acesta nu este adjudecatar, precum si a debitorului pentru partea din pret care depãseste valoarea creantei, poate stabili plata pretului în rate, cu dobânda legalã aferentã, numãrul acestora, cuantumul si data scadentei lor, precum si suma care se plãteste de îndatã drept avans.
ART. 842
Actul de adjudecare
Dupã plata integralã a pretului sau a avansului prevãzut la art. 841, executorul, pe baza procesului-verbal de licitatie, va întocmi actul de adjudecare, care va cuprinde urmãtoarele mentiuni:
a) denumirea si sediul organului de executare;
b) numele executorului judecãtoresc;
c) numãrul si data procesului-verbal de licitatie;
d) numele, prenumele si domiciliul sau, dupã caz, denumirea si sediul debitorului, tertului dobânditor si ale adjudecatarului;
e) pretul la care s-a vândut si modalitatea de achitare în cazul în care vânzarea s-a fãcut cu plata în rate;
f) mentiunea, dacã este cazul, cã imobilul s-a vândut grevat de drepturile de uzufruct, uz, abitatie sau servitute ori, dupã caz, liber de aceste drepturi, în conditiile prevãzute la art. 835 alin. (6) si (7);
g) datele de identificare ale imobilului cu arãtarea numãrului cadastral sau topografic si a numãrului de carte funciarã, precum si datele de identificare ale fostului proprietar;
h) mentiunea cã actul de adjudecare, învestit cu formulã executorie, este titlu de proprietate si cã poate fi înscris în cartea funciarã, precum si a faptului cã, pentru adjudecatar constituie titlu executoriu împotriva debitorului sau tertului dobânditor, dacã imobilul se aflã în posesia acestuia din urmã, sau împotriva oricãrei persoane care posedã ori detine în fapt, fãrã niciun titlu, imobilul adjudecat;
i) mentiunea cã, pentru creditor, actul de adjudecare, învestit cu formulã executorie, constituie titlu executoriu împotriva adjudecatarului care nu plãteste diferenta de pret, în cazul în care vânzarea s-a fãcut cu plata pretului în rate;
j) data întocmirii, semnãtura si stampila executorului judecãtoresc, precum si semnãtura adjudecatarului.
ART. 843
Predarea si comunicarea actului de adjudecare
(1) Un exemplar de pe actul de adjudecare se va preda adjudecatarului spre a-i servi ca titlu de proprietate provizoriu, iar altul va fi comunicat din oficiu biroului de cadastru si publicitate imobiliarã pentru a fi înscris provizoriu în cartea funciarã, pe cheltuiala adjudecatarului.
(2) Dacã adjudecatarul va cere sã fie numit administrator-sechestru al imobilului adjudecat, executorul îl va numi si trimite în posesie în aceastã calitate, prin încheiere, datã fãrã citarea pãrtilor, care nu este supusã niciunei cãi de atac.
ART. 844
Contestarea actului de adjudecare
(1) În termen de o lunã de la data înscrierii provizorii în cartea funciarã, debitorul sau tertul dobânditor, creditorii urmãritori si orice altã persoanã interesatã, dupã mentiunile cãrtilor funciare, vor putea ataca actul de adjudecare, pe cale de contestatie la executare. Contestatia suspendã eliberarea sau, dupã caz, distribuirea pretului.
(2) Dacã actul de adjudecare este anulat, executorul va continua urmãrirea de la actul desfiintat si va solicita din oficiu ca înscrierea provizorie prevãzutã la art. 843 alin. (1) sã fie radiatã.
(3) Sumele consemnate se vor restitui adjudecatarului, iar calitatea acestuia de administrator-sechestru al imobilului urmãrit înceteazã.
ART. 845
Învestirea cu formulã executorie a actului de adjudecare
(1) Dacã nu s-a fãcut contestatie în termenul arãtat la art. 844 alin. (1) sau dacã aceasta a fost respinsã prin hotãrâre definitivã, la cererea adjudecatarului, actul de adjudecare se va învesti cu formulã executorie de cãtre instanta de executare si acesta va fi pus în posesia imobilului adjudecat, de cãtre executor, cu exceptia cazului în care a fost pus anterior în posesie, potrivit art. 843 alin. (2).
(2) Odatã cu învestirea cu formulã executorie, instanta de executare va dispune din oficiu, prin aceeasi hotãrâre, ca dreptul de proprietate al adjudecatarului sã fie intabulat în cartea funciarã, chiar în cazul în care adjudecatar este însusi tertul dobânditor care avea deja dreptul înscris în cartea funciarã.
(3) În cazul în care imobilul a fost vândut cu plata pretului în rate, instanta de executare va dispune, prin aceeasi încheiere, si înscrierea în cartea funciarã a interdictiei de înstrãinare si de grevare a imobilului pânã la plata integralã a pretului si a dobânzii corespunzãtoare.
(4) Instanta de executare va preda totodatã creditorului urmãritor un exemplar al actului de adjudecare învestit cu formulã executorie, care îi va servi drept titlu executoriu împotriva cumpãrãtorului, dacã acesta nu plãteste diferenta de pret.

SECtIUNEA a 5-a
Efectele adjudecãrii

ART. 846
Transmiterea proprietãtii imobilului
(1) Prin adjudecarea imobilului adjudecatarul devine proprietar. De la aceastã datã, adjudecatarul are dreptul la fructe si venituri, datoreazã dobânzile pânã la plata integralã a pretului si suportã toate sarcinile imobilului.
(2) Prin intabulare, adjudecatarul dobândeste dreptul de a dispune de imobilul cumpãrat, potrivit regulilor de carte funciarã.
(3) De la data intabulãrii, imobilul rãmâne liber de orice ipoteci sau alte sarcini privind garantarea drepturilor de creantã, creditorii putându-si realiza aceste drepturi numai din pretul obtinut. Dacã pretul de adjudecare se plãteste în rate, sarcinile se sting la plata ultimei rate.
(4) Ipotecile si celelalte sarcini reale, precum si drepturile reale intabulate dupã notarea urmãririi în cartea funciarã se vor radia din oficiu, cu exceptia celor pentru care adjudecatarul ar conveni sã fie mentinute; de asemenea, vor fi radiate din oficiu drepturile reale intabulate ulterior înscrierii vreunei ipoteci, dacã vânzarea s-a fãcut în conditiile prevãzute la art. 835 alin. (7), toate notãrile fãcute cu urmãrirea silitã, interdictia de înstrãinare sau de grevare, dacã existã, cu exceptia celei prevãzute la art. 845 alin. (3), precum si promisiunea de a încheia un contract viitor, dacã pânã la data adjudecãrii beneficiarul promisiunii nu si-a înscris în cartea funciarã dreptul dobândit în temeiul contractului care a fãcut obiectul acesteia.
(5) Dacã imobilul a fost adjudecat cu plata pretului în rate, adjudecatarul nu îl va putea înstrãina sau greva, fãrã încuviintarea creditorilor urmãritori, înainte de plata integralã a pretului.
ART. 847
Viciile ascunse si leziunea
(1) În cazul vânzãrii silite la licitatie publicã nu existã garantie contra viciilor ascunse.
(2) Aceastã vânzare nu poate fi atacatã nici pentru leziune.
ART. 848
Mentinerea sau încetarea unor contracte
(1) Locatiunea si celelalte acte juridice privitoare la imobilul adjudecat rãmân în fiintã sau, dupã caz, înceteazã, potrivit dispozitiilor art. 817 alin. (1) si (2).
(2) Plãtile fãcute înainte de scadentã de cãtre locatar sau alte persoane interesate sunt supuse dispozitiilor art. 817 alin. (3).

SECtIUNEA a 6-a
Dispozitii speciale

ART. 849
Stingerea actiunilor contra adjudecatarului
(1) Orice cerere de evictiune, totalã sau partialã, privind imobilul adjudecat este definitiv stinsã.
(2) În cazul imobilelor înscrise pentru prima datã în cartea funciarã, în conditiile art. 818 alin. (2), cererea de evictiune se va prescrie în termen de 3 ani de la data înscrierii actului de adjudecare în cartea funciarã. Aceastã prescriptie curge si împotriva minorilor si persoanelor puse sub interdictie judecãtoreascã.
ART. 850
Suspendarea împãrtelii pretului
(1) În cazul în care cererea de evictiune prevãzutã la art. 849 alin. (2) este introdusã înainte de împãrteala pretului din adjudecare, instanta de executare, la solicitarea adjudecatarului, va putea sã suspende împãrteala pretului, cu sau fãrã cautiune, pânã la judecarea definitivã a cererii de evictiune.
(2) Când cererea de evictiune va fi fãcutã dupã împãrteala pretului adjudecãrii, se va urma procedura de drept comun.
ART. 851
Actiunea în regres
(1) Dacã a fost evins total sau partial, adjudecatarul îl poate actiona pe debitorul urmãrit pentru a fi despãgubit.
(2) În mãsura în care nu se poate îndestula de la debitor, adjudecatarul îi poate actiona pe creditorii care au încasat pretul de adjudecare, în limita sumei încasate de acestia.
ART. 852
Desfiintarea mãsurilor asigurãtorii sau de executare
(1) În tot cursul urmãririi silite si pânã la expirarea termenului prevãzut la art. 844 alin. (1), debitorul ori altã persoanã interesatã poate obtine desfiintarea mãsurilor asigurãtorii sau de executare, consemnând la dispozitia creditorului urmãritor întreaga valoare a creantei, cu toate accesoriile si cheltuielile de executare.
(2) Dispozitiile art. 740 si 741 se aplicã în mod corespunzãtor.
(3) În cazul în care cererea este admisã, instanta sau, dupã caz, executorul judecãtoresc va dispune si eliberarea sumei în mâinile creditorului.

CAP. III
Eliberarea si distribuirea sumelor realizate prin urmãrirea silitã

SECtIUNEA 1
Dispozitii generale

ART. 853
Eliberarea sumei
Dacã existã un singur creditor urmãritor, dupã retinerea cheltuielilor de executare, când este cazul, suma de bani realizatã prin urmãrirea silitã se elibereazã acestuia pânã la acoperirea integralã a drepturilor sale, iar suma rãmasã disponibilã se predã debitorului.
ART. 854
Rangul creantelor cu preferintã generalã
(1) În cazul în care urmãrirea silitã a fost pornitã de mai multi creditori sau când, pânã la eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executare, au depus si alti creditori titlurile lor, executorul judecãtoresc procedeazã la distribuirea sumei potrivit urmãtoarei ordini de preferintã, dacã legea nu prevede altfel:
a) creantele reprezentând cheltuieli de judecatã, pentru mãsuri asigurãtorii sau de executare silitã, pentru conservarea bunurilor al cãror pret se distribuie, precum si orice alte cheltuieli fãcute în interesul comun al creditorilor;
b) cheltuielile de înmormântare a debitorului, în raport cu conditia si starea acestuia;
c) creantele reprezentând salarii si alte datorii asimilate acestora, pensiile, sumele cuvenite somerilor, potrivit legii, ajutoarele pentru întretinerea si îngrijirea copiilor, pentru maternitate, pentru incapacitate temporarã de muncã, prevenirea îmbolnãvirilor, refacerea sau întãrirea sãnãtãtii, ajutoarele de deces, acordate în cadrul asigurãrilor sociale, precum si creantele reprezentând obligatia de reparare a pagubelor cauzate prin moarte, vãtãmarea integritãtii corporale sau a sãnãtãtii;
d) creantele rezultând din obligatia legalã de întretinere, alocatii pentru copii sau obligatia de platã a altor sume periodice destinate asigurãrii mijloacelor de existentã;
e) creantele fiscale provenite din impozite, taxe, contributii si din alte sume stabilite potrivit legii, datorate bugetului de stat, bugetului asigurãrilor sociale de stat, bugetelor locale si bugetelor fondurilor speciale;
f) creantele rezultând din împrumuturi acordate de stat;
g) creantele reprezentând despãgubiri pentru repararea pagubelor pricinuite proprietãtii publice prin fapte ilicite;
h) creantele rezultând din împrumuturi bancare, din livrãri de produse, prestãri de servicii sau executãri de lucrãri, precum si din chirii sau arenzi;
i) creantele reprezentând amenzi cuvenite bugetului de stat sau bugetelor locale;
j) alte creante.
(2) În cazul creantelor care au aceeasi ordine de preferintã, dacã legea nu prevede altfel, suma realizatã se repartizeazã între creditori proportional cu creanta fiecãruia.
ART. 855
Declararea creantelor statului
(1) În termen de 15 zile de la începerea executãrii silite, potrivit legii, orice creditor poate cere statului sau unitãtilor administrativ-teritoriale sã declare creantele lor privilegiate. Aceastã cerere va fi înscrisã în registrele de publicitate numai dacã se depune dovada notificãrii fãcute organelor fiscale teritoriale.
(2) În termen de 30 de zile de la notificare, statul sau unitatea administrativ-teritorialã trebuie sã declare si sã înscrie valoarea creantei sale.
(3) Nerespectarea obligatiei prevãzute la alin. (1) are ca efect pierderea preferintei în raport cu creditorii care au solicitat declaratia.
ART. 856
Rangul creantelor garantate
Dacã existã creditori care, asupra bunului vândut, au drepturi de gaj, ipotecã sau alte drepturi de preferintã conservate, în conditiile prevãzute de lege, la distribuirea sumei rezultate din vânzarea bunului, creantele lor vor fi plãtite înaintea creantelor prevãzute la art. 854 alin. (1) lit. c).
ART. 857
Rangul creantelor accesorii
Dobânzile si penalitãtile sau alte asemenea accesorii ale creantei principale vor urma ordinea de preferintã a acestei creante.

SECtIUNEA a 2-a
Distribuirea sumei rezultate din vânzarea bunurilor urmãrite

ART. 858
Termenul de depunere a titlurilor de creantã
(1) Dacã existã mai multi creditori urmãritori sau intervenienti, suma rezultatã din vânzare se distribuie acestora potrivit ordinii de preferintã prevãzute la art. 854-857.
(2) În acest scop, dupã depunerea sau consemnarea sumei rezultate din vânzare ori, dupã caz, de la data când adjudecarea imobilului urmãrit a devenit definitivã, executorul va fixa de urgentã un termen de 10 zile pentru depunerea titlurilor de creantã.
(3) Debitorul, creditorii urmãritori, organele fiscale locale, custozii, administratorul-sechestru, adjudecatarul si titularii drepturilor si sarcinilor stinse prin adjudecare, despre care executorul a luat cunostintã în conditiile art. 730 ori art. 825 alin. (2), vor fi înstiintati din oficiu despre fixarea acestui termen, potrivit dispozitiilor privitoare la comunicarea si înmânarea citatiilor.
(4) Termenul se va afisa la sediul executorului judecãtoresc si la cel al instantei de executare cu cel putin 5 zile înainte de termenul fixat pentru depunerea titlurilor de creantã. Afisarea va fi constatatã printr-un proces-verbal care se va depune la dosar.
(5) Dupã expirarea termenului arãtat la alin. (4), niciun creditor nu va mai putea lua parte la distribuirea sumei obtinute din urmãrire.
ART. 859
Depunerea titlurilor de creantã
(1) În vederea participãrii la distribuire, toti creditorii interesati vor trebui sã depunã la sediul executorului judecãtoresc, în termenul prevãzut la art. 858 alin. (4), titlurile de creantã în original, care nu au fost încã depuse, arãtând în mod distinct capitalul, dobânzile si cheltuielile ce le sunt datorate, precum si, dacã va fi cazul, drepturile de preferintã neînscrise în cartea funciarã sau în alte registre publice.
(2) Reprezentantul fiscului va depune înscrisurile doveditoare ale creantelor statului sau unitãtilor administrativ-teritoriale la sediul executorului judecãtoresc.
(3) Creditorii care au înfiintat mãsuri asigurãtorii asupra bunurilor urmãrite, pentru a participa la distribuire, vor depune copii certificate de pe actiune si de pe actul constatator al înfiintãrii mãsurii asigurãtorii.
ART. 860
Creantele periodice
(1) În cazul în care unul dintre titlurile depuse de creditorii urmãritori contine obligatia debitorului de a plãti o sumã de bani în mod periodic, iar bunurile rãmase în patrimoniul debitorului dupã efectuarea executãrii sau veniturile sale nu asigurã plata în viitor a ratelor datorate, suma alocatã creditorului se va stabili prin acordul pãrtilor, care va prevedea si modul de fructificare a acesteia, iar în lipsa unui acord, executorul va constata acest fapt printr-un proces-verbal semnat de el si de toate pãrtile prezente. În acest din urmã caz, partea interesatã va putea sesiza instanta de executare în circumscriptia cãreia se face executarea pentru a stabili suma alocatã creditorului, în termen de 15 zile de la încheierea procesului-verbal, dacã a fost prezentã, sau de la comunicarea acestuia de cãtre executor, dacã a lipsit.
(2) Dacã pãrtile nu se înteleg, instanta de executare va stabili, prin încheiere, suma cu care creditorul va participa la distribuirea sumelor realizate prin urmãrire, precum si modul de fructificare a acesteia, astfel încât ratele datorate sã fie plãtite cu precãdere din dobânzile încasate, iar dacã acestea sunt insuficiente, se vor imputa asupra capitalului. Încheierea se dã cu citarea în termen scurt a pãrtilor si este supusã numai apelului.
(3) În cazul în care niciuna din pãrti nu sesizeazã instanta de executare în termenul arãtat la alin. (1), executorul judecãtoresc va solicita acesteia stabilirea sumei alocate creditorului, cu respectarea dispozitiilor alin. (2).
(4) Dacã debitorul a decedat si se constatã cã, în raport cu numãrul mostenitorilor, locul unde acestia se gãsesc, modul în care s-a fãcut împãrteala mostenirii sau cu alte asemenea împrejurãri, plata în rate a creantelor este greu de realizat, instanta poate, la cererea creditorului, sã procedeze potrivit alin. (1), stabilind suma ce se cuvine creditorului, precum si partea din aceasta pe care o va plãti fiecare mostenitor în parte.
ART. 861
Încetarea curgerii dobânzilor
De la data fixatã pentru depunerea titlurilor de creantã, dobânzile creantelor creditorilor urmãritori trecute în proiectul de distribuire înceteazã de a mai fi în sarcina debitorului urmãrit, chiar în caz de conventie contrarã. Dacã institutia de credit la care s-au depus ori consemnat aceste sume plãteste dobânzi, creditorii nu vor avea drept decât la dobânzile ce se plãtesc de institutia de credit la care s-au depus ori consemnat acele sume.
ART. 862
Interdictia popririi
(1) Sumele rezultate din valorificarea bunurilor urmãrite si cele consemnate la dispozitia executorului nu pot fi poprite de cãtre creditorii debitorului sau ai adjudecatarului.
(2) Se va putea înfiinta poprire numai asupra sumelor atribuite creditorilor sau debitorului prin procesul-verbal de distribuire.
ART. 863
Întocmirea proiectului de distribuire
(1) În termen de 5 zile de la expirarea termenului pentru depunerea titlurilor de creantã, executorul va întocmi proiectul de distribuire a sumelor, potrivit ordinii de preferintã prevãzute la art. 854-857, iar dacã printre creditorii urmãritori si intervenienti se aflã si creditori care au intervenit tardiv, dupã expirarea termenului prevãzut la art. 681, creantele acestora vor fi alocate asupra pãrtii din suma rãmasã dupã îndestularea drepturilor creditorilor urmãritori si a celor care au intervenit în timp util.
(2) În cazul în care imobilele grevate de o ipotecã colectivã au fost vândute împreunã, creanta garantatã cu o astfel de ipotecã va fi repartizatã, la cererea creditorilor cu rang posterior, asupra imobilelor adjudecate, proportional cu pretul obtinut pentru fiecare imobil în parte, iar dacã sunt creante ipotecare anterioare, proportional cu restul de pret ce a rãmas de la fiecare imobil, dupã ce s-au acoperit creantele cu rang anterior ipotecii colective.
(3) Creantele cu termen si cele conditionale vor fi repartizate dupã rangul lor, ca si cum ar fi pure si simple, cu mentiunea cã ele vor fi plãtite numai potrivit regulilor prevãzute la art. 870 si 871.
(4) Creantele care nu pot fi valorificate decât dupã executarea bunurilor unui codebitor principal vor fi trecute ca socotite sub conditie suspensivã.
(5) Titularii drepturilor de uzufruct, uz, abitatie si servitute, stinse prin adjudecare, vor fi trecuti în ordinea înscrierii cu valoarea acestor drepturi înscrise în cartea funciarã, iar dacã nu este înscrisã, cu valoarea determinatã potrivit art. 826 alin. (2), care poate fi contestatã în conditiile art. 864 alin. (2).
(6) Creditorul unei rente pe viatã sau altei creante periodice va fi trecut în ordinea înscrierii în cartea funciarã, cu o sumã ale cãrei dobânzi anuale sã fie suficiente pentru a asigura plata ratelor rentei.
ART. 864
Afisarea proiectului de distribuire
(1) Proiectul de distribuire va fi comunicat debitorului si creditorilor care si-au depus titlurile de creantã, potrivit dispozitiilor privitoare la comunicarea si înmânarea citatiilor.
(2) Ei vor fi citati cu mentiunea expresã cã, sub sanctiunea decãderii, în termen de 5 zile de la data comunicãrii, pot formula, în scris, obiectiuni la proiectul de distribuire.
(3) În lipsa obiectiunilor în termenul arãtat la alin. (2), proiectul de distribuire devine definitiv.
(4) În caz de obiectiune, executorul va convoca în scris debitorul si toti creditorii în vederea unei eventuale concilieri, care va avea loc la sediul executorului în termen de cel mult 15 zile de la data primirii ultimei contestatii.
ART. 865
Încercarea de conciliere. Efectele
(1) Dacã la termenul fixat în vederea concilierii, debitorul sau creditorii care au formulat obiectiuni nu mai stãruie în mentinerea lor sau se ajunge la un acord privind modul de distribuire, executorul va lua act de acordul realizat si va dispune repartizarea sumelor potrivit acestei întelegeri, care va fi consemnatã într-un proces-verbal semnat de executor si de toate persoanele prezente.
(2) Dacã nu se ajunge la un acord, iar cei care au formulat obiectiuni stãruie în mentinerea lor, executorul va încheia un proces-verbal în care va consemna obiectiile celor prezenti, semnat de el si de cei prezenti.
(3) Cel nemultumit de proiectul de distribuire poate introduce contestatie în termen de 5 zile de la data întocmirii procesului-verbal arãtat la alin. (2). Contestatia suspendã de drept plata creantei sau a pãrtii din creanta contestatã. La primul termen la care pãrtile au fost legal citate, instanta este obligatã sã se pronunte asupra mentinerii sau, dupã caz, a înlãturãrii suspendãrii. Instanta se pronuntã prin încheiere care poate fi atacatã separat numai cu apel în termen de 5 zile de la pronuntare. Apelul suspendã executarea încheierii atacate.
(4) Debitorul sau creditorii care nu s-au prezentat la termenul arãtat la alin. (1) sunt considerati cã au renuntat la obiectiunile formulate, fiind decãzuti din dreptul de a face contestatie la executare.
ART. 866
Solutionarea contestatiilor
(1) Toate contestatiile formulate împotriva proiectului de distribuire se judecã de instanta de executare, printr-o singurã hotãrâre, de urgentã si cu precãdere, cu citarea în termen scurt a pãrtilor. Hotãrârea poate fi atacatã numai cu apel în termen de 5 zile de la comunicare.
(2) Contestatorul a cãrui cerere a fost respinsã va rãspunde fatã de creditori pentru dobânzile ce trec peste acelea prevãzute la art. 861 si pentru toate prejudiciile cauzate de întârzierea la platã a sumelor cuvenite.
ART. 867
Îndreptarea erorilor de calcul si a greselilor materiale
Erorile de calcul si alte greseli materiale se vor îndrepta de executor, din oficiu ori la cerere, fãcându-se mentiune despre aceasta în încheierea prin care se dispune eliberarea sau, dupã caz, distribuirea sumei.

SECtIUNEA a 3-a
Plata sumei rezultate din urmãrirea silitã

ART. 868
Conditiile
(1) Dacã prin lege nu se dispune altfel, plata sumei rezultate din executare se poate dispune numai dupã expirarea termenului de depunere a titlurilor de creantã ori, dupã caz, la data expirãrii termenului de formulare a obiectiunilor împotriva proiectului de distribuire.
(2) Executorul se va pronunta asupra plãtii sumei arãtate la alin. (1) prin încheiere executorie, datã fãrã citarea pãrtilor.
(3) Suma rãmasã se va elibera debitorului.
ART. 869
Efectuarea plãtilor
(1) Plãtile vor fi efectuate de cãtre unitatea la care au fost depuse sau consemnate sumele rezultate din urmãrire, pe baza unei dispozitii de platã trimise de executorul judecãtoresc.
(2) Dovada efectuãrii plãtii va fi comunicatã executorului, care o va pãstra la dosarul executãrii.
ART. 870
Plata creantelor afectate de termen
Dacã creanta este afectatã de un termen suspensiv, aceasta se va plãti chiar dacã termenul nu s-a împlinit. Când o astfel de creantã este fãrã dobândã, plata înainte de termen nu se va face decât dacã se scade dobânda cuvenitã pânã la împlinirea termenului. Dacã însã creditorul nu este de acord sã se facã scãderea, creanta sa se va consemna la unitatea prevãzutã de lege, pentru a fi eliberatã la împlinirea termenului.
ART. 871
Plata creantelor conditionale
(1) Atunci când conditia este rezolutorie, nu se va putea elibera creditorului suma cuvenitã, decât dacã acesta va da o cautiune sau va constitui o ipotecã în favoarea celor care ar trebui sã se foloseascã de aceastã sumã în cazul îndeplinirii conditiei.
(2) Dacã însã conditia este suspensivã, suma cuvenitã creditorului va fi distribuitã creditorilor care vin dupã acesta, dacã acestia vor da o cautiune sau vor constitui o ipotecã pentru a garanta restituirea sumei primite în caz de îndeplinire a conditiei.
(3) În cazul în care creditorii prevãzuti la alin. (1) si (2) nu dau o cautiune sau nu constituie o ipotecã, suma se va consemna la unitatea prevãzutã de lege pânã la îndeplinirea conditiei rezolutorii sau suspensive.
ART. 872
Plata creantelor contestate
(1) Sumele corespunzãtoare creantelor contestate sau acelora pentru care s-au înfiintat mãsuri asigurãtorii, precum si cele reclamate în conditiile prevãzute la art. 682 alin. (6), dar nerecunoscute, în tot sau în parte, de debitor, vor fi consemnate spre a fi plãtite ulterior.
(2) Dupã rãmânerea definitivã a hotãrârii de solutionare a contestatiei sau a celei date asupra actiunii pe baza cãreia s-a înfiintat mãsura asigurãtorie, executorul, la cererea debitorului sau a creditorului interesat, va dispune, potrivit hotãrârii respective, fie eliberarea sumelor corespunzãtoare creantei contestate ori alocate pe bazã de mãsurã asigurãtorie, fie distribuirea lor, în conditiile legii, între creditorii rãmasi neîndestulati. Suma rãmasã se va elibera debitorului.
(3) Dacã suma reclamatã a fost pãstratã pentru obtinerea de cãtre creditorii intervenienti a titlurilor executorii necesare, în conditiile prevãzute la art. 682 alin. (6), executorul, la cererea uneia dintre pãrti sau chiar din oficiu, va cita debitorul, creditorul urmãritor si creditorii intervenienti, cu exceptia celor îndestulati integral, si, dupã ascultarea celor prezenti, va dispune eliberarea sumei retinute în contul creditorilor intervenienti care au obtinut între timp un titlu executoriu. Înfãtisarea pãrtilor interesate va putea fi dispusã, la cererea oricãruia dintre creditori, si înainte de expirarea termenului legal pentru obtinerea titlului executoriu, în afarã de cazul în care mai existã alti creditori care urmeazã sã obtinã titlul executoriu. Suma rãmasã se va elibera debitorului.
ART. 873
Plata creantelor periodice
(1) Suma alocatã creditorului unei creante periodice va fi întrebuintatã în vederea fructificãrii ei, pentru asigurarea plãtii ratelor, în modul convenit de pãrtile interesate, iar în lipsa unui acord, în modul în care se va hotãrî de instanta de executare, la sesizarea pãrtii interesate sau, în lipsã, a executorului judecãtoresc, în conditiile prevãzute la art. 860.
(2) Dacã dobânzile sumei alocate vor fi mai mici decât ratele datorate, diferenta se va întregi prin preluare din capital.
(3) Dupã stingerea, din orice motive, a obligatiei de platã, suma rãmasã va fi distribuitã creditorilor rãmasi neîndestulati sau eliberatã debitorului.
ART. 874
Predarea titlurilor de creantã
(1) Titlurile creantelor plãtite integral vor fi eliberate creditorilor, cu mentiunea stingerii totale a datoriei, iar debitorului i se va remite un certificat constatator al stingerii integrale a acelor creante.
(2) Titlurile creantelor plãtite partial vor fi eliberate creditorilor cu mentiunea pãrtii plãtite.
ART. 875
Închiderea procedurii
(1) Dupã predarea titlurilor, executorul, prin încheiere datã fãrã citarea pãrtilor, constatã încetarea urmãririi silite si dispune închiderea dosarului.
(2) Creditorii care nu au fost îndestulati pot cere însã reluarea urmãririi silite, în conditiile legii, sau efectuarea unei noi urmãriri asupra altor bunuri ale debitorului, dacã este cazul.
ART. 876
Sumele neridicate
Sumele consemnate si neridicate în termen de 5 ani de la data comunicãrii încheierii prin care s-a aprobat distribuirea acestora se fac venit la bugetul local, dispozitiile art. 769 aplicându-se în mod corespunzãtor.

TITLUL III
Executarea silitã directã

CAP. I
Dispozitii generale

ART. 877
Modul de executare
(1) În cazul în care obligatia debitorului prevãzutã în titlul executoriu constã în lãsarea posesiei unui bun, în predarea unui bun sau a folosintei acestuia ori în evacuarea debitorului dintr-o locuintã sau dintr-o altã incintã, în desfiintarea unei constructii, plantatii sau a altei lucrãri ori în îndeplinirea oricãrei alte activitãti stabilite pentru realizarea drepturilor creditorului, iar debitorul nu executã de bunãvoie obligatia sa în termenul prevãzut în somatie, executorul sau, dupã caz, creditorul, în raport cu împrejurãrile cauzei si natura obligatiei ce se executã, va proceda fie la executarea silitã, fie va sesiza instanta de executare în vederea aplicãrii unei amenzi judiciare.
(2) Atribuirea prin hotãrâre judecãtoreascã a unui imobil sau obligatia de a-l preda, a-l lãsa în posesie ori în folosintã, dupã caz, cuprinde si obligatia de evacuare a imobilului, dacã legea nu prevede în mod expres altfel.
ART. 878
Executarea fãrã somatie
La cererea creditorului, dacã se justificã o nevoie urgentã sau existã pericol ca debitorul sã se sustragã de la urmãrire, sã ascundã, sã distrugã ori sã deterioreze bunurile ce trebuie predate, instanta va putea sã dispunã, prin încheierea de încuviintare a executãrii silite, ca executarea silitã sã se facã de îndatã fãrã somatie.
ART. 879
Procesul-verbal de îndeplinire a executãrii
(1) Despre îndeplinirea executãrii obligatiilor prevãzute în prezentul capitol, executorul va încheia un proces-verbal în conditiile art. 669, stabilind totodatã cheltuielile de executare pe care urmeazã sã le plãteascã debitorul.
(2) Procesul-verbal va fi predat pãrtilor interesate, iar un exemplar va fi pãstrat la dosarul executãrii.
(3) Procesul-verbal constituie titlu executoriu în privinta cheltuielilor de executare, stabilite în sarcina debitorului.
ART. 880
Imposibilitatea predãrii silite a bunului
În cazul în care predarea silitã a unui bun a devenit imposibilã din cauza distrugerii, ascunderii sau deteriorãrii acestuia ori a altor asemenea împrejurãri, executorul va consemna aceasta într-un proces-verbal întocmit în conditiile art. 879 si totodatã va dispune, prin încheiere, încetarea executãrii silite.
ART. 881
Obligarea debitorului la plata contravalorii bunului
(1) Dacã în titlul executoriu nu s-a stabilit ce sumã urmeazã a fi plãtitã ca echivalent al valorii lucrului în cazul imposibilitãtii predãrii acestuia, instanta de executare, la cererea creditorului, va stabili aceastã sumã prin hotãrâre datã cu citarea pãrtilor.
(2) Hotãrârea este executorie si este supusã numai apelului. Suspendarea executãrii acestei hotãrâri nu se va putea obtine decât cu consemnarea sumei stabilite. Dispozitiile art. 740 si 741 sunt aplicabile în mod corespunzãtor.
(3) Pe baza cererii prevãzute la alin. (1), creditorul va putea înfiinta mãsuri asigurãtorii.

CAP. II
Predarea silitã a bunurilor mobile

ART. 882
Înstiintarea debitorului
Dacã partea obligatã sã predea un bun mobil, determinat prin calitate si cantitate, nu îsi îndeplineste obligatia în termen de 24 de ore de la comunicarea încheierii de încuviintare a executãrii, predarea lui se va face prin executare silitã.
ART. 883
Efectuarea executãrii silite
În vederea executãrii silite a obligatiei prevãzute la art. 882, executorul judecãtoresc va ridica bunul urmãrit de la debitor sau de la persoana la care se aflã, punându-l pe creditor în drepturile sale, stabilite prin titlul executoriu.
ART. 884
Procesul-verbal de constatare
Executorul judecãtoresc va încheia, în conditiile art. 879, un proces-verbal despre îndeplinirea executãrii, stabilind totodatã cheltuielile de executare pe care urmeazã sã le plãteascã debitorul.

CAP. III
Predarea silitã a bunurilor imobile

ART. 885
Termenul de executare
(1) Nicio evacuare din imobilele cu destinatie de locuintã nu poate fi fãcutã de la data de 1 decembrie si pânã la data de 1 martie a anului urmãtor, decât dacã creditorul face dovada cã, în sensul dispozitiilor legislatiei locative, el si familia sa nu au la dispozitie o locuintã corespunzãtoare ori cã debitorul si familia sa au o altã locuintã corespunzãtoare în care s-ar putea muta de îndatã.
(2) Dispozitiile alin. (1) nu se aplicã în cazul evacuãrii persoanelor care ocupã abuziv, pe cãi de fapt, fãrã niciun titlu, o locuintã si nici celor care au fost evacuati pentru cã pun în pericol relatiile de convietuire sau tulburã în mod grav linistea publicã.
ART. 886
Înstiintarea debitorului
Dacã partea obligatã sã evacueze ori sã predea un imobil nu îsi îndeplineste aceastã obligatie în termen de 8 zile de la comunicarea încheierii de încuviintare a executãrii, ea va fi îndepãrtatã prin executare silitã, iar imobilul va fi predat celui îndreptãtit.
ART. 887
Efectuarea executãrii silite
(1) În vederea executãrii silite a obligatiei prevãzute la art. 886, executorul judecãtoresc se va deplasa la fata locului, va soma pe debitor sã pãrãseascã de îndatã imobilul, iar în caz de împotrivire, îl va evacua din imobilul respectiv pe debitor împreunã cu toate persoanele care ocupã imobilul în fapt ori fãrã niciun titlu opozabil creditorului, cu sau fãrã ajutorul fortei publice, dupã caz, punând pe creditor în drepturile sale.
(2) Când debitorul lipseste sau refuzã sã deschidã usile, executorul va fi însotit de agenti ai fortei publice ori reprezentanti ai jandarmeriei, dupã caz.
(3) Dupã deschiderea usilor imobilului, prezenta celor mentionati la alin. (2) va putea fi suplinitã de 2 martori asistenti.
ART. 888
Custodia bunurilor mobile
(1) Dacã executarea priveste un imobil în care se gãsesc bunuri mobile ce nu formeazã obiectul executãrii si pe care debitorul nu le ridicã singur ori sunt sechestrate într-o altã urmãrire, executorul va încredinta aceste bunuri în pãstrarea unui custode, care poate fi chiar creditorul, pe cheltuiala debitorului. Despre aceastã mãsurã va fi înstiintat creditorul în folosul cãruia bunurile au fost sechestrate.
(2) Dispozitiile prezentei cãrti referitoare la custozi în materie de urmãrire mobiliarã propriu-zisã sunt aplicabile în mod corespunzãtor.
(3) Dacã bunurile lãsate în custodie nu sunt sechestrate în favoarea altei urmãriri, executorul va fixa, prin procesul-verbal arãtat la art. 889, termenul în care debitorul trebuie sã le ridice, care nu poate fi mai lung de o lunã.
ART. 889
Procesul-verbal de constatare
Despre îndeplinirea executãrii potrivit prevederilor prezentei sectiuni, executorul judecãtoresc va întocmi un proces-verbal, dispozitiile art. 879 fiind aplicabile.
ART. 890
Vânzarea bunurilor lãsate în custodie
(1) Dacã debitorul nu ridicã bunurile în termenul arãtat în procesul-verbal prevãzut la art. 889 si acestea au valoare de piatã, ele vor fi scoase în vânzare, inclusiv cele care sunt insesizabile prin natura lor, potrivit regulilor din materia vânzãrii bunurilor mobile urmãribile.
(2) Pretul bunurilor vândute, dupã deducerea cheltuielilor de vânzare, va fi consemnat pe numele debitorului, care va fi înstiintat despre aceasta potrivit dispozitiilor privitoare la comunicarea si înmânarea citatiilor.
(3) Bunurile care nu au valoare de piatã sunt declarate abandonate, cu exceptia hârtiilor si documentelor de naturã personalã, care sunt sigilate si conservate de executor timp de 2 ani.
(4) Despre toate acestea va fi înstiintat si debitorul, potrivit dispozitiilor prevãzute la alin. (2), precum si organul financiar local pentru a prelua bunurile abandonate. Dispozitiile art. 769 se aplicã în mod corespunzãtor.
(5) La expirarea termenului prevãzut la alin. (3), executorul judecãtoresc va distruge documentele conservate si va încheia un proces-verbal în care va mentiona documentele oficiale si instrumentele bancare care au fost distruse.
ART. 891
Reocuparea imobilului
(1) Dacã debitorul se reinstaleazã sau ocupã în mod abuziv, fãrã niciun titlu, imobilul din care a fost evacuat sau obligat sã îl lase creditorului, el va putea fi evacuat din nou, la cererea creditorului sau a altei persoane interesate.
(2) În acest caz, va putea fi fãcutã o nouã executare silitã în baza aceluiasi titlu executoriu, fãrã somatie si fãrã nicio altã formalitate prealabilã.

CAP. IV
Executarea silitã a altor obligatii de a face sau a obligatiilor de a nu face

SECtIUNEA 1
Dispozitii comune

ART. 892
Executarea obligatiei de a face
Dacã debitorul refuzã sã îndeplineascã o obligatie de a face cuprinsã într-un titlu executoriu, în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviintare a executãrii, creditorul poate fi autorizat de instanta de executare, prin încheiere executorie, datã cu citarea pãrtilor, sã o îndeplineascã el însusi sau prin alte persoane, pe cheltuiala debitorului.
ART. 893
Executarea obligatiei de a nu face
(1) Dispozitiile prevãzute în prezenta sectiune sunt aplicabile în mod corespunzãtor si în cazul când titlul executoriu cuprinde o obligatie de a nu face.
(2) Creditorul va putea cere instantei de executare sã fie autorizat, prin încheiere executorie, datã cu citarea pãrtilor, sã desfiinteze el însusi sau prin alte persoane, pe cheltuiala debitorului, lucrãrile fãcute de acesta împotriva obligatiei de a nu face.
ART. 894
Aplicarea amenzii civile
(1) Dacã în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviintare a executãrii debitorul nu executã obligatia de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinitã prin altã persoanã, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unei amenzi judiciare, de cãtre instanta de executare.
(2) Când obligatia nu este evaluabilã în bani, instanta sesizatã de creditor îl poate obliga pe debitor, prin încheiere definitivã, datã cu citarea pãrtilor, sã plãteascã, în favoarea statului, o amendã judiciarã de la 100 lei la 1.000 lei, stabilitã pe zi de întârziere pânã la executarea obligatiei prevãzute în titlul executoriu.
(3) Atunci când obligatia are un obiect evaluabil în bani, amenda prevãzutã la alin. (2) poate fi stabilitã de instantã între 0,1% si 1% pe zi de întârziere, procentaj calculat din valoarea obiectului obligatiei.
(4) Dacã în termen de 3 luni de la data comunicãrii încheierii de aplicare a amenzii, debitorul nu executã obligatia prevãzutã în titlul executoriu, instanta de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivã datoratã statului cu acest titlu, prin încheiere definitivã, datã cu citarea pãrtilor, iar pentru acoperirea prejudiciilor cauzate prin neîndeplinirea obligatiei prevãzute la alin. (1), creditorul poate cere obligarea debitorului la daune-interese; în acest din urmã caz, dispozitiile art. 881 sunt aplicabile în mod corespunzãtor, iar executarea silitã va continua pentru realizarea daunelor-interese astfel stabilite.
(5) Amenda judiciarã va putea fi înlãturatã ori redusã, pe calea contestatiei la executare, dacã debitorul executã obligatia prevãzutã în titlul executoriu si dovedeste existenta unor motive temeinice care au justificat întârzierea executãrii.
(6) Încheierile date în conditiile alin. (4) sunt executorii si se comunicã din oficiu, prin grija grefierului de sedintã, organelor fiscale competente în vederea executãrii silite, potrivit Codului de procedurã fiscalã.
ART. 895
Interzicerea daunelor cominatorii
Pentru neexecutarea obligatiilor prevãzute în prezentul capitol nu se pot acorda daune cominatorii.
ART. 896
Concursul fortei publice
Dacã, în cazurile prevãzute la art. 892 si 893, debitorul se opune la executarea obligatiei de cãtre creditor, executorul judecãtoresc, la cererea creditorului, va obtine, în conditiile legii, concursul organelor de politie, jandarmerie sau al altor agenti ai fortei publice, dupã caz.
ART. 897
Efectuarea înscrierilor în cartea funciarã
(1) Dacã printr-un titlu executoriu s-a dispus efectuarea unei înscrieri în cartea funciarã împotriva celui înscris ca titular al dreptului, creditorul va putea solicita, direct sau prin intermediul executorului judecãtoresc, biroului de cadastru si publicitate imobiliarã sã dispunã înscrierea în baza acestui titlu.
(2) Dacã cel împotriva cãruia s-a dispus efectuarea înscrierii a fost totodatã obligat, prin acelasi titlu executoriu sau prin altul, sã evacueze ori, dupã caz, sã predea imobilul în mâinile creditorului, se va proceda potrivit dispozitiilor art. 885 si urmãtoarele.
(3) Dispozitiile prezentului articol sunt aplicabile, în mod corespunzãtor, si în cazurile în care obligatia cuprinsã în titlul executoriu priveste efectuarea înscrierilor în alte registre publice decât cartea funciarã.

SECtIUNEA a 2-a
Executarea hotãrârilor judecãtoresti referitoare la minori

ART. 898
Domeniul de aplicare
(1) Dispozitiile prezentului capitol sunt aplicabile si în cazul mãsurilor privitoare la minori prevãzute într-un titlu executoriu, cum sunt stabilirea locuintei minorului, darea în plasament, înapoierea minorului de cãtre persoana care îl tine fãrã drept, exercitarea dreptului de a avea legãturi personale cu minorul, precum si alte mãsuri prevãzute de lege.
(2) În aceste cazuri, executorul judecãtoresc va trimite pãrintelui sau persoanei la care se aflã minorul încheierea de încuviintare a executãrii împreunã cu o somatie în care îi va comunica acesteia data la care sã se prezinte împreunã cu minorul la sediul sãu ori în alt loc stabilit de executor, în vederea preluãrii acestuia de cãtre creditor, sau, dupã caz, îi va pune în vedere sã permitã celuilalt pãrinte sã îsi exercite dreptul de a avea legãturi personale cu minorul, potrivit programului stabilit în titlul executoriu.
(3) Dacã debitorul nu se va conforma somatiei executorului, acesta, la cererea creditorului, va sesiza instanta de executare pentru a se face aplicarea prevederilor art. 894.
ART. 899
Regulile speciale de executare
(1) Dacã în termen de o lunã de la comunicarea încheierii prevãzute la art. 894 alin. (2), debitorul nu executã obligatia sa, executorul judecãtoresc va proceda la executarea silitã.
(2) Executarea se va efectua în prezenta unui reprezentant al directiei generale de asistentã socialã si protectie a copilului si, când acesta apreciazã cã este necesar, a unui psiholog desemnat de aceasta. Prezenta psihologului nu este necesarã dacã reprezentantul directiei are aceastã calificare.
(3) La solicitarea executorului judecãtoresc, agentii fortei publice sunt obligati sã îsi dea concursul la executare, în conditiile legii.
(4) Nu este permis niciunei persoane sã bruscheze minorul sau sã exercite presiuni asupra lui pentru a se realiza executarea.
ART. 900
Opunerea la executare
(1) Dacã debitorul nu îsi îndeplineste obligatia, amenda stabilitã de instantã potrivit art. 894 va curge pânã la momentul executãrii, dar nu mai mult de 3 luni de la comunicarea încheierii prevãzute la art. 894 alin. (2).
(2) În cazul în care debitorul nu îsi îndeplineste obligatia în termenul prevãzut la alin. (1), precum si atunci când debitorul este de rea-credintã si ascunde minorul, executorul judecãtoresc va consemna acest fapt si va sesiza de îndatã parchetul de pe lângã instanta de executare în vederea începerii urmãririi penale, pentru sãvârsirea infractiunii de nerespectare a hotãrârii judecãtoresti.
ART. 901
Refuzul minorului
(1) Dacã executorul constatã cã însusi minorul refuzã în mod categoric sã îl pãrãseascã pe debitor sau manifestã aversiune fatã de creditor, va întocmi un proces-verbal în care va consemna constatãrile sale si pe care îl va comunica pãrtilor si reprezentantului directiei generale de asistentã socialã si protectie a copilului.
(2) Reprezentantul directiei generale de asistentã socialã si protectie a copilului va sesiza instanta competentã de la locul unde se aflã minorul, pentru ca aceasta sã dispunã, în functie de vârsta copilului, un program de consiliere psihologicã, pentru o perioadã ce nu poate depãsi 3 luni. Cererea se solutioneazã de urgentã în camera de consiliu, prin încheiere nesupusã niciunei cãi de atac, pronuntatã cu citarea pãrintilor si, dupã caz, a persoanei la care se aflã copilul. Dispozitiile legale privind ascultarea copilului rãmân aplicabile.
(3) La finalizarea programului de consiliere, psihologul numit de instantã va întocmi un raport pe care îl va comunica instantei, executorului judecãtoresc si directiei generale de asistentã socialã si protectie a copilului.
(4) Dupã primirea raportului psihologului, executorul va relua procedura executãrii silite, potrivit art. 899.
(5) Dacã si în cursul acestei proceduri, executarea nu va putea fi realizatã din cauza refuzului minorului, reprezentantul directiei generale de asistentã socialã si protectie a copilului va sesiza de îndatã instanta competentã pentru a se pronunta asupra mentinerii mãsurilor privitoare la minor care n-au putut fi puse în executare.
ART. 902
Procesul-verbal de constatare
Executorul judecãtoresc va încheia un proces-verbal în care va constata modul de îndeplinire a obligatiilor prevãzute la art. 898 alin. (1), dispozitiile art. 879 fiind aplicabile în mod corespunzãtor.

CARTEA a VI-a
Proceduri speciale

TITLUL I
Procedura divortului

CAP. I
Dispozitii comune

ART. 903
Instanta competentã
(1) Cererea de divort este de competenta judecãtoriei în circumscriptia cãreia se aflã cea din urmã locuintã comunã a sotilor. Dacã sotii nu au avut locuintã comunã sau dacã niciunul dintre soti nu mai locuieste în circumscriptia judecãtoriei în care se aflã cea din urmã locuintã comunã, judecãtoria competentã este aceea în circumscriptia cãreia îsi are locuinta pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinta în tarã, este competentã judecãtoria în circumscriptia cãreia îsi are locuinta reclamantul.
(2) Dacã nici reclamantul si nici pârâtul nu au locuinta în tarã, pãrtile pot conveni sã introducã cererea de divort la orice judecãtorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divort este de competenta Judecãtoriei Sectorului 5 al municipiului Bucuresti.
ART. 904
Cererea de divort
(1) Cererea de divort va cuprinde, pe lângã cele prevãzute de lege pentru cererea de chemare în judecatã, numele copiilor minori ai celor 2 soti ori adoptati de acestia.
(2) Dacã nu sunt copii minori, se va mentiona în cerere aceastã împrejurare.
(3) La cerere se vor alãtura o copie a certificatului de cãsãtorie si, dupã caz, câte o copie a certificatelor de nastere ale copiilor minori.
(4) La cerere se poate alãtura, dupã caz, întelegerea sotilor rezultatã din mediere cu privire la desfacerea cãsãtoriei si, dupã caz, la rezolvarea aspectelor accesorii divortului.
ART. 905
Cererea reconventionalã
(1) Sotul pârât poate sã facã si el cerere de divort, cel mai târziu pânã la primul termen de judecatã la care a fost citat în mod legal, pentru faptele petrecute înainte de aceastã datã. Pentru faptele petrecute dupã aceastã datã, pârâtul va putea face cerere pânã la începerea dezbaterilor asupra fondului în cererea reclamantului.
(2) Cererea pârâtului se va face la aceeasi instantã si se va judeca împreunã cu cererea reclamantului.
(3) În cazul în care motivele divortului s-au ivit dupã începerea dezbaterilor asupra fondului la prima instantã si în timp ce judecata primei cereri se aflã în apel, cererea pârâtului va putea fi fãcutã direct la instanta învestitã cu judecarea apelului.
(4) Neintroducerea cererii în termenele arãtate la alin. (1) si (3) atrage decãderea sotului pârât din dreptul de a cere divortul pentru acele motive. Dacã cererea reclamantului a fost respinsã, sotul pârât poate cere divortul pentru motive ivite ulterior.
ART. 906
Calitatea procesualã activã
(1) Desfacerea cãsãtoriei prin divort poate fi cerutã numai de soti.
(2) Cu toate acestea, sotul pus sub interdictie judecãtoreascã poate cere divortul prin reprezentant legal sau personal în cazul în care face dovada cã are capacitatea de discernãmânt neafectatã.
ART. 907
Cererile accesorii si incidentale
(1) La cerere, instanta de divort se pronuntã si cu privire la:
a) exercitarea autoritãtii pãrintesti, contributia pãrintilor la cheltuielile de crestere si educare a copiilor, locuinta copilului si dreptul pãrintelui de a avea legãturi personale cu acesta;
b) numele sotilor dupã divort;
c) locuinta familiei;
d) despãgubirea pretinsã pentru prejudiciile materiale sau morale suferite ca urmare a desfacerii cãsãtoriei;
e) obligatia de întretinere sau prestatia compensatorie între fostii soti;
f) încetarea regimului matrimonial si, dupã caz, lichidarea comunitãtii de bunuri si partajul acestora.
(2) Când sotii au copii minori, nãscuti înaintea sau în timpul cãsãtoriei ori adoptati, instanta se va pronunta asupra exercitãrii autoritãtii pãrintesti, precum si asupra contributiei pãrintilor la cheltuielile de crestere si educare a copiilor, chiar dacã acest lucru nu a fost solicitat prin cererea de divort.
(3) De asemenea, instanta se va pronunta din oficiu si asupra numelui pe care îl vor purta sotii dupã divort, potrivit prevederilor Codului civil.
ART. 908
Mãsurile vremelnice
Instanta poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonantã presedintialã, mãsuri provizorii cu privire la stabilirea locuintei copiilor minori, la obligatia de întretinere, la încasarea alocatiei de stat pentru copii si la folosirea locuintei familiei.
ART. 909
Prezenta personalã a pãrtilor
(1) În fata instantelor de fond, pãrtile se vor înfãtisa în persoanã, afarã numai dacã unul dintre soti executã o pedeapsã privativã de libertate, este împiedicat de o boalã gravã, este pus sub interdictie judecãtoreascã, are resedinta în strãinãtate sau se aflã într-o altã asemenea situatie, care îl împiedicã sã se prezinte personal; în astfel de cazuri, cel în cauzã se va putea înfãtisa prin avocat, mandatar sau, dupã caz, prin tutore ori curator.
(2) Instanta va încerca la fiecare înfãtisare împãcarea sotilor.
(3) În toate cazurile, instanta este obligatã sã îl asculte pe copilul minor, potrivit prevederilor Codului civil.
ART. 910
Absenta reclamantului
Dacã la termenul de judecatã, în primã instantã, reclamantul lipseste nejustificat si se înfãtiseazã numai pârâtul, cererea va fi respinsã ca nesustinutã.
ART. 911
Citarea pârâtului
Dacã procedura de citare a sotului pârât a fost îndeplinitã prin afisare, iar acesta nu s-a prezentat la primul termen de judecatã, instanta va cere dovezi sau va dispune cercetãri pentru a verifica dacã pârâtul îsi are locuinta la locul indicat în cerere si, dacã va constata cã nu locuieste acolo, va dispune citarea lui la locuinta sa efectivã, precum si, dacã este cazul, la locul sãu de muncã.
ART. 912
Renuntarea la judecatã
Reclamantul poate renunta la judecatã în tot cursul judecãtii, chiar dacã pârâtul se împotriveste. Renuntarea reclamantului nu are niciun efect asupra cererii de divort fãcute de pârât.
ART. 913
Împãcarea sotilor
(1) Sotii se pot împãca în tot cursul judecãtii, chiar dacã nu au fost plãtite taxele de timbru. În acest caz, instanta va lua act de împãcare si va dispune, prin hotãrâre definitivã, închiderea dosarului, precum si restituirea taxelor de timbru, dacã au fost achitate.
(2) Oricare dintre soti va putea formula o cerere nouã pentru fapte petrecute dupã împãcare si, în acest caz, se va putea folosi si de faptele vechi.
ART. 914
Decesul unuia dintre soti
(1) Dacã în timpul procesului de divort unul dintre soti decedeazã, instanta va lua act de încetarea cãsãtoriei si va dispune, prin hotãrâre definitivã, închiderea dosarului.
(2) Cu toate acestea, când cererea de divort se întemeiazã pe culpa pârâtului si reclamantul decedeazã în cursul procesului, lãsând mostenitori, acestia vor putea continua actiunea, pe care instanta o va admite numai dacã va constata culpa exclusivã a sotului pârât. În caz contrar, dispozitiile alin. (1) rãmân aplicabile.
(3) Pentru introducerea în cauzã a mostenitorilor sotului reclamant, instanta va face aplicarea art. 406 alin. (1) pct. 1.
ART. 915
Nemotivarea hotãrârii
Hotãrârea prin care se pronuntã divortul nu se va motiva, dacã ambele pãrti solicitã instantei aceasta.
ART. 916
Cãile de atac. Publicitatea hotãrârii
(1) Apelul reclamantului împotriva hotãrârii prin care s-a respins cererea va fi respins ca nesustinut, dacã la judecatã se prezintã numai pârâtul.
(2) Apelul pârâtului va fi judecat chiar dacã se înfãtiseazã numai reclamantul.
(3) Dacã unul dintre soti s-a recãsãtorit, hotãrârea definitivã prin care s-a desfãcut cãsãtoria nu este supusã contestatiei în anulare si revizuirii în ce priveste divortul.
(4) Instanta la care hotãrârea de divort a rãmas definitivã o va trimite, din oficiu, serviciului de stare civilã unde a fost încheiatã cãsãtoria, Registrului national al regimurilor matrimoniale, prevãzut de Codul civil, si, dacã unul dintre soti a fost întreprinzãtor, registrului comertului.

CAP. II
Divortul remediu

SECtIUNEA 1
Divortul prin acordul sotilor

ART. 917
Domeniul de aplicare
Dispozitiile prezentei sectiuni nu se aplicã cazurilor în care sotii au optat pentru divortul pe cale administrativã sau notarialã, în conditiile Codului civil.
ART. 918
Depunerea cererii
(1) În cazul în care cererea de divort se întemeiazã, în conditiile prevãzute de Codul civil, pe acordul pãrtilor, ea va fi semnatã de ambii soti sau de cãtre un mandatar comun, cu procurã specialã autenticã. Dacã mandatarul este avocat, el va certifica semnãtura sotilor, potrivit legii.
(2) Atunci când este cazul, în cererea de divort sotii vor stabili si modalitãtile în care au convenit sã fie solutionate cererile accesorii divortului.
(3) Primind cererea formulatã în conditiile alin. (1), instanta va verifica existenta consimtãmântului sotilor, dupã care va fixa termen pentru solutionarea cererii în camera de consiliu.
ART. 919
Solutionarea cererii
(1) La termenul de judecatã, instanta va verifica dacã sotii stãruie în desfacerea cãsãtoriei pe baza acordului lor si, în caz afirmativ, va pronunta divortul, fãrã a face mentiune despre culpa sotilor. Prin aceeasi hotãrâre, instanta va lua act de învoiala sotilor cu privire la cererile accesorii, în conditiile legii.
(2) Dacã sotii nu se învoiesc asupra cererilor accesorii, instanta va administra probele prevãzute de lege pentru solutionarea acestora si, la cererea pãrtilor, va pronunta o hotãrâre cu privire la divort, potrivit alin. (1), solutionând totodatã si cererile privind exercitarea autoritãtii pãrintesti, contributia pãrintilor la cheltuielile de crestere si educare a copiilor si numele sotilor dupã divort.
(3) Dacã va fi cazul, cu privire la celelalte cereri accesorii instanta va continua judecata, pronuntând o hotãrâre supusã cãilor de atac prevãzute de lege.
(4) Hotãrârea pronuntatã în conditiile alin. (1) este definitivã, iar hotãrârea pronuntatã potrivit alin. (2) este definitivã numai în ceea ce priveste divortul.
ART. 920
Cererea acceptatã de pârât
(1) Când cererea de divort este întemeiatã pe culpa sotului pârât, iar acesta recunoaste faptele care au dus la destrãmarea vietii conjugale, instanta, dacã reclamantul este de acord, va pronunta divortul fãrã a cerceta temeinicia motivelor de divort si fãrã a face mentiune despre culpa pentru desfacerea cãsãtoriei.
(2) Dispozitiile art. 919 alin. (2)-(4) se aplicã în mod corespunzãtor.
(3) Dacã reclamantul nu este de acord cu pronuntarea divortului în conditiile alin. (1), cererea va fi solutionatã potrivit art. 922.

SECtIUNEA a 2-a
Divortul din motive de sãnãtate

ART. 921
Conditiile
Când divortul este cerut pentru cã starea sãnãtãtii unuia dintre soti face imposibilã continuarea cãsãtoriei, instanta va administra probe privind existenta bolii si starea sãnãtãtii sotului bolnav si va pronunta divortul, potrivit Codului civil, fãrã a face mentiune despre culpa pentru desfacerea cãsãtoriei.

CAP. III
Divortul din culpa sotilor

ART. 922
Culpa în destrãmarea cãsãtoriei
(1) Instanta va pronunta divortul din culpa sotului pârât atunci când, din cauza unor motive temeinice, imputabile acestuia, raporturile dintre soti sunt grav vãtãmate si continuarea cãsãtoriei nu mai este posibilã.
(2) Instanta poate sã pronunte divortul din culpa ambilor soti, chiar atunci când numai unul dintre ei a fãcut cerere, dacã din dovezile administrate reiese cã amândoi sunt vinovati de destrãmarea cãsãtoriei.
(3) Dacã pârâtul nu a fãcut cerere reconventionalã, iar din dovezile administrate rezultã cã numai reclamantul este culpabil de destrãmarea cãsãtoriei, cererea acestuia va fi respinsã ca neîntemeiatã.
ART. 923
Divortul pentru separarea în fapt îndelungatã
(1) Când sotii sunt separati în fapt de cel putin 5 ani, oricare dintre ei va putea cere divortul, asumându-si responsabilitatea pentru esecul cãsãtoriei. În acest caz, instanta va verifica existenta si durata despãrtirii în fapt si va pronunta divortul din culpa exclusivã a reclamantului.
(2) Dacã sotul pârât se declarã de acord cu divortul, se vor aplica în mod corespunzãtor dispozitiile art. 919.

TITLUL II
Procedura punerii sub interdictie judecãtoreascã

ART. 924
Instanta competentã
Cererea de punere sub interdictie judecãtoreascã a unei persoane se solutioneazã de instanta competentã în a cãrei circumscriptie aceasta îsi are domiciliul.
ART. 925
Continutul cererii
Cererea de punere sub interdictie judecãtoreascã a unei persoane va cuprinde, pe lângã elementele prevãzute la art. 189, faptele din care rezultã alienatia mintalã sau debilitatea mintalã a acesteia, precum si dovezile propuse.
ART. 926
Mãsurile prealabile
(1) Dupã primirea cererii, presedintele instantei va dispune sã i se comunice celui a cãrui punere sub interdictie judecãtoreascã a fost cerutã copii de pe cerere si de pe înscrisurile anexate. Aceeasi comunicare se va face si procurorului, atunci când cererea nu a fost introdusã de acesta.
(2) Procurorul, direct sau prin organele politiei, va efectua cercetãrile necesare, va lua avizul unei comisii de medici specialisti, iar dacã cel a cãrui punere sub interdictie judecãtoreascã este cerutã se gãseste internat într-o unitate sanitarã, va lua si avizul acesteia.
(3) Presedintele, dacã este cazul, sesizeazã instanta de tutelã în a cãrei circumscriptie domiciliazã cel a cãrui punere sub interdictie judecãtoreascã este cerutã, în vederea numirii unui curator în conditiile prevãzute de Codul civil. Numirea curatorului este obligatorie în vederea reprezentãrii în instantã a celui a cãrui punere sub interdictie judecãtoreascã este cerutã, în cazul în care starea sãnãtãtii lui împiedicã prezentarea sa personalã.
ART. 927
Internarea provizorie
Dacã, potrivit avizului comisiei de medici specialisti si, când este cazul, al unitãtii sanitare prevãzute la art. 926 alin. (2), este necesarã observarea mai îndelungatã a stãrii mintale a celui a cãrui punere sub interdictie judecãtoreascã este cerutã si observarea nu se poate face în alt mod, instanta, solicitând si concluziile procurorului, va putea dispune internarea provizorie, pe cel mult 6 sãptãmâni, într-o unitate sanitarã de specialitate.
ART. 928
Judecata
(1) Dupã primirea actelor prevãzute la art. 926, se va fixa termenul pentru judecarea cererii, dispunându-se citarea pãrtilor.
(2) La termenul de judecatã, instanta este obligatã sã asculte pe cel a cãrui punere sub interdictie judecãtoreascã este cerutã, punându-i si întrebãri pentru a constata starea sa mintalã. Dacã cel a cãrui punere sub interdictie judecãtoreascã este cerutã nu este în stare sã se înfãtiseze în instantã, el va fi ascultat la locul unde se gãseste.
(3) Judecarea se va face cu participarea procurorului.
ART. 929
Comunicarea hotãrârii
(1) Dupã ce hotãrârea de punere sub interdictie judecãtoreascã a rãmas definitivã, instanta care a pronuntat-o va comunica, de îndatã, dispozitivul acesteia în copie legalizatã, dupã cum urmeazã:
a) serviciului de stare civilã la care nasterea celui pus sub interdictie judecãtoreascã este înregistratã, pentru a se face mentiune pe marginea actului de nastere;
b) instantei de tutelã în circumscriptia cãreia domiciliazã cel pus sub interdictie judecãtoreascã, în vederea numirii unui tutore;
c) serviciului sanitar competent, pentru ca acesta sã instituie asupra celui pus sub interdictie judecãtoreascã, potrivit legii, o supraveghere permanentã;
d) biroului de cadastru si publicitate imobiliarã competent, pentru notarea în cartea funciarã, când este cazul;
e) registrului comertului, dacã persoana pusã sub interdictie judecãtoreascã este întreprinzãtor.
(2) Dispozitiile alin. (1) sunt aplicabile si instantelor învestite cu judecarea cãilor de atac prevãzute de lege.
(3) În cazul în care cererea de punere sub interdictie judecãtoreascã a fost respinsã, curatela instituitã pe durata procesului înceteazã de drept.
ART. 930
Ridicarea interdictiei
(1) Ridicarea interdictiei judecãtoresti se face cu procedura prevãzutã în prezentul titlu, care se aplicã în mod corespunzãtor.
(2) Despre ridicarea interdictiei judecãtoresti se face mentiune pe hotãrârea prin care s-a pronuntat interdictia judecãtoreascã.

TITLUL III
Procedura de declarare a mortii

ART. 931
Instanta competentã
Cererea de declarare a mortii unei persoane se introduce la instanta competentã în a cãrei circumscriptie acea persoanã a avut ultimul domiciliu cunoscut.
ART. 932
Mãsurile prealabile
(1) Dupã sesizarea instantei, presedintele va cere primãriei comunei, orasului, municipiului sau sectorului municipiului Bucuresti, precum si organelor politiei în a cãror razã teritorialã a avut ultimul domiciliu cunoscut cel dispãrut sã culeagã informatii cu privire la acesta.
(2) Totodatã, presedintele va dispune sã se facã afisarea cererii la ultimul domiciliu cunoscut al celui dispãrut, la sediul primãriei comunei, orasului, municipiului sau sectorului municipiului Bucuresti si la sediul instantei, precum si publicarea într-un ziar de largã circulatie a unui anunt despre deschiderea procedurii de declarare a mortii, cu invitatia ca orice persoanã sã comunice datele pe care le cunoaste în legãturã cu cel dispãrut.
(3) Presedintele va sesiza instanta de tutelã de la ultimul domiciliu cunoscut al celui a cãrui moarte se cere a fi declaratã, spre a numi, dacã este cazul, un curator, în conditiile prevãzute de Codul civil.
(4) Dacã în patrimoniul persoanei a cãrei moarte se cere a fi declaratã existã bunuri imobile, presedintele va cere, din oficiu, notarea cererii în cartea funciarã, precum si înregistrarea acesteia în registrul comertului, dacã este întreprinzãtor.
ART. 933
Judecata
(1) Dupã trecerea a douã luni de la data efectuãrii publicatiilor si dupã primirea rezultatelor cercetãrilor, se va fixa termen de judecatã.
(2) Persoana a cãrei moarte se cere a fi declaratã se citeazã la ultimul domiciliu cunoscut; citatia se publicã într-un ziar de largã circulatie. Dacã persoana în cauzã a avut un mandatar, va fi citat si acesta, pentru a da lãmuriri instantei.
(3) De asemenea, va fi citat si curatorul, dacã a fost numit.
(4) Judecarea se va face cu participarea procurorului.
ART. 934
Comunicarea hotãrârii
(1) Prin grija instantei care a judecat cererea, dispozitivul hotãrârii de declarare a mortii rãmase definitivã se va afisa timp de douã luni la sediul acelei instante si al primãriei comunei, orasului, municipiului sau sectorului municipiului Bucuresti, în a cãrei razã teritorialã a avut ultimul domiciliu cunoscut cel declarat mort, precum si la acest domiciliu.
(2) Dispozitivul hotãrârii va fi comunicat instantei de tutelã de la ultimul domiciliu cunoscut al celui declarat mort, spre a se numi un curator, dacã va fi cazul.
(3) De asemenea, dispozitivul hotãrârii de declarare a mortii, cu mentiunea cã hotãrârea a rãmas definitivã, va fi comunicat serviciului de stare civilã de la ultimul domiciliu cunoscut al celui declarat mort, pentru a înregistra moartea.
(4) Când este cazul, dispozitivul hotãrârii de declarare a mortii va fi notat în cartea funciarã si se va înregistra în registrul comertului, în registrul succesoral, precum si în alte registre publice.
ART. 935
Situatiile speciale
(1) Cererea de declarare a mortii unei persoane a cãrei încetare din viatã este sigurã, dar cadavrul nu poate fi gãsit ori identificat, se poate introduce si la instanta în a cãrei circumscriptie a decedat acea persoanã.
(2) Cererea se poate introduce de îndatã ce s-a cunoscut faptul mortii, pe baza cercetãrilor fãcute de organele competente. Instanta va putea dispune si administrarea altor probe. Dispozitiile art. 932 alin. (1) si (2) si ale art. 933 alin. (1) nu sunt aplicabile.
ART. 936
Nulitatea hotãrârii
(1) Cererea de constatare a nulitãtii hotãrârii declarative de moarte în cazul în care persoana este în viatã se face la instanta care a pronuntat hotãrârea. Tot astfel se va proceda când se înfãtiseazã certificatul de stare civilã prin care se constatã decesul celui declarat mort.
(2) Judecarea cererii se face cu citarea persoanelor care au fost pãrti în procesul de declarare a mortii si cu participarea procurorului.
(3) Dispozitivul hotãrârii de constatare a nulitãtii hotãrârii, cu mentiunea cã aceasta a rãmas definitivã, se comunicã serviciului de stare civilã pentru anularea înregistrãrii.
ART. 937
Rectificarea datei mortii
La cererea oricãrei persoane interesate, urmând procedura prevãzutã la art. 936, instanta va rectifica data mortii stabilitã prin hotãrâre, dacã se va dovedi cã nu a fost cu putintã ca moartea sã se fi produs la acea datã.
ART. 938
Notarea cererii în cartea funciarã
Când se cere rectificarea sau constatarea nulitãtii hotãrârii declarative de moarte si în patrimoniul persoanei a cãrei moarte a fost declaratã existã bunuri imobile, instanta, din oficiu, va dispune notarea cererii în cartea funciarã.

TITLUL IV
Mãsurile asigurãtorii

CAP. I
Sechestrul asigurãtor

SECtIUNEA 1
Dispozitii generale

ART. 939
Notiunea
Sechestrul asigurãtor constã în indisponibilizarea bunurilor mobile sau imobile urmãribile ale debitorului aflate în posesia acestuia sau a unui tert în scopul valorificãrii lor în momentul în care creditorul unei sume de bani va obtine un titlu executoriu.
ART. 940
Conditiile de înfiintare
(1) Creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cãrui creantã este constatatã în scris si este exigibilã, poate solicita înfiintarea unui sechestru asigurãtor asupra bunurilor mobile si imobile ale debitorului, dacã dovedeste cã a intentat cerere de chemare în judecatã. El poate fi obligat la plata unei cautiuni în cuantumul fixat de cãtre instantã.
(2) Acelasi drept îl are si creditorul a cãrui creantã nu este constatatã în scris, dacã dovedeste cã a intentat actiune si depune, odatã cu cererea de sechestru, o cautiune de jumãtate din valoarea reclamatã.
(3) Instanta poate încuviinta sechestrul asigurãtor chiar dacã creanta nu este exigibilã, în cazurile în care debitorul a micsorat prin fapta sa asigurãrile date creditorului sau nu a dat asigurãrile promise ori atunci când este pericol ca debitorul sã se sustragã de la urmãrire sau sã îsi ascundã ori sã îsi risipeascã averea. În aceste cazuri, creditorul trebuie sã dovedeascã îndeplinirea celorlalte conditii prevãzute la alin. (1) si sã depunã o cautiune, al cãrei cuantum va fi fixat de cãtre instantã.
ART. 941
Procedura de solutionare
(1) Cererea de sechestru asigurãtor se adreseazã instantei care este competentã sã judece procesul în prima instantã.
(2) Instanta va decide de urgentã, în camera de consiliu, fãrã citarea pãrtilor, prin încheiere executorie, fixând totodatã, dacã este cazul, cuantumul cautiunii si termenul înãuntrul cãruia urmeazã sã fie depusã aceasta. Încheierea este supusã numai apelului, în termen de 5 zile de la comunicare, la instanta ierarhic superioarã. Apelul se judecã de urgentã si cu precãdere, cu citarea în termen scurt a pãrtilor.
(3) Dispozitiile art. 984 alin. (4) se aplicã atât la solutionarea cererii, cât si la judecarea apelului.
ART. 942
Executarea mãsurii
(1) Mãsura sechestrului asigurãtor se aduce la îndeplinire de cãtre executorul judecãtoresc, potrivit regulilor prezentului cod cu privire la executarea silitã, care se aplicã în mod corespunzãtor.
(2) În cazul bunurilor mobile, executorul va aplica sechestrul asupra bunurilor urmãribile numai în mãsura necesarã realizãrii creantei.
(3) Sechestrul asigurãtor pus asupra unui imobil se va înscrie de îndatã în cartea funciarã. Înscrierea face opozabil sechestrul tuturor acelora care, dupã înscriere, vor dobândi vreun drept asupra imobilului respectiv.
(4) Împotriva modului de aducere la îndeplinire a mãsurii sechestrului cel interesat va putea face contestatie la executare.
ART. 943
Desfiintarea de drept a sechestrului asigurãtor
Nedepunerea cautiunii în termenul fixat de instantã atrage desfiintarea de drept a sechestrului asigurãtor. Aceasta se constatã prin încheiere definitivã, datã fãrã citarea pãrtilor.
ART. 944
Ridicarea sechestrului asigurãtor
(1) Dacã debitorul va da, în toate cazurile, o garantie îndestulãtoare, instanta va putea ridica, la cererea debitorului, sechestrul asigurãtor. Cererea se solutioneazã în camera de consiliu, de urgentã si cu citarea în termen scurt a pãrtilor, prin încheiere supusã numai apelului, în termen de 5 zile de la pronuntare, la instanta ierarhic superioarã. Apelul se judecã de urgentã si cu precãdere. Dispozitiile art. 941 alin. (3) se aplicã în mod corespunzãtor.
(2) De asemenea, în cazul în care cererea principalã, în temeiul cãreia a fost încuviintatã mãsura asigurãtorie, a fost anulatã, respinsã sau perimatã prin hotãrâre definitivã ori dacã cel care a fãcut-o a renuntat la judecarea acesteia, debitorul poate cere ridicarea mãsurii de cãtre instanta care a încuviintat-o. Asupra cererii instanta se pronuntã prin încheiere definitivã, datã fãrã citarea pãrtilor. Dispozitiile art. 942 se aplicã în mod corespunzãtor.
ART. 945
Valorificarea bunurilor sechestrate
Valorificarea bunurilor sechestrate nu se va putea face decât dupã ce creditorul a obtinut titlul executoriu.
ART. 946
Dispozitiile speciale
În toate cazurile în care competenta de primã instantã apartine curtii de apel, calea de atac este recursul, dispozitiile art. 941 si 944 aplicându-se în mod corespunzãtor.

SECtIUNEA a 2-a
Dispozitii speciale privind sechestrul asigurãtor al navelor civile

ART. 947
Dreptul de a sechestra o navã civilã
Creditorul poate solicita înfiintarea sechestrului asigurãtor asupra unei nave, în conditiile dispozitiilor prezentei sectiuni, precum si ale sectiunii 1 a prezentului capitol care se aplicã în mod corespunzãtor, cu respectarea conventiilor internationale asupra sechestrului navelor, la care România este parte.
ART. 948
Înfiintarea sechestrului. Conditiile
(1) În cazuri urgente, cererea de înfiintare a sechestrului asigurãtor asupra unei nave se poate face chiar si înaintea introducerii actiunii de fond. În acest caz, creditorul care a obtinut instituirea sechestrului asigurãtor este obligat sã introducã actiunea la instanta competentã sau sã initieze demersurile pentru constituirea tribunalului arbitral într-un termen de cel mult 20 de zile de la data încuviintãrii mãsurii asigurãtorii.
(2) Cererea de sechestru se judecã de urgentã, în camera de consiliu, cu citarea pãrtilor. Încheierea este executorie.
(3) Neintroducerea actiunii în termenul prevãzut la alin. (1) atrage desfiintarea de drept a sechestrului asigurãtor. Aceasta se constatã prin încheiere definitivã, datã cu citarea pãrtilor.
ART. 949
Instanta competentã
Competenta de solutionare a cererii de sechestru asigurãtor asupra unei nave apartine tribunalului locului unde se aflã nava, indiferent de instanta la care s-a introdus sau urmeazã a fi introdusã actiunea de fond.
ART. 950
Interdictia sechestrului
(1) Nava gata de plecare nu poate fi pusã sub sechestru asigurãtor.
(2) Nava se considerã cã este gata de plecare din momentul în care comandantul are la bord certificatele, toate documentele navei, precum si permisul de plecare, predate comandantului de cãpitãnia portului.
ART. 951
Autorizarea efectuãrii de cãlãtorii
(1) Dupã încuviintarea sechestrului asigurãtor, la cererea creditorului care are un privilegiu asupra unei nave, a unui coproprietar al navei sau chiar a debitorului, instanta care a dispus mãsura asigurãtorie poate ordona ca nava sã întreprindã una sau mai multe cãlãtorii, stabilind în acelasi timp toate mãsurile preventive care, dupã împrejurãri, ar fi necesare.
(2) Dispozitiile art. 948 alin. (2) se aplicã în mod corespunzãtor.
(3) Nava poate pleca numai dupã transcrierea încheierii de încuviintare în registrele autoritãtii maritime respective si înscrierea mentiunii corespunzãtoare în actul de nationalitate.
(4) Cheltuielile necesare pentru efectuarea cãlãtoriei se vor avansa de cel care a solicitat aceasta.
(5) Navlul pentru cãlãtoriile autorizate de instantã, dupã ce mai întâi se vor scãdea cheltuielile prevãzute la alin. (4), va putea fi adãugat la pretul vânzãrii.
ART. 952
Strãmutarea sechestrului
(1) Pentru motive temeinic justificate, la cererea debitorului sau, dupã caz, a creditorului, instanta care a dispus sechestrul asigurãtor poate încuviinta schimbarea navei sechestrate cu alta.
(2) Dispozitiile art. 948 alin. (2) se aplicã în mod corespunzãtor.
ART. 953
Sechestrarea mãrfurilor
Creditorul posesorului legitim al conosamentului poate proceda la sechestrarea mãrfurilor reprezentate în conosament, aflate la bordul unei nave. Dacã nu se solicitã deopotrivã si sechestrarea navei, creditorul va trebui sã cearã si descãrcarea mãrfii.
ART. 954
Executarea sechestrului
(1) Mãsura sechestrului asigurãtor se aduce la îndeplinire prin imobilizarea navei de cãtre cãpitãnia portului unde aceasta se aflã. În acest caz, cãpitãnia portului nu va elibera documentele necesare navigatiei si nu va admite plecarea navei din port sau radã.
(2) Împotriva modului de aducere la îndeplinire a mãsurii sechestrului cel interesat va putea face contestatie la executare la tribunalul locului unde se aflã nava.
ART. 955
Mãsurile urgente
Pentru asigurarea traficului portuar si a sigurantei civile pe durata imobilizãrii navei, instanta arãtatã la art. 949 va putea dispune, pe calea ordonantei presedintiale, mãsuri urgente, dispozitiile art. 982 si urmãtoarele aplicându-se în mod corespunzãtor.
ART. 956
Oprirea temporarã a plecãrii navei
Oprirea temporarã a plecãrii navei, în absenta unei hotãrâri judecãtoresti, se poate dispune de cãpitãnia portului în conditiile legii speciale.

CAP. II
Poprirea asigurãtorie

ART. 957
Obiectul popririi asigurãtorii
Poprirea asigurãtorie se poate înfiinta asupra sumelor de bani, titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile incorporale urmãribile datorate debitorului de o a treia persoanã sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente, în conditiile stabilite la art. 940.
ART. 958
Regulile aplicabile
Solutionarea cererii, executarea mãsurii, desfiintarea si ridicarea popririi asigurãtorii se vor efectua potrivit dispozitiilor art. 941-946, care se aplicã în mod corespunzãtor.

CAP. III
Sechestrul judiciar

ART. 959
Notiunea
Sechestrul judiciar constã în indisponibilizarea bunurilor ce formeazã obiectul litigiului sau, în conditiile legii, a altor bunuri, prin încredintarea pazei acestora unui administrator-sechestru desemnat potrivit art. 963.
ART. 960
Conditiile de înfiintare
(1) Ori de câte ori existã un proces asupra proprietãtii sau altui drept real principal, asupra posesiei unui bun mobil sau imobil ori asupra folosintei sau administrãrii unui bun proprietate comunã, instanta de judecatã va putea sã încuviinteze, la cererea celui interesat, punerea sub sechestru judiciar a bunului, dacã aceastã mãsurã este necesarã pentru conservarea dreptului respectiv.
(2) Se va putea, de asemenea, încuviinta sechestrul judiciar, chiar fãrã a exista proces:
a) asupra unui bun pe care debitorul îl oferã pentru liberarea sa;
b) asupra unui bun cu privire la care cel interesat are motive temeinice sã se teamã cã va fi sustras, distrus ori alterat de posesorul sãu actual;
c) asupra unor bunuri mobile care alcãtuiesc garantia creditorului, când acesta învedereazã insolvabilitatea debitorului sãu ori când are motive temeinice de bãnuialã cã debitorul se va sustrage de la eventuala urmãrire silitã ori sã se teamã de sustrageri sau deteriorãri.
ART. 961
Instanta competentã
Cererea pentru înfiintarea sechestrului judiciar se va adresa instantei învestite cu judecarea actiunii principale în cazul prevãzut la art. 960 alin. (1), respectiv instantei în circumscriptia cãreia se aflã bunul în cazurile prevãzute la art. 960 alin. (2).
ART. 962
Procedura de înfiintare
(1) Cererea de sechestru judiciar se judecã de urgentã, cu citarea pãrtilor.
(2) În caz de admitere, instanta va putea sã oblige pe reclamant la darea unei cautiuni, dispozitiile art. 943 aplicându-se în mod corespunzãtor.
(3) În cazul bunurilor imobile se va proceda si la înscrierea în cartea funciarã potrivit art. 942 alin. (3).
(4) Încheierea este supusã numai apelului, în termen de 5 zile de la pronuntare, la instanta ierarhic superioarã. Dispozitiile art. 941 alin. (3) si cele ale art. 946 se aplicã în mod corespunzãtor.
ART. 963
Administratorul-sechestru
(1) Paza bunului sechestrat va fi încredintatã persoanei desemnate de pãrti de comun acord, iar în caz de neîntelegere, unei persoane desemnate de instantã, care va putea fi chiar detinãtorul bunului. În acest scop, executorul judecãtoresc, sesizat de partea interesatã, se va deplasa la locul situãrii bunului ce urmeazã a fi pus sub sechestru si îl va da în primire, pe bazã de proces-verbal, administratorului-sechestru. Un exemplar al procesului-verbal va fi înaintat si instantei care a încuviintat mãsura.
(2) Administratorul-sechestru va putea face toate actele de conservare si administrare, va încasa orice venituri si sume datorate si va putea plãti datorii cu caracter curent, precum si pe cele constatate prin titlu executoriu. De asemenea, el va putea sta în judecatã în numele pãrtilor litigante cu privire la bunul pus sub sechestru, dar numai cu autorizarea prealabilã a instantei care l-a numit.
(3) Dacã administrator-sechestru a fost numitã o altã persoanã decât detinãtorul, instanta va fixa, pentru activitatea prestatã, o sumã drept remuneratie, stabilind totodatã si modalitãtile de platã.
ART. 964
Administratorul provizoriu
În cazuri urgente, instanta va putea numi, prin încheiere definitivã datã fãrã citarea pãrtilor, un administrator provizoriu pânã la solutionarea cererii de sechestru judiciar.

TITLUL V
Procedura partajului judiciar

ART. 965
Regulile aplicabile
Judecarea oricãrei cereri de partaj privind bunuri asupra cãrora pãrtile au un drept de proprietate comunã se face dupã procedura prevãzutã în prezentul titlu, cu exceptia cazurilor în care legea prevede o altã procedurã.
ART. 966
Cuprinsul cererii
Reclamantul este obligat sã arate în cerere, pe lângã mentiunile prevãzute la art. 189, persoanele între care urmeazã a avea loc partajul, titlul pe baza cãruia acesta este cerut, toate bunurile supuse partajului, valoarea lor, locul unde acestea se aflã, precum si persoana care le detine sau le administreazã.
ART. 967
Declaratiile pãrtilor
La primul termen de judecatã, dacã pãrtile sunt prezente, instanta le va lua declaratie cu privire la fiecare dintre bunurile supuse partajului si va lua act, când este cazul, de recunoasterile si acordul lor cu privire la existenta bunurilor, locul unde se aflã si valoarea acestora.
ART. 968
Rolul activ al instantei. Întelegerile dintre pãrti
(1) În tot cursul procesului, instanta va stãrui ca pãrtile sã împartã bunurile prin bunã învoialã.
(2) Dacã pãrtile ajung la o întelegere cu privire la împãrtirea bunurilor, instanta va hotãrî potrivit întelegerii lor. Împãrteala se poate face prin bunã învoialã si dacã printre cei interesati se aflã minori sau persoane puse sub interdictie judecãtoreascã, însã numai cu încuviintarea prealabilã a instantei de tutelã, precum si, dacã este cazul, a reprezentantului sau a ocrotitorului legal.
(3) În cazul în care întelegerea priveste numai partajul anumitor bunuri, instanta va lua act de aceastã învoialã si va pronunta o hotãrâre partialã, continuând procesul pentru celelalte bunuri.
(4) Dispozitiile art. 432-435 sunt aplicabile.
ART. 969
Hotãrârea de partaj
(1) Dacã pãrtile nu ajung la o întelegere sau nu încheie o tranzactie potrivit celor arãtate la art. 968, instanta va stabili bunurile supuse împãrtelii, calitatea de coproprietar, cota-parte ce se cuvine fiecãruia si creantele nãscute din starea de proprietate comunã pe care coproprietarii le au unii fatã de altii. Dacã se împarte o mostenire, instanta va mai stabili datoriile transmise prin mostenire, datoriile si creantele comostenitorilor fatã de defunct, precum si sarcinile mostenirii.
(2) Instanta va face împãrteala în naturã. În temeiul celor stabilite potrivit alin. (1), ea procedeazã la formarea loturilor si la atribuirea lor. În cazul în care loturile nu sunt egale în valoare, ele se întregesc printr-o sumã în bani.
ART. 970
Încheierea de admitere în principiu
(1) Dacã pentru formarea loturilor sunt necesare operatii de mãsurãtoare, evaluare si altele asemenea, pentru care instanta nu are date suficiente, ea va da o încheiere prin care va stabili elementele prevãzute la art. 969, întocmind în mod corespunzãtor minuta.
(2) Dacã, în conditiile legii, s-au formulat si alte cereri în legãturã cu partajul si de a cãror solutionare depinde efectuarea acestuia, precum cererea de reductiune a liberalitãtilor excesive, cererea de raport al donatiilor si altele asemenea, prin încheierea arãtatã la alin. (1) instanta se va pronunta si cu privire la aceste cereri.
(3) Prin aceeasi încheiere, instanta va dispune efectuarea unei expertize pentru formarea loturilor. Raportul de expertizã va arãta valoarea bunurilor si criteriile avute în vedere la stabilirea acestei valori, va indica dacã bunurile sunt comod partajabile în naturã si în ce mod, propunând, la solicitarea instantei, loturile ce urmeazã a fi atribuite.
ART. 971
Încheierea de admitere în principiu suplimentarã
În cazul în care, dupã pronuntarea încheierii prevãzute la art. 970, dar mai înainte de pronuntarea hotãrârii de împãrtealã, se constatã cã existã si alti coproprietari sau cã au fost omise unele bunuri care trebuiau supuse împãrtelii, fãrã ca privitor la acesti coproprietari sau la acele bunuri sã fi avut loc o dezbatere contradictorie, instanta va putea da, cu citarea pãrtilor, o nouã încheiere, care va cuprinde, dupã caz, si coproprietarii sau bunurile omise. În aceleasi conditii, instanta poate, cu consimtãmântul tuturor coproprietarilor, sã elimine un bun care a fost cuprins din eroare în masa de împãrtit.
ART. 972
Cãile de atac împotriva unor încheieri
Încheierile prevãzute la art. 970 alin. (1) si art. 971 pot fi atacate numai cu apel odatã cu fondul.
ART. 973
Criteriile partajului
La formarea si atribuirea loturilor, instanta va tine seama, dupã caz, si de acordul pãrtilor, mãrimea cotei-pãrti ce se cuvine fiecãreia din masa bunurilor de împãrtit, natura bunurilor, domiciliul si ocupatia pãrtilor, faptul cã unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împãrteala, au fãcut constructii sau îmbunãtãtiri cu acordul celorlalti coproprietari sau altele asemenea.
ART. 974
Atribuirea provizorie
(1) În cazul în care împãrteala în naturã a unui bun nu este posibilã sau ar cauza o scãdere importantã a valorii acestuia ori i-ar modifica în mod pãgubitor destinatia economicã, la cererea unuia dintre coproprietari instanta, prin încheiere, îi poate atribui provizoriu întregul bun. Dacã mai multi coproprietari cer sã li se atribuie bunul, instanta va tine seama de criteriile prevãzute la art. 973. Prin încheiere, ea va stabili si termenul în care coproprietarul cãruia i s-a atribuit provizoriu bunul este obligat sã consemneze sumele ce corespund cotelor-pãrti cuvenite celorlalti coproprietari.
(2) Dacã coproprietarul cãruia i s-a atribuit provizoriu bunul consemneazã, în termenul stabilit, sumele cuvenite celorlalti coproprietari, instanta, prin hotãrârea asupra fondului procesului, îi va atribui acestuia bunul.
(3) În cazul în care coproprietarul nu consemneazã în termen sumele cuvenite celorlalti coproprietari, instanta va putea atribui bunul altui coproprietar, în conditiile prezentului articol.
ART. 975
Atribuirea definitivã
La cererea unuia dintre coproprietari, instanta, tinând seama de împrejurãrile cauzei, pentru motive temeinice, va putea sã îi atribuie bunul direct prin hotãrârea asupra fondului procesului, stabilind totodatã sumele ce se cuvin celorlalti coproprietari si termenul în care este obligat sã le plãteascã.
ART. 976
Vânzarea bunului
(1) În cazul în care niciunul dintre coproprietari nu cere atribuirea bunului ori, desi acesta a fost atribuit provizoriu, nu s-au consemnat, în termenul stabilit, sumele cuvenite celorlalti coproprietari, instanta, prin încheiere, va dispune vânzarea bunului, stabilind totodatã dacã vânzarea se va face de cãtre pãrti prin bunã învoialã ori de cãtre executorul judecãtoresc.
(2) Dacã pãrtile sunt de acord ca vânzarea sã se facã prin bunã învoialã, instanta va stabili si termenul la care aceasta va fi efectuatã. Termenul nu poate fi mai mare de 3 luni, în afarã de cazul în care pãrtile sunt de acord cu majorarea lui.
(3) În cazul în care vreuna dintre pãrti nu a fost de acord cu vânzarea prin bunã învoialã sau dacã aceastã vânzare nu s-a realizat în termenul stabilit potrivit alin. (2), instanta, prin încheiere datã cu citarea pãrtilor, va dispune ca vânzarea sã fie efectuatã de executorul judecãtoresc.
(4) Încheierile prevãzute în prezentul articol pot fi atacate separat numai cu apel, în termen de 15 zile de la pronuntare. Dacã nu au fost astfel atacate, aceste încheieri nu mai pot fi supuse apelului odatã cu hotãrârea asupra fondului procesului.
ART. 977
Procedura vânzãrii la licitatie
(1) Dupã rãmânerea definitivã a încheierii prin care s-a dispus vânzarea bunului de cãtre un executor judecãtoresc, acesta va proceda la efectuarea vânzãrii la licitatie publicã.
(2) Executorul va fixa termenul de licitatie, care nu va putea depãsi 30 de zile pentru bunurile mobile si 60 de zile pentru bunurile imobile, socotite de la data primirii încheierii, si va înstiinta coproprietarii despre data, ora si locul vânzãrii.
(3) Pentru termenul de licitatie a bunurilor mobile, executorul va întocmi si afisa publicatia de vânzare, cu cel putin 5 zile înainte de acel termen.
(4) În cazul vânzãrii unui bun imobil, executorul va întocmi si afisa publicatia de vânzare cu cel putin 30 de zile înainte de termenul de licitatie.
(5) Coproprietarii pot conveni ca vânzarea bunurilor sã se facã la orice pret oferit de participantii la licitatie. De asemenea, ei pot conveni ca vânzarea sã nu se facã sub un anumit pret.
(6) Dispozitiile prezentului articol se completeazã în mod corespunzãtor cu dispozitiile prezentului cod privitoare la vânzarea la licitatie a bunurilor mobile si imobile prevãzute în materia executãrii silite.
ART. 978
Bunurile nesupuse vânzãrii
La cererea uneia dintre pãrti, instanta poate proceda la împãrteala bunurilor pentru care nu a dispus vânzarea potrivit art. 976.
ART. 979
Solutionarea cererii de partaj
(1) În toate cazurile, asupra cererii de partaj instanta se va pronunta prin hotãrâre.
(2) Sumele depuse de unul dintre coproprietari pentru ceilalti, precum si cele rezultate din vânzare vor fi împãrtite de instantã potrivit dreptului fiecãrui coproprietar.
(3) În cazul în care partajul nu se poate realiza în niciuna dintre modalitãtile prevãzute de lege, instanta va hotãrî închiderea dosarului. Dacã se introduce o nouã cerere de partaj, încheierile de admitere în principiu prevãzute la art. 970 si 971 nu au autoritate de lucru judecat.
ART. 980
Hotãrârea de partaj
(1) Hotãrârea de partaj are efect constitutiv.
(2) Odatã rãmasã definitivã si învestitã cu formulã executorie, hotãrârea de partaj constituie titlu executoriu si poate fi pusã în executare chiar dacã nu s-a cerut predarea efectivã a bunului ori instanta nu a dispus în mod expres aceastã predare.
(3) Hotãrârea de partaj este supusã numai apelului. Cu toate acestea, dacã partajul s-a cerut pe cale incidentalã, hotãrârea este supusã acelorasi cãi de atac ca si hotãrârea datã asupra cererii principale. Acelasi este si termenul pentru exercitarea cãii de atac, chiar dacã se atacã numai solutia datã asupra partajului. Aplicarea criteriilor prevãzute la art. 973 nu poate fi cenzuratã pe calea recursului.
(4) Executarea cu privire la bunurile împãrtite poate fi cerutã în termenul prevãzut la art. 696, dupã cum hotãrârea de partaj se referã la bunuri mobile sau bunuri imobile.
ART. 981
Revendicarea bunurilor atribuite
(1) În cazul în care pãrtile declarã în mod expres cã nu solicitã predarea bunurilor, hotãrârea de partaj nu este susceptibilã de executare silitã.
(2) Pentru a intra în posesia bunurilor atribuite si a cãror predare i-a fost refuzatã de ceilalti coproprietari, partea interesatã va trebui sã exercite actiunea în revendicare.
(3) De asemenea, este necesarã introducerea unei actiuni în revendicare în cazul în care bunurile atribuite unui coproprietar sunt detinute de terte persoane.

TITLUL VI
Procedura ordonantei presedintiale

ART. 982
Conditiile de admisibilitate
(1) Instanta de judecatã, stabilind cã în favoarea reclamantului existã aparenta de drept, va putea sã ordone mãsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru pãstrarea unui drept care s-ar pãgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si pentru înlãturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executãri.
(2) Ordonanta este provizorie si executorie. Dacã hotãrârea nu cuprinde nicio mentiune privind durata sa si nu s-au modificat împrejurãrile de fapt avute în vedere, mãsurile dispuse vor produce efecte pânã la solutionarea litigiului asupra fondului.
(3) La cererea reclamantului, instanta va putea hotãrî ca executarea sã se facã fãrã somatie sau fãrã trecerea unui termen.
(4) Ordonanta va putea fi datã chiar si atunci când este în curs judecata asupra fondului.
(5) Pe cale de ordonantã presedintialã nu pot fi dispuse mãsuri care sã rezolve litigiul în fond si nici mãsuri a cãror executare nu ar mai face posibilã restabilirea situatiei de fapt.
ART. 983
Instanta competentã
Cererea de ordonantã presedintialã se va introduce la instanta competentã sã se pronunte în primã instantã asupra fondului dreptului.
ART. 984
Procedura de solutionare
(1) În vederea judecãrii cererii, pãrtile vor fi citate conform normelor privind citarea în procesele urgente, iar pârâtului i se va comunica o copie de pe cerere si de pe actele care o însotesc.
(2) Ordonanta va putea fi datã si fãrã citarea pãrtilor. În caz de urgentã deosebitã, ordonanta va putea fi datã chiar în aceeasi zi, instanta pronuntându-se asupra mãsurii solicitate pe baza cererii si actelor depuse, fãrã concluziile pãrtilor.
(3) Judecata se face de urgentã si cu precãdere, nefiind admisibile probe a cãror administrare necesitã un timp îndelungat.
(4) Pronuntarea se poate amâna cu cel mult 24 de ore, iar motivarea ordonantei se face în cel mult 48 de ore de la pronuntare.
ART. 985
Calea de atac
(1) Dacã prin legi speciale nu se prevede altfel, ordonanta este supusã numai apelului în termen de 5 zile de la pronuntare, dacã s-a dat cu citarea pãrtilor, si de la comunicare, dacã s-a dat fãrã citarea lor.
(2) Instanta de apel poate suspenda executarea pânã la judecarea apelului, dar numai cu plata unei cautiuni al cãrei cuantum se va stabili de cãtre aceasta.
(3) Apelul se judecã de urgentã si cu precãdere, cu citarea pãrtilor. Dispozitiile art. 984 alin. (4) sunt aplicabile.
(4) Împotriva executãrii ordonantei presedintiale se poate face contestatie la executare.
ART. 986
Transformarea cererii
La solicitarea reclamantului, pânã la închiderea dezbaterilor la prima instantã, cererea de ordonantã presedintialã va putea fi transformatã într-o cerere de drept comun, situatie în care pârâtul va fi încunostintat si citat în mod expres cu aceastã mentiune.
ART. 987
Autoritatea de lucru judecat
(1) Ordonanta presedintialã are autoritate de lucru de judecat fatã de o altã cerere de ordonantã presedintialã, numai dacã nu s-au modificat împrejurãrile de fapt care au justificat-o.
(2) Ordonanta presedintialã nu are autoritate de lucru judecat asupra cererii privind fondul dreptului.
(3) Hotãrârea datã asupra fondului dreptului are putere de lucru judecat asupra unei cereri ulterioare de ordonantã presedintialã.

TITLUL VII
Cererile posesorii

ART. 988
Conditiile de admisibilitate
Cererile posesorii sunt admisibile numai în cazurile si conditiile prevãzute de Codul civil.
ART. 989
Judecata si cãile de atac
(1) Cererile posesorii se judecã de urgentã si cu precãdere.
(2) Sunt inadmisibile cererea reconventionalã si orice alte cereri prin care se solicitã protectia unui drept în legãturã cu bunul în litigiu.
(3) Hotãrârea datã asupra cererii posesorii este supusã numai apelului.
ART. 990
Autoritatea lucrului judecat
(1) Hotãrârea judecãtoreascã prin care s-a solutionat o cerere posesorie are autoritate de lucru judecat într-o cerere posesorie ulterioarã purtatã între aceleasi pãrti si întemeiatã pe aceleasi fapte. Ea nu are însã o astfel de autoritate într-o cerere ulterioarã privitoare la fondul dreptului.
(2) Hotãrârea judecãtoreascã prin care s-a solutionat o actiune privitoare la fondul dreptului are autoritate de lucru judecat într-o cerere posesorie ulterioarã în legãturã cu acelasi bun.

TITLUL VIII
Procedura ofertei de platã si consemnatiunii

ART. 991
Domeniul de aplicare
Când creditorul refuzã sã primeascã plata de la debitor, acesta din urmã este în drept sã facã ofertã realã si sã consemneze ceea ce datoreazã.
ART. 992
Procedura ofertei reale
(1) În scopul prevãzut la art. 991, debitorul va face creditorului, prin mijlocirea unui executor judecãtoresc din circumscriptia tribunalului în care se aflã domiciliul creditorului sau domiciliul ales al acestuia, o somatie, prin care este invitat sã primeascã prestatia datoratã.
(2) În acea somatie se vor arãta locul, data si ora când suma sau obiectul oferit urmeazã sã îi fie predat creditorului.
ART. 993
Acceptarea ofertei reale
În cazul în care creditorul primeste suma sau bunul oferit, debitorul este liberat de obligatia sa. Executorul judecãtoresc va întocmi un proces-verbal prin care va constata acceptarea ofertei reale.
ART. 994
Consemnarea sumei sau a bunului
(1) Dacã creditorul nu se prezintã sau refuzã sã primeascã suma ori obiectul oferit, executorul judecãtoresc va încheia proces-verbal în care va consemna aceste împrejurãri.
(2) În acest caz, debitorul, spre a se libera de datorie, va putea sã consemneze suma sau bunul oferit la CEC Bank - S.A. sau la orice altã institutie de credit ori, dupã caz, la o unitate specializatã, iar recipisa de consemnare se va depune la executorul judecãtoresc care a trimis somatia. Procedura de consemnare a sumelor de bani este obligatorie pentru CEC Bank - S.A. si nu poate fi conditionatã de existenta acordului creditorului. Consemnarea bunurilor se face în conditiile prevãzute de lege.
(3) Consemnarea va fi precedatã de o nouã somatie adresatã creditorului în care se vor arãta ziua si ora când si locul unde suma sau, dupã caz, bunul oferit se va depune.
ART. 995
Validarea ofertei reale, urmatã de consemnatiune
(1) Dupã consemnare, executorul judecãtoresc va constata, printr-o încheiere datã fãrã citarea pãrtilor, efectuarea plãtii si liberarea debitorului. Încheierea se comunicã creditorului în termen de 5 zile de la întocmirea acesteia.
(2) În termen de 15 zile de la comunicarea încheierii prevãzute la alin. (1), creditorul va putea cere anularea acesteia pentru nerespectarea conditiilor de validitate, de fond si de formã, ale ofertei de platã si consemnatiunii, la judecãtoria în circumscriptia cãreia s-a fãcut consemnarea.
(3) Debitorul este considerat liberat la data consemnãrii plãtii, în afarã de cazul în care se anuleazã oferta de platã si consemnatiunea.
ART. 996
Oferta de platã în fata instantei
(1) Oferta de platã poate fi fãcutã si în timpul procesului, în fata oricãrei instante, în orice stadiu al judecãtii. În acest caz, prin încheiere, creditorul este pus în întârziere sã primeascã suma sau, dupã caz, bunul. Dacã creditorul este prezent si primeste prestatia datoratã, liberarea debitorului se va constata prin încheiere.
(2) În cazul în care creditorul lipseste sau refuzã primirea prestatiei, debitorul va proceda la consemnare conform dispozitiilor art. 994 alin. (2), iar recipisa de consemnare va fi pusã la dispozitia instantei, care, prin încheiere, va constata liberarea debitorului.
(3) Încheierile prevãzute la alin. (1) si (2) se atacã numai odatã cu fondul, cu exceptia celor date în recurs, care sunt definitive.
ART. 997
Radierea ipotecilor
În baza procesului-verbal întocmit în conditiile art. 993 ori a încheierii emise în conditiile art. 995 sau 996, cel interesat va putea cere radierea din cartea funciarã sau din alte registre publice a drepturilor de ipotecã constituite în vederea garantãrii creantei stinse în conditiile prezentului titlu.
ART. 998
Incidenta dispozitiilor Codului civil
Dispozitiile prezentului titlu se completeazã cu prevederile Codului civil referitoare la ofertele de platã si consemnatiuni.

TITLUL IX
Procedura ordonantei de platã

ART. 999
Domeniul de aplicare
(1) Prevederile prezentului titlu se aplicã creantelor certe, lichide si exigibile ce reprezintã obligatii de platã a unor sume de bani care rezultã dintr-un contract, inclusiv din cele încheiate între un întreprinzãtor si o autoritate contractantã, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însusit de pãrti prin semnãturã ori în alt mod admis de lege.
(2) Nu sunt incluse în sfera de aplicare a prezentului titlu:
a) creantele înscrise la masa credalã în cadrul unei proceduri de insolventã;
b) creantele care izvorãsc din contractele încheiate între întreprinzãtori si consumatori.
(3) Prin autoritate contractantã, în sensul alin. (1), se întelege:
a) orice autoritate publicã a statului român sau a unui stat membru al Uniunii Europene, care actioneazã la nivel central, regional sau local;
b) orice organism de drept public, altul decât cele prevãzute la lit. a), cu personalitate juridicã, care a fost înfiintat pentru a satisface nevoi de interes general, fãrã caracter comercial, si care se aflã în cel putin una dintre urmãtoarele situatii:
(i) este finantat, în majoritate, de cãtre o autoritate contractantã, astfel cum este definitã la lit. a);
(ii) se aflã în subordinea sau este supus controlului unei autoritãti contractante, astfel cum este definitã la lit. a);
(iii) în componenta consiliului de administratie ori, dupã caz, a consiliului de supraveghere si directoratului, mai mult de jumãtate din numãrul membrilor sunt numiti de cãtre o autoritate contractantã, astfel cum este definitã la lit. a);
c) orice asociere formatã de una sau mai multe autoritãti contractante dintre cele prevãzute la lit. a) sau b).
ART. 1.000
Comunicarea somatiei
(1) Creditorul îi va comunica debitorului, prin intermediul executorului judecãtoresc sau prin scrisoare recomandatã, cu continut declarat si confirmare de primire, o somatie, prin care îi va pune în vedere sã plãteascã suma datoratã în termen de 15 zile de la primirea acesteia.
(2) Aceastã somatie întrerupe prescriptia extinctivã potrivit dispozitiilor Codului civil.
ART. 1.001
Instanta competentã
Dacã debitorul nu plãteste în termenul prevãzut la art. 1.000 alin. (1), creditorul poate introduce cererea privind ordonanta de platã la instanta competentã pentru judecarea fondului cauzei în primã instantã.
ART. 1.002
Cuprinsul cererii
(1) Cererea privind ordonanta de platã va cuprinde:
a) numele si prenumele, precum si domiciliul sau, dupã caz, denumirea si sediul creditorului;
b) numele si prenumele, codul numeric personal, dacã este cunoscut, si domiciliul debitorului persoanã fizicã, iar în cazul debitorului persoanã juridicã, denumirea si sediul, precum si, dupã caz, dacã sunt cunoscute, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscalã, numãrul de înmatriculare în registrul comertului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice si contul bancar;
c) suma ce reprezintã obiectul creantei, temeiul de fapt si de drept al obligatiei de platã, perioada la care se referã acestea, termenul la care trebuia fãcutã plata si orice element necesar pentru determinarea datoriei;
d) suma ce reprezintã dobânzile aferente sau alte despãgubiri ce se cuvin creditorului, potrivit legii;
e) semnãtura creditorului.
(2) La cerere se anexeazã înscrisurile ce atestã cuantumul sumei datorate si orice alte înscrisuri doveditoare ale acesteia, precum si dovada de comunicare a somatiei prevãzute la art. 1.000 alin. (1).
(3) Cererea si actele anexate la aceasta se depun în copie în atâtea exemplare câte pãrti sunt, plus unul pentru instantã.
ART. 1.003
Determinarea dobânzii
(1) Dacã pãrtile nu au stabilit nivelul dobânzii pentru plata cu întârziere, se va aplica rata dobânzii de referintã stabilitã de Banca Nationalã a României. Rata de referintã în vigoare în prima zi calendaristicã a semestrului se aplicã pe întregul semestru.
(2) Creanta produce dobânzi dupã cum urmeazã:
1. în cazul contractelor încheiate între întreprinzãtori sau alti profesionisti, de la data la care obligatia a devenit exigibilã;
2. în cazul contractelor încheiate între întreprinzãtori si o autoritate contractantã, fãrã a fi necesarã punerea în întârziere a debitorului:
a) dacã în contract a fost fixat un termen de platã, din ziua urmãtoare acestui termen;
b) dacã termenul de platã nu este fixat în contract:
(i) dupã 30 de zile de la data primirii de cãtre debitor a facturii sau a oricãrei alte asemenea solicitãri de platã;
(ii) dacã data primirii facturii sau a unei solicitãri echivalente de platã este incertã, dupã 30 de zile de la receptia mãrfurilor sau prestarea serviciilor;
(iii) dacã solicitarea de platã a fost comunicatã înainte de a primi mãrfurile sau serviciile, la expirarea unui termen de 30 de zile de la primirea mãrfurilor sau prestarea serviciilor;
(iv) dacã legea sau contractul stabileste o procedurã de acceptare ori de verificare, permitând certificarea conformitãtii mãrfurilor sau serviciilor, iar debitorul a primit factura ori solicitarea de platã la data verificãrii sau anterior acestei date, la expirarea unui termen de 30 de zile de la aceastã datã;
3. în celelalte cazuri, de la data la care debitorul a fost pus sau este de drept în întârziere, potrivit legii.
(3) Creditorul poate sã pretindã daune-interese suplimentare pentru toate cheltuielile fãcute pentru recuperarea sumelor ca urmare a neexecutãrii la timp a obligatiilor de cãtre debitor.
(4) Este lovitã de nulitate absolutã conventia prin care se fixeazã o obligatie de punere în întârziere pentru a opera curgerea dobânzilor în cazurile prevãzute la alin. (2) pct. 1 si 2 sau un termen de la care creanta produce dobânzi mai mare decât cel prevãzut la alin. (2).
ART. 1.004
Citarea pãrtilor. Întâmpinarea
(1) Pentru solutionarea cererii, judecãtorul dispune citarea pãrtilor, potrivit dispozitiilor referitoare la pricinile urgente, pentru explicatii si lãmuriri, precum si pentru a stãrui în efectuarea plãtii sumei datorate de debitor ori pentru a se ajunge la o întelegere a pãrtilor asupra modalitãtilor de platã. Citatia va fi înmânatã pãrtii cu 10 zile înaintea termenului de judecatã.
(2) La citatia pentru debitor se vor anexa, în copie, cererea creditorului si actele depuse de acesta în dovedirea pretentiilor.
(3) În citatie se va preciza cã debitorul este obligat sã depunã întâmpinare cu cel putin 3 zile înaintea termenului de judecatã, fãcându-se mentiune cã, în cazul nedepunerii întâmpinãrii, instanta, fatã de împrejurãrile cauzei, poate considera aceasta ca o recunoastere a pretentiilor creditorului.
(4) Întâmpinarea nu se comunicã reclamantului, care va lua cunostintã de cuprinsul acesteia la primul termen de judecatã.
ART. 1.005
Declaratiile pãrtilor. Stingerea litigiului
(1) În cazul în care creditorul declarã cã a primit plata sumei datorate, instanta ia act de aceastã împrejurare printr-o încheiere definitivã, prin care se dispune închiderea dosarului.
(2) Când creditorul si debitorul ajung la o întelegere asupra plãtii, instanta ia act de aceasta, pronuntând o hotãrâre de expedient, potrivit art. 432.
(3) Hotãrârea de expedient este definitivã si constituie titlu executoriu, fãrã a fi învestitã cu formulã executorie.
ART. 1.006
Contestarea creantei
(1) Dacã debitorul contestã creanta, instanta verificã dacã contestatia este întemeiatã, în baza înscrisurilor aflate la dosar si a explicatiilor si lãmuririlor pãrtilor. În cazul în care apãrarea debitorului este întemeiatã, instanta va respinge cererea creditorului prin încheiere.
(2) Dacã apãrãrile de fond formulate de debitor presupun administrarea altor probe decât cele prevãzute la alin. (1), iar acestea ar fi admisibile, potrivit legii, în procedura de drept comun, instanta va respinge cererea creditorului privind ordonanta de platã prin încheiere.
(3) În cazurile prevãzute la alin. (1) si (2), creditorul poate introduce cerere de chemare în judecatã potrivit dreptului comun.
ART. 1.007
Emiterea ordonantei
(1) În cazul în care instanta, ca urmare a verificãrii cererii pe baza înscrisurilor depuse, precum si a declaratiilor pãrtilor, constatã cã pretentiile creditorului sunt întemeiate, va emite o ordonantã de platã, în care se precizeazã suma si termenul de platã.
(2) Dacã instanta, examinând probele cauzei, constatã cã numai o parte dintre pretentiile creditorului sunt întemeiate, va emite ordonanta de platã numai pentru aceastã parte, stabilind si termenul de platã. În acest caz, creditorul poate formula cerere de chemare în judecatã potrivit dreptului comun pentru a obtine obligarea debitorului la plata restului datoriei.
(3) Termenul de platã prevãzut la alin. (1) si (2) nu va fi mai mic de 10 zile si nici nu va depãsi 30 de zile de la data comunicãrii ordonantei. Judecãtorul nu va putea stabili alt termen de platã, decât dacã pãrtile se înteleg în acest sens.
(4) În cazul creantelor reprezentând obligatii de platã a cotelor din cheltuielile comune fatã de asociatiile de proprietari, precum si a cheltuielilor de întretinere ce revin persoanelor fizice corespunzãtor suprafetelor locative pe care le folosesc ca locuinte, instanta, la cererea debitorului, va putea, prin exceptie de la dispozitiile alin. (3), sã dispunã stabilirea unui termen de platã mai mare ori esalonarea plãtii, tinând seama de motivele temeinice invocate de debitor în ceea ce priveste posibilitãtile efective de platã.
(5) Ordonanta se va înmâna pãrtii prezente sau se va comunica fiecãrei pãrti de îndatã, potrivit legii.
ART. 1.008
Durata procedurii
Dacã de la data introducerii cererii creditorului au trecut mai mult de 90 de zile fãrã a se pronunta ordonanta de platã, instanta va dispune, chiar din oficiu, închiderea dosarului prin încheiere definitivã, dispozitiile art. 1.006 alin. (3) rãmânând aplicabile.
ART. 1.009
Cererea în anulare
(1) Împotriva ordonantei de platã prevãzute la art. 1.007 alin. (1) si (2) debitorul poate formula cerere în anulare în termen de 10 zile de la data înmânãrii sau comunicãrii acesteia.
(2) Cererea în anulare poate fi introdusã de creditor împotriva încheierilor prevãzute la art. 1.006 alin. (1) si (2), precum si împotriva ordonantei de platã prevãzute la art. 1.007 alin. (2), în termenul prevãzut la alin. (1).
(3) Prin cererea în anulare se poate invoca numai nerespectarea cerintelor prevãzute de prezentul titlu pentru emiterea ordonantei de platã, precum si, dacã este cazul, cauze de stingere a obligatiei ulterioare emiterii ordonantei de platã. Dispozitiile art. 1.006 se aplicã în mod corespunzãtor.
(4) Cererea în anulare se solutioneazã de cãtre instanta care a pronuntat ordonanta de platã, în complet format din 2 judecãtori.
(5) Cererea în anulare nu suspendã executarea. Suspendarea va putea fi însã încuviintatã, la cererea debitorului, numai cu dare de cautiune, al cãrei cuantum va fi fixat de instantã.
(6) Dacã instanta învestitã admite, în tot sau în parte, cererea în anulare, aceasta va anula ordonanta, în tot sau, dupã caz, în parte, pronuntând o hotãrâre definitivã. Prevederile art. 1.006 alin. (3) si ale art. 1.007 alin. (2) se aplicã în mod corespunzãtor.
(7) În cazurile prevãzute la alin. (2), dacã instanta învestitã admite cererea în anulare, va pronunta o hotãrâre definitivã prin care va emite ordonanta de platã, dispozitiile art. 1.007 aplicându-se în mod corespunzãtor.
(8) Hotãrârea prin care a fost respinsã cererea în anulare este definitivã.
ART. 1.010
Titlul executoriu
(1) Ordonanta de platã, devenitã definitivã ca urmare a neintroducerii sau respingerii cererii în anulare, are putere de lucru judecat si constituie titlu executoriu, fãrã a fi învestitã cu formulã executorie.
(2) Împotriva executãrii silite a ordonantei de platã partea interesatã poate face contestatie la executare, potrivit dreptului comun. În cadrul contestatiei nu se pot invoca decât neregularitãti privind procedura de executare, precum si cauze de stingere a obligatiei ivite ulterior rãmânerii definitive a ordonantei de platã.

TITLUL X
Procedura cu privire la cererile de valoare redusã

ART. 1.011
Domeniul de aplicare
(1) Prezentul titlu se aplicã atunci când valoarea cererii, fãrã a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecatã si alte venituri accesorii, nu depãseste suma de 10.000 lei la data sesizãrii instantei.
(2) Prezentul titlu nu se aplicã în materie fiscalã, vamalã sau administrativã si nici în ceea ce priveste rãspunderea statului pentru acte sau omisiuni în cadrul exercitãrii autoritãtii publice.
(3) De asemenea, prezenta procedurã nu se aplicã cererilor referitoare la:
a) starea civilã sau capacitatea persoanelor fizice;
b) drepturile patrimoniale nãscute din raporturile de familie;
c) mostenire;
d) insolventã, concordatul preventiv, procedurile privind lichidarea societãtilor insolvabile si a altor persoane juridice sau alte proceduri asemãnãtoare;
e) asigurãri sociale;
f) dreptul muncii;
g) închirierea unor bunuri imobile, cu exceptia actiunilor privind creantele având ca obiect plata unei sume de bani;
h) arbitraj;
i) atingeri aduse dreptului la viatã privatã sau drepturilor care privesc personalitatea.
ART. 1.012
Caracterul alternativ
(1) Reclamantul are alegerea între procedura reglementatã de prezentul titlu si procedura de drept comun.
(2) Dacã a sesizat instanta cu o cerere redactatã potrivit art. 189, aceasta va fi solutionatã potrivit procedurii de drept comun, cu exceptia cazului în care reclamantul, cel mai târziu la primul termen de judecatã, solicitã în mod expres aplicarea procedurii speciale.
(3) Atunci când cererea nu poate fi solutionatã potrivit dispozitiilor prevãzute de prezentul titlu, instanta judecãtoreascã îl informeazã pe reclamant în acest sens, iar dacã reclamantul nu îsi retrage cererea, aceasta va fi judecatã potrivit dreptului comun.
ART. 1.013
Instanta competentã
(1) Competenta de a solutiona cererea în primã instantã apartine judecãtoriei.
(2) Competenta teritorialã se stabileste potrivit dreptului comun.
ART. 1.014
Declansarea procedurii
(1) Reclamantul declanseazã procedura cu privire la cererile cu valoare redusã prin completarea formularului de cerere si depunerea sau trimiterea acestuia la instanta competentã, prin postã sau prin orice alte mijloace care asigurã transmiterea formularului si confirmarea primirii acestuia.
(2) Formularul de cerere se aprobã prin ordin al ministrului justitiei si contine rubrici care permit identificarea pãrtilor, valoarea pretentiei, indicarea probelor si alte elemente necesare solutionãrii cauzei.
(3) Odatã cu formularul de cerere se depun ori se trimit si copii de pe înscrisurile de care reclamantul întelege sã se foloseascã.
(4) În cazul în care informatiile furnizate de reclamant nu sunt suficient de clare sau sunt inadecvate ori formularul de cerere nu a fost completat corect, instanta, cu exceptia situatiilor în care cererea este vãdit nefondatã sau inadmisibilã, îi va acorda reclamantului posibilitatea sã completeze sau sã rectifice formularul ori sã furnizeze informatii sau înscrisuri suplimentare. Instanta va folosi în acest scop un formular tip, care va fi aprobat prin ordin al ministrului justitiei.
(5) Cererea se va respinge dacã este vãdit nefondatã sau inadmisibilã.
(6) În cazul în care reclamantul nu completeazã sau nu rectificã formularul de cerere în termenul stabilit de instantã, cererea se va anula.
ART. 1.015
Desfãsurarea procedurii
(1) Procedura cu privire la cererile cu valoare redusã este scrisã si se desfãsoarã în întregul ei în camera de consiliu.
(2) Instanta poate dispune înfãtisarea pãrtilor, dacã apreciazã acest fapt ca fiind necesar sau la solicitarea uneia dintre pãrti. Instanta poate sã refuze o astfel de solicitare în cazul în care considerã cã, tinând cont de împrejurãrile cauzei, nu sunt necesare dezbateri orale. Refuzul se motiveazã în scris si nu poate fi atacat separat.
(3) Dupã primirea formularului de cerere completat corect, instanta va trimite de îndatã pârâtului formularul de rãspuns, însotit de o copie a formularului de cerere si de copii de pe înscrisurile depuse de reclamant.
(4) În termen de 30 de zile de la comunicarea actelor prevãzute la alin. (3), pârâtul va depune sau trimite formularul de rãspuns completat corespunzãtor, precum si copii de pe înscrisurile de care întelege sã se foloseascã. Pârâtul poate sã rãspundã prin orice alt mijloc adecvat, fãrã utilizarea formularului de rãspuns.
(5) Instanta va comunica de îndatã reclamantului copii de pe rãspunsul pârâtului, cererea reconventionalã, dacã este cazul, precum si de pe înscrisurile depuse de pârât.
(6) Dacã pârâtul a formulat cerere reconventionalã, reclamantul, în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia, va depune sau va trimite formularul de rãspuns completat corespunzãtor ori va rãspunde prin orice alt mijloc.
(7) Cererea reconventionalã care nu poate fi solutionatã în cadrul prezentei proceduri întrucât nu sunt îndeplinite cerintele prevãzute la art. 1.011 va fi disjunsã si judecatã potrivit dreptului comun.
(8) Instanta poate solicita pãrtilor sã furnizeze mai multe informatii în termenul pe care îl va stabili în acest scop, care nu poate depãsi 30 de zile de la primirea rãspunsului pârâtului sau, dupã caz, al reclamantului.
(9) Instanta poate încuviinta si alte probe în afara înscrisurilor depuse de pãrti. Nu vor fi însã încuviintate acele probe a cãror administrare necesitã cheltuieli disproportionate fatã de valoarea cererii de chemare în judecatã sau a cererii reconventionale.
(10) În cazul în care instanta a fixat un termen pentru înfãtisarea pãrtilor, acestea trebuie citate.
(11) Ori de câte ori instanta stabileste un termen în vederea îndeplinirii unui act de procedurã, va înstiinta partea interesatã de consecintele nerespectãrii acestuia.
ART. 1.016
Solutionarea cererii
(1) Instanta va pronunta si redacta hotãrârea în termen de 30 de zile de la primirea tuturor informatiilor necesare sau, dupã caz, de la dezbaterea oralã.
(2) În cazul în care nu se primeste niciun rãspuns de la partea interesatã în termenul stabilit la art. 1.015 alin. (4), (6) sau (8), instanta se va pronunta cu privire la cererea principalã sau la cererea reconventionalã în raport cu actele aflate la dosar.
(3) Hotãrârea primei instante este executorie din momentul pronuntãrii si se comunicã pãrtilor.
ART. 1.017
Cheltuielile de judecatã
(1) Partea care cade în pretentii va fi obligatã, la cererea celeilalte pãrti, la plata cheltuielilor de judecatã.
(2) Cu toate acestea, instanta nu va acorda pãrtii care a câstigat procesul cheltuielile care nu au fost necesare sau care au avut o valoare disproportionatã în raport cu valoarea cererii.
ART. 1.018
Cãile de atac
(1) Hotãrârea judecãtoriei este supusã numai apelului la tribunal, în termen de 30 de zile de la comunicare.
(2) Pentru motive temeinice, instanta de apel poate sã suspende executarea silitã, însã numai dacã se consemneazã o cautiune de 10% din valoarea contestatã.
(3) Hotãrârea instantei de apel se comunicã pãrtilor si este definitivã.

TITLUL XI
Evacuarea din imobilele folosite sau ocupate fãrã drept

CAP. I
Dispozitii generale

ART. 1.019
Domeniul de aplicare
(1) Dispozitiile prezentului titlu se aplicã în litigiile privind evacuarea din imobilele folosite sau, dupã caz, ocupate fãrã drept de cãtre fostii locatari sau alte persoane.
(2) În sensul prezentului titlu, termenii de mai jos au urmãtorul înteles:
a) locatiune - orice locatiune scrisã sau verbalã, incluzând si sublocatiunea;
b) locatar - locatarul principal, chirias sau arendas, sublocatarul sau un cesionar al locatarului, indiferent dacã persoana care solicitã evacuarea este locatorul sau sublocatorul ori dobânditorul imobilului;
c) locator - locatorul principal, sublocatorul, cesionarul si dobânditorul imobilului;
d) imobil - constructia, terenul cu sau fãrã constructii, împreunã cu accesoriile acestora;
e) ocupantul - oricare persoanã, alta decât proprietarul sau locatarul, care ocupã în fapt imobilul cu sau fãrã permisiunea ori îngãduinta proprietarului;
f) proprietar - titularul dreptului de proprietate asupra imobilului, inclusiv locatarul.
ART. 1.020
Caracterul facultativ al procedurii
(1) Reclamantul are alegerea între procedura reglementatã de prezentul titlu si procedura de drept comun.
(2) De asemenea, dispozitiile prezentului titlu nu aduc nicio atingere drepturilor locatorului sau proprietarului la plata chiriei sau arenzii, la plata de despãgubiri si nici altor drepturi nãscute în temeiul contractului sau al legii, dupã caz.
(3) În cazul arãtat la alin. (2), pentru realizarea drepturilor si îndeplinirea obligatiilor izvorând din contract, precum si a celor prevãzute de dispozitiile legale aplicabile în materie, partea interesatã, sub rezerva aplicãrii dispozitiilor art. 1.027 alin. (4), va putea proceda, dupã caz, potrivit dispozitiilor referitoare la ordonanta de platã sau celor privind solutionarea cererilor cu valoare redusã ori la sesizarea instantei competente, în conditiile dreptului comun.
ART. 1.021
Instanta competentã
Cererile formulate în temeiul prezentului titlu sunt de competenta judecãtoriei în circumscriptia cãreia se aflã situat imobilul ocupat fãrã drept ori, dupã caz, închiriat sau arendat, chiar dacã locatarul a pãrãsit imobilul sau contractul a încetat.
ART. 1.022
Citarea si comunicarea actelor procedurale
(1) Locatarul si ocupantul imobilului sunt socotiti ca având domiciliul lor obligatoriu la imobilul pe care îl ocupã fãrã niciun drept.
(2) Dacã imobilul este închis, toate notificãrile, citatiile si celelalte acte de procedurã emise potrivit dispozitiilor prezentului titlu vor fi afisate la usa imobilului.
ART. 1.023
Încetarea locatiunii. Notificarea locatarului
(1) Atunci când dreptul locatarului de a folosi un imobil s-a stins ca urmare a încetãrii locatiunii prin expirarea termenului, prin actiunea locatorului, prin neplata chiriei sau a arenzii, precum si din orice altã cauzã si locatorul doreste sã intre în posesia imobilului, acesta va notifica locatarul, în scris, prin intermediul executorului judecãtoresc, punându-i în vedere sã elibereze si sã-i predea liber imobilul, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicãrii notificãrii.
(2) Dacã locatiunea este pe duratã nedeterminatã, denuntarea cerutã de lege pentru încetarea contractului va fi consideratã si notificare de evacuare a imobilului, în conditiile prezentului articol.
(3) Când locatiunea este pe duratã determinatã, notificarea de evacuare a imobilului trebuie fãcutã cu cel putin 30 de zile înainte de expirarea termenului, dacã prin lege nu se prevede altfel.
(4) Locatarul poate renunta la notificarea prevãzutã în prezentul articol prin act scris cuprinzând recunoasterea dreptului locatorului de a recurge imediat la procedura prevãzutã la cap. II din prezentul titlu, dacã locatiunea înceteazã din orice motive, iar dreptul locatarului este socotit stins.
ART. 1.024
Notificarea ocupantului
Atunci când proprietarul unui imobil doreste sã îl evacueze pe ocupantul acestuia, dupã ce dreptul de a ocupa imobilul a încetat, proprietarul va notifica în scris ocupantul, punându-i în vedere sã elibereze imobilul pe care îl ocupã fãrã niciun drept, în termen de 5 zile de la comunicarea notificãrii.

CAP. II
Procedura de evacuare

ART. 1.025
Evacuarea voluntarã
(1) Dacã locatarul sau ocupantul care a fost notificat în conditiile prezentului titlu a pãrãsit imobilul, locatorul sau proprietarul poate intra în posesia acestuia, de drept, fãrã nicio procedurã judiciarã de evacuare. În caz contrar, sunt incidente dispozitiile prezentului capitol.
(2) Se prezumã cã imobilul este pãrãsit în caz de încetare a activitãtii economice ori de încetare a folosirii imobilului de cãtre locatar sau ocupant ori de cãtre persoanele aflate sub controlul lor, precum si în cazul returnãrii cheilor imobilului, ridicãrii echipamentelor, mãrfurilor sau altor bunuri mobile din imobil.
ART. 1.026
Sesizarea instantei
Dacã locatarul sau ocupantul notificat în conditiile prezentului titlu refuzã sã evacueze imobilul ori dacã locatarul a renuntat la dreptul sãu de a fi notificat si a pierdut, din orice motive, dreptul de a folosi imobilul, locatorul sau proprietarul va solicita instantei sã dispunã, prin hotãrâre executorie, evacuarea imediatã a locatarului sau ocupantului din imobil, pentru lipsã de titlu.
ART. 1.027
Procedura de judecatã. Calea de atac
(1) Cererea de evacuare se judecã cu citarea pãrtilor, în afarã de cazul în care evacuarea imobilului pentru neplata chiriei sau a arenzii se solicitã în baza unui contract care constituie, pentru plata acestora, titlu executoriu, potrivit legii.
(2) Cererea de evacuare se judecã de urgentã, în camera de consiliu, cu dezbateri sumare, dacã s-a dat cu citarea pãrtilor.
(3) Întâmpinarea nu este obligatorie.
(4) Dacã s-a solicitat si plata chiriei ori a arenzii exigibile, instanta, cu citarea pãrtilor, va putea dispune odatã cu evacuarea si obligarea pârâtului la plata acestora, inclusiv a sumelor devenite exigibile în cursul judecãtii.
(5) Hotãrârea de evacuare este executorie si poate fi atacatã numai cu apel în termen de 5 zile de la pronuntare, dacã s-a dat cu citarea pãrtilor, sau de la comunicare, când s-a dat fãrã citarea lor.
ART. 1.028
Apãrãrile pârâtului în cazul judecãrii cu citare
(1) Pârâtul chemat în judecatã, potrivit procedurii prevãzute în prezentul titlu, nu poate formula cerere reconventionalã, de chemare în judecatã a altei persoane sau în garantie, pretentiile sale urmând a fi valorificate numai pe cale separatã.
(2) Pârâtul poate invoca apãrãri de fond privind temeinicia motivelor de fapt si de drept ale cererii, inclusiv lipsa titlului reclamantului.
ART. 1.029
Contestatia la executare
Împotriva executãrii hotãrârii de evacuare, cei interesati pot introduce contestatie la executare, în conditiile legii. Dacã hotãrârea de evacuare s-a dat fãrã citarea pãrtilor, se vor putea invoca si apãrãri de fond.
ART. 1.030
Suspendarea executãrii
(1) Executarea hotãrârii de evacuare nu va putea fi suspendatã. Cu toate acestea, în cazul evacuãrii pentru neplata chiriei sau a arenzii se va putea dispune suspendarea executãrii hotãrârii în cadrul contestatiei la executare sau a apelului exercitat de cãtre pârât numai dacã acesta consemneazã în numerar, la dispozitia creditorului, chiria sau arenda la care a fost obligat, suma stabilitã pentru asigurarea ratelor de chirie sau arendã datorate pânã la data cererii de suspendare, precum si cea aferentã ratelor de chirie sau arendã ce ar deveni exigibile în cursul judecãtii procesului.
(2) Suspendarea înceteazã de drept dacã, la expirarea termenului pentru care chiria sau arenda a fost astfel acoperitã, debitorul nu cere si nu depune suma ce se va fixa de instanta de executare pentru acoperirea unor noi rate, în conditiile prevãzute la alin. (1).

CAP. III
Dispozitii speciale

ART. 1.031
Încetarea abuzului de folosintã
(1) Dacã locatarul, nerespectând obligatiile ce îi revin privind folosirea normalã, cu prudentã si diligentã, a imobilului închiriat ori arendat, întrebuinteazã imobilul în alt scop decât cel prevãzut în contract, îi modificã structura stabilitã prin constructie, îi produce stricãciuni ori sãvârseste orice alte abuzuri de folosintã, el va putea fi obligat, prin ordonantã presedintialã, datã cu citarea pãrtilor, la încetarea acestor abuzuri si la restabilirea situatiei anterioare.
(2) Dispozitiile alin. (1) se aplicã în mod corespunzãtor si pentru solutionarea cererii privind încetarea oricãror abuzuri sãvârsite de proprietarul care prejudiciazã folosinta normalã a pãrtilor sau instalatiilor aflate în proprietate comunã din imobilele cu mai multe etaje sau apartamente ori care tulburã buna convietuire în acel imobil.
ART. 1.032
Efectuarea reparatiilor. Restrângerea folosintei. Evacuarea
Prin ordonantã presedintialã, datã cu citarea pãrtilor, locatarul sau, când este cazul, sublocatarul poate fi obligat la efectuarea reparatiilor necesare ce îi revin potrivit legii, precum si la restrângerea folosintei spatiului închiriat ori chiar la evacuarea din acest spatiu dacã aceste mãsuri se justificã pentru efectuarea reparatiilor ori lucrãrilor prevãzute de lege în sarcina locatorului.
ART. 1.033
Examinarea imobilului
Dispozitiile art. 1.032 se aplicã si în cazul obligãrii locatarului sau, dupã caz, a sublocatarului de a permite, în conditiile legii, examinarea imobilului detinut în locatiune.
ART. 1.034
Cererile asociatiilor de proprietari
Dispozitiile art. 1.031 se aplicã în mod corespunzãtor si pentru solutionarea cererii formulate de o asociatie de proprietari împotriva proprietarilor, membri ai acesteia, în cazul în care neefectuarea reparatiilor ce sunt în sarcina fiecãrui proprietar ori a reparatiilor sau a oricãror lucrãri la pãrtile sau la instalatiile aflate în coproprietatea acestora ori la spatiile aflate în proprietate exclusivã afecteazã folosinta normalã a pãrtilor comune sau a altor spatii locative din imobil, precum si siguranta locuirii în acel imobil.

TITLUL XII
Procedura privitoare la înscrierea drepturilor dobândite în temeiul uzucapiunii

ART. 1.035
Domeniul de aplicare
Dispozitiile prezentului titlu sunt aplicabile oricãror cereri de înscriere în cartea funciarã a drepturilor reale imobiliare dobândite în temeiul uzucapiunii.
ART. 1.036
Instanta competentã. Cuprinsul cererii
(1) Cererea de uzucapiune se depune la judecãtoria în circumscriptia cãreia este situat imobilul.
(2) Reclamantul va arãta în cererea de înscriere data de la care posedã imobilul sub nume de proprietar, temeiul uzucapiunii, faptul dacã imobilul posedat este sau nu înscris în cartea funciarã, precum si numele ori denumirea vechiului proprietar sau a succesorului acestuia, dacã îl cunoaste.
(3) La cerere se vor anexa:
a) un certificat eliberat de serviciul public comunitar local de evidentã a persoanelor, care atestã cã titularul dreptului înscris în cartea funciarã este decedat, precum si data decesului sau, dupã caz, un certificat emis de autoritatea competentã, care atestã faptul cã persoana juridicã titularã a dreptului înscris în cartea funciarã si-a încetat existenta;
b) un certificat eliberat de camera notarilor publici, din care sã rezulte faptul dacã mostenirea titularului înscris în cartea funciarã a fost sau nu dezbãtutã, iar în caz afirmativ, care sunt persoanele care au cules mostenirea respectivã;
c) un certificat eliberat de primãria în a cãrei razã teritorialã este situat imobilul, din care sã rezulte cã acesta nu face parte din domeniul public al statului sau al unitãtii administrativ-teritoriale;
d) certificatul de rol fiscal, atunci când este cazul;
e) înscrisul constatator al actului juridic pe care solicitantul si-a întemeiat posesia, atunci când este cazul;
f) documentatia tehnicã cadastralã a imobilului, realizatã, pe cheltuiala celui interesat, de o persoanã fizicã sau juridicã autorizatã, potrivit legii;
g) extrasul de carte funciarã pentru informare, cu arãtarea titularului înscris în cartea funciarã ori a înscrierii declaratiei de renuntare la proprietate, precum si a faptului dacã imobilul este sau nu grevat de sarcini, eliberat de biroul teritorial de cadastru si publicitate imobiliarã; în cazul în care imobilul nu este înscris în cartea funciarã în folosul altei persoane si nici grevat de sarcini, un certificat emis de acelasi birou, care atestã acest fapt, inclusiv faptul cã nu a fost alocat un numãr cadastral pentru înscrierea imobilului;
h) lista cuprinzând numele, prenumele si domiciliul a cel putin 2 martori.
ART. 1.037
Procedura de judecatã. Cãile de atac
(1) Dupã depunerea cererii, instanta dispune, prin încheiere, citarea titularului dreptului înscris în cartea funciarã sau a succesorilor acestuia, dacã sunt cunoscuti, precum si emiterea unei somatii si afisarea acesteia la imobilul în litigiu, la sediul instantei, al biroului teritorial de cadastru si publicitate imobiliarã si la sediul primãriei în raza cãreia se aflã imobilul, precum si publicarea ei în douã ziare de largã rãspândire, dintre care cel putin unul de circulatie nationalã.
(2) Afisele si publicatia vor cuprinde:
a) denumirea instantei care a emis somatia, numãrul si data încheierii prin care s-a dispus emiterea;
b) numele, prenumele sau denumirea posesorului si domiciliul sau, dupã caz, sediul acestuia;
c) precizarea cã acesta invocã dobândirea proprietãtii sau a unui alt drept real prin uzucapiune;
d) indicarea precisã a imobilului, cu adresa postalã si, dacã este cazul, cu numãr cadastral sau topografic si a numãrului de carte funciarã, iar în lipsa acestora, cu precizarea vecinãtãtilor;
e) somatia cãtre toti cei interesati sã facã opozitie, cu precizarea cã, în caz contrar, în termen de 6 luni de la emiterea celei din urmã publicatii se va trece la judecarea cererii.
(3) Cheltuielile necesare efectuãrii formalitãtilor de afisare si publicare sunt în sarcina reclamantului.
(4) Îndeplinirea acestor formalitãti va fi constatatã într-un proces-verbal, întocmit de grefier, ce se va depune la dosarul cauzei.
(5) Dacã nu s-au fãcut opozitii în termenul prevãzut la alin. (2) lit. e) sau dacã cel înscris în cartea funciarã este decedat ori si-a încetat existenta juridicã sau a renuntat la proprietate, instanta se va pronunta, în camera de consiliu, dupã ascultarea reclamantului si a martorilor si verificarea îndeplinirii conditiilor cerute de lege pentru dobândirea dreptului reclamat în temeiul uzucapiunii, prin încheiere, datã fãrã citarea pãrtilor.
(6) Dacã s-au formulat opozitii la cererea de uzucapiune, acestea vor fi comunicate reclamantului, pentru a formula întâmpinare potrivit dispozitiilor de drept comun. Dupã primirea întâmpinãrii se va fixa termen pentru solutionarea cererii de înscriere, cu citarea reclamantului si a oponentilor, cãrora li se va comunica si câte o copie de pe cererea de înscriere si întâmpinarea depusã de reclamant.
(7) În ambele cazuri, instanta va cerceta dacã sunt îndeplinite cerintele prevãzute de Codul civil pentru dobândirea dreptului reclamat în temeiul uzucapiunii.
(8) Încheierea sau, dupã caz, hotãrârea este supusã numai apelului.
ART. 1.038
Înscrierea în cartea funciarã a dreptului uzucapat
(1) Reclamantul va putea cere înscrierea provizorie a dreptului ce a uzucapat, în temeiul încheierii date potrivit art. 1.037 alin. (5) sau, dupã caz, al hotãrârii judecãtoresti, de primã instantã, prin care s-a admis cererea de înscriere, înainte de rãmânerea definitivã a acesteia. Justificarea înscrierii provizorii se va face pe baza încheierii sau, dupã caz, a hotãrârii judecãtoresti, rãmasã definitivã.
(2) În toate cazurile, registratorul de carte funciarã nu va putea dispune înscrierea dreptului, în temeiul uzucapiunii, dacã acesta a fost intabulat sau înscris provizoriu în folosul unei alte persoane, chiar dupã împlinirea termenului de uzucapiune; în cazul în care s-a fãcut numai o notare, se va putea dispune înscrierea dreptului, fãrã ca înscrierea sã fie opozabilã celui care a cerut notarea.
(3) Reclamantul este considerat proprietar de la data înscrierii, în conditiile legii, în cartea funciarã a dreptului de proprietate dobândit în temeiul uzucapiunii.

TITLUL XIII
Procedura refacerii înscrisurilor si hotãrârilor dispãrute

ART. 1.039
Refacerea dosarelor sau înscrisurilor în cauzele în curs de solutionare
(1) Dosarele sau înscrisurile privitoare la o pricinã în curs de judecatã, dispãrute în orice mod, se pot reface de însãsi instanta învestitã cu judecarea cauzei.
(2) În scopul prevãzut la alin. (1), instanta va fixa termen, chiar din oficiu, citând pãrtile si, dupã caz, martorii si expertii; va cere copii de pe înscrisurile ce i-au fost trimise de autoritãti si de care pãrtile s-au folosit sau de pe înscrisurile depuse de pãrti, dispunând totodatã sã se scoatã din registrele instantei toate datele privitoare la înscrisurile ce se refac.
(3) Pot servi la refacerea dosarului copiile legalizate de pe înscrisurile dispãrute ce se aflã în posesia pãrtilor ori a altor persoane sau a autoritãtilor.
(4) Încheierea nu va putea fi atacatã decât odatã cu fondul.
(5) Înscrisurile refãcute tin locul originalelor, pânã la gãsirea acestora.
ART. 1.040
Refacerea hotãrârilor dispãrute
(1) Dacã dosarul sau înscrisurile dispãrute priveau o pricinã în care se pronuntase o hotãrâre, aceastã hotãrâre se va reface de cãtre instanta care a pronuntat-o, dupã cel de-al doilea exemplar al hotãrârii pãstrat la mapã, iar dacã si acel exemplar ar fi dispãrut, vor putea servi la refacere copiile legalizate de pe hotãrâre, ce s-au încredintat pãrtilor sau altor persoane.
(2) În acest scop, instanta va putea sã dispunã, din oficiu, sã se facã publicatii într-un ziar de largã rãspândire, cu invitatia ca orice posesor al unei copii de pe hotãrâre sã o depunã la grefa instantei care a ordonat publicatia.
(3) Dacã hotãrârea nu se poate reface pe calea arãtatã la alin. (1) si (2), se va trece la refacerea ei de cãtre instanta care a pronuntat-o, potrivit dispozitiilor art. 1.039.
(4) În situatia în care dosarul, inclusiv hotãrârea, nu se pot reface nici potrivit alin. (3), iar cauza se aflã în apel, instanta de apel va judeca din nou pricina în fond. Pentru judecata din nou a cauzei, pãrtile sunt obligate sã facã dovada cã între ele a existat litigiul ce face obiectul rejudecãrii si cã acesta a fost solutionat prin hotãrâre judecãtoreascã. Dovada se va face cu orice înscrisuri sau extrase din registrele ori din alte evidente ale instantei judecãtoresti sau ale altor autoritãti.
(5) Când procesul se aflã în recurs, iar dosarul, inclusiv hotãrârile date în primã instantã sau apel, nu pot fi refãcute nici potrivit alin. (3), instanta de recurs va trimite cauza instantei de apel pentru a proceda potrivit alin. (4).
(6) Dacã în cursul judecãrii a fost gãsitã hotãrârea dispãrutã, cererea de refacere va fi respinsã.
(7) Dacã ulterior judecãrii cererii de refacere hotãrârea dispãrutã a fost gãsitã, hotãrârea refãcutã potrivit prevederilor alin. (3), (4) si (5) va fi anulatã de cãtre instanta care a pronuntat-o.
ART. 1.041
Refacerea hotãrârilor definitive
Dispozitiile art. 1.039 si 1.040 se aplicã în mod corespunzãtor si în cazul în care se solicitã refacerea unei hotãrâri definitive.

TITLUL XIV
Cautiunea judiciarã

ART. 1.042
Stabilirea cautiunii si depunerea ei
(1) Când legea prevede darea unei cautiuni, suma datoratã de parte cu acest titlu se stabileste de cãtre instantã în conditiile legii si se depune la Trezoreria Statului, la CEC Bank - S.A. sau la orice altã institutie de credit care efectueazã astfel de operatiuni, pe numele pãrtii respective, la dispozitia instantei sau, dupã caz, a executorului judecãtoresc.
(2) Dacã legea nu prevede altfel, cautiunea nu va reprezenta mai mult de 20% din valoarea obiectului cererii, iar în cazul cererilor al cãror obiect nu este evaluabil în bani, nu va putea depãsi suma de 10.000 lei.
ART. 1.043
Depunerea în numerar sau în instrumente financiare
(1) Cautiunea se depune, de regulã, în numerar.
(2) La cererea debitorului cautiunii si dacã partea în favoarea cãreia se depune declarã în mod expres cã este de acord, cautiunea va putea consta si în instrumente financiare care pot servi ca instrumente de platã. Cu toate acestea, acordul pãrtii nu este necesar în cazul titlurilor emise de stat sau de unitãtile administrativ-teritoriale.
(3) Valoarea instrumentelor financiare prevãzute la alin. (2) este aceea arãtatã în cuprinsul lor.
ART. 1.044
Oferirea de garantii reale
(1) Sub rezerva acceptãrii exprese de cãtre beneficiar, se poate oferi cautiune si un drept de ipotecã imobiliarã sau mobiliarã ori o creantã ipotecarã, dacã valoarea acesteia este cel putin egalã cu valoarea cautiunii stabilite de instantã, în conditiile legii.
(2) Când s-a acceptat cu titlu de cautiune un drept de ipotecã, instanta va dispune, din oficiu, intabularea acestuia sau, dupã caz, înregistrarea la Arhiva Electronicã de Garantii Reale Mobiliare.
(3) Cautiunea care constã într-o creantã ipotecarã produce efecte din momentul înscrierii sau notãrii rangului în cartea funciarã sau, dupã caz, în Arhiva Electronicã de Garantii Reale Mobiliare. Înscrierea sau, dupã caz, notarea se va dispune de cãtre instantã din oficiu.
(4) Când cautiunea nu mai este necesarã, instanta va ordona, din oficiu, radierea înscrierilor fãcute.
ART. 1.045
Aducerea unui garant
(1) La cererea debitorului cautiunii, instanta poate încuviinta, cu acordul expres al beneficiarului cautiunii, ca în locul bunurilor arãtate la art. 1.042 - 1.044 sã fie adus un garant.
(2) În cazul prevãzut la alin. (1), instanta va stabili, cu citarea pãrtilor, un termen la care garantul sã fie înfãtisat.
(3) Dacã garantul este încuviintat de instantã, el va da în fata acesteia ori prin înscris autentic, depus la dosarul cauzei, o declaratie cã este de acord sã garanteze pânã la nivelul sumei stabilite de instantã.
ART. 1.046
Indisponibilizarea cautiunii
Când cautiunea a fost depusã în numerar sau în instrumente financiare ea nu poate fi urmãritã de creditorii depunãtorului decât în mãsura în care urmeazã a-i fi restituitã acestuia. De asemenea, cautiunea nu va putea fi urmãritã nici de creditorii depozitarului.
ART. 1.047
Procedura de stabilire a cautiunii
(1) Dacã prin lege nu se prevede altfel, instanta va cita pãrtile în termen scurt, în camera de consiliu, si va stabili de urgentã cautiunea.
(2) Instanta se pronuntã printr-o încheiere care poate fi atacatã odatã cu hotãrârea prin care s-a dispus asupra cautiunii.
(3) Când existã urgentã, instanta va putea stabili cautiunea si fãrã citarea pãrtilor. În acest caz, cautiunea se va depune numai în numerar, într-un termen stabilit de instantã. Debitorului cautiunii îi va fi comunicatã încheierea prin care cautiunea a fost stabilitã, de la data acestei comunicãri începând a curge termenul pentru plata cautiunii.
(4) Nedepunerea cautiunii în termenul prevãzut la alin. (3) atrage desfiintarea de drept a mãsurilor în legãturã cu care s-a dispus stabilirea cautiunii.
ART. 1.048
Înlocuirea cautiunii în numerar
Cel care a depus cautiunea în numerar va putea cere ulterior ca, în conditiile stabilite de prezentul titlu, suma în numerar sã fie înlocuitã cu alte bunuri ori prin aducerea unui garant. În acest caz, dispozitiile art. 1.047 alin. (1) si (2) rãmân aplicabile.
ART. 1.049
Restituirea cautiunii
(1) Cautiunea depusã se va restitui, la cerere, dupã solutionarea prin hotãrâre definitivã a procesului în legãturã cu care s-a stabilit cautiunea, respectiv dupã încetarea efectelor mãsurii pentru care aceasta s-a depus.
(2) Cautiunea se restituie celui care a depus-o în mãsura în care asupra acesteia cel îndreptãtit nu a formulat cerere pentru plata despãgubirii cuvenite pânã la împlinirea unui termen de 30 de zile de la data rãmânerii definitive a hotãrârii sau, dupã caz, de la data încetãrii efectelor mãsurii, prevãzute la alin. (1). Cu toate acestea, cautiunea se restituie de îndatã dacã partea interesatã declarã în mod expres cã nu urmãreste obligarea celui care a depus-o la despãgubiri pentru prejudiciile cauzate prin încuviintarea mãsurii pentru care aceasta s-a depus.
(3) Instanta se pronuntã asupra cererii de restituire a cautiunii cu citarea pãrtilor, printr-o încheiere supusã numai recursului, la instanta ierarhic superioarã. În cazul în care încheierea a fost pronuntatã de una dintre sectiile Înaltei Curti de Casatie si Justitie, recursul este de competenta Completului de 9 judecãtori. În toate cazurile, recursul este suspensiv de executare.
(4) Dacã cererea pentru care s-a depus cautiunea a fost respinsã, instanta va dispune din oficiu si restituirea cautiunii.

CARTEA a VII-a
Procesul civil international

ART. 1.050
Domeniul de aplicare
Dispozitiile prezentei cãrti se aplicã proceselor de drept privat cu elemente de extraneitate în mãsura în care prin tratatele internationale la care România este parte, prin dreptul Uniunii Europene sau prin legi speciale nu se prevede altfel.

TITLUL I
Competenta internationalã a instantelor române

CAP. I
Dispozitii generale

ART. 1.051
Competenta întemeiatã pe domiciliul sau sediul pârâtului
(1) Sub rezerva situatiilor în care legea dispune altfel, instantele române sunt competente dacã pârâtul are domiciliul, iar în lipsa domiciliului, resedinta obisnuitã, respectiv sediul principal, iar în lipsa sediului principal, un sediu secundar sau fondul de comert pe teritoriul României la data introducerii cererii.
(2) Când existã mai multi pârâti, instantele române sunt competente dacã unul dintre acestia se aflã în situatia prevãzutã la alin. (1), în afarã de cazul când cererea a fost fãcutã numai cu scopul de a-l sustrage pe un pârât de la jurisdictia domiciliului ori resedintei obisnuite sau, dupã caz, a sediului principal ori secundar situat în strãinãtate.
(3) Instantele române sunt de asemenea competente pentru a judeca orice cerere privind activitatea la sediul secundar al unei persoane juridice neavând sediul principal în România, când acest sediu secundar este situat în România la data introducerii cererii.
ART. 1.052
Prorogarea voluntarã de competentã în favoarea instantei române
(1) Când, în materii având ca obiect drepturi de care ele dispun liber conform legii române, pãrtile au convenit valabil competenta instantelor române de a judeca litigii actuale sau eventuale privind asemenea drepturi, instantele române sunt singurele competente.
(2) Cu exceptia cazurilor în care prin lege se dispune altfel, instanta românã în fata cãreia pârâtul este chemat rãmâne competentã de a judeca cererea formulatã, dacã el nu ridicã exceptia de necompetentã la primul termen la care pãrtile au fost legal citate.
(3) În situatiile prevãzute la alin. (1) si (2), instanta românã sesizatã poate respinge cererea, când din ansamblul circumstantelor rezultã cã litigiul nu prezintã nicio legãturã semnificativã cu România.
ART. 1.053
Alegerea forului
(1) În materie patrimonialã, pãrtile pot conveni asupra instantei competente sã judece un litigiu actual sau eventual izvorând dintr-un raport cu elemente de extraneitate. Conventia poate fi încheiatã prin înscris, telegramã, telex, telecopiator sau orice alt mijloc de comunicare ce permite a-i stabili proba printr-un text. În lipsã de stipulatie contrarã, competenta forului ales este exclusivã.
(2) Alegerea instantei este fãrã efect dacã ea conduce la lipsirea în mod abuziv a uneia dintre pãrti de protectia pe care i-o asigurã o instantã prevãzutã de legea românã. De asemenea, alegerea este fãrã efect când instanta aleasã este strãinã, iar litigiul este de competenta exclusivã a instantelor române, precum si când instanta aleasã este românã, iar litigiul este de competenta exclusivã a unei instante strãine.
(3) Instanta aleasã nu se poate declara necompetentã dacã:
a) una dintre pãrti are domiciliul/resedinta obisnuitã, respectiv un sediu secundar în circumscriptia acestei instante;
b) dreptul aplicabil litigiului conform dreptului international privat român este legea românã.
ART. 1.054
Exceptia de arbitraj
Dacã pãrtile au încheiat o conventie de arbitraj vizând un litigiu arbitrabil conform legii române, instanta românã sesizatã îsi va declina competenta, cu exceptia situatiilor în care:
a) pârâtul nu a invocat exceptia de arbitraj pânã la primul termen la care a fost legal citat;
b) instanta constatã cã respectiva conventie de arbitraj este caducã sau inoperantã;
c) tribunalul arbitral nu poate fi constituit sau arbitrul unic nu poate fi desemnat din motive vãdit imputabile pârâtului.
ART. 1.055
Forul de necesitate
(1) Instanta românã de la locul cu care cauza prezintã o legãturã suficientã devine competentã sã solutioneze cauza, desi legea nu prevede competenta instantelor române, dacã se dovedeste cã nu este posibilã introducerea unei cereri în strãinãtate sau cã nu se poate pretinde în mod rezonabil ca ea sã fie introdusã în strãinãtate.
(2) În situatiile prevãzute la alin. (1), dacã cererea este formulatã de un cetãtean român sau apatrid domiciliat în România ori de o persoanã juridicã de nationalitate românã, competenta instantei române este obligatorie.
ART. 1.056
Verificarea competentei internationale
(1) Instanta sesizatã verificã din oficiu competenta sa internationalã procedând conform regulilor interne privind competenta, iar dacã stabileste cã nu este competentã nici ea, nici o altã instantã românã, respinge cererea ca nefiind de competenta jurisdictiei române, sub rezerva aplicãrii prevederilor art. 1.055.
(2) Necompetenta internationalã a instantei române poate fi invocatã în orice stare a procesului, chiar si direct în cãile de atac.
ART. 1.057
Competenta internã
(1) Când instantele române sunt competente potrivit dispozitiilor cãrtii de fatã, competenta se determinã conform regulilor din prezentul cod si, dupã caz, a celor prevãzute în legi speciale.
(2) Dacã, în aplicarea prevederilor alin. (1), nu se poate identifica instanta competentã sã judece cauza, cererea va fi îndreptatã, urmând regulile de competentã materialã, la Judecãtoria Sectorului 1 al municipiului Bucuresti, respectiv la Tribunalul Bucuresti.
ART. 1.058
Chestiunile preliminare
Instanta românã sesizatã judecã pe cale incidentalã chestiunile care nu intrã în competenta sa, dar a cãror solutionare este necesarã pentru a decide asupra cererii principale.
ART. 1.059
Cererile incidentale
Instanta competentã sã judece cererea originarã este, de asemenea, competentã sã judece:
a) cererile de interventie, cu exceptia cazurilor când asemenea cereri ar fi fost formulate numai pentru a-l sustrage pe intervenient de la jurisdictia normal competentã;
b) cererea reconventionalã.
ART. 1.060
Mãsurile provizorii, conservatorii si de executare
În situatii de urgentã, instanta românã este, de asemenea, competentã sã dispunã mãsuri provizorii, conservatorii si de executare privind persoane sau bunuri aflate în România la data introducerii cererii, chiar dacã, potrivit dispozitiilor cãrtii de fatã, ea nu ar fi competentã sã judece fondul.
ART. 1.061
Litispendenta internationalã
(1) Când o cerere este pendinte în fata unei instante strãine si este previzibil cã hotãrârea strãinã va fi susceptibilã de recunoastere sau de executare în România, instanta românã sesizatã ulterior cu o cerere între aceleasi pãrti, având acelasi obiect si aceeasi cauzã, poate suspenda judecata pânã la pronuntarea hotãrârii de cãtre jurisdictia strãinã. Instanta românã va respinge cererea când hotãrârea strãinã pronuntatã este susceptibilã de a fi recunoscutã conform dispozitiilor prezentei cãrti.
(2) În cazul suspendãrii prevãzut la alin. (1), dacã jurisdictia strãinã se declarã necompetentã sau dacã hotãrârea strãinã pronuntatã nu este susceptibilã de a fi recunoscutã în România, instanta românã repune procesul pe rol la cererea pãrtii interesate.
(3) Faptul cã o cauzã este sau nu pendinte în fata jurisdictiei strãine se determinã conform legii statului în care are loc procesul.
ART. 1.062
Conexitatea internationalã
Când instanta românã este sesizatã cu judecarea unei cereri, ea este competentã sã judece si cererea care este legatã de cea dintâi printr-un raport atât de strâns, încât existã interesul pentru cercetarea si judecarea acestora în acelasi timp, cu scopul de a evita solutii care nu ar putea fi conciliate dacã cererile ar fi judecate separat.
ART. 1.063
Termenele
Când o persoanã aflatã în strãinãtate trebuie sã respecte un termen procedural în fata autoritãtilor judiciare sau administrative române, este suficient ca cererea sa sã parvinã în ultima zi a termenului la o reprezentantã diplomaticã sau consularã românã.

CAP. II
Dispozitii speciale de competentã internationalã a instantelor române

ART. 1.064
Competenta personalã exclusivã
Instantele române sunt exclusiv competente sã judece litigii cu elemente de extraneitate din sfera statutului personal referitoare la:
1. acte de stare civilã întocmite în România privind persoane domiciliate în România si care sunt cetãteni români sau apatrizi;
2. încuviintarea adoptiei, dacã cel ce urmeazã a fi adoptat domiciliazã în România si este cetãtean român sau apatrid;
3. tutela si curatela pentru protectia unei persoane cu domiciliul în România, care este cetãtean român sau apatrid;
4. punerea sub interdictie judecãtoreascã a unei persoane cu domiciliul în România;
5. desfacerea, nulitatea sau anularea cãsãtoriei, precum si alte litigii între soti, cu exceptia celor referitoare la imobile situate în strãinãtate, dacã la data introducerii cererii ambii soti domiciliazã în România si unul dintre ei este cetãtean român sau apatrid;
6. procese între persoane cu domiciliul în strãinãtate, referitoare la acte sau fapte de stare civilã înregistrate în România, dacã cel putin una dintre pãrti este cetãtean român.
ART. 1.065
Competenta exclusivã în materia unor actiuni patrimoniale
Instantele române sunt exclusiv competente sã judece litigii cu elemente de extraneitate referitoare la:
1. imobile situate pe teritoriul României;
2. bunuri lãsate în România de defunctul cu ultimul domiciliu în România;
3. contracte încheiate cu consumatori având domiciliul sau resedinta obisnuitã în România, pentru prestatii de consum curent destinate uzului personal sau familial al consumatorului si fãrã legãturã cu activitatea profesionalã sau comercialã a acestuia, dacã:
a) furnizorul a primit comanda în România;
b) încheierea contractului a fost precedatã în România de o ofertã sau o publicitate si consumatorul a îndeplinit actele necesare încheierii contractului.
ART. 1.066
Competenta preferentialã a instantelor române
(1) Instantele judecãtoresti române sunt competente sã judece si litigiile în care:
1. reclamantul din cererea privind obligatia de întretinere are domiciliul în România;
2. locul unde a luat nastere sau trebuia executatã, fie si numai în parte, o obligatie contractualã se aflã în România;
3. locul unde a intervenit un fapt juridic din care decurg obligatii extracontractuale sau se produc efectele acestuia se aflã în România;
4. statia feroviarã sau rutierã ori portul sau aeroportul de îmbarcare/încãrcare sau debarcare/descãrcare a pasagerilor sau mãrfii transportate se aflã în România;
5. bunul asigurat sau locul producerii evenimentului asigurat se aflã în România;
6. ultimul domiciliu al defunctului se aflã în România, rezervatã fiind competenta exclusivã pentru imobilele lãsate de acesta în strãinãtate.
(2) Instantele judecãtoresti române sunt, de asemenea, competente sã judece:
1. procese referitoare la ocrotirea minorului sau persoanei puse sub interdictie judecãtoreascã, cetãtean român cu domiciliul în strãinãtate;
2. declararea judecãtoreascã a mortii unui cetãtean român, chiar dacã acesta se aflã în strãinãtate la data când a intervenit disparitia. Pânã la luarea unor mãsuri provizorii de cãtre instanta românã rãmân valabile mãsurile provizorii dispuse de instanta strãinã;
3. procese referitoare la ocrotirea în strãinãtate a proprietãtii intelectuale a unei persoane domiciliate în România, cetãtean român sau apatrid, rezervatã fiind o conventie de alegere a forului;
4. procese între strãini, dacã acestia au convenit expres astfel, iar raporturile juridice privesc drepturi de care ei pot dispune, în legãturã cu bunuri sau interese ale persoanelor din România;
5. procese referitoare la abordajul navelor sau coliziunea aeronavelor, precum si cele referitoare la asistenta sau la salvarea unor persoane sau unor bunuri în marea liberã ori într-un spatiu nesupus suveranitãtii vreunui stat, dacã:
a) nava sau aeronava arboreazã pavilionul român sau, dupã caz, este înmatriculatã în România;
b) locul de destinatie sau primul port ori aeroport unde nava sau aeronava a ajuns se gãseste pe teritoriul României;
c) nava sau aeronava a fost sechestratã în România;
d) pârâtul are domiciliul sau resedinta obisnuitã în România;
6. procese privind rãspunderea civilã pentru prejudiciile cauzate de produse originare din România, indiferent de cetãtenia victimei, de locul survenirii accidentului sau locul producerii prejudiciului.
ART. 1.067
Conventiile inoperante
Pentru situatiile prevãzute la art. 1.064 si 1.065, conventia de alegere a forului, altul decât instanta românã, este inoperantã.

TITLUL II
Legea aplicabilã în procesul civil international

CAP. I
Capacitatea si drepturile pãrtilor în proces

ART. 1.068
Capacitatea procesualã
(1) Capacitatea procesualã a fiecãreia dintre pãrtile în proces este guvernatã de legea sa nationalã.
(2) Capacitatea procesualã a apatridului este guvernatã de legea românã.
ART. 1.069
Conditia strãinului
(1) Persoanele fizice si persoanele juridice strãine au, în conditiile legii, în fata instantelor române, aceleasi drepturi si obligatii procesuale ca si cetãtenii români, respectiv persoanele juridice române.
(2) Cetãtenii strãini beneficiazã în fata instantelor române, în procesele civile internationale, de scutiri si reduceri de taxe si alte cheltuieli de procedurã, precum si de asistentã judiciarã gratuitã, în aceeasi mãsurã si în aceleasi conditii ca si cetãtenii români, sub conditia reciprocitãtii cu statul de cetãtenie sau de domiciliu al solicitantului.
ART. 1.070
Scutirea de cautiunea judiciarã
Sub conditia reciprocitãtii, reclamantul, cetãtean strãin sau persoanã juridicã de nationalitate strãinã, nu poate fi tinut sã depunã cautiune sau obligat la vreo altã garantie pentru motivul cã este strãin sau nu are domiciliul ori sediul în România.
ART. 1.071
Curatorul special
În situatiile în care reprezentarea ori asistarea strãinului lipsit de capacitate sau cu capacitate de exercitiu restrânsã nu a fost asiguratã conform legii sale nationale, iar din aceastã cauzã judecata procesului întârzie, instanta îi va putea numi în mod provizoriu un curator special.
ART. 1.072
Regulile aplicabile apatrizilor
Prevederile art. 1.068-1.071 se aplicã în mod corespunzãtor apatrizilor, fãrã a fi cerutã conditia reciprocitãtii.

CAP. II
Legea aplicabilã în materie proceduralã

ART. 1.073
Legea forului
În procesul civil international instanta aplicã legea procesualã românã, sub rezerva unor dispozitii exprese contrare.
ART. 1.074
Calificarea
Calificarea unei probleme ca fiind de drept procesual sau de drept substantial se face conform legii române, sub rezerva institutiilor juridice fãrã corespondent în dreptul român.
ART. 1.075
Calitatea procesualã si calificarea pretentiei
Calitatea procesualã a pãrtilor, obiectul si cauza actiunii în procesul civil international se stabilesc conform legii care guverneazã fondul raportului juridic dedus judecãtii.
ART. 1.076
Probele
(1) Mijloacele de probã pentru dovedirea unui act juridic si forta probantã a înscrisului constatator sunt cele prevãzute de legea convenitã de pãrti, când legea locului încheierii actului juridic le acordã aceastã libertate. În lipsa acestei libertãti sau când pãrtile n-au uzat de ea, se aplicã legea locului încheierii actului juridic.
(2) Probatiunea faptelor este supusã legii locului unde ele s-au produs ori au fost sãvârsite.
(3) Cu toate acestea, legea românã este aplicabilã, dacã ea admite si alte mijloace de probã decât cele prevãzute de legile stabilite conform prevederilor alin. (1) si (2). Legea românã se aplicã si în cazul în care ea acceptã proba cu martori si cu prezumtii ale judecãtorului, chiar si în situatiile în care aceste mijloace de probã n-ar fi admisibile conform legii strãine declarate aplicabile.
(4) Proba stãrii civile si puterea doveditoare a actelor de stare civilã sunt guvernate de legea locului unde a fost întocmit înscrisul invocat.
(5) Administrarea probelor în procesul civil international este guvernatã de legea românã.
ART. 1.077
Formalitãtile de publicitate
(1) Formalitãtile de înregistrare si publicitate, efectele lor si autoritãtile abilitate sã instrumenteze sunt cele prevãzute de dreptul tãrii unde operatiunea a avut loc.
(2) În materie imobiliarã se aplicã legea locului unde este situat imobilul.
ART. 1.078
Actele oficiale publice
(1) Actele publice întocmite sau legalizate de o autoritate strãinã sau de un agent public strãin pot fi produse în fata instantelor române numai dacã sunt supralegalizate, pe cale administrativã ierarhicã în statul de origine si apoi de misiunea diplomaticã sau oficiul consular român, pentru certificarea autenticitãtii semnãturilor si sigiliului aplicate pe acestea.
(2) Supralegalizarea pe cale administrativã este supusã procedurii stabilite de statul de origine al actului, urmatã de supralegalizarea efectuatã, fie de cãtre misiunea diplomaticã românã sau oficiul consular român din acest stat, fie de cãtre misiunea diplomaticã sau oficiul consular în România ale statului de origine si, în continuare, în oricare dintre cele douã situatii, de cãtre Ministerul Afacerilor Externe.
(3) Scutirea de supralegalizare este permisã în temeiul legii, al unui tratat international la care România este parte sau pe bazã de reciprocitate.
(4) Supralegalizarea actelor întocmite sau legalizate de instantele române se face, din partea autoritãtilor române, de cãtre Ministerul Justitiei si Ministerul Afacerilor Externe, în aceastã ordine.

TITLUL III
Eficacitatea hotãrârilor strãine

ART. 1.079
Notiunea
În sensul prezentului titlu, termenul de hotãrâri strãine se referã la actele de jurisdictie contencioasã sau necontencioasã ale instantelor judecãtoresti, cele notariale sau ale oricãror autoritãti competente dintr-un stat nemembru al Uniunii Europene.

CAP. I
Recunoasterea hotãrârilor strãine

ART. 1.080
Recunoasterea de plin drept
Hotãrârile strãine sunt recunoscute de plin drept în România, dacã se referã la statutul personal al cetãtenilor statului unde au fost pronuntate sau dacã, fiind pronuntate într-un stat tert, au fost recunoscute mai întâi în statul de cetãtenie al fiecãrei pãrti ori, în lipsã de recunoastere, au fost pronuntate în baza legii determinate ca aplicabilã conform dreptului international privat român, nu sunt contrarii ordinii publice de drept international privat român si a fost respectat dreptul la apãrare.
ART. 1.081
Conditiile recunoasterii
(1) Hotãrârile referitoare la alte procese decât cele prevãzute la art. 1.080 pot fi recunoscute în România, spre a beneficia de puterea lucrului judecat, dacã sunt îndeplinite cumulativ urmãtoarele conditii:
a) hotãrârea este definitivã potrivit legii statului unde a fost pronuntatã;
b) instanta care a pronuntat-o a avut, potrivit legii statului de sediu, competenta sã judece procesul fãrã însã a fi întemeiatã exclusiv pe prezenta pârâtului ori a unor bunuri ale sale fãrã legãturã directã cu litigiul în statul de sediu al respectivei jurisdictii.
c) existã reciprocitate în ceea ce priveste efectele hotãrârilor strãine între România si statul instantei care a pronuntat hotãrârea.
(2) Dacã hotãrârea a fost pronuntatã în lipsa pãrtii care a pierdut procesul, ea trebuie sã constate, de asemenea, cã pãrtii în cauzã i-a fost înmânatã în timp util atât citatia pentru termenul de dezbateri în fond, cât si actul de sesizare a instantei si cã i s-a dat posibilitatea de a se apãra si de a exercita calea de atac împotriva hotãrârii.
(3) Caracterul nedefinitiv al hotãrârii strãine, decurgând din omisiunea citãrii persoanei care nu a participat la proces în fata instantei strãine, poate fi invocat numai de cãtre acea persoanã.
ART. 1.082
Motivele de refuz al recunoasterii
(1) Recunoasterea hotãrârii strãine poate fi refuzatã pentru oricare dintre urmãtoarele cazuri:
a) hotãrârea este manifest contrarã ordinii publice de drept international privat român; aceastã incompatibilitate se apreciazã tinându-se seama, în special, de intensitatea legãturii cauzei cu ordinea juridicã românã si de gravitatea efectului astfel produs;
b) hotãrârea pronuntatã într-o materie în care persoanele nu dispun liber de drepturile lor a fost obtinutã cu scopul exclusiv de a sustrage cauza incidentei legii aplicabile conform dreptului international privat român;
c) procesul a fost solutionat între aceleasi pãrti printr-o hotãrâre, chiar nedefinitivã, a instantelor române sau se aflã în curs de judecare în fata acestora la data sesizãrii instantei strãine;
d) este inconciliabilã cu o hotãrâre pronuntatã anterior ei în strãinãtate si susceptibilã de a fi recunoscutã în România;
e) instantele române aveau competenta exclusivã pentru judecarea cauzei;
f) a fost încãlcat dreptul la apãrare;
g) hotãrârea poate face obiectul unei cãi de atac în statul în care a fost pronuntatã.
(2) Recunoasterea nu poate fi refuzatã pentru singurul motiv cã instanta care a pronuntat hotãrârea strãinã a aplicat o altã lege decât cea care ar fi fost determinatã de dreptul international privat român, afarã numai dacã procesul priveste starea civilã si capacitatea unui cetãtean român, iar solutia adoptatã diferã de cea la care s-ar fi ajuns potrivit legii române.
ART. 1.083
Neexaminarea pe fond
Cu exceptia verificãrii conditiilor prevãzute la art. 1.081 si 1.082, instanta românã nu poate proceda la examinarea în fond a hotãrârii strãine si nici la modificarea ei.
ART. 1.084
Competenta
(1) Cererea de recunoastere se rezolvã pe cale principalã de tribunalul în circumscriptia cãruia îsi are domiciliul sau, dupã caz, sediul cel care a refuzat recunoasterea hotãrârii strãine.
(2) În cazul imposibilitãtii de determinare a tribunalului potrivit alin. (1), competenta apartine Tribunalului Bucuresti.
(3) Cererea de recunoastere poate fi, de asemenea, rezolvatã pe cale incidentalã de cãtre instanta sesizatã cu un proces având un alt obiect, în cadrul cãruia se ridicã exceptia puterii lucrului judecat sau o chestiune prealabilã întemeiatã pe hotãrârea strãinã.
ART. 1.085
Documentele atasate la cerere
(1) Cererea de recunoastere a hotãrârii strãine se întocmeste potrivit cerintelor prevãzute de prezentul cod si va fi însotitã de urmãtoarele acte:
a) copia hotãrârii strãine;
b) dovada caracterului definitiv al acesteia;
c) copia dovezii de înmânare a citatiei si a actului de sesizare, comunicate pãrtii care a fost lipsã în instanta strãinã, sau orice alt act oficial care sã ateste cã citatia si actul de sesizare au fost cunoscute, în timp util, de cãtre partea împotriva cãreia s-a pronuntat hotãrârea;
d) orice alt act de naturã sã probeze, în completare, cã hotãrârea strãinã îndeplineste celelalte conditii prevãzute la art. 1.081.
(2) Actele prevãzute la alin. (1) vor fi însotite de traduceri autorizate si vor fi supralegalizate, cu respectarea dispozitiilor art. 1.078. Supralegalizarea nu se cere în cazul în care pãrtile sunt de acord cu depunerea de copii certificate pentru conformitate.
(3) În cazul neprezentãrii unora dintre documentele prevãzute la alin. (1), instanta poate fixa un termen pentru a fi prezentate ori poate accepta documente echivalente sau, dacã se considerã suficient edificatã, sã dispenseze partea de producerea lor.
ART. 1.086
Întreruperea prescriptiei
Cererea de recunoastere a hotãrârii strãine întrerupe prescriptia dreptului de a obtine executarea silitã.
ART. 1.087
Citarea pãrtilor
(1) Cererea de recunoastere a hotãrârii strãine se solutioneazã pe cale principalã prin hotãrâre, iar pe cale incidentã prin încheiere interlocutorie, în ambele cazuri dupã citarea pãrtilor.
(2) Cererea poate fi solutionatã fãrã citarea pãrtilor, dacã din hotãrârea strãinã rezultã cã pârâtul a fost de acord cu admiterea actiunii.

CAP. II
Executarea hotãrârilor strãine

ART. 1.088
Competenta
(1) Hotãrârile strãine care nu sunt aduse la îndeplinire de bunãvoie de cãtre cei obligati a le executa pot fi puse în executare pe teritoriul României, pe baza încuviintãrii date, la cererea persoanei interesate, de cãtre tribunalul în circumscriptia cãruia urmeazã sã se efectueze executarea.
(2) Hotãrârile strãine prin care s-au luat mãsuri asigurãtorii si cele date cu executare provizorie nu pot fi puse în executare pe teritoriul României.
ART. 1.089
Conditiile încuviintãrii executãrii
(1) Executarea hotãrârii strãine se încuviinteazã cu respectarea conditiilor prevãzute la art. 1.081, precum si a celei ca hotãrârea sã fie executorie potrivit legii statului de sediu al instantei care a pronuntat-o.
(2) Dispozitiile art. 1.082 si 1.083 sunt aplicabile în mod corespunzãtor si cererii de încuviintare a executãrii.
ART. 1.090
Dovada caracterului executoriu
Cererea de încuviintare a executãrii, întocmitã în conditiile prevãzute la art. 1.085, va fi însotitã si de dovada caracterului executoriu al hotãrârii strãine, eliberatã de instanta care a pronuntat-o.
ART. 1.091
Solutionarea cererii
(1) Cererea de încuviintare a executãrii se solutioneazã prin hotãrâre, dupã citarea pãrtilor.
(2) În cazul în care hotãrârea strãinã contine solutii asupra mai multor capete de cerere, care sunt disociabile, încuviintarea poate fi acordatã separat.
(3) Executarea hotãrârii strãine stabilind o obligatie alimentarã prin vãrsãminte periodice se încuviinteazã pentru vãrsãmintele scadente si cele subsecvente.
(4) Prin hotãrârea de încuviintare a executãrii hotãrârii strãine de condamnare la plata unei sume în monedã strãinã se va dispune conversia în monedã nationalã la cursul de schimb al zilei când hotãrârea a devenit executorie în statul unde a fost pronuntatã. Pânã la data conversiei, dobânda produsã de suma stabilitã în hotãrârea strãinã este guvernatã de legea instantei care a pronuntat-o.
ART. 1.092
Emiterea titlului executoriu
Pe baza hotãrârii definitive de încuviintare a executãrii se emite titlul executoriu, în conditiile legii române, mentionându-se în titlu si hotãrârea de încuviintare.
ART. 1.093
Forta probantã a hotãrârii strãine
(1) Hotãrârea strãinã pronuntatã de instanta competentã beneficiazã în România de fortã probantã în privinta constatãrilor pe care le cuprinde, dacã satisface exigentele necesare autenticitãtii sale conform legii statului de sediu al instantei.
(2) Constatãrile fãcute de instanta strãinã nu beneficiazã de forta probantã prevãzutã la alin. (1) dacã ele sunt manifest incompatibile cu ordinea publicã de drept international privat român.
(3) Proba contra faptelor constatate de instanta strãinã poate fi fãcutã prin orice mijloace.
ART. 1.094
Hotãrârile stabilind obligatii fiscale prevãzute de legi strãine
Hotãrârea strãinã care stabileste o obligatie decurgând dintr-o lege fiscalã strãinã necesitã si conditia reciprocitãtii pentru a fi recunoscutã si executatã în România.
ART. 1.095
Tranzactiile judiciare
Tranzactiile judiciare încheiate în strãinãtate produc în România efectele ce decurg din legea care le-a fost aplicatã, în conditiile art. 1.088 alin. (1) si art. 1.089 - 1.093.

TITLUL IV
Arbitrajul international si efectele hotãrârilor arbitrale strãine

CAP. I
Procesul arbitral international

ART. 1.096
Calificarea si domeniul de aplicare
(1) În sensul prezentului titlu, un litigiu arbitral care se desfãsoarã în România este socotit international dacã s-a nãscut dintr-un raport de drept privat cu element de extraneitate.
(2) Dispozitiile prezentului capitol se aplicã oricãrui arbitraj international dacã sediul instantei arbitrale se aflã în România si cel putin una dintre pãrti nu avea la data încheierii conventiei arbitrale domiciliul sau resedinta obisnuitã, respectiv sediul în România, dacã pãrtile nu au exclus prin conventia arbitralã sau ulterior încheierii acesteia, dar numai prin înscris, aplicarea acestora.
(3) Sediul instantei arbitrale se stabileste de pãrtile în cauzã sau de institutia de arbitraj desemnatã de acestea, iar în lipsã, de cãtre arbitri.
ART. 1.097
Arbitrabilitatea litigiului
(1) Orice cauzã de naturã patrimonialã poate face obiectul arbitrajului dacã ea priveste drepturi asupra cãrora pãrtile pot dispune liber, iar legea statului de sediu al instantei arbitrale nu rezervã competenta exclusivã instantelor judecãtoresti.
(2) Dacã una dintre pãrtile conventiei arbitrale este un stat, o întreprindere de stat sau o organizatie controlatã de stat, aceastã parte nu poate invoca propriul sãu drept pentru a contesta arbitrabilitatea unui litigiu sau capacitatea sa de a fi parte în procesul arbitral.
ART. 1.098
Conventia arbitralã
(1) Conventia arbitralã se încheie valabil în formã scrisã, prin înscris, telegramã, telex, telecopiator, postã electronicã sau orice alt mijloc de comunicare permitând a-i stabili proba printr-un text.
(2) Cu privire la cerintele de fond, conventia arbitralã este valabilã dacã îndeplineste conditiile impuse de una dintre legile urmãtoare:
a) legea stabilitã de pãrti;
b) legea care guverneazã obiectul litigiului;
c) legea aplicabilã contractului ce contine clauza compromisorie;
d) legea românã.
(3) Validitatea conventiei arbitrale nu poate fi contestatã pe motivul nevalabilitãtii contractului principal sau pentru cã ar viza un litigiu care nu existã încã.
ART. 1.099
Tribunalul arbitral
(1) Numirea, revocarea si înlocuirea arbitrilor se realizeazã conform conventiei arbitrale sau celor stabilite de pãrti ulterior încheierii acesteia, iar în lipsã, partea interesatã poate solicita tribunalului de la sediul arbitrajului sã facã acest lucru, dispozitiile cãrtii a IV-a aplicându-se prin analogie.
(2) Arbitrul poate fi recuzat:
a) când nu are calificarea stabilitã de pãrti;
b) când existã o cauzã de recuzare dintre cele prevãzute de regulile de procedurã arbitralã adoptate de pãrti sau, în lipsã, de arbitri;
c) când împrejurãrile induc o îndoialã legitimã cu privire la independenta si impartialitatea sa.
(3) O parte nu poate recuza un arbitru pe care l-a desemnat sau la a cãrui numire a contribuit decât pentru o cauzã de care a luat cunostintã dupã aceastã numire. Tribunalul arbitral si cealaltã parte trebuie înstiintate fãrã întârziere despre motivul de recuzare.
(4) Dacã pãrtile nu au stabilit procedura de recuzare, tribunalul de la sediul arbitrajului se pronuntã asupra recuzãrii prin hotãrâre definitivã.
ART. 1.100
Procedura
(1) Pãrtile pot stabili procedura arbitralã direct sau prin referire la regulamentul unei institutii de arbitraj ori o pot supune unei legi procedurale la alegerea lor.
(2) Dacã pãrtile nu au procedat conform celor prevãzute la alin. (1), tribunalul arbitral stabileste procedura pe calea uneia dintre modalitãtile prevãzute la alin. (1).
(3) Oricare ar fi procedura arbitralã stabilitã, tribunalul arbitral trebuie sã garanteze egalitatea pãrtilor si dreptul lor de a fi ascultate în procedurã contradictorie.
(4) În arbitrajul international, durata termenelor stabilite în cartea a IV-a se dubleazã.
ART. 1.101
Limba în care se desfãsoarã procedura
(1) Dezbaterea litigiului în fata tribunalului arbitral se face în limba stabilitã prin conventia arbitralã sau, dacã nu s-a prevãzut nimic în aceastã privintã ori nu a intervenit o întelegere ulterioarã, în limba contractului din care s-a nãscut litigiul ori într-o limbã de circulatie internationalã stabilitã de tribunalul arbitral.
(2) Dacã o parte nu cunoaste limba în care se desfãsoarã dezbaterea, la cererea si pe cheltuiala ei, tribunalul arbitral îi asigurã serviciile unui traducãtor.
(3) Pãrtile pot sã participe la dezbateri cu traducãtorul lor.
ART. 1.102
Mãsurile provizorii si conservatorii
(1) Tribunalul arbitral poate dispune mãsuri provizorii sau conservatorii la cererea uneia dintre pãrti, dacã nu e stipulat contrariul în conventia arbitralã.
(2) Dacã partea vizatã nu se supune voluntar mãsurilor dispuse, tribunalul arbitral poate cere concursul tribunalului competent, care aplicã propria lege. Dispunerea de mãsuri provizorii sau conservatorii poate fi subordonatã de arbitru sau judecãtor dãrii unei cautiuni adecvate.
ART. 1.103
Administrarea probelor
(1) Administrarea probelor se face de cãtre tribunalul arbitral.
(2) Dacã pentru administrarea probelor este necesar concursul instantelor judecãtoresti, tribunalul arbitral sau pãrtile, de acord cu tribunalul arbitral, pot solicita concursul tribunalului de la sediul arbitrajului, care aplicã legea proprie.
ART. 1.104
Competenta tribunalului arbitral
(1) Tribunalul arbitral decide asupra propriei competente.
(2) Tribunalul arbitral statueazã asupra propriei competente fãrã a lua în considerare o cerere având acelasi obiect, deja pendinte între aceleasi pãrti în fata unui tribunal statal sau arbitral, afarã numai dacã motive temeinice impun suspendarea procedurii.
(3) Exceptia de necompetentã trebuie ridicatã prealabil oricãrei apãrãri pe fond.
ART. 1.105
Dreptul aplicabil
(1) Tribunalul arbitral aplicã litigiului legea stabilitã de pãrti, iar dacã pãrtile nu au desemnat dreptul aplicabil, legea pe care o considerã adecvatã, în toate situatiile tinând seama de uzante si reguli profesionale.
(2) Tribunalul arbitral poate statua în echitate numai cu autorizarea expresã a pãrtilor.
ART. 1.106
Hotãrârea arbitralã
(1) Hotãrârea arbitralã este datã cu procedura convenitã de pãrti. În lipsa unor asemenea prevederi în conventia arbitralã, hotãrârea se pronuntã cu votul majoritãtii arbitrilor, iar în caz de paritate a voturilor prevaleazã solutia care se raliazã votului supraarbitrului.
(2) Hotãrârea arbitralã este scrisã, motivatã, datatã si semnatã de toti arbitrii.
(3) Hotãrârea arbitralã este executorie si obligatorie de la comunicarea sa pãrtilor si poate fi atacatã numai cu actiune în anulare pentru motivele si în regimul stabilite în cartea a IV-a, care se aplicã în mod corespunzãtor.
(4) Tribunalul arbitral poate pronunta hotãrâri partiale, în lipsã de stipulatie contrarã în conventia arbitralã.
ART. 1.107
Cheltuielile arbitrale
În afarã de cazul în care pãrtile convin altfel, onorariile arbitrilor si cheltuielile de deplasare ale acestora se suportã de partea care i-a numit; în cazul arbitrului unic sau al supraarbitrului, aceste cheltuieli se suportã de pãrti în cote egale.
ART. 1.108
Regulile de aplicare subsidiarã
Orice aspecte privind constituirea tribunalului arbitral, procedura, hotãrârea arbitralã, completarea, comunicarea si efectele acesteia, nereglementate de pãrti prin conventia arbitralã si neîncredintate de acestea rezolvãrii de cãtre tribunalul arbitral, vor fi solutionate prin aplicarea în mod corespunzãtor a dispozitiilor cãrtii a IV-a.

CAP. II
Efectele hotãrârilor arbitrale strãine

ART. 1.109
Calificarea
Sunt hotãrâri arbitrale strãine orice sentinte arbitrale de arbitraj intern sau international pronuntate într-un stat strãin si care nu sunt considerate hotãrâri nationale în România.
ART. 1.110
Eficacitatea
Orice hotãrâre arbitralã dintre cele prevãzute la art. 1.109 este recunoscutã si poate fi executatã în România dacã diferendul formând obiectul acesteia poate fi solutionat pe cale arbitralã în România si dacã hotãrârea nu contine dispozitii contrare ordinii publice de drept international privat român.
ART. 1.111
Competenta
(1) Solicitarea de recunoastere si executare a hotãrârii arbitrale strãine se prezintã printr-o cerere adresatã tribunalului în circumscriptia cãruia se aflã domiciliul sau, dupã caz, sediul celui cãruia i se opune respectiva hotãrâre arbitralã.
(2) În caz de imposibilitate de stabilire a tribunalului prevãzut la alin. (1), competenta apartine Tribunalului Bucuresti.
ART. 1.112
Cererea
(1) Cel care se prevaleazã de o hotãrâre arbitralã strãinã poate solicita numai recunoasterea acesteia pentru a invoca puterea de lucru judecat sau, când nu este adusã la îndeplinire în mod voluntar, învestirea ei cu formulã executorie pentru punerea în executare silitã pe teritoriul României.
(2) Recunoasterea unei hotãrâri arbitrale strãine poate fi cerutã si pe cale incidentalã.
(3) Dispozitiile art. 1.086 se aplicã în mod corespunzãtor.
ART. 1.113
Documentele atasate la cerere
(1) Cererea trebuie însotitã de hotãrârea arbitralã si conventia de arbitraj, în original sau în copie, care sunt supuse supralegalizãrii în conditiile prevãzute la art. 1.078.
(2) Dacã documentele prevãzute la alin. (1) nu sunt redactate în limba românã, solicitantul trebuie sã prezinte si traducerea acestora în limba românã, certificatã de conformitate.
ART. 1.114
Motivele de refuz al recunoasterii sau executãrii
Recunoasterea sau executarea hotãrârii arbitrale strãine este respinsã de tribunal dacã partea contra cãreia hotãrârea este invocatã probeazã existenta uneia dintre urmãtoarele împrejurãri:
a) pãrtile nu aveau capacitatea de a încheia conventia arbitralã conform legii aplicabile fiecãreia, stabilitã potrivit legii statului unde hotãrârea a fost pronuntatã;
b) conventia arbitralã nu era valabilã potrivit legii cãreia pãrtile au supus-o sau, în lipsã de stabilire a acesteia, conform legii statului în care hotãrârea arbitralã a fost pronuntatã;
c) partea contra cãreia hotãrârea este invocatã n-a fost cuvenit informatã cu privire la desemnarea arbitrilor sau cu privire la procedura arbitralã ori a fost în imposibilitate de a-si valorifica propria apãrare în procesul arbitral;
d) constituirea tribunalului arbitral sau procedura arbitralã n-a fost conformã conventiei pãrtilor ori, în lipsa unui acord al acestora, legii locului unde a avut loc arbitrajul;
e) hotãrârea priveste un diferend neprevãzut în conventia arbitralã sau în afara limitelor fixate de aceasta ori cuprinde dispozitii care excedeazã termenilor conventiei arbitrale. Totusi, dacã dispozitiile din hotãrâre care privesc aspecte supuse arbitrajului pot fi separate de cele privind chestiuni nesupuse arbitrajului, cele dintâi pot fi recunoscute si declarate executorii;
f) hotãrârea arbitralã n-a devenit încã obligatorie pentru pãrti sau a fost anulatã ori suspendatã de o autoritate competentã din statul în care sau dupã legea cãruia a fost pronuntatã.
ART. 1.115
Suspendarea judecãtii
(1) Tribunalul poate suspenda judecarea recunoasterii si executãrii hotãrârii arbitrale strãine dacã anularea ori suspendarea acesteia este solicitatã autoritãtii competente din statul unde a fost pronuntatã sau din statul dupã legea cãruia a fost pronuntatã.
(2) În situatia prevãzutã la alin. (1) tribunalul poate, la cererea pãrtii care solicitã recunoasterea si executarea hotãrârii arbitrale strãine, sã dispunã depunerea unei cautiuni de cãtre cealaltã parte.
ART. 1.116
Judecata
(1) Cererea de recunoastere sau de executare a hotãrârii arbitrale strãine se solutioneazã prin hotãrâre datã cu citarea pãrtilor si care poate fi atacatã numai cu apel.
(2) Cererea poate fi solutionatã fãrã citarea pãrtilor dacã din hotãrâre rezultã cã pârâtul a fost de acord cu admiterea actiunii.
ART. 1.117
Forta probantã
Hotãrârile arbitrale strãine pronuntate de un tribunal arbitral competent beneficiazã în România de fortã probantã cu privire la situatiile de fapt pe care le constatã.
ART. 1.118
Examinarea fondului cauzei
Tribunalul nu poate examina hotãrârea arbitralã pe fondul diferendului.

Dispozitii finale

ART. 1.119
Intrarea în vigoare
(1) Prezentul cod de procedurã civilã intrã în vigoare la data care va fi prevãzutã în legea pentru punerea în aplicare a acestuia.
(2) În termen de 6 luni de la data publicãrii prezentului cod, Guvernul va supune Parlamentului spre adoptare proiectul de lege pentru punerea în aplicare a Codului de procedurã civilã.

Aceastã lege a fost adoptatã de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (1) din Constitutia României, republicatã.

PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTAtILOR
ROBERTA ALMA ANASTASE

PRESEDINTELE SENATULUI
MIRCEA-DAN GEOANÃ

Bucuresti, 1 iulie 2010.
Nr. 134.

Cautare rapida